Castelul din Carpati - Capitolul 8

de Jules Verne

Capitolul VIII


              Astfel de evenimente erau departe de a domoli spaimelelocuitorilor din Werst. Acum nu mai exista nici o indoiala, "gura deumbra', cum ar spune poetul1, nu vorbise degeaba, atunci cand preferase acele amenintari auzite de toti musterii de la RegeleMatei. Nicu Deac, lovit in mod misterios, fusese pedepsit pentrunesupunerea si cutezanta sa.Nu era acesta un avertisment la adresa tuturor acelora care arfi fost tentati sa-i urmeze exemplul? Era cu desavarsire interzis sa
patrunzi in castel, iata concluzia care se desprindea din deplorabilele incercari. Oricine s-ar incumeta din nou, si-ar pune viata inprimejdie. Mai mult ca sigur ca, daca padurarul ar fi izbutit satreaca dincolo de curtina, nu ar mai fi fost vazut niciodata in sat.De unde se vede ca spaima era mai covarsitoare si mai atotputernica decat oricand in Werst, ba chiar in Vulcan si, de asemenea,
pe tot cuprinsul vaii celor doua Jiuri. Se vorbea, nici mai mult, nicimai putin, despre parasirea tinutului; deja, cateva familii de tigani,decat sa vietuiasca in preajma cetatuii, alesesera sa plece. Acum,cand castelul slujea drept refugiu unor fapturi supranaturale sipuse pe rele, asta era mai presus de rabdarea obstii. Nu mai eraalta cale, decat sa-ti iei lumea in cap si s-o pornesti spre cine stiece alta regiune a comitatului, daca stapanirea maghiara nu sehotara sa nimiceasca vizuina aceasta, unde nu puteai patrunde.Dar, putea fi, oare, castelul din Carpati nimicit, numai cumijloacele aflate la indemana oamenilor?
In prima saptamana din august, nimeni nu se incumeta sa iasadin sat, nici macar ca sa-si vada de muncile campului. Cea maineinsemnata lovitura de sapa nu putea, oare, provoca aparitia vre-
unei fantome care-si avea salasul in strafundurile pamantului?Fierul plugului, sapand brazda, n-ar fi facut sa se inalte in vazduhcarduri de stafii2, ori de varcolaci? Unde s-ar semana grau, n-ar
incolti vreo samanta a demonilor?
-Este ceea ce, negresit, se va intampla! spunea, patruns,ciobanul Frik.Si, in ceea ce-l privea, se ferea cu cea mai mare grija sa maimearga cu turmele la pascut, pe imasurile Jiului.
     Satul era, prin urmare, inghetat de frica. Nimeni nu-si mai lucratarlaua. Toata suflarea statea pitita in casa, cu usile si ferestrelezavorate. Jupanul Colt nu stia ce hotarare sa mai ia, pentru a
reaprinde in inimile celor pe care-i carmuia flacara unei incredericare, de altfel, ii lipsea si lui. Singurul lucru care ii mai ramanea defacut era, fara indoiala, sa mearga la Cluj, sa solicite interventiaautoritatilor.Si, fumul, se mai ridica oare, din hornul donjonului? Da, demai multe ori, luneta ingadui sa fie zarit, prin ceturile care se taraupe suprafata podisului Orgall.Iar norii, cand se innopta, nu capatau o nuanta rosiatica,asemanatoare rasfrangerii unui incendiu? Da, si ai fi zis ca spirale aprinse dansau intr-un vartej, deasupra castelului.Iar vuietele care-l infricosasera peste poate pe doctorul Patakse mai rostogoleau, cumva, peste spinarea de piatra a Piesei, spre
spaima nemasurata a locuitorilor Werst-ului? Da, sau, cel putin,ih ciuda distantei, vanturile din sud-est faceau sa ajunga la urechilelor trosnete cumplite, repercutate de ecourile trecatorii.
Mai mult, daca ar fi fost sa te iei dupa acesti oameni iesiti din minti de groaza, ai fi zis ca pamantul era rascolit de trepidatii sub-terane, ca si cum un vechi crater ar fi prins din nou viata, in lantulCarpatilor. Dar, poate ca, in tot ceea ce oamenii din Werst credeauca vad, aud si simt, era o buna parte de exagerare.Fara indoiala ca avusesera loc fapte reale, tangibile, trebuie sa
recunoastem, si, cu greu nu se mai putea trai pe meleagurile acestea atat de bantuite, incat iti venea sa-ti iei campii.
Se intelege de la sine ca La Regele Matei continua sa ramanapustiu. Un bazar pe timp de epidemie, asta mai lipsea! Nimeni nuavea indrazneala sa-i treaca pragul, iar Ionas isi punea intrebareadaca nu cumva, in lipsa de musterii, nu va fi silit sa se lase denegustorie, cand sosisera doi calatori veniti sa rastoarne aceastastare de lucruri.in seara zilei de 9 iunie, pe la ceasurile opt, clanta fu apasata deafara, dar, cum era zavorata pe dinauntru, usa nu se deschise.Ionas, care se retrasese, deja, in mansarda lui, se grabi sacoboare. Sperantei de a se afla in fata unui oaspete i se adaugateama de a nu da piept cu cine stie ce strigoi fioros, caruia n-ar fistiut cum sa-i refuze mai repede gazduirea.
Incepu, asadar, sa parlamenteze prudent dindaratul usii, fara sase incumete sa o deschida.
-Cine e acolo? intreba el.
-Doi calatori.
-Vii?
-Nespus de vii.
-Sunteti siguri?
-Atat de vii cat pot sa fie, domnule hangiu, dar care nu vorintarzia sa moara de foame, daca vei avea cruzimea sa nu te indupleci sa-i lasi sa intre.
Ionas isi lua inima-n dinti, trase zavoarele si doi barbati ii trecura pragul.Abia intrati, prima lor grija fu sa ceara fiecare cate o camera,avand intentia sa poposeasca la Werst pentru douazeci si patru deore.La lumina lampii, Ionas ii cerceta din cap pana-n picioare penoii-veniti, incredintandu-se ca avea, intr-adevar, de-a face cu douafiinte omenesti. Ce noroc pe capul lui!Cel mai tanar dintre calatori parea sa aiba cam treizeci si doi de ani.Statura inalta, chipes, trasaturi distinse, ochi negri, par castaniuInchis, barba castanie potrivita cu maiestrie, o expresie cam trista,dar mandra, toate astea tradau un om de neam ales, iar Ionas,vulpe batrana ca mai toti hangii, nu se putea insela.De altfel, cand intreba sub ce nume trebuie sai treaca pe cei
doi calatori, i se raspunse:
-Francisc de Telec1, nobil din Craiova si osteanul lui Rosca2.Craiova este una dintre principalele asezari din Romania carese invecineaza cu provinciile transilvane, la sud de lantulCarpatilor. Francisc de Telec era, asadar, de origine romana, ceeace Ionas ghicise din prima ochire.
      In ceea ce-l priveste pe Rosca, barbat la vreo patruzeci de ani,inalt, robust, mustati stufoase, par des ca peria, aspru, tuns scurt,arata ca un adevarat soldat Purta, chiar, ranita de soldat, potrivita pe umeri cu niste curele si ducea in mana o valiza destul de usoara.Acesta era tot bagajul tanarului care calatorea ca un excursionist, cel mai adesea pe jos. Se vedea dupa tinuta sa: mantaua facutasul si purtata in banduliera, trecuta de-a curmezisul peste piept,caciula de munte care-i acoperea ceafa si urechile, bluzonul depanza groasa strans la mijloc cu un centiron, de care atarna teacade piele a cutitului valah si ghetre3 petrecute strans peste pantofiimari, cu talpa groasa.Cei doi calatori nu erau altii decat cei iesiti in calea ciobanuluiFrik, cu douazeci de zile mai inainte, pe drumul din trecatoare,atunci cand se indreptau spre Retezat. Dupa ce cutreierasera tinutul pana la Mures si urcasera pe munte, venisera sa se odihneascaputin in satul Werst, dupa care aveau sa porneasca, din nou, in sus,pe valea celor doua Jiuri.

-Ai sa ne dai odai?
-Doua trei patru cate poftiti, raspunse, bucuros nevoie-mare, Ionas.
-Doua sunt de ajuns, spuse Rosca; trebuie, numai, sa fie una langa alta.
-Acestea va sunt pe plac? urma Ionas, deschizand doua usi dela capatul salii celei mari.
-Foarte bine, raspunse Francisc de Telec.
Dupa cum se vede, Ionas nu avea de ce sa se teama de noii saioaspeti. Nu erau nicidecum fapturi supranaturale, duhuri cuinfatisare omeneasca. Nu! Nobilul de fata se arata a fi unul dintreacei obraji subtiri pe care un hangiu se simte intotdeaua onorat sale gazduiasca. Iata o imprejurare fericita, care va face ca La RegeleMatei sa fie, din nou, cautat.
-La ce departare ne aflam de Cluj? vru sa stie tanarul.
-La cam cincizeci de mile, mergand prin drumul care treceprin Petrosani si Alba Iulia, raspunse Ionas.
-E o calatorie obositoare?
-Foarte obositoare pentru cei care se duc pe jos si, daca imieste ingaduit sa o spun, pareti sa aveti nevoie de cateva zile de odihna
-Putem sa cinam? intreba Francisc de Telec, taind, din scurt,sfatul hangiului.
-O jumatate de ceas rabdare si voi avea onoarea sa va ofer,conte, o masa asa cum vi se cuvine
-Paine, vin, oua., friptura rece, ne vor fi de ajuns in seara asta.
-Vi le aduc.
-Cat mai repede cu putinta.
-intr-o clipa.
Si Ionas se pregatea sa porneasca spre bucatarie, cand fu opritde o intrebare:
-Nu prea pare sa fie lume la han? spuse tanarul.
-intr-adevar si in clipa asta nu e nimeni.
-Nu e ora la care cei din sat vin sa bea o dusca, fumandu-si pipa?
-Ora asta a trecut fiindca, aici, oamenii se culca odata cu gainile.
-in ruptul capului n-ar fi vrut sa marturiseasca de ce la han nu se gasea nici macar un singur musteriu.
-Satul vostru nu numara patru-cinci sute de locuitori?
-Cam asa.
-Totusi, coborand pe ulita mare, n-am intalnit nici tipenie
-Asta pentru ca e sambata, si, in ajun de duminica
Din fericire pentru Ionas, contele nu starui, fiindca hangiul nuar fi stiut pe unde sa mai scoata camasa, in acest caz. Nu s-ar filasat convins pentru nimic in lume sa dezvaluie cum stateau
lucrurile. Strainii ar fi aflat prea de timpuriu si cine stie daca nus-ar fi grabit sa dea bir cu fugitii dintr-un sat cu o reputatie, pe bunadreptate, dubioasa!Numai sa reinceapa sa trancaneasca, in timp ce oaspetii vorsta la masa! se gandea Ionas, pregatindu-se sa-i aseze in mijloculincaperii.Cateva clipe mai tarziu, cina frugala pe care o comandasetanarul era asezata asa cum se cuvenea, pe o fata de masa stralucitor de alba. Tanarul se aseza, iar Rosca lua loc in fata lui, asa cumobisnuiau in timpul calatoriilor. Mancara amandoi cu mare pofta,dupa care, de indata ce ispravira, se retrasera, fiecare in odaia lui.
Cum tanarul conte si Rosca nu schimbasera nici zece vorbe intimpul mesei, Ionas nu reusise cu nici un chip sa se bage-n vorba- spre marea lui dezamagire. De altfel, Francisc de Telec parea
sa nu fie prea vorbaret. Cat il priveste pe Rosca, dupa ce il studie,hangiul pricepu ca nu va putea scoate nimic de la acesta, in legatura cu familia stapanului sau.Ionas trebuise, asadar, sa se resemneze, in incercarea de a le ura "Noapte buna' oaspetilor sai. Dar, inainte de a urca din nou, in mansarda lui, arunca o privire cercetatoare prin sala mare, ciulind,nelinistit, urechile, la cel mai slab zgomot de afara sau dinauntru,si repetandu-si:
„Numai sa nu-i trezeasca afurisita de voce din somn!”Noaptea, insa, se scurse in liniste.
A doua zi, inca din zori, vestea ca la han trasesera doi calatori,se raspandi cu iuteala fulgerului si numerosi locuitori dadurabuzna in fata hanului.Istoviti de excursia din ajun, Francisc de Telec si Roscadormeau dusi. Nu era deloc de asteptat sa aiba de gand sa setrezeasca inainte de opt.De aici si marea nerabdare a multimii de curiosi care, totusi,n-ar fi avut curajul sa intre in sala cea mare, inainte ca cei doi calatori sa-si paraseasca odaile.Se ivira, in sfarsit, amandoi, cand batu de ora opt.Nu patisera nimic. Puteau fi zariti umbland de colo-colo prin han. Apoi, se asezara pentru micul dejun. Toate acestea aveau darul sa-i linisteasca pe cei de afara.
De altminteri, Ionas, in picioare, in dreptul usii, suradea imbietor, indemnandu-si vechii lui musterii sa-si recapete increderea inel. intrucat calatorul care-i facuse cinstea de a-i trece pragul hanului era un nobil de vita veche - un nobil din Romania, dati-mi voie,din cele mai vechi familii de acolo - de ce oare te-ai mai fi pututteme, intr-o atat de distinsa companie?
Ce sa mai lungim vorba, in cele din urma, socotind ca era dedatoria lui sa dea exemplu, jupanul Colt isi lua inima in dinti si seincumeta sa faca act de prezenta.Biraul intra in han pe la noua, cam sovaielnic. Aproape numai decat, fu urmat de dascalul Homrod, de trei-patru obisnuiti de-ai
casei si de ciobanul Frik. in ceea ce-l priveste pe doctorul Patak,fusese cu neputinta sa-l induplece sa-i insoteasca.
-Sa mai pun piciorul la Ionas? raspunsese. Pentru nimic in lume, chiar de mi-ar plati zece florini vizita!
Se cuvine aici sa facem o remarca, nu fara o oarecare insemna-tate: daca jupanul Colt se invoise sa se intoarca la La Regele Matei,n-o facuse doar cu unicul scop de a-si satisface curiozitatea, nicidin dorinta de a se apropia de contele Francisc de Telec. Nu! Interesul cantarea indeajuns de mult, in hotararea luata.intr-adevar, in calitatea sa de calator, tanarul era obligat saplateasca o taxa de trecere, atat pentru osteanul lui, cat si pentruel. Or, lucrul acesta nu se poate uita, taxele se duceau direct inbuzunarele primului judecator din Werst.
Biraul veni, deci, sa-si ceara, intr-un mod cat se poate de cuviincios, dreptul, iar Francisc de Telec, desi un pic surprins decerere, se grabi sa i-o satisfaca.ii pofti, chiar, pe jupanul Colt si pe dascal sa ia loc, pentru oclipa, la masa lui. Acestia acceptara, neputand refuza o invitatie for-
mulata in termeni atat de politicosi.

Ionas se grabi sa aduca felurite licori, cele mai de soi din pivnitasa. Cativa oameni din Werst comandara, atunci, un rand pentrutoata lumea, pe socoteala lor. Existau, asadar, motive sa crezi cavechea clientela, o clipa risipita, nu va intarzia sa ia, din nou, drumul spre La Regele Matei.Dupa ce achita taxa pentru calatorie, Francisc de Telec dori sastie daca aducea vreun folos.
-Nu chiar pe cat am vrea, raspunse jupanul Colt.
-Oare strainii calatoresc rar prin partea asta a Transilvaniei?
-Rar, intr-adevar, replica biraul, si totusi tinutul merita vizitat.
-Sunt de aceeasi parere, raspunse tanarul. Ceea ce am vazutmi s-a parut demn de toata atentia calatorilor. Din varful Retezatam admirat cu rasuflarea taiata vaile Jiului, targurile pe care le
descoperi spre est si depresiunea ca o jumatate de cerc careinchide, in spate, lantul Carpatilor.
-E tare frumos, tare frumos, incuviinta dascalul Homrod si,pentru a va intregi excursia, va indemnam sa urcati pe Parang.
-Ma tem ca n-avem vreme, raspunse Francisc de Telec.
-O zi ar fi de ajuns.
-Fara indoiala, dar ma duc la Alba Mia si vreau sa plec mainedimineata.
-Cum, domnul are de gand sa ne paraseasca atat de repede?se ingrijora Ionas, cu aerul cel mai nevinovat din lume.
Nu ar fi fost deloc suparat sa-i vada pe cei doi oaspeti ai sai, prelungindu-si sederea, la La Regele Matei.
-Trebuie, raspunse tanarul. De altfel, la ce mi-ar sluji sa maistau la Werst?
-Credeti-ma, un vizitator are de ce sa zaboveasca in satul nostru! ii atrase atentia jupanul Colt.
-Totusi, prea putin vizitat, replica tanarul, si asta, pesemne,pentru ca in imprejurimile lui nu ofera nimic deosebit
-intr-adevar, nimic deosebit spuse biraul, cu gandul la cetate.
-Nu nimic deosebit repeta dascalul, cu mintea tot acolo.
-Hm! Hm! exclama ciobanul Frik, caruia exclamatia ii scapase, fara voia lui.
Ce priviri ii aruncara jupanul Colt si ceilalti, mai cu seamahangiul! Ce-l apucase sa dezvaluie secretele tinutului unui strain?Sa-i marturisesti ceea ce se petrece pe podisul Orgall, sa-i indrepti
atentia asupra castelului din Carpati, toate astea nu insemnau,oare, ca tii cu tot dinadinsul sa-l sperii, facandu-l sa-si doreasca saplece cat mai degraba din sat? Si, pe viitor, ce calatori ar mai fi fostispititi sa patrunda in Transilvania prin trecatoarea Vulcan?intr-adevar, oierul era la fel de istet ca ultima dintre oile lui.
-Dar, taci odata, nataraule, tine-ti gura! ii spuse, cu jumatatede glas, jupanul Colt.
Dar curiozitatea tanarului fusese starnita, asa ca i se adresadirect lui Frik, intrebandu-l ce vroiau sa insemne acele mormaituri ale lui.Ciobanul nu era, deloc, omul care sa dea inapoi si, la urma
urmei, poate ca se gandea ca Francisc de Telec le-ar putea da unsfat bun, care sa-i fie de folos satului.
-Am spus hm! hm! domnule, si nu-mi iau vorba indarat.
-Sa fie prin imprejurimile Werst-ului vreo minunatie vrednica de a fi vizitata? nu se lasa tanarul.
-Vreo minunatie il ingana jupanul Colt.
-Nu! Nu! strigara cei de fata.
Si se ingrozeau, deja, la gandul ca o a doua incercare de a patrunde in cetate va abate, fara doar si poate, noi nenorociri asupra satului.
Nu fara oarecare surprindere, Francisc de Telec ii iscodi cuprivirea pe toti oamenii acestia de treaba ale caror figuri tradau, inchipuri felurite, spaima, dar intr-un mod evident.
-Ce s-a intamplat? intreba el.
-Ce s-a intamplat, stapane? zise Rosca. Ei bine, se pare ca lamijloc este castelul din Carpati.
-Am spus hm! hm! domnule, si nu-mi iau vorba indarat.
-Castelul din Carpati?
-Da, acesta este numele pe care tocmai mi l-a soptit la urecheciobanul.
Si, spunand acestea, Rosca arata spre Frik, care scutura dincap, cam ferindu-se de privirea biraului.
in zidul care inconjura viata particulara a superstitioasei localitati se facuse, de-acum, o spartura, iar printr-insa urma sa treacaintreaga ei istorie.Jupanul Colt care, in cele din urma, luase si el aceeasi hotarareca si ciobanul, tinu cu totdinadinsul sa-i infatiseze chiar el tanarului cum stateau lucrurile, asa ca-i povesti de-a fir-a-par tot ceea ceera stiut despre castelul din Carpati.
E de la sine inteles ca Francisc de Telec nu putu sa-si ascundamirarea pe care i-o provoca aceasta istorisire si nici sentimentelepe care i le sugera. Desi nu foarte instruit in ceea ce priveste cele
carespre tin de domeniul stiintei, ca toti tinerii de rangul lui, caretraiau rupti de lume in castelele lor de pe mosiile valahe, eratotusi, un om cu picioarele pe pamant. Asa ca nu prea credea in
naluci si facea haz de astfel de legende cu mare placere. O cetatuiebantuita de duhuri, lucrul acesta nu putea decat sa-i starneascaneincrederea. Dupa parerea lui, in povestea pe care tocmai i-odepanase jupanul Colt nu exista nimic miraculos, era vorba doardespre cateva fapte mai mult sau mai putin dovedite, carora cei deWerst le atribuiau o origine supranaturala. Fumul de deasupradonjonului, clopotul sunand sa-ti sparga urechile, toate acesteaputeau avea o explicatie cat se poate de simpla. Cat priveste fulgerarile si vuietele care rabufnisera din incinta, acestea erau doarrodul unei halucinatii.Francisc de Telec nu se sfii deloc s-o spuna, spre marea
indignare a auditoriului sau.
-Dar, ii atrase atentia jupanul Colt, ar mai fi ceva
-Ce anume?
-Este cu neputinta sa patrunzi in castel.
-Chiar asa?
-Acum cateva zile, padurarul nostru si doctorul nostru auvrut sa treaca dincolo de ziduri, pentru binele satului, si erau catpe-aci sa plateasca cu viata incercarea lor.
-Ce-au patit? intreba tanarul, cu destula ironie in glas.
Jupanul Colt insira pe larg cate patimisera Nicu Deac si doctorul Patak.
-Asadar, spuse tanarul, daca inteleg bine, atunci cand doctorul a incercat sa iasa din sant, picioarele ii erau atat de zdravanprinse de pamant, ca n-a mai putut face nici un pas inainte?
-Nici inainte, nici inapoi, adauga dascalul Homrod.
-Asa a crezut el, doctorul vostru, ca-i calca frica pe urme tintuindu-i calcatura.
Jupanul Colt nu se lasa:
-Asa sa fie, dar cum sa-ti explici infricosatoarea zguduitura pecare a simtit-o Nicu Deac, in momentul in care s-a prins de lantulpuntii
-S-o fi lovit rau
-Atat de rau, urma biraul, ca, din ziua aceea, zace la pat
-Sper ca nu se afla in pericol de moarte? se grabi sa intrebeoaspetele.
-Nu din fericire
Adevarul e ca aceasta era o dovada materiala, o dovada denetagaduit, iar jupanul Colt astepta cu nerabdare explicatia pe careavea sa i-o dea Francisc de Telec.Iata ce raspuns dadu acesta, cat se poate de explicit.
-In tot ceea ce tocmai am auzit aici nu exista nimic, repet,care sa nu fie cat se poate de simplu. Ceea ce este un lucru clar,pentru mine, este ca, in clipa de fata, castelul din Carpati este ocu-
pat. De cine? Nu stiu. In tot cazul, nici pomeneala de duhuri, evorba despre niste oameni care au tot interesul sa se ascunda, devreme ce s-au refugiat acolo e vorba, fara nici o indoiala, despre
niste raufacatori?
-Niste raufacatori? nu se putu opri sa nu strige jupanul Colt.
-Asa cred si, cum nu vor cu nici un chip, sa fie dibuiti, au tinut
-sa ne faca sa credem ca cetatea e bantuita de fapturi supranaturale.
-Cum asa, interveni dascalul Homrod, sunteti de parere?
-Sunt de parere ca tinutul acesta este foarte superstitios, caoaspetii castelului stiu aceasta si ca au vrut sa preintampine, infelul acesta, orice vizita suparatoare.
-Era de crezut ca asa stateau lucrurile; dar nu ne vom mira dacanimeni din Werst nu va voi sa admita aceasta explicatie.
Tanarul isi dadu seama ca nu izbutise sa convinga, in nici unfel, un auditoriu care nu voia sa se lase convins.Asa ca se multumi sa adauge:
-De vreme ce nu vreti sa-mi dati dreptate, continuati sa credeti tot ce vi se nazare despre castelul din Carpati.
-Credem ceea ce am vazut cu ochii nostri, raspunse, intepat,jupanul Colt.
-Si ceea ce este, intari dascalul.
-Fie si, intr-adevar, regret ca nu dispun de douazeci si patru de ore,fiindca ne-am fi dus, Rosca si cu mine, sa-i facem o vizita faimoasei cetatui si va asigur ca am fi aflat, curand, despre ce este vorba
-O vizita la castel! striga jupanul Colt.

-Fara nici o sovaiala, si nici diavolul insusi nu ne-ar fi pututopri sa patrundem in incinta.
Auzindu-l pe Francisc de Telec exprimandu-se in termeni atatde categorici, atat de zeflemitori chiar, fura cuprinsi, cu totii, de ospaima de o cu totul alta natura. Aratandu-se atat de lipsiti de buna-cuviinta fata de duhuri, nu vor abate, oare, o noua urgie asupra satului? Nu auzeau, oare duhurile, fiecare cuvintel rostit in HanulLa Regele Matei? Nu avea sa rasune glasul si o a doua oara?Si, in legatura cu asta, jupanul Colt ii aduse la cunostintatanarului imprejurarile in care padurarul fusese amenintat, in moddirect, cu o pedeapsa cumplita, daca va avea indrazneala de a
incerca sa descopere secretele cetatuii.Francisc de Telec se multumi sa dea din umeri; apoi, se ridica,spunand ca niciodata nu putuse fi auzita o voce din sala aceasta,asa cum se pretindea. Toate acestea existau, afirma el, doar inimaginatia musteriilor, un pic prea creduli si un pic prea amatoride snaps, de la La Regele Matei.Auzind acestea, cativa se indreptara spre usa, prea putin dornici sa mai ramana multa vreme intr-o incapere in care acest tanarsceptic indraznea sa sustina asemenea lucruri.Francisc de Telec ii retinu, cu un gest.
-Hotarat lucru, domnilor, constat ca satul Werst e cu inimacat un purice.
-Si nu fara motiv, domnule, replica jupanul Colt.
-Ei bine, o sa va arat calea de a ispravi cu faptele deocheatecare, dupa cum ziceti, se petrec la castelul din Carpati. Poimainevoi fi la Alba Iulia si, daca doriti, voi preveni autoritatile de acolo.
Va vor trimite o brigada de jandarmi sau de agenti de politie si vagarantez ca vitejii astia vor sti cum sa patrunda in cetatuie, fie pentru a-i alunga pe farsorii care-si bat joc de credulitatea voastra, fiepentru a-i aresta pe raufacatorii care pun la cale, poate, cine stie celovitura.
Nimic mai nimerit decat aceasta propunere si, totusi, ea nu fu pe gustul notabilitatilor din Werst. Daca ar fi fost sa le dai crezare,nici jandarmii, nici politia, nici armata, ea insasi, n-ar fi putut sa levina de hac acestor fapturi neomenesti dispunand, ca sa se apere,de procedee supranaturale.
-Dar, mi se pare, relua, atunci, tanarul, ca inca nu mi-ati spus cui ii apartinea, castelul din Carpati.
-Unei vechi familii de pe aceste locuri, familia baronilor deGorj, raspunse jupanul Colt.
-Neamul Gorj? striga Francisc de Telec.
-El insusi.
-Familia din care facea parte baronul Radu?
-Da.
-Si stiti ce s-a intamplat cu el?
-Nu. Au trecut multi ani de cand baronul de Gorj nu s-a maiaratat la castel.
Francisc de Telec palise si, fara sa-si dea seama, repeta cu glasschimbat acest nume:
-Radu de Gorj!




Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1452 ori.