Castelul din Carpati - Capitolul 10

de Jules Verne

Capitolul X



Aceasta fusese cumplita poveste.
Timp de o luna, viata lui Francisc Telec atarna de un fir de par.Nu recunostea pe nimeni, nici macar pe osteanul sau, Rosca. Candfebra era foarte mare, un singur nume ii intredeschidea buzele,gata sa lase sa treaca ultima suflare: era numele Stillei.Tanarul scapa de la moarte. Gratie iscusintei doctorilor si ingrijirii neintrerupte a devotatului Rosca, ajutat, de asemenea, de
tinerete si de natura, Francisc Telec fu salvat. Mintea-i scapanevatamata din aceasta inspaimantatoare zdruncinare nervoasa.Dar, atunci cand ii reveni memoria, cand isi aduse aminte de tragica scena finala din Orlando, in care inima artistei se sfaramase,striga, cu neputinta:
-StillaL. Stilla mea! in vreme ce mainile i se intindeau, ca pentru a o aplauda, inca.
De indata ce stapanul lui se putu scula din pat, Rosca obtinu dela el acordul de a fugi din acest oras blestemat si de a se lasa dusin castelul de langa Craiova. Totusi, inainte de a parasi Neapolele,vru sa mearga sa se roage la mormantul artistei, pentru un ultim si etern ramas bun.
Rosea il insoti la Campo Santo Nuovo. Francisc se tranti pepamantul crud, se chinui sa-l sape cu unghiile, ca sa se ingroape inel Cu greu reusi Rosca sa-l smulga de langa mormantul in care
zacea intreaga lui fericire.
Cateva zile mai tarziu, intors la Craiova, in inima tarii valahe,revazu vechiul domeniu al familiei sale. in interiorul castelului deacolo trai vreme de cinci ani intr-o izolare absoluta, din care refuza
sa iasa. Nici timpul, nici despartirea nu putusera sa-l vindece desuferinta care-l mistuia. Ar fi trebuit sa-si uite durerea, iar lucrulacesta era cu neputinta. Amintirea Stillei, vie ca in prima zi, se contopise cu viata lui. Sunt rani din acestea, care se inchid decat odatacu moartea.
Totusi, in vremea in care incepe povestea noastra, tanarul parasise castelul de cateva saptamani. Cat de indelungi si staruitoareerau nenumaratele rugaminti la care fusese silit sa recurga Rosca,

pentru a-si convinge stapanul sa se rupa de singuratatea in care sestingea! Ca Francisc nu reusea sa-si gaseasca mangaierea era deinteles, dar era zadarnic sa incerce sa-si ostoiasca durerea.
    Un plan de calatorie fusese hotarat, sa viziteze, mai intai,provinciile transilvanene. Mai tarziu - spera Rosca - tanarul vaconsimti sa reia, de-a curmezisul Europei, calatoria intrerupta de
tristele evenimente de la Neapole.Telec pornise, de asta data, la drum, ca excursionist si numai
pentru o calatorie de scurta durata. Rosca si cu el strabatuseracampiile valahe, pana la masivul impunator al Carpatilor;patrunsesera in defileele trecatorii Vulcan; apoi, dupa ascensiunea
Retezatului si o excursie prin valea Muresului, venisera sa se odihneasca in satul Werst, la hanul "La Regele Matei'.
Se stie care era starea de spirit a celor de acolo in momentulsosirii tanarului si cum fusese pus la curent cu faptele de neintelesde la castel. Se stie, de asemenea, cum tocmai aflase ca cetatuia
apartinea baronului Radu de Gorj.
Efectul produs asupra lui Francisc Telec de numele acesta fusese mult prea evident, pentru ca jupanul Colt si ceilalti sa nu-lremarce. Asa ca Rosca il dadu cu naduf dracului, cu bazaconiile lui
cu tot, pe jupanul Colt, care-l rostise intr-un moment atat denelalocul lui. De ce trebuia sa aiba Francisc Telec ghinionul sapice tocmai in afurisitul asta de sat Werst, in vecinatatea castelului
din Carpati?
Tanarul amutise. Privirea lui, care ratacea de la unul la altul,marturisea mai mult decat indeajuns adanca-i tulburare sufleteasca, pe care incerca in zadar sa o domoleasca.
Jupanul Colt si prietenii lui isi dadura seama ca intre FranciscTelec si baronul de Gorj trebuia sa existe o misterioasa legatura,dar, oricat de mult i-ar fi imboldit curiozitatea, stiura sa se pastreze
intr-o rezerva cuviincioasa, abtinandu-se sa-l hartuiasca cu intrebarile, pentru a afla mai mult. Mai tarziu, or vedea ei ce-i de facut.
Cateva clipe mai tarziu, parasisera cu totii La Regele Matei,foarte intrigati de aceasta extraordinara inlantuire de evenimente,care nu prevestea nimic bun pentru sat.Si apoi, acum, cand tanarul aflase cine era stapanul casteluluidin Carpati, isi va mai respecta, oare, promisiunea? Odata ajuns laAlba Iulia, va preveni autoritatile si le va cere sa intervina? Iata
intrebarea care-i ii framanta pe birau, pe dascal, pe doctorul Pataksi pe toti ceilalti. in orice caz, daca n-o facea el, jupanul Colt erahotarat s-o faca. Politia va fi avertizata, va veni sa cerceteze
castelul, va vedea daca e bantuit de duhuri, sau locuit de raufacatori, fiindca satul nu mai putea trai multa vreme intr-o asemeneaincordare.
Pentru cei mai multi locuitori, insa, era o incercare inutila, omasura ineficace. Sa pornesti la atac impotriva duhurilor! Darsabiile jandarmilor se vor face tandari, ca si cum ar fi fost din sticla, iar pustile vor trage pe-alaturi!
Francisc de Telec, ramas singur in sala mare a hanului, se lasain voia amintirilor trezite, intr-un mod atat de dureros, de numelebaronului de Gorj.Dupa ce zacu vreme de un ceas, zdrobit, intr-un fotoliu, seridica, iesi din han, se indrepta spre marginea terasei si iscodi cuprivirea departarile.
Pe creasta Piesei, in centrul platoului Orgall, se inalta casteluldin Carpati. Acolo traise ciudatul personaj, spectatorul de la SanCarlo, cel care-i inspira nefericitei Stilla o spaima de neinvins. Dar,acum, castelul era parasit, iar baronul de Gorj nu se mai intorsese,de cand fugise din Neapole. Nu se stia nimic de soarta lui; dupamoartea marii artiste, era posibil sa-si fi luat viata.
Francisc ratacea, astfel, pe taramul ipotezelor, fara sa stie lacare sa se opreasca.Pe de alta parte, aventura padurarului Nicu Deac nu inceta sa-lframante si i-ar fi facut placere sa dezlege taina ei, fie, doar, pentrua linisti populatia din Werst.Asa ca, intrucat nu se indoia nici o clipa ca niste raufacatori isiaflasera refugiul in castel, tanarul se hotari sa-si tina fagaduiala pe
care o facuse, de a dejuca manevrele falselor fantome, instiintandpolitia din Alba Iulia.Totusi, pentru a putea actiona, voia sa afle cat mai multe amanunte despre cele intamplate. Cel mai nimerit era sa discute personal cu tanarul padurar. Iata de ce, pe la ceasurile trei ale amiezii,
inainte de a se intoarce la han, se infatisa la domiciliul biraului.
Jupanul Colt se arata cat se poate de onorat sa-l primeasca: untanar atat de distins vlastarul unei familii de vita veche de pemeleagurile valahe caruia satul Werst ii va ramane recunoscator
cand isi va redobandi linistea si chiar bunastarea de vreme cecalatorii se vor intoarce sa cutreiere tinutul platind taxa de trecere, neavand de ce sa se mai teama de duhurile rele ale castelului din Carpati etc.
Francisc de Telec ii multumi jupanului Colt pentru complimentele sale si il intreba daca ar putea sta de vorba cu tanarulpadurar.
-Desigur, inaltimea Ta, raspunse biraul. Flacaul asta de ispravae cat se poate de bine si nu va intarzia sa-si ia slujba in primire.
Apoi, intorcandu-se:
-Asa-i, Miorita? adauga, interpelandu-si fata, care tocmaiintrase in odaie?
-Sa dea Dumnezeu sa fie asa, tata! raspunse, cu voceinduiosata, Miorita.
Francisc se arata incantat de salutul pretios pe care i-l adresatanara. Si, vazand-o inca nelinistita de starea logodnicului ei, segrabi sa-i ceara cateva explicatii, in legatura cu acest subiect.
-Dupa cate am auzit, zise el, Nicu Deac nu a fost vatamat prearau
-Nu, laudat fie Cerul!
-Aveti un doctor bun la Werst?
-Hm! mormai jupanul Colt, pe un ton prea putin magulitorpentru fostul infirmier al postului de carantina.
-il avem pe doctorul Patak, raspunse Miorita.
-Cel care l-a insotit pe Nicu Deac la castelul din Carpati?
-Chiar el, inaltimea Ta.
-Domnisoara, spuse atunci Francisc, as dori, in interesul lui,sa-l vad pe logodnicul dumitale, ca sa aflu amanunte mai precisedespre intamplarea asta.
-Se va grabi sa vi le dea, chiar daca va obosi putin
-Oh! N-o sa intrec masura si nu voi face nimic din ce i-arputea face rau lui Nicu Deac.
-Stiu.
-Cand va avea loc casatoria voastra?
-Peste cincisprezece zile, raspunse biraul.
-Atunci voi avea placerea sa fiu de fata, daca jupanul Colt vreasa ma pofteasca, bineinteles
-O asemenea cinste
-Peste cincisprezece zile, asa ramane, si sunt sigur ca NicuDeac se va pune pe picioare, de indata ce-si va putea ingadui safaca o plimbare cu dragalasa lui logodnica.
-Da! Dumnezeu sa-l ocroteasca, raspunse Miorita, rosind.
in clipa aceea, pe chipul ei incantator se zugravi o neliniste atatde vadita, incat Francisc nu se putu opri sa nu o intrebe de ce eraatat de ingrijorata.
-Da! Dumnezeu sa-l ocroteasca, raspunse fata, fiindca, incercand sa patrunda in castel, in ciuda impotrivirii lor, Nicu a infruntat duhurile rele! Si cine stie daca nu s-or inversuna sa-lchinuiasca toata viata
-Oh! in privinta asta, domnisoara, o linisti Francisc, facem noiordine, va promit.
-Nu i se va intampla nimic bietului meu Nicu?
-Nimic, iar datorita agentilor de politie, incinta cetatuii va fi lafel de sigura ca piata din Werst!
Considerand inoportun sa discute problema aceasta, a miraculosului, cu niste persoane care credeau orbeste in fortele supranaturale, tanarul o ruga pe Miorita sa-l duca in odaia padurarului.
Ceea ce fata se grabi sa faca, dupa care il lasa pe Francisc singur cu logodnicul ei.
Nicu Deac fusese instiintat de sosirea celor doi calatori la hanulLa Regele Matei. Instalat intr-un fotoliu vechi, mare cat o ghereta,se ridica sa-si primeasca oaspetele. Cum aproape ca nu se mai resimtea de pe urma paraliziei care-l lovise vremelnic, era in stare saraspunda intrebarilor tanarului Francisc.
-Domnule Deac, spuse acesta, dupa ce ii stranse prietenestemana, as vrea sa te intreb de la inceput daca dumneata crezi inprezenta unor fapturi supranaturale in castelul din Carpati.
-Sunt silit sa cred, raspunse Nicu Deac.

-Si ele sa te fi impiedicat sa treci dincolo de zidul cetatuii?
-Nu ma indoiesc.
-Si de ce, ma rog?
-Pentru ca, daca n-ar fi fost duhuri, ceea ce mi s-a intamplatnu ar avea nici o explicatie.
-Vrei sa ai bunatatea sa-mi povestesti intreaga intamplare,fara sa lasi nimic deoparte?
-Bucuros.
Nicu Deac depana de-a fir-a-par povestea care i se ceruse. Nuputu decat sa confirme faptele care-i fusesera aduse la cunostinta luiFrancisc in timpul convorbirii lui cu oaspetii de la han - fapte carora tanarul, dupa cum se stie, le cladea o interpretare pur naturala.
-Pe scurt, toate evenimentele din acea noapte de pomina seputeau explica usor daca fiintele omenesti, raufacatori sau altii,care-si aflasera salas in cetatuie, dispuneau de o masinarie capabila
sa produca acele efecte fantasmagorice. Cat priveste ciudata pretentie a doctorului Patak, ca s-ar fi simtit inlantuit de pamant, princine stie ce forta nevazuta, se putea sustine ca respectivul doctor
fusese victima unei iluzii. Parea mult mai verosimila ipoteza ca,pur si simplu, i se muiasera picioarele pentru ca era inebunit degroaza, ceea ce ii si declara Francisc tanarului padurar.
-Cum asa, inaltimea Ta, replica Nicu Deac, sa-l fi lasatpicioarele pe lasul asta, tocmai cand voia s-o rupa la fuga? Nu sepoate asa ceva, trebuie sa fii de aceeasi parere cu mine.
-Ei bine, relua Francisc, sa zicem ca si-a prins picioarele incine stie ce capcana ascunsa in ierburile de pe fundul santului
-Atunci cand capcanele se inchid, nu se lasa padurarul, teranesc cumplit, iti sfasie carnea, iar picioarele doctorului Patacn-au nici macar o zgarietura.
-Observatia ta e justa, Nicule, si totusi, crede-ma, daca e adevarat ca doctorul n-a putut sa se smulga, inseamna ca picioarele iierau prinse in felul acesta.
-Sa te intreb atunci, cum s-ar fi putut deschide de la sine ocapcana, ca sa-l lase, din nou, liber pe doctor?
intrebare la care Francisc nu gasi nici un raspuns.
-Mai mult, inaltimea Ta, relua padurarul, sa-l lasam deopartepe doctorul Patac. La urma urmei, nu pot vorbi decat despre ceeace am simtit pe pielea mea.
-Dar sa-l lasam deoparte pe bunul doctor si sa discutam doardespre ceea ce ti s-a intamplat tie, Nicule.
-Ceea ce mi s-a intamplat este cat se poate de limpede. Nuexista nici o indoiala ca am fost zgaltait zdravan, intr-un fel care nueste, de loc, firesc.
-N-ai avut nici o urma de rana? intreba Francisc.
-Nici una, si, totusi, am fost izbit cu o putere
-Si asta chiar in clipa in care ai pus mana pe ferecatura puntii?
-Da, de-abia am atins-o, ca am fost ca paralizat. Din fericire,cealalta mana, cu care ma tineam de lant, nu s-a desfacut, si amalunecat pana in fundul santului, de unde doctorul m-a ridicat,lesinat.
Francisc clatina din cap, ca un om pe care explicatiile acestea illasau neincrezator.
-Haide, urma Nicu Deac, n-am visat ceea ce ti-am povestit si,daca vreme de opt zile am zacut cat sunt de lung in patul asta, farasa-mi simt nici bratul, nici piciorul, n-ar fi intelept sa-mi spui ca mi
s-au nazarit toate astea!
-Nici nu-mi trece prin gand sa spun asa ceva, e sigur ca aiavut parte de o zguduitura cumplita
-Cumplita si draceasca!
-Nu, in privinta asta ne deosebim, Nicule, il contrazisetanarul. Tu crezi ca ai fost lovit de o faptura supranaturala, iar eu,eu nu cred, din simplul motiv ca nu exista fapturi supranaturale,
nici cu ganduri rele, nici cu ganduri bune.
-Ai vrea, atunci, sa ma lamuresti si pe mine cum de-am patitce-am patit?
-inca nu pot, dar fii sigur ca totul se va explica si inca in felulcel mai simplu.
-Sa dea Dumnezeu! zise padurarul.
-Spune-mi, relua Francisc, castelul acesta a fost intotdeaunaal familiei de Gorj?
-Da, si este al lor si acum, desi ultimului urmas al familiei,baronului Radu, i s-a pierdut urma.
-Si cam de cand nu se mai stie nimic de el?
-Cam de douazeci de ani.
-De douazeci de ani?
-Da. intr-o zi, baronul a parasit castelul, ultimul lui slujitor adecedat la cateva luni dupa plecarea sa, si de atunci n-a mai fostvazut.
-Si, de atunci, n-a mai pus nimeni piciorul in cetatuie?
-Nimeni.
-Si ce crede lumea de pe-aici?
-Crede ca baronul Radu trebuie sa fi murit prin strainatati sica lucrul acesta s-a intamplat la putina vreme dupa ce a plecat.
-Se insala, Nicule, baronul traia inca, cel putin, acum cinci ani.
-Traia?
-Da in Italia, La Neapole
-L-ai vazut?
-Da, l-am vazut.
-Si de cinci ani?

-N-am mai auzit vorbindu-se despre dansul.
Tanarul padurar cazu pe ganduri. ii venise o idee, o idee careiaezita sa-i dea glas. in sfarsit, se hotari si, ridicand capul, cusprancenele incruntate:
-Nu-i de presupus, zise el, ca baronul sa se fi intors in tinut,hotarat sa se inchida in cetatuia lui?
-Nu nu-i de presupus, Nicule.
-Asa cred si eu, ce interes ar fi avut sa ascunda sa nu lasepe nimeni sa patrunda pana la el?
-Nici unul, raspunse Francisc de Telec.
Si, totusi, rationamentul acesta incepea sa capete forma inmintea lui. Nu era, oare, posibil ca personajul acesta a carui existenta fusese, intotdeauna, atat de enigmatica, sa fi venit sa se
refugieze in castel, dupa plecarea sa din Neapole? Acolo, multumita superstitiilor intretinute cu iscusinta, nu i-ar fi fost usor, dacavoia, sa traiasca absolut izolat sa se apere de orice vizita inoportuna, dat fiind ca stia care este starea de spirit a localnicilor?
Totusi, Francisc considera nepotrivit sa le impartaseascalocuitorilor din Werst o asemenea ipoteza. Ar fi trebuit sa le marturiseasca fapte care-l priveau mult prea indeaproape. De altfel,
n-ar fi convins pe nimeni, lucru de care se convinse numaidecat,atunci cand Nicu Deac adauga:
-Daca baronul Radu este cel care se afla la castel, trebuie sacredem ca baronul Radu este Necuratul, fiindca numai Necuratulputea sa-mi faca una ca asta!
Dornic sa nu se mai intoarca pe acest teren, Francisc schimbavorba. Daca facu tot posibilul sa-l linisteasca pe padurar, in ceea cepriveste consecintele incercarii sale, il ruga staruitor, totusi, sa nuo repete. Nu era treaba lui, era treaba autoritatilor, iar agentii depolitie din Alba Iulia vor sti cum sa dezlege misterul castelul dinCarpati.
Tanarul Francisc isi lua, atunci, ramas-bun de la Nicu Deac,urandu-i sa se vindece cat mai curand, pentru a nu intarzia casatoria lui cu Miorita, la care tinea mortis sa fie de fata.
Adancit in gandurile lui, Francisc se intoarse la han, de unde numai iesi toata ziua.
La sase, Ionas ii aduse cina in sala mare, unde, dovedind o discretie demna de toata lauda, nimeni din sat, nici jupanul Colt nicialtcineva, nu veni sa-i tulbure singuratatea.
Pe la opt, Rosca ii spuse:
-Ai nevoie de mine, stapane?
-Nu.
-Atunci, ma duc sa-mi fumez pipa pe terasa.
-Da, Rosca, da.
Pe jumatate culcat pe canapea, Francisc se lasa, din nou, purtatde apa timpului in trecutul de neuitat. Se afla la Neapole, la ultimareprezentatie de la teatrul San-Carlo II revedea pe baronul de
Gorj, asa cum ii aparuse, scotand capul din loja, cu privirile atintitecu ardoare asupra artistei, ca si cum ar fi vrut sa-i topeascavointaApoi, se duse cu gandul la scrisoarea semnata de ciudatul personaj care il acuza pe el, Francisc deTelec, ca o omorase pe Stilla
Furat de amintiri, Francisc se simtea prins, incetul cu incetul,in mrejele somnului. Dar se afla, inca, la hotarul dintre vis siveghe, in starea aceea in care poti percepe cel mai slab zgomot,
cand se produse un fenomen, iesit cu totul din comun.
Pare ca o voce, dulce si unduitoare, se aude in incaperea in careFrancisc e singur, cu desavarsire singur, totusi.
Fara sa se intrebe daca viseaza sau nu, Francisc inalta capul siasculta.
Da! S-ar zice ca o gura s-a apropiat de urechea lui si buzenevazute lasa sa le scape melodia expresiva a lui Stefano, inspiratade aceste cuvinte:
„Nel giardino de miile fiori,
Andiamo, mio cuore1”
Romanta aceasta, Francisc a mai auzit-o Romanta aceasta, deo inefabila suavitate, a cantat-o Stilla, in concertul pe care l-a dat lateatrul San-Carlo, inaintea reprezentatiei de adioCa leganat, fara sa mai stie de el, Francisc se lasa cotropit devraja de a o mai asculta odataApoi, cantecul se incheie si vocea care scadea treptat, se stinse,odata cu vibratiile moi ale aerului.
Dar Francisc se scutura de toropeala Se ridica brusc isi tinurasuflarea si incearca sa mai prinda un ecou indepartat al vocii,care ii merse drept la inimaTotul e tacere, inauntru si afara.
Vocea ei! sopteste. Da! Era vocea ei vocea pe care am
iubit-o atat!
Apoi, revenind la realitate:
Dormeam si am visat!



Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1284 ori.