Castelul din Carpati - Capitolul 13

de Jules Verne

Capitolul XIII

        Locuitorii tinutului transilvan si calatorii care urca sau coboaratrecatoarea Vulcan, cunosc doar aspectul exterior al castelului dinCarpati. De la distanta respectuoasa la care teama ii tinea pe cei mai viteji locuitori din satul Werst si din imprejurimi, infatisaprivirilor doar mormanul urias de pietre al unei cetati in ruina.
Dar, in interiorul incintei, cetatuia era, oare, atat de subrezitape cat erai de inclinat sa presupui? Nici vorba. La adapostulzidurilor lor trainice, cladirile ramase intacte ale vechii fortarete
feudale ar fi putut gazdui, inca, o intreaga garnizoana.Vaste sali boltite, pivnite adanci, galerii fara numar, ale carorsuprafete pietruite nu se mai zareau de sub iarba inalta, mici forti-
ficatii subterane unde lumina intra prin ferestruicile inguste alecurtinei, ca si donjonul central cu trei etaje, cu odai care inca maiputeau fi locuite, incununat de o platforma crenelata, se aflau intrediversele constructii ale incintei. Acestea se conturau in nesfarsiteculoare intortocheate, urcand pana la terasa bastioanelor,coborand in strafundurile infrastructurii, ici si colo vedeai catevacisterne in care se strangea apa ploilor si al caror preaplin sescurgea catre torentul Doinei, in sfarsit, lungi tuneluri, neastupateasa cum se credea, care dadeau in drumul trecatorii Vulcan - iatacum arata, in ansamblu, castelul din Carpati, al carui plan geometral oferea un sistem la fel de complicat ca acela al labirinturilordin Porsena, Lemnos, sau Creta.
Aidoma lui Tezeu, cel pornit s-o cucereasca pe fiica regeluiMinos, tanarul Francisc se simtea insufletit de un sentiment imperios, irezistibil, care-i poruncea sa se avante in meandrele fara
capat ale cetatuii. Avea sa dea de firul Ariadnei, care-i slujise decalauza eroului grec?Francisc n-avusese decat un singur gand, sa patrunda in incinta,si reusise. Poate ca ar fi trebuit sa se intrebe de ce puntea, ridicatapana in noaptea aceea, parea sa se fi lasat anume ca sa-l lase satreaca! Poate ca ar fi trebuit sa se nelinisteasca atunci cand poterna se inchisese brusc in urma lui! Dar, nici ca-i pasa. Se afla, insfarsit, in castelul in care Radu de Gorj o inchisese pe Stilla si si-arfi jertfit viata ca sa ajunga pana la ea.
Galeria in care se repezise sa intre, larga, inalta, cu bolta tesita,se afla cufundata in cel mai desavarsit intuneric, iar pardoseala culespezile dislocate nu ingaduia un mers prea sigur.
Francisc se apropie de peretele din stanga si o lua pe langa el,sprijinindu-se de un ornament a carui suprafata acoperita cusalpetru i se sfarama in mana. N-auzea nici un zgomot, in afara de
cel al pasilor lui, care rasunau pana departe. O adiere calduta,incarcata de o duhoare de mucegai statut, de loc inchis si darapanat, il impingea din spate, ca si cum la celalalt capat al coridorului s-ar fi aflat o gura de aer.Dupa ce trecu de un stalp de piatra care intarea ultimul colt din stanga, Francisc ajunse la intrarea intr-un culoar mai ingust.
Atingeaplacile cu care erau placati peretii, doar desfacandu-si bratele.

Inainta astfel, indoit de spate, pipaind cu piciorul si cu mana,cautand sa-si dea seama daca merge in linie dreapta.
La cam doua sute de pasi de stalpul din colt, Francisc simti cao coteste la stanga, dupa care, cincizeci de pasi mai incolo, o apucain sens opus. Culoarul ducea, oare, inapoi spre curtina cetatuii,sau te purta spre baza donjonului?
Francisc incerca sa iuteasca pasul; dar, in fiecare clipa, era oprit,fie de o diferenta brusca de nivel care il facea sa se impiedice, fiede un cot brusc, care ii modifica directia. Din cand in cand, dadea
peste o deschizatura, gaurind peretele, care facea legatura cu ramificatiile laterale. Dar totul era intunecat, insondabil, si in zadar cautat sa se orienteze in labirint, sapat, parca, de niste cartite.
Francisc facu cale intoarsa de mai multe ori, dandu-si seama caa intrat in niste fundaturi. Marea lui teama era ca, nu cumva, vreotrapa care nu fusese inchisa bine sa-i cedeze sub picior, facandu-lsa se prabuseasca intr-o capcana pentru nepoftiti din care, oricat s-arfi zbatut, n-ar mai fi putut sa iasa. Asa ca, atunci cand pasea pesteo lespede care suna a gol, avea grija sa se prinda de pereti, dar farasa se opreasca, inaintand mereu, cu o ardoare care nu-i lasa nici
macar ragazul de a chibzui.Totusi, intrucat Francisc nu avusese pana acum nici de urcat,
nici de coborat, se mentinea inca la nivelul curtilor interioare, amenajate intre diversele corpuri de cladire din incinta si exista posibilitatea ca galeria sa ajunga in donjonul central, chiar langa scara.
Negresit, trebuia sa existe o cale de acces mai directa intrepoterna si cladirile cetatuii. Cu siguranta ca asa era, iar pe vremeacand familia de Gorj locuia acolo, nu erai nevoit sa strabati acestecoridoare interminabile. O a doua usa, fata-n fata cu intrareasecreta, opusa primei galerii, se deschidea in locul destinatmanevrelor militare, in mijlocul caruia se inalta donjonul, dar
acum era blocata si Francisc nu reusise sa o gaseasca.Trecuse o ora de cand se invartea la intamplare, dupa cum ilduceau ocolurile, ciulind urechile, pandind incordat daca nu se
aude vreun zgomot indepartat, fara sa indrazneasca sa strigenumele Stillei, pe care ecoul l-ar fi putut repercuta pana la etajeledonjonului. Nu se lasa descurajat si ar fi mers cat l-ar fi tinut pute-
rile, atata vreme cat vreun obstacol de netrecut nu l-ar fi silit sa seopreasca.Cu toate acestea, fara sa-si dea seama, Francisc era extenuat.Nu mai pusese nimic in gura de cand plecase din Werst. Era mortde foame si de sete. Mersul nu ii mai era sigur, picioarele incepeausa-l lase. in aerul umed si cald care i se lipea de piele, trecand din-colo de vesminte, gafaia din greu, iar inima-i batea nebuneste,zbatandu-i-se in piept.
Trebuie sa fi fost aproape noua cand Francisc, intinzandpiciorul stang, nu mai intalni solul. Se apleca, iar mana lui dadupeste o treapta care ducea in jos, apoi, inca una.
Era o scara.
Scara se afunda catre temeliile castelului; avea, oare, iesire?
Francisc nu ezita sa coboare, numarand treptele care se insirauintr-o directie oblica, in raport cu galeria.Saptezeci si sapte de trepte fura coborate astfel, pentru aajunge intr-un al doilea tunel orizontal, care se pierdea innumeroase serpuiri intunecate.
Francisc mai merse pret de o jumatate de ceas si, frant deoboseala, tocmai se opri, cand un punct luminos aparu la doua-treisute de pasi in fata lui.De unde provenea licarirea? Era, pur si simplu, doar unfenomen natural, sau hidrogenul vreunui foc viu, care s-ar fi aprinsla adancimea aceea? Nu era, mai degraba, un felinar purtat de una
din persoanele care locuiau in cetatuie?
Ea sa fie? murmura Francisc.
Facu legatura cu faptul ca mai zarise o lumina, rasarita in calealui, parca anume ca sa-i indice intrarea in castel, atunci cand seratacise printre stancile de pe podisul Orgall. Daca Stilla fusese
aceea care-i luminase una dintre ferestrele donjonului, nu tot eacauta sa-l calauzeasca prin meandrele acestor catacombe?
Pastrandu-si cu greu cumpatul, Francisc se apleca si privi, farasa faca nici o miscare.lucire difuza mai degraba, decat un punct luminos, parea saumple un soi de hipogeu1, la capatul culoarului.Francisc se hotari sa-si grabeasca inaintarea, mergand taras,fiindca de-abia se mai tinea pe picioare si, dupa ce trecu printr-odeschizatura ingusta, se prabusi pe pragul unei cripte.

Cripta, in buna stare, inalta cam de douazeci de picioare, seintindea pe o suprafata circulara, cu aproape acelasi diametru.Nervurile2 boltii sustinute de capitelurile3 a opt stalpi masivi,straluceau in jurul unei chei pandantiv4 in centrul careia era montat un glob de sticla plin de o lumina galbuie.In fata intrarii incadrate de doua coloane se afla o usa, care erainchisa si ale carei piroane, cu capetele ruginite, aratau locul undese aplica armatura exterioara a zavoarelor.
Francisc isi aduna puterile si se tari spre aceasta a doua usa,incercand sa o zgaltaie din tatani.
Usa grea nici nu se clinti.
Cripta era mobilata cu cateva piese subrezite si desperecheate;un pat sau, mai degraba, un culcus mizerabil improvizat dintr-oinima de stejar batran, peste care fusesera zvarlite cateva asternu-
turi, un scaunel fara speteaza cu picioarele strambe, o masa fixatade perete cu scoabe. Pe masa se aflau tot soiul de obiecte degospodarie, o stacana plina cu apa, o farfurie cu o ciozvarta de
vanat rece si un codru de paine, semanand cu pesmetul marinaresc, intr-un colt susura un mic bazin alimentat de o suvita deapa, al carui preaplin se varsa intr-un canal de scurgere sapat la
baza unuia dintre stalpi.
Aceste pregatiri nu dovedeau, oare, ca un oaspete era asteptatin cripta, sau, mai degraba, era un prizonier in aceasta temnita?Prizonierul sa fi fost chiar el, adus acolo prin viclesug?
In involburarea gandurilor sale, asa ceva nici nu-i trecu prinminte. Sleit de foame, de sete si de oboseala, devora alimentele depe masa, apoi dadu pe gat toata apa din stacana; dupa aceea se lasasa cada de-a curmezisul patului improvizat, in care o odihna decateva minute il putea face sa-si redobandeasca macar o picaturade energie.
Dar, cand incerca sa-si adune gandurile, avu impresia ca sescurg, ca o apa care i s-ar fi prelins printre degete.
Trebuia, mai degraba, sa astepte zorile, ca sa-si reinceapacautarile? Vointa ii era atat de amortita, incat nu mai era stapan pefaptele lui?
Nu, isi spuse, n-am sa astept! La donjon trebuie sa ajungla donjon chiar in noaptea asta!
Brusc, lumina artificiala revarsata de globul de sticla incastratin cheia de bolta se stinse, iar cripta se cufunda intr-o bezna decatran.Francisc vru sa se ridice Nu reusi, iar mintea ii adormi, sau,mai degraba, se opri dintr-odata, ca acul unui orologiu caruia i s-arupt arcul. Fu un somn ciudat, sau, mai degraba, o toropealacovarsitoare, o anihilare absoluta a fiintei care nu era provocata deo linistire a spiritului
Cand se trezi, Francisc nu-si putu da seama cat dormise.Ceasul i se oprise. Dar, cripta era, din nou, scaldata intr-o luminaartificiala.
Francisc se indeparta de pat, si schita cativa pasi spre primausa: aceasta era, in continuare, deschisa; apoi, in directia celei de-adoua usi: era, in continuare, inchisa.Vru sa chibzuiasca si nu-i era prea lesne. Daca trupul isirevenise dupa eforturile din ajun, isi simtea acum capul gol si greu.
Cat sa fi dormit? se intreba. Sa fie noapte, sa fie zi?
In interiorul criptei nu se schimbase nimic, doar ca luminastralucea din nou, farfuria era, din nou, plina, iar stacana, umplutacu apa limpede.
Intrase cineva in vreme ce Francisc fusese cotropit de aceasfarseala toropitoare? Se stia ca ajunsese in strafundurilecetatuii? Se afla in mana baronului Radu de Gorj Era, oare,osandit sa nu mai poata intra, cu nici un chip, in legatura cusemenii lui?Nu era de crezut si, de altfel, avea sa fuga, de vreme ce putea,inca, sa o faca, avea sa dea, din nou, peste galeria care ducea la poterna, va iesi din castel!
Sa iasa? isi aminti, atunci, ca poterna se inchisese in urma lui


Ei bine! Va incerca sa ajunga la zidul incintei si, printr-oambrazura1 a curtinei, va cauta sa se strecoare afara Cu oricepret, trebuia ca, in mai putin de un ceas, sa se strecoare afaraDar Stilla Va renunta sa razbata pana la ea? Va pleca fara sao smulga din mainile lui Radu de Gorj?Nu, si, daca nu va reusi sa-si atinga singur scopul, o va face cuajutorul agentilor pe care Rosca trebuie sa-i fi adus de la Alba Iuliain satul Werst Vor lua cu asalt vechea incinta, vor scotoci cetatuia
din temelii pana-n varful turnurilor.
Odata hotararea luata, trebuia, neintarziat, sa o puna in aplicare.Francisc se ridica, se indrepta spre galeria pe unde sosise, candun soi de fosnet se auzi in spatele celei de-a doua usi a criptei.
Era, negresit, un zgomot de pasi care se apropiau incet-incet.Francisc isi lipi urechea de canatul usii si, tinandu-si respiratia,ascultaPasii pareau facuti la intervale regulate, ca si cum cineva ar fi
urcat de pe o treapta pe alta. Desigur ca exista o a doua scara,legand cripta de curtile interioare.
Pregatindu-se sa faca fata oricarui eveniment, Francisc isi trasedin teaca cutitul pe care-l purta la cingatoare, si-l prinse strans deplasele.Daca era unul dintre slujitorii baronului de Gorj, se va napusti,cand va intra, asupra lui, ii va lua cheile si-l va impiedica sa-lurmareasca; apoi, avantandu-se prin noua iesire, va incerca saajunga la donjon.
Daca era insusi baronul Radu de Gorj si-l va recunoaste, cu siguranta, pe omul pe care il zarise in momentul in care Stilla seprabusea pe scena de la San Carlo, il va injunghia fara nici o
remuscare.
In vremea asta, pasii se oprisera pe palierul din dreptul pragului. Francisc, neclintit, astepta sa se deschida usa Usa nu sedeschise si o voce de o nesfarsita blandete ajunse pana la el.
Era vocea Stillei Da! Dar putin slabita, cu toate inflexiunile ei,cu farmecul de nespus, cu modulatiile mangaietoare, instrumentadmirabil al miraculoasei arte ce parea sa se fi stins, odata cuartista.
Iar Stilla repeta melodia tanguitoare care-i leganase visul, canddormita in sala cea mare a hanului din Werst:
„Nel giardino de'miJle fiori,Andiamo, mio cuore”
Melodia il patrundea pana-n adancul sufletului O absorbea, osorbea ca pe o licoare divina, in timp ce Stilla parea ca-l poftestes-o urmeze:
„Andiamo, mio cuore andiamo”
Si, totusi, usa nu se deschidea, sa-l lase sa treaca! Nu putea,asadar, sa ajunga pana la Stilla, s-o ia in brate, s-o scoata dincetatuie?
-Stilla Stilla mea! striga.
Si se arunca asupra usii, care nu ceda.Deja, vocea parea sa se piarda melodia sa se curme pasii sa
se indeparteze.ingenuncheat, Francisc se lupta sa clinteasca scandurile usii,rupandu-si unghiile in ferecaturi, chemand-o necontenit pe Stilla,a carei voce aproape nu se mai auzea.
Un gand inspaimantator ii trecu, in clipa aceea, cu iuteala unuifulger, prin minte.
Nebuna! racni. E nebuna, de vreme ce nu m-a recunoscut de vreme ce nu mi-a raspuns! De cinci ani inchisa aici inputerea acestui om biata mea Stilla si-a pierdut mintile.Se ridica, atunci, cu privirile ratacite, dand din maini, cu capulin flacariSi eu simt ca-mi pierd mintile! repeta. Simt ca o sa ajungnebun nebun ca ea
Se invartea prin cripta, zvacnind ca o fiara in cusca
-Nu! isi spuse. Nu! Nu trebuie sa-mi pierd capul! Trebuie sascap din cetatuie! Voi scapa
Si se repezi spre prima usa Aceasta tocmai se inchidea farazgomot Ascultand vocea Stillei, nu bagase de seama Dupa cefusese inchis in incinta cetatuii, acum era inchis in cripta.




Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1266 ori.