Castelul din Carpati - Capitolul 4

de Jules Verne

Capitolul IV


               In cateva minute, vestea adusa de cioban facuse ocolul satului.Jupanul Colt, avand in mana pretioasa luneta, tocmai intrase incasa urmat indeaproape de Nicu Deac si de Miorita. in clipa aceea,pe terasa se mai afla doar ciobanul Frik, peste care daduseranavala vreo douazeci, treizeci de barbati, femei si copii, carora li sealaturasera si cativa tigani, nu mai putin tulburati decat restullocuitorilor din Werst. Tabarasera pe Frik, hartuindu-l cu o sumedenie de intrebari, iar ciobanul le raspundea facand pe grozavul, ca orice om care s-a nimerit sa vada ceva cu totul iesit din comun.
-Da, repeta el, fumul serpuia deasupra castelului, serpuieste inca, si va serpui atata timp cat va ramane piatra pe piatra!
-Dar, cine sa fi aprins focul? intreba o batrana, impreunandu-si mainile.
-Necuratul, raspunse Frik, dand diavolului numele pe care il are in acele locuri, si iata un ghidus care se pricepea mai bine sa inteteasca flacarile, decat sa le stinga.
Si, dupa aceasta replica, fiecare cauta sa zareasca sarpele de fum din varful donjonului. in cele din urma, majoritatea afirmara ca il distingeau perfect, desi, de la distanta aceea, era invizibil. Zarva iscata de ciudatul fenomen depasi orice imaginatie. Este necesar sa insistam asupra acestui aspect. Cititorul sa se straduiasca sa se puna intr-o stare de spirit similara cu aceea a locuitorilor din Werst, si atunci nu se va mai mira de evenimentele care vor fi relatate ulterior. Nu-i cer sa creada in supranatural, dar sa nu uite ca populatia aceea ignoranta credea fara rezerve. indoielilor
inspirate de castelul din Carpati, atunci cand trecea drept pustiu,avea sa li se adauge, de acum inainte, groaza, de vreme ce parea locuit, dar, de ce fel de fapturi, Dumnezeule mare!
           Exista la Werst un loc in care se strangea lumea, calcat des de bautori, dar indragit chiar si de cei carora, fara sa aiba darul bauturii, le placea sa stea la un pahar de vorba, spre seara, dupa ce sescurgea ziua; acestia din urma, mult mai putin numerosi, se intelege de la sine. Asezamantul acela, cu usile larg deschise tuturor, era principalul, sau, mai exact, unicul han din sat
Cine era proprietarul acelui han? Un evreu pe nume Ionas, un om de treaba, de vreo saizeci de ani, cu un chip prietenos, dar foarte semit, cu ochii lui negri, nasul incovoiat, buzele tuguiate,
parul lins si traditionala tacalie. Amabil si saritor, imprumuta bucuros mici sume de bani unuia si altuia, fara sa se arate exigentin ceea ce priveste garantiile si nici prea camatar in ceea cepriveste foloasele, desi pretindea sa fie platit la datele declarate deimprumutat. Sa dea Dumnezeu ca toti evreii stabiliti inTransilvania sa fie la fel de intelegatori ca hangiul din Veresti!Din nefericire, Ionas cel cumsecade era o exceptie.Coreligionarii sai, prin cult, confratii sai, prin profesie, - fiindcatoti sunt crasmari, vanzand bauturi si articole de bacanie - practica meseria de imprumutator cu gaj, cu o asprime ingrijoratoarepentru viitorul taranului roman. Se va vedea pamantul trecand,putin cate putin, din proprietatea bastinasilor in cea a strainilor.Cum avansurile nu le sunt rambursate, evreii vor deveni stapanii frumoaselor culturi ipotecate in profitul lor si, daca Tara Fagaduintei nu mai este in Iudeea, poate ca, intr-o buna zi, va figura pe hartile geografiei transilvane.Hanul La Regele Matei-asa se numea-se afla asezat intr-unul dintre colturile terasei care strabate ulita mare din Werst, peste drum de casa biraului. Era o cladire veche, jumatate din lemn, jumatate din piatra, carpita zdravan pe alocuri, dar bogat imbracata
in verdeata si cu un aspect ademenitor. Nu avea etaj, iar din interior, o usa de sticla dadea direct in gradina. Intrai, mai intai, intr-osala mare, mobilata cu mese pentru pahare si banci pentru musterii, cu polita de stejar mancat de carii pe care straluceau farfuriile, vasele si sticlele, si o tejghea de lemn innegrit, in spatele careia Ionas statea la dispozitia clientilor sai.Iata acum in ce fel primea lumina sala: doua ferestre strapungeau fatada, pe terasa, iar alte doua ferestre, zidul din spate. Dintre acestea, una, acoperita pe dinafara de o perdea deasa de plante care se catarau sau atarnau, lasa sa patrunda putina lumina.Cealalta, atunci cand o deschideai, ingaduia privirii fermecate saimbratiseze intreaga vale inferioara a Vulcanului. La catevapicioare sub pervaz, se rostogoleau apele involburate ale torentului Nyad. Pe de o parte, suvoiul se revarsa in vaile trecatorii, dupace izvora din inaltimile podisului Orgall, incoronat de zidurile cetatii; pe de alta, alimentat din belsug de rauletele de pe munte,chiar si in timpul verii, gonea, vuind, spre albia Jiului valah, care-l inghitea.La dreapta, alaturate salii mari, se afla o jumatate de duzina de camarute, de ajuns pentru a primi rarii calatori care, trecandgranita, doreau sa se odihneasca la hanul La Regele Matei. Li segaranta ca vor fi gazduiti asa cum se cuvine, preturile nefiind de
loc piperate, iar gazda, atenta si serviabila, era aprovizionataoricand cu tutun de calitate pe care se ducea sa-l caute la cei maibuni negustori "clandestini' din imprejurimi. in ceea ce-l priveste pe Ionas, dormitorul lui se constituise intr-o mansarda ingusta, a carei lucarna cu doua coarne strapungand praful, dadea pe terasa.

                In hanul acesta s-a tinut, chiar in seara acelui 29 mai, adunareaoamenilor cu greutate din Werst, la care au luat parte jupanul Colt,dascalul Homrod, padurarul Nicu Deac, o duzina de locuitori importanti ai satului si, de asemenea, ciobanul Frik, care nu eracel mai putin insemnat dintre personaje. Doctorul Patak lipsea dela acea reuniune a notabilitatilor. Chemat de urgenta de unul dintre vechii lui pacienti, care nu-l astepta decat pe el ca sa paseascain lumea de dincolo, promisese sa vina, de indata ce raposatul nu avea sa mai aiba nevoie de ingrijirea lui. Asteptandu-l pe ex-infirmier, se discuta despre gravul eveniment la ordinea zilei, iar asta in timp ce se mananca si se bea.Unora, Ionas le oferea acea fiertura sau prajitura de porumb cunoscuta sub numele de "mamaliga'1, care nu este deloc neplacuta la gust, daca este muiata in lapte muls proaspat Pe altii ii imbia cu o sumedenie de paharele pline cu acele licori tari, care curg precum
apa prin gatlejurile romanesti, schnaps-ul1 care nu costa nici doi bani si jumatate paharul si, mai cu seama, rachiul2, o tuica apriga, la mare cautare pe meleagurile Carpatilor. Trebuie sa mentionam ca hangiul Ionas - conform unui obicei al hanului - nu servea decat la "farfurie', adica doar celor care luau loc la masa, intrucat observase ca cei care stateau jos, consumau mai mult decat cei care stateau in picioare. Ori, in seara cu pricina, afacerile promiteau sa fie infloritoare, de vreme ce toate bancile erau cautate de musterii. Asa ca Jonas, invartindu-se printre mese, cu o stacana in mana, de-abia prididea sa umple paharele, care se goleau, cat ai clipi din ochi.
Erau ceasurile opt si jumatate, seara. Perorau de la asfintit, fara sa fi ajuns sa se inteleaga, asupra a ceea ce aveau de facut Dar, toti acesti oameni de treaba erau de acord intr-o privinta: daca acel castel era locuit de niste necunoscuti, devenea la fel de primejdios pentru satul Werst, precum un depozit de munitii, asezat la intrarea intr-un oras.
-E foarte greu! decreta, sententios, jupanul Colt.
-Foarte grav! intari dascalul, intre doua pufaituri din pipa de care nu se despartea niciodata.
-Foarte grav! repeta asistenta.
-Ceea ce este mai mult ca sigur, adauga Ionas, este ca faima proasta a castelului aducea, deja, mari neajunsuri tinutului.
-Iar acum va fi si mai rau! striga dascalul Homrod.
-Strainii treceau din ce in ce mai rar pe la noi replica,oftand jupanul Colt.
-Iar acum, nu vor mai veni de loc! remarca Ionas, suspinand,la unison cu biraul.
-Multi locuitori se gandesc, deja, sa plece, observa unul dintre lautari.
-Eu sunt primul, interveni un taran din imprejurimi, o sa plec,de indata ce o sa-mi vand via.
-Pentru care ai sa mai astepti cumparatori, mosule! Riposta hangiul.
Se vede unde ajunsera cu discutia, aceste preacinstite capete luminate. Fiecare statea cu spaima-n san din pricina afurisitului de castel, dar, dincolo de teama, era gandul la interesele lor, legate
intr-un mod atat de regretabil. S-a zis cu calatorii, si Ionas se vedea vaduvit de o parte insemnata din castigul de la han. S-a zis cu strainii, si jupanul Colt tragea ponoasele in ceea ce priveste per-
ceperea taxei de trecere, a carei cifra cobora, treptat. S-a zis cu cumparatorii de pamant in trecatoarea Vulcan, iar proprietarii nu puteau sa le mai vanda, chiar si la un pret scazut. Situatia aceasta dura de ani de zile si ameninta sa se agraveze.Intr-adevar, daca asa stateau lucrurile, atunci cand spiritele castelului erau linistite, in asemenea masura incat nu se lasasera niciodata zarite, ce va fi acum, cand isi manifestau prezenta prin
acte materiale?
Ciobanul Frik se crezu, atunci, dator sa spuna, dar cu un glas destul de sovaitor:
-Poate ca ar trebui?
-Ce? il repezi jupanul Colt.

-Sa se duca cineva, sa vada, stapane.
-Se uitara unii la altii, dupa care plecara ochii, iar intrebarea nu-si gasi raspuns.
Ionas fu acela care, adresandu-se jupanului Colt, innoda, din nou, vorba.
-Ciobanul dumitale, zise el, cu voce sigura, tocmai ne-a aratat singurul lucru pe care-l avem de facut.
-Sa mergem la cetatuie
-Da, bunii mei prieteni, continua hangiul. Daca o tramba de fum s-a ridicat deasupra donjonului, inseamna ca s-a facut focul, ca o mana l-a aprins.
-O mana de n-o fi o gheara! replica taranul cel batran, clatinand din cap.
-Mana sau gheara, zise hangiul, n-are a face. Trebuie sa aflam ce s-a intamplat. E pentru prima oara cand iese fum pe unul dintre hornurile castelului, de cand a plecat baronul Radu de Gorj
-S-ar putea, totusi sa fi fost fum, fara ca nimeni sa-l fi zarit,sugera jupanul Colt
-Iata ceea ce nu voi admite niciodata! striga, cu aprindere,dascalul Homrod.
-Este, dimpotriva, foarte cu putinta, remarca biraul, de vreme ce n-am avut o luneta, sa ne putem da seama ce se petrece la castel.
Remarca era indreptatita. Fenomenul ar fi putut sa se petreaca de multa vreme si sa fi scapat chiar si ciobanului Frik, oricat de ageri ar fi fost ochii acestuia. Oricum, fie ca respectivul fenomen era recent sau nu, era in afara de orice discutie ca niste fiinte umane se aciuasera acum, la castel. Ori, faptul acesta reprezenta o asociere cat se poate de suparatoare pentru locuitorii din Vulcan si Werst
Dascalul Homrod considera de datoria lui sa aduca, in sprijinul credintei lui, o obiectie:
-Fapturi omenesti, prieteni? ingaduiti-mi sa ma indoiesc.De ce s-ar fi gandit niste fapturi omenesti sa se refugieze la castel,in ce scop, si cum sa fi ajuns acolo?
-Dar ce-ai vrea sa fie aciuatii astia? striga jupanul Colt.
-Fapturi supranaturale, raspunse dascalul Homrod cu o voce care impunea respect. De ce n-ar fi duhuri, babe, spiridusi, poate chiar unele dintre acele stime care iau infatisarea unor femei frumoase
In timpul acestei enumerari, toate privirile se atintisera spre usa, spre ferestrele, spre vatra din sala mare a hanului. Si, intr-adevar, fiecare din cei de fata se intreba daca nu avea sa vada ivin-
du-se una dintre nalucile evocate succesiv de invatator.
-Totusi, bunii mei prieteni, se incumeta sa zica Ionas, daca fiintele acestea sunt naluci, nu-mi explic de ce ar fi aprins focul, de vreme ce nu au nimic de gatit
-Si vrajitoriile lor? intreba ciobanul. Ati uitat ca e nevoie de foc ca sa faci vraji?
-Negresit, adauga invatatorul, pe un ton care nu admitea nici o replica.



         Nimeni nu se gandi sa-i conteste spusele, parerea tuturor celor de fata era ca, fara nici o indoiala, fapturi supranaturale, nu fiinte umane, cotropisera castelul din Carpati, ca sa-si faca de cap acolo.Pana acum, Nicu Deac nu luase, deloc, parte la conversatie.Padurarul se marginise sa asculte cu luare-aminte ce spuneau uniisi altii. Vechea cetatuie, cu zidurile sale misterioase, cu originea sa straveche, cu aspectul sau feudal, ii inspirase, intotdeauna, atat curiozitate, cat si respect. Ba chiar, fiind foarte curajos, desi era la fel de credul ca oricare alt locuitor din Veresti, fusese ispitit, nu o data, de gandul de a-l vedea pe dinauntru.Dupa cum e lesne de inchipuit, Mioara il abatuse cu indarjire de la un plan atat de primejdios. Ca fusese incercat de asemenea
ganduri atunci cand era de capul lui, fie! Dar un logodnic nu-si apartine doar siesi; sa te lasi dus de o pornire atat de necugetata ar fi fost fapta unui nebun, sau a unuia caruia nu-i pasa de cei
apropiati. Si totusi, cu toate rugamintile ei, frumoasa fata se temea necontenit ca padurarul isi va pune planul in aplicare. Ceea ce o mai linistea un pic, era ca Nicu Deac nu sustinuse sus si tare ca
merge la castel, fiindca nimeni n-ar mai fi avut destula autoritate asupra lui ca sa-l opreasca, nici macar ea. Stia prea bine, era un flacau darz si indaratnic, care nu-si calca, pentru nimic in lume,
cuvantul dat Zis si facut Asa ca Miorita ar fi murit de frica, daca ar fi putut banui ce-i trecea, in acele clipe, prin minte tanarului.
Totusi, intrucat Nicu Deac pastra tacerea, propunerea pastorului nu fu revendicata de nimeni. Sa faci o vizita la castelul din Carpati, acum, cand era bantuit, cine s-ar fi incumetat, doar daca nu-i lipsea o doaga? Fiecare isi descoperea cele mai intemeiate motive sa nu miste un deget Biraul nu mai era la varsta s-o porneasca orbeste la drum, batand carari atat de abrupteDascalul avea scoala in grija lui, Ionas, hanul de supravegheat,Frik, sa-si duca oile la pascut, ceilalti tarani sa-si vada de gospodarii, de vite si de fanete.Nu! Nici unul nu s-ar fi incumetat, in ruptul capului, sa se jert-
feasca, repetandu-si, hotarat, in sinea lui:
-Cine va avea indrazneala sa se duca la cetatuie, s-ar putea sa nu se mai intoarca in vecii vecilor!
In clipa aceea, spre marea groaza a asistentei, usa hanului se dadu, brusc, de perete.
Dar, nu era nimeni altcineva decat doctorul Patak, pe care era greu sa-l iei drept una dintre stimele pomenite cu atata patos, dedascalul Homrod.Intrucat pacientul ii trecuse in lumea celor drepti - ceea ce facea cinste perspicacitatii sale medicale, daca nu talentului -doctorul Patak alergase intr-un suflet, la reuniunea de la han.
-in sfarsit, iata-l, racni jupanul Colt.
Doctorul Patak se grabi sa imparta strangeri de maini tuturor,de parca ar fi distribuit leacuri, si, cu un ton usor ironic, striga:
-Asadar, prieteni, tot cetatuia, tot cetatuia Necuratului va framanta! Oh! Lasilor! Dar, daca asa i-a casunat hardughiei asteia hodorogite sa pufaie, lasati-o sa pufaie. Ce, dascalul Homrod
nu pufaie cat e ziua de lunga?intr-adevar, tot tinutul a albit de groaza! N-am auzit vorbindu-se decat despre asta, in timpul vizitelor mele! Strigoii au facut focul acolo? Si de ce nu, la
urma urmei, daca le curge nasul! S-ar parea ca in luna lui mai e cam ger, in incaperile donjonuluiDaca nu cumva s-au apucat sa coaca paine pentru cei de pe lumea cealalta! Ei! Trebuie sa te hranesti, acolo, sus, daca e adevarat ca invii! Poate ca sunt brutarii din ceruri, au venit sa-si rastoarne cuptorul
Si, in incheiere, urma un sir de glume prea putin pe placul oamenilor din Veresti pe care doctorul Patak le turna pe nerasuflate, cu o aroganta de necrezut il lasara sa turuie.Dupa care biraul il intreba:
-Si zi asa, doctore, nu dai nici o importanta celor care se petrec la cetatuie?
-Nici una, jupan Colt.
-N-ai spus ca esti gata sa mergi acolo, daca vei fi provocat?
-Eu? raspunse fostul infirmier, nu fara sa lase sa se simta ca era usor agasat de faptul ca era pus fata-n fata cu vorbele lui.
-Haide Nu ai spus-o si nu ai repetat-o? relua dascalul,insistand.
-Am spus-o fara indoiala si intr-adevar daca e vorba,
doar, s-o repet
-E vorba sa o faci, i-o reteza Homrod.


-Sa o fac?
-Da si, in loc sa te provocam, ne marginim sa te rugam,adauga jupanul Colt.
-Dar, intelegeti-ma prieteni desigur o propunere ca aceasta
-Ei bine, de vreme ce sovai, tipa hangiul, nu te rugam te provocam!
-Ma provocati?
-Da, doctore, da!
-Ionas, mergi prea departe, interveni, impaciuitor, biraul. Nu trebui sa-l provocam pe Patak Stim, cu totii, ca e un om de cuvant Si, ceea ce a spus, va si face, o va face, fie si numai pentru a fi de ajutor satului si intregului tinut.
-Cum asa, vorbiti serios? Vreti sa ma duc la castel? Ingana doctorul, a carui fata rubiconda se albise, dintr-o data.
-N-ai cum s-o-ntorci, il lamuri, pe un ton categoric, jupanul Colt.
-Va rog bunii mei prieteni va rog sa chibzuim, aveti bunavointa!
-Am chibzuit, deja, totul, i-o intoarse Ionas.
-Ganditi-va bine La ce ne-ar sluji sa merg intr-acolo si ce-as putea descoperi? Cativa oameni de treaba care s-au refugiat la castel si care nu supara pe nimeni
-Ei, bine, replica dascalul Homrod, daca sunt oameni de treaba, nu ai de ce sa te temi de ei si va fi un prilej pentru tine sa-ti oferi serviciile.
-Daca ar avea nevoie de mine, raspunse doctorul Patak n-au decat sa ma cheme, nu voi sovai credeti-ma sa ma duc lacastel. Dar nu ma deplasez fara sa fiu chemat, iar vizitele mele nu sunt pe gratis
-Vei fi platit pentru munca ta, se grabi sa-l linisteasca, in aceasta privinta, jupanul Colt, cu ora.
-Si cine ma va plati?
-Eu noi toti.-, la pretul pe care il ceri! ii raspunse cea mai mare parte dintre musterii, lui Ionas.
Era cat se poate de limpede ca, in ciuda repetatelor sale fanfaronade, doctorul nu se arata, deloc, mai viteaz decat compatriotii sai din Veresti. Iata ca, dupa ce facuse pe liber-cugetatorul, dupa ce
luase in zeflemea legendele din parte locului, se afla acum intr-o mare incurcatura, nestiind cum sa refuze serviciul cerut. Si, totusi,sa mearga la castelul din Carpati, chiar in conditiile in care i se
platea deplasarea, treaba asta nu putea sa-i convina, cu nici unchip. incerca atunci sa se foloseasca de argumentul potrivit caruia vizita sa nu va avea nici un rezultat, ca satul se va acoperi de ridicol delegandu-l sa exploreze cetatuia Demonstratia sa nu avu nici un efect.
-Haide, doctore, mi se pare ca nu ai de infruntat nici o primejdie, relua dascalul Homrod, de vreme ce nu crezi in duhuri.
-Nu nu cred.
-Ori, daca nu duhurile sunt cele care s-au intors la castel,inseamna ca acolo s-au adapostit doar niste oameni la fel ca noi si vei face cunostinta cu ei.
Rationamentul dascalului nu era lipsit de logica: era greu sa-l combati.
-Fie, Homrod, raspunse doctorul Patak, dar s-ar putea sa fiuretinut la cetatuie
-Ceea ce inseamna ca vei fi bine primit, i-o intoarse Ionas.
-Desigur; totusi, daca absenta mea se prelungeste, si cineva va avea nevoie de mine aici, in sat
-Suntem sanatosi tun cu totii, raspunse jupanul Colt, si numai e un singur bolnav in Werst, de cand ultimul tau client si-a luatbilet pentru lumea de dincolo.
-Spune sincer Esti hotarat sa pleci? il intreba hangiul.
-Pe legea mea, nu! rabufni doctorul. Oh! Nu ca mi-ar fi frica Stiti bine ca nu cred o iota din toate scornelile astea Adevarul eca mi se pare o prostie, o intamplare de mai mare rasul. Pentru ca
pe hornul donjonului iese fum, fum care, poate, nici nu este fum Hotarat lucru Nu! Nu ma duc la castelul din Carpati
-Merg eu!
Era padurarul Nicu Deac, care tocmai interveni in conversatie,aruncand aceste doua cuvinte.
-Tu Nicule? exclama jupanul Colt.
-Eu dar numai daca Patak ma insoteste.
-Era un atac direct la adresa doctorului, ca sa iasa din incurcatura
-Ce spui, padurarule? replica el. Eu sa te insotesc?
-Desigur, am face o plimbare placuta amandoi daca ar aveavreun rost si daca ne-am putea incumeta Haide, Nicule, stiibine ca nici macar drum n-a mai ramas pan-la cetatuie Nu vom
putea ajunge
-Am spus ca ma voi duce la cetatuie, raspunse Nicu Deac, side vreme ce am spus-o, ma voi duce.
-Dar eu eu n-am spus-o! striga doctorul, zbatandu-se, deparca ar fi fost insfacat de guler.
-Ba da ai spus-o nu-l slabi Ionas.
-Da! Da! intari, intr-un glas, adunarea.
Fostul infirmier, incoltit, nu stia cum sa iasa basma curata. Ah!Cat de mult regreta ca se legase, intr-un mod atat de important,prin rodomontadele1 sale.Niciodata nu isi imaginase ca ar putea fi luat in serios, nici ca vafi somat sa-si riste viata Acum nu mai avea pe unde sa scoatacamasa, fara sa ajunga bataia de joc a Werstului si a Vulcanului;l-ar fi batjocorit fara mila. Se hotari, atunci, sa faca haz de necaz.
-Atunci de vreme ce asta vi-e voia, o sa-l insotesc pe Nicu Deac, desi n-are nici un rost.
-Asadoctore Patak, asa! intona corul bautorilor de la "La Regele Matei'.
-Si, pe cand plecarea, padurarule? intreba doctorul Patak, cu o prefacuta nepasare, care nu reusea sa-i ascunda spaima.
-Maine dimineata, raspunse Nicu Deac.
Cuvintele sale fura urmate de o tacere destul de indelungata,ceea ce arata cat de reala era emotia de care fusesera cuprinsi jupanul Colt si ceilalti. Paharele fusesera golite, blidele la fel si, totusi, nimeni nu se ridica, nimanui nu-i dadea prin cap sa paraseasca sala mare, desi se facuse tarziu, nici sa se duca acasa.Asa ca Ionas chibzui ca momentul era cum nu se poate mai nimerit sa mai aduca un rand de snapsuri si rachiuriDintr-o data, un glas se facu auzit destul de deslusit in mijlocul tacerii generale; si iata cuvintele care fura rostite domol:
„Meu Deac, nu te duce maine la cetatuie! Nu te duce sau ti se va intampla o nenorocire!”
Cine se exprimase in felul acesta? De unde venea glasul pe care nimeni nu-l cunostea si care parea sa iasa dintr-o guranevazuta? Nu putea fi decat glasul unui strigoi, un glas supranatural. . un glas de pe lumea cealaltaGroaza atinse cotele maxime. Nu indrazneau sa se priveasca,nu indrazneau sa scoata o vorba
Cel mai curajos - Nicu Deac, desigur - vru sa afle despre ceeste vorba. Nu putea exista nici o indoiala ca vorbele fusesera rostite in sala. Si, mai intai, padurarul se apropie cu indrazneala de
sipet si-l deschise.Gol. Se duse sa cerceteze incaperile care dadeau in sala. Pustii,impinse usa hanului, iesi afara, apoi strabatu terasa, pana la ulita mare. Nici tipenie.Cateva clipe mai tarziu, jupanul Colt, dascalul Homrod, doctorul Patak, Nicu Deac, oierul Frik si toti ceilalti parasira hanul,lasandu-l singur pe hangiul Ionas care se grabi sa invarta, de doua ori, cheia in broasca.
In noaptea aceea, ca si cum ar fi fost amenintati de o aratare de pe alta lume, locuitorii Werstului se ferecara zdravan in casele lor.Satul era gatuit de spaima.

Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1765 ori.