Castelul din Carpati - Capitolul 17

Castelul din Carpati - Capitolul 17

de Jules Verne

Capitolul XVII

         Dupa cum ne aducem bine aminte, potrivit conversatiei dintrebaron si Orfanik, explozia nu trebuia sa distruga castelul decatdupa plecarea lui Radu de Gorj. Or, in momentul in care avusese
loc, era cu neputinta ca baronul sa fi avut suficient timp sa fugaprin tunel, pe drumul trecatorii. Orbit de durere, innebunit de disperare, inconstient se tot intreba, sa fi provocat pe loc catastrofa,
fara sa-i mai pese ca prima victima avea sa fie chiar el? Dupa cuvintele de neinteles care-i scapasera in clipa in care glontul lui Roscalovise in plin cutia pe care o ducea, voise sa se ingroape subruinele cetatuii?Oricum, a fost un noroc ca agentii, surprinsi de impuscatura lui
Rosca, se aflau, inca, la oarecare distanta, atunci cand exploziazguduise muntele. Doar cativa fusesera atinsi de daramaturilecazute la poalele platoului Orgall. Doar Rosca si padurarul erauatunci la baza curtinei si, intr-adevar, a fost o minune ca ploaia depietre nu i-a strivit.
Asadar, explozia se produsese deja, atunci cand Rosca, NicuDeac si agentii reusira sa patrunda, fara prea mare greutate, in incinta, urcand prin santul pe jumatate umplut de naruirea zidurilor.La cincizeci de pasi dincolo de curtina un corp fu ridicat dinmijlocul ruinelor, la baza donjonului.
Era cel al lui Radu de Gorj. Cativa dintre batranii satului -printre care si jupanul Colt - il recunoscura dintr-o ochire.
In ceea ce-i priveste pe Rosca si pe Nicu Deac, erau insufletitide un singur gand, sa-l gaseasca pe tanarul Francisc. intrucat nuiesise la iveala in intervalul de timp stabilit de comun acord cuosteanul lui, insemna ca nu izbutise sa iasa din castel.Dar Rosca nu indraznea sa spere ca scapase cu viata, ca nu erauna dintre victimele catastrofei; asa ca plangea cu lacrimi fierbinti,iar Nicu Deac nu stia cum sa-l linisteasca.

Dupa o jumatate de ceas de cautari, il gasira, totusi, la primuletaj al donjonului, sub un arc butant al zidului care-l ferise sa fiestrivit.
-Stapane bietul meu stapan!
Sarmanul de el!Acestea fura primele cuvinte pe care le rostira Rosca si Nicu
Deac, cand se aplecasera asupra lui. il credeau mort, dar eranumai lesinat.Francisc deschise ochii; dar privirile lui ratacite nu pareau sarecunoasca pe nimeni si parea ca nici nu aude.Nicu Deac, care-l ridicase in brate, ii vorbi din nou; nu-i dadunici un raspuns.Bolborosi doar ultimele cuvinte ale ariei Stillei:
„Innamorata Voglio morire”
Francisc de Telec nu mai era in toate mintile.


Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1209 ori.
{literal} {/literal}