Castelul din Carpati - Capitolul 1

de Jules Verne

Capitolul I

           Povestirea care urmeaza nu este fantastica, este doar romaneasca. Trebuie, oare, avand in vedere caracterul ei neverosimil, sa tragem de aici concluzia ca nu este adevarata? Ar fi o eroare. Suntem intr-o epoca in care orice se poate intampla - aproape ca avem dreptul sa spunem ca orice s-a si intamplat. Daca plasmuirea noastra nu este deloc verosimila astazi, poate fi maine,
gratie resurselor stiintei care sunt sansa viitorului, si nimeni nu se va gandi sa o aseze in randul legendelor. De altfel, la adapostul acestui practic si pozitiv secol al XV-lea, nu se mai nascocesc
nicaieri legende, nici in Bretania, pe meleagurile crancenilor korrigani1, nici in Scotia, tinutul brownielor si al gnomilor, nici in Norvegia, patria asilor, elfilor, silfilor si valkiriilor, nici chiar in Transilvania unde, decorul Carpatilor se potriveste atat de bine evocarilor psihagogice. Se cuvine sa retinem totusi ca regiunea transilvana este, foarte legata, inca, de superstitiile stravechi.
Provinciile acestea de la capatul Europei, domnul de Gérando le-a descris, Elisée Reclus le-a vizitat.
Nici unul dintre ei nu a pomenit despre ciudata istorie pe carese bizuie romanul de fata. Au avut, oare, cunostinta de ea? Poate, dar n-au vrut sa-i dea crezare.Este regretabil,caci ar fi relatat-o unul cu rigoarea unui analist, celalalt cu acel lirism necautat cu care sunt impregnate insemnarile sale de calatorie.
De vreme ce nici unul, nici celalalt nu a facut-o, o voi face, in locul lor, eu.in ziua de 29 mai a anului acela, un cioban isi pazea turma la marginea unui podis plin de verdeata, la poalele Retezatului care domina o vale fertila, acoperita de paduri cu tulpini drepte, imbogatita de frumoase culturi. Iarna, galernele, care sunt vanturile din nord-vest, rod acest podis inalt, descoperit, neadapostit,ca briciul unui barbier. Se spune atunci, prin partea locului, ca se
barbiereste, si inca pana la sange.
Ciobanul acesta nu avea nimic arcadian in straiele lui si nimic bucolic in atitudine. Nu era nici Dafnis, Amintas,Tityr, Lycidas,ori Meliben. La picioarele lui infipte in niste incaltari grosolane si caraghioase de lemn nu murmura Lignon-ul, ci Jiul valah, ale carui ape proaspete si pastorale ar fi fost demne sa curga prin meandrele romanului Astreei.
         Frik din satul Werst - asa se numea acest rustic pastor – la fel de neingrijit ca si animalele sale, bun sa locuiasca in acea cloaca sordida ridicata la intrarea in sat, unde oile si porcii lui cresteau intr-o revoltatoare paducherie (acesta este singurul cuvant, imprumutat din limba veche, potrivit pentru tarlele paduchioase din comitat).
Immanum pecum precumpanea asadar, in purtarea numitul Frik, asupra lui immanior ipse. Trantit pe o movila acoperita cu iarba dormea cu un ochi, veghind cu celalalt, cu pipa lui mare in
gura, fluierandu-si, uneori, cainii, cand vreo oaie se indeparta de pasune, sau sunand in bucium si trezind ecoul muntilor.
Erau ceasurile patru dupa amiaza. Soarele incepea sa asfinteasca. Cateva piscuri, cu poalele inecate intr-o ceata usoara,dusa de vant, se luminau spre est. Spre sud-vest doua sparturi in lantul muntos lasau sa patrunda un manunchi piezis de raze, ca un suvoi de lumina tasnind printr-o usa intredeschisa.

Acest sistem orografic apartinea regiunii celei mai salbatice din Transilvania, cunoscuta sub denumirea de comitatul Cluj.
           Ciudat fragment al imperiului Austriei, este aceasta Transilvanie, "Erdely” in maghiara, adica "tara padurilor'. Este marginita de Ungaria la nord, de Valahia la sud, de Moldova la vest. Cu o suprafata de saizeci de mii de kilometri patrati, sau sase milioane de hectare - aproape a noua parte din Franta - este un soi de Elvetie, dar cu jumatate mai intinsa decat domeniul elvetian,fara sa fie, insa, mai populata. Cu podisurile sale, in mare parte acoperite de culturi, cu pasunile sale bogate cu vaile sale capricios conturate, cu piscurile sale trufase, Transilvania, crestata de ramificatiile de origine platonica ale Carpatilor, este brazdata de numeroase cursuri de ape, care se varsa in Tisa si in acea Dunare superba, ale carei Porti de Fier inchid, la cateva mile mai la sud,defileul lantului Balcanilor, la frontiera dintre Ungaria si Imperiul otoman.
          Aceasta este stravechea tara a dacilor, cucerita de Traian si primul secol al erei crestine. Independenta de care se bucura sub Ioan Zapolya1 si urmasii acestuia pana in 1699, avea sa ia sfarsit in timpul lui Leopold intaiul2, tara devenind o anexa a Austriei.Dar, oricare ar fi fost statutul sau politic, a ramas salasul mai multor semintii, care au trait alaturi fara sa se contopeasca, valahii sau romanii, ungurii, tiganii, secuii si, de asemenea, saxonii pe care timpul si imprejurarile aveau sa-i "maghiarizeze' in cele din urma, in folosul unitatii transilvane. Carui tip ii apartinea Fiul? Era un urmas degenerat al vechilor daci? Era dificil sa te pronunti, vazandu-i parul valvoi, fata manjita, barba zbarlita, sprancenele groase ca doua perii cu tepi rosiatici, ochii albastru-verzui, ale caror colturi umede erau acoperite de cataracta. Arata de cel putin saizeci si cinci de ani, dar e inalt, uscat, drept sub cojocul galbui mai putin blanos decat pieptul lui; un pictor nu s-ar da deloc in laturi sa-i schiteze silueta cand, purtand pe cap o palarie impletita din fibre vegetale, un adevarat somoiog de paie, se reazema de bata lui incovoiata, la fel de nemiscat ca o stanca.
In clipa in care fascicolul de raze patrunse prin spartura dinspre vest, Frik se intoarse; apoi, isi puse mana pe jumatate stransa in dreptul ochilor, asa cum si-ar fi pus-o in dreptul gurii, ca sa fie auzit pana departe, si privi foarte atent.

In geana de lumina a zarii, la o mila buna mai incolo, se profila conturul unui castel. Castelul acesta vechi se inalta pe creasta singuratica a defileului Vulcan, partea superioara a unui podis numit podisul Orgall. Sub razele stralucitoare de lumina, arhitectura sa se deslusea limpede, claritate proprie imaginilor steoroscopice3.
Totusi, trebuia ca pastorul sa aiba ochii foarte ageri ca sa poata distinge vreun amanunt, in acea pata indepartata.
Brusc, iata-l ca striga, clatinand din cap:
-Castel Vechi! Castel Vechi! in zadar te umfli in pene,asezat pe temelia ta! inca trei ani si vei inceta sa mai existi, de vreme ce fagul tau mai are doar trei crengi.
Fagul acesta, sadit la marginea unuia dintre bastioanele cetatii,se aplica pe fondul intunecat al cerului, ca o fasie subtire de hartie decupata si de-abia daca ar fi fost vizibil pentru oricine altcineva,de la acea distanta. in ceea ce priveste explicatia cuvintelor ciobanului, datorate unei legende legate de castel, aceasta va fi data la vremea ei.
-Da, repeta el, trei crengi ieri erau patru, dar azi-noapte, a patra s-a frant a ramas doar ciotul Nu mai numar doar trei Ddoar trei, castel vechi doar trei!'.
           Cand incepi sa te gandesti la un pastor ca la o faptura idealizata, imaginatia face cu placere din el un visator si un contemplativ; sta la taclale cu planetele, discuta cu stelele; descifreaza boltainstelata. De fapt, este o bruta ignoranta si lipsita de inteligenta.Cu toate acestea, credulitatea celor din jur ii atribuie, fara sa stea prea mult pe ganduri, haruri miraculoase; daruit cu puterea vrajitoriei, face farmece oamenilor si animalelor, indulceste sau aspreste ursita, vinde prafuri aducatoare de placeri, de la el se cumpara bauturile si formele magice. Nu ajunge, oare, sa facapamanturile neroditoare, presarand peste ele pietre fermecate, si oile sterpe, doar privindu-le cu ochiul stang? Superstitiile acestea vin din toate timpurile si de pe toate meleagurile. Chiar si incatunele mai civilizate nu treci pe langa un cioban fara sa-i adresezi cateva cuvinte amicale dandu-i binete cu inteles, salutandu-l cu apelativul de "pastor', la care tine foarte mult. O palarie ridicata iti ingaduie sa scapi de piaza rea, iar pe drumurile Transilvaniei, ca pretutindeni, de altfel, nimeni nu se gandeste sa faca economie in aceasta privinta.
           Frik era vazut ca un vrajitor; un evocator de aratari fantastice.Daca stateai sa-i dai crezare, vampirii si varcolacii ii dadeau ascultare; il intalneai, la apus de luna, in noptile intunecoase, ase-
menea altora ca el, de pe alte meleaguri, in ziua de 29 februarie,calare pe rotile morilor, vorbind cu lupii, sau visand la stele.Frik lasa lumea sa vorbeasca, tragand folos din asta. Vindea
farmece si contra-farmece. Dar, observatie care se impune, era, el insusi, la fel de credul ca si clientela sa, si, daca nu avea incredere in propriile lui vraji, cel putin, dadea ascultare legendelor care circulau prin tinut.
      Nu era, deci, deloc, de mirare ca facuse acea prezicere in legatura cu apropiata disparitie a vechiului castel, si ca se grabea sa duca vestea la Werst, de vreme ce fagul care-l strajuia mai ramasese cu doar trei ramuri.Dupa ce isi aduna turma, racnind din rasputeri printr-un soi de
teava de lemn alb, Frik o porni inapoi, spre sat. Cainii, doi grifoni1,il urmau, hartuind oile, erau corciti, rai si fiorosi si pareau gata,mai degraba, sa sfasie animalele, decat sa le pazeasca. Turma
cuprindea o suta de berbeci si de oi, dintre care vreo douazeci de miei, care nu aveau, inca, un an, restul avand intre trei si patru, sauintre patru si sase.Turma ii apartinea judecatorului din Werst; biraul Colt, caruia ii revenea o mare parte din profit si care il aprecia foarte mult pe ciobanul lui Frik, cunoscandu-i dibacia cu care tundea oile si priceperea de a le ingriji, cand se imbolnaveau de galbeaza, pietin,rabuz si alte afectiuni de origine pecuara.Ovinele mergeau strans, animalele cu talanga si, langa ele, oile birane, facand sa le sune clopoteii, in mijlocul behaiturilor.La iesirea din pasune, Frik o apuca pe o poteca larga, marginita de lanuri intinse. Graul inalt, cu spice minunate, unduia in bataia vantului, iar, putin mai incolo, se intindeau cateva plantatii de
"cucuruz', porumbul din partea locului. Drumul ducea la liziera unei paduri de pini si brazi, la adapostul carora era umbra si racoare. Mai jos, Jiul isi plimba apele scanteietoare sub care se
zarea prundisul de pe fund, purtand la vale bustenii de la joagarele din amonte.Cainii si oile se oprira pe malul drept al fluviului si incepura sa bea cu lacomie, facand sa freamate stufarisurile incalcite din jur.Werst era doar la trei aruncaturi de bat, dincolo de un salcinis des, alcatuit din copaci adevarati, si nu din acei arbori exploatati,piperniciti, care se inalta doar cu cateva picioare deasupra radacinilor lor. Salcinisul mergea pana spre colinele din defileul Vulcan, unde se afla satul cu acelasi nume, intinzandu-se pe versantul meridional al masivului Plesa.imprejurimile erau pustii la ceasul acela. Oamenii se intorc de la camp doar la caderea noptii si Frik nu avusese, pe drum, cui sa dea binete, asa cum se cade. Dupa ce turma lui isi potoli setea, se pregati sa se indrepte spre vale, cand la cotul Jiului, la cam cincizeci de pasi in aval, aparu un om.
-Ei, prietene! striga el catre cioban.
Era unul dintre acei obisnuiti in zilele de targ, in orice localitate din comitat.Te impiedici de ei prin orase, prin catune, pana si prin cele mai marunte asezari. Nu e nici o greutate sa te intelegi cu ei, vorbesc in toate limbile pamantului. Cel de acum era italian, saxon, ori valah? Nimeni n-ar fi putut spune; dar era evreu, evreu polonez, inalt, slab, nas coroiat, barba in forma ascutita,frunte bombata,ochi foarte vii.Negustorul acesta ambulant vindea ocheane, barometre, si ceasuri mici. Adica tot ceea ce nu incapuse in geanta pantecoasa care-i atarna, prinsa in curele groase si trainice, pe umar, iar la gat si la cingatoare ii spanzura o adevarata pravalie umblatoare.Pesemne ca evreul acesta era patruns de respectul si de teama binecuvantata pe care le inspira ciobanii. Asa ca il saluta pe Frik,facandu-i semn cu mana. Apoi, in limba romana, formata din romana si slava, ii zise, cu accent strain:
-Iti merse dupa pofta inimii, prietene?
-Da asa cum e vremea, raspunse Frik.
-Atunci, azi iti merge bine, caci e bine.
-Iar maine imi va merge rau, caci va ploua.
-Va ploua? striga negustorul ambulant. Ploua, asadar, fara sa fie pic de nor pe aici?
-Norii se vor aduna la noapte de acolo dinspre partea rea a muntilor.
-Dupa ce vezi asta?
-Dupa lana oilor mele, aspra si uscata, ca o piele tabacita.
-Atunci va fi vai si amar de cei care bat drumurile.
-Si cu atat mai bine pentru cei ce vor ramane in prispa casei lor.
-Pentru asta trebui sa ai casa, ciobane.
-Ai copii? il iscodi Frik.
-Nu.
-Nevasta?
-Nici atat.
-Frik il intreba toate astea, pentru ca, prin partea locului, asa e obiceiul, sa te intereseze astfel de lucruri, cand intamplarea iti scoate in cale un strain.Dupa care, urma:
-De unde vii, negustorule?

-De la Sibiu.
Sibiul este unul din principalele targusoare din Transilvania.Plecand aici, ajungi pe valea Jiului unguresc, care coboara pana in lArgul Petrosani.
-Si, incotro?
-La Cluj.
-Ca sa ajungi la Cluj, e de ajuns sa urci inspre valea Muresului;apoi, prin Alba Iulia, trecand de primele piscuri ale muntilor Bihor,descinzi in capitala comitatului. Un drum de douazeci de mile, cel mult.intr-adevar, negustorii acestia de termometre, barometre si tot soiul de harburi, iti evoca intotdeauna, niste fiinte cu totul aparte de o factura oarecum, hoffmanesca. Lucrul care tine de meseria lor. Ei vand vremea sub toate formele ei; cea care se scurge, asa cum este, asa cum va fi, asa cum alti confrati de-ai lor vand panere,laneturi, sau stamburi. S-ar spune ca sunt comisii voiajori ai Casei Saturn and Cie, cu firma Clepsidra de aur. Si, fara indoiala, aceasta fu impresia pe care i-o lasa evreul lui Frik, care privea, nu fara:uimire, expozitia aceasta de marfuri, noi pentru el, carora nu le cunostea intrebuintarea.
-Ei, negustorule, intreba el, intinzand mana, la ce foloseste vechitura aia care-ti zangane la cingatoare, ca oasele unui spanzurat?
-Asta e un lucru de pret, raspunse negustorul, bun pentru toti.
-Pentru toti, striga Frik, clipind din ochi, chiar si pentru ciobani?
-Chiar si pentru ciobani.
-Si masinaria de colo?
-Masinaria aceasta, raspunse evreul, facand sa zvacneasca un termometru in mainile lui, iti da de stire daca e cald, sau daca e frig
-Ei, prietene, asta stiu si eu, cand asud in cojocul meu, sau cand dardai in dulama mea.
-Evident, lucrul acesta trebuia sa fie suficient, pentru un cioban care nu-si facea nici grija in ceea ce priveste ratiunile stiintei.
-Si ditamai harbul ala de colo, cu ac? urma el, aratand spre un barometru aneroid1.
-Nu e nicidecum un harb, este un instrument care iti spune daca va fi frumos maine, sau va ploua
-Nu glumesti?
-Nu glumesc.
-Bun! replica Frik, n-as vrea unul, chiar daca costa doar un creitar. Numai cand vad norii tarandu-se deasupra muntelui, sau miscandu-se iute deasupra piscurilor celor mai inalte, nu stiu eu oare, cum o sa fie vremea, cu o zi si o noapte mai inainte? Uite vezi, pacla asta care pare sa tasneasca din pamant? Ei bine, iti spun eu, maine va fi apa.De fapt, ciobanul Frik, mare observator si cunoscator al timpului probabil, putea sa se lipseasca,fara nici o grija,de barometru.
-Sa te intreb daca nu vrei un ceas? il intreba negustorul.
-Un ceas? Am unul care merge singur si bate deasupra capului meu. E soarele de acolo, de sus. Vezi, prietene, cand zaboveste deasupra varfului Raducu, e miezul zilei, iar cand privesti prin spartura Egelt, e sase dupa-amiaza. Oile mele o stiu la fel de bine ca mine, iar cainii, ca si oile. Pastreaza-ti, asadar harburile.
-Haide, raspunse negustorul, daca n-as avea alti musterii decat ciobani, tare greu mi-ar fi sa fac avere. Prin urmare, n-ai nevoie de nimic?
-Chiar de nimic.
De altfel, toata marfa aceasta (chilipir!) era de proasta calitate,barometrele nu prea nimereau vremea ploioasa sau frumoasa,acele ceasornicelor aratau ore prea lungi, sau minute prea scurte
- in sfarsit, erau niste tinichele.
Ciobanul banuia, pesemne, asta si de aceea nu-i dadea inima,deloc, ghes sa faca pe musteriul. Totusi, chiar in clipa in care se pregatea sa-si apuce bata s-o porneasca, din nou, la drum, iata-l ca trase de un soi de tub, atarnat de breteaua negustorului, zicand:
-La ce e buna, teava asta?
-Teava asta nu e o teava.
-Sa fie o latratoare?Pastorul intelegea prin asta un fel de pistol vechi cu teava rasfranta.
-Nu, zise negustorul. Este o luneta.
Era una dintre acele lunete obisnuite, care marea de cinci, sase ori obiectele; sau le apropie tot atat, ceea ce are acelasi efect.Frik deprinsese instrumentul, il privea, il manevra, il sucea, il
cerceta de la un capat la altul, facea cilindrii sa alunece unul peste celalalt.Dupa care, clatinand din cap, sopti:
-O luneta?
-Da, pastorule, si inca una pe cinste, care-ti lungeste binisor vederea.
-Oh! Am ochi buni, prietene, n-am de ce sa ma plang. Cand e senin, vad pana si ultimele stanci din varful Retezatul, si ultimii copaci din capatul trecatorii Vulcan.
-Fara sa clipesti?
-Fara. Roua e pricina, fiindca dorm sub cerul liber. Asta-ti limpezeste lumina ochilor.
-Cum asa roua? se mira negustorul. Mai degraba te orbeste
-Nu pe ciobani.
-Fie! Dar, daca vezi bine, eu vad si mai bine, cand privesc prin luneta.
-Asa sa fie?'
-Pune-o la ochi

-Eu?
-N-o sa ma coste nimic? intreba, temator Frik, foarte suspicios din fire.
-Nimic daca nu te hotarasti sa-mi cumperi masinaria.Fara nici o grija din partea asta, Frik apuca luneta, dupa ce negustorul ii potrivi tuburile. Apoi, inchizand ochiul stang, isi lipi ochiul drept de ocular1.Mai intai, privi in directia defileului Vulcan, urcand pe Piesa. Dupa care lasa in jos instrumentul, indreptandu-l spre satul Veresti.
-Ei! Ei! Mai sa fie, se minuna el, asa e Bate mai departe decat ochii mei Uite ulita mare Recunosc oamenii Ia te uita,Nicu Deac, padurarul, care se intoarce din inspectie, cu ranita-n
spinare si pusca pe umar
-Ce-ti spuneam eu! tinu sa-i aduca aminte negustorul.
-Da da e chiar Nicu! urma ciobanul. Si cine este fata care iese din casa jupanului Colt, cu fusta rosie si camasa neagra, de parca i-ar veni in intampinare?
- Uita-te bine, pastorule, ai sa recunosti fata, asa cum l-ai recunoscut si pe flacau
-Ei! Da! E Miorita Frumoasa Miorita Ah! indragostitii. .. indragostitii De data asta, n-au decat sa se prinda, caci m-am prins si eu in varful tevii mele si nu-mi scapa nici una dintre alintarile lor.
-Ce zici de unealta mea?
-Apai ca te face sa vezi departe!
De vreme ce Frik nu avusese, pana atunci, prilejul sa priveasca printr-o luneta, se cuvenea ca satul Werst sa fie asezat printre localitatile cele mai inapoiate din comitatul Clujului. Si asa si era,dupa cum vom vedea, nu peste multa vreme.
-Haide, pastorule, relua negustorul de balci, mai uita-te si dincolo de Veresti Satul e prea aproape de noi Uita-te mai departe, mult mai departe, daca-ti spun!
-Si, n-o sa ma coste mai mult?
-Nici pomeneala.
-Daca-i pe-asa! O sa trec dincolo de Jiul unguresc! Da iata clopotnita din Livezeni. O recunosc dupa cruce, e ciunga. Si, hat - mai incolo, zaresc, in vale, printre brazi, clopotnita din Petrosani, cu pintenatul ei de tabla, cu ciocul cascat, de parca si-ar chema gainusele! Iar acolo, turla aceea care sageteaza printre copaci Pesemne ca e turla din Petrosani. Dar, cred, negustorule,asteapta putin, de vreme ce e acelasi pret
-Acelasi, pastorule.
Frik se rasuci spre platoul Orgoll, apoi urmari, cu varful lunetei, perdeaua de paduri intunecate de pe pantele masivului Plesa, iar campul obiectivului incadra silueta indepartata a cetatuii.

-Da! striga el, a patra creanga e la pamant Am vazut bine!Si, nimeni nu se va duce s-o culeaga si sa-i aprinda un rug strasnic Sfantului Ion Nu, nimeni nici macar eu! Ar fi sa-ti primejduiesti deopotriva si trupul si sufletul Dar, nu-ti face griji, se va gasi cineva s-o puna pe foc, ca sa inteteasca valvataia, iniad.Necuratul!
-Necuratul, asa i se spune diavolului, cand e pomenit pe acele coclauri.
Poate ca evreul ar fi cerut sa-i explice vorbele acestea de neinteles pentru cineva care nu era din satul Veresti, sau din imprejurimi, dar Frik striga, cu o voce in care groaza se impletea cu sur-
prinderea.
-Ce e cu fuiorul acela de ceata care se deapana din donjon?
-Dar, ceata sa fie? Nu! S-ar zice ca e fum Nu e cu putinta!
-De ani si ani, hornurile cetatii nu mai fumega!
-Daca vezi fum acolo, ciobane, inseamna ca e fum.
-Nu, negustorule, nu! S-a aburit sticla masinariei tale.
-Sterge-o.
-Si cand o voi sterge
Frik rasuci luneta si, dupa ce-i sterse lentilele cu maneca, o puse din nou la ochi.Era, intr-adevar o suvita de fum care se itise in varful donjonului? Urca drept in vazduhul netulburat de nici o pala de vant, iar panasul ei se contopi cu norii din inalturi.Frik, neclintit, amutise. isi concentrase toata atentia asupra cetatii, a carei umbra incepea sa se lateasca, peste podisul Orgall.Brusc, cobori luneta de la ochi si, ducandu-si mana la desaga care-i spanzura sub cojoc, intreba.
-Cat ceri pe teava ta?
-Un florin si jumatate1, se grabi sa raspunda negustorul.
Si i-ar fi cedat luneta chiar si la pretul de un florin, daca Frik si-ar fi manifestat intentia de a se tocmi. Dar, ciobanul nu reactiona in nici un fel. Aflat, in mod evident, sub imperiul unei stupefactii pe cat de subite, pe atat de inexplicabile, isi afunda mana in adancurile desagii si scoase la lumina gologanii solicitati.
-Pentru tine cumperi luneta asta? isi arata negustorul curiozitatea.
-Nu, pentru stapanul meu, judecatorul Colt.
-Atunci, o sa-ti dea inapoi
-Da cei doi florini cu care am platit-o
-Cum asa doi florini?
-Pai, de buna seama Acestea fiind zise, buna seara, prietene.
-Buna seara, pastorule.
Iar Frik, fluierandu-si cainii si manandu-si turma, o apuca iute in sus, spre Werst Evreul, se uita in urma lui, clatinand din cap, de parca ar fi avut de-a face cu unul nu prea intreg la minte:
-Daca as fi stiut, murmura el, i-as fi vandut mai scump luneta!Apoi, dupa ce-si potrivi marfa de la cingatoare si de pe umeri, oporni spre Alba Iulia, coborand pe malul drept al Jiului.Unde se ducea? Nu are nici o importanta. Nu face decat sa treaca prin povestea noastra. Nu ne vom mai intalni cu el.

Castelul din Carpati - Capitolul 1

Castelul din Carpati - Capitolul 1

de Jules Verne

Biografie

Opera