Castelul din Carpati - Capitolul 14

de Jules Verne

Capitolul XIV

    Francisc era sfarsit. Asa cum, cu strangere de inima, banuise,facultatea de a reflecta, intelegerea lucrurilor, inteligenta necesarapentru a le deduce consecintele acestora, il lasau, incetul cu incetul. Singurul sentiment care dainuia in el era amintirea Stillei,urma lasata in sufletul si inima lui de melodia pe care ecourilecriptei intunecoase nu i-o mai trimiteau inapoi.
Fusese victima unei iluzii? Nu, de o mie de ori, nu! Pe Stilla oauzise adineaori, pe ea o vazuse pe bastionul castelului.Atunci, acelasi gand, gandul ca era lipsita de ratiune, il sagetadin nou, iar cumplita descoperire il indurera atat de adanc, deparca ar fi pierdut-o a doua oara.
-Nebuna! isi repeta. Da! Nebuna de vreme ce nu mi-arecunoscut glasul de vreme ce n-a fost in stare sa-mi raspundaNebuna Nebuna!
Si era cat se poate de verosimil!
Ah! Daca ar fi putut s-o smulga din cetatuie, s-o duca la castelullui de langa Craiova, sa i se dedice in intregime, ingrijirile lui,dragostea lui ar face-o sa-si recapete judecata!Iata ce isi spunea Francisc, zguduit de un delir inspaimantator,si mai multe ceasuri trecura, pana sa isi recapata stapanirea de sine.incerca, atunci, sa judece la rece, sa puna ordine in gandurile
lui invartejite.
-Trebuie sa scap de aici isi spuse. Dar, cum? De indata ceusa se va deschide iar Sigur! imi aduc de mancare in timp cedorm O sa astept O sa ma prefac ca dorm
Fu strafulgerat de o banuiala: poate ii strecurau in apa din stacana vreo substanta soporifica Daca se cufundase intr-un somnadanc, daca nu mai stiuse de el cine stie cata vreme, lucrul acesta
se intamplase doar pentru ca bause din apa aceea Ei bine! N-o samai bea Nici de alimente n-o sa se mai atinga Unul dintre ceidin cetatuie nu va intarzia sa-si faca aparitia si curand

Curand? Cine sa stie? Soarele urca, in clipa aceea, la zenit,sau cobora la orizont? Era zi, era noapte?
Asa ca Francisc incerca sa surprinda vreun zgomot de pasi,apropiindu-se de una, sau alta dintre usi Totusi, nici un zgomotnu ajungea pana la el, asa ca se tara de-a lungul peretilor, cu capul
incins, ochii rataciti, urechile vajaind, respiratia grea, sub apasareaunei atmosfere inabusitoare, care de-abia se primenea prin dreptulusilor.
Brusc, in coltul in care se afla unul dintre stalpii din dreapta,simti pe buze o adiere mai proaspata.Sa fi fost, oare, in locul acela, vreo deschizatura prin care pau'undea un pic din aerul de afara?
Da exista o iesire, acoperita de umbra stalpului, pe caren-aveai cum s-o vezi
Sa se strecoare intre cei doi pereti, sa se indrepte spre o luminadestul de slaba care parea sa vina de sus, fu o treaba pe caretanarul Francisc o duse la capat intr-o clipa.Acolo se rotunjea o curticica, nu mai larga de cinci-sase pasi,dar ale carei ziduri se ridicau la peste o suta de picioare. Ai fi zisca e capatul unui put, care-i slujea drept curte interioara acesteicelule subterane, prin care intra un pic de aer si de lumina.
Francisc putea sa se convinga ca mai era, inca, zi. in dreptul orificiului superior al putului se desena un fascicol de lumina, oblicfata de nivelul ghizdului.
Soarele strabatuse cel putin jumatate din drumul lui de fiecarezi, fiindca fascicolul luminos incepea sa se subtieze.Sa fi fost ceasurile cinci ale amiezii. De aici, concluzia ca somnul lui Francisc se prelungise cel putin patruzeci si opt de ore, sinu mai putea exista nici o indoiala ca fusese provocat de o bauturaadormitoare. Ori, cum plecasera, el si Rosca, din Werst alaltaieri,pe 11 iunie, insemna ca ziua de 13 era pe sfarsite
Oricat de umed era aerul din curte, Francisc il trase adanc inpiept si se simti un pic usurat. Dar, daca sperase ca o evadare eraposibila prin acel tub lung de piatra, isi dadu, numaidecat, seama
ca se inselase amarnic. Sa incerce sa se catare pe peretii netezi ca-npalma era cu neputinta.
Sa incerce sa se catare pe peretii netezi ca-n palma era cu neputinta.
Francisc reveni in interiorul criptei. Pentru ca nu putea fugidecat pe una din usi, vru sa-si dea seama de starea in care acestease gaseau.
Prima usa, prin care venise, era foarte solida, foarte groasa sitrebuie sa fi fost inchisa pe dinafara cu zavoare prinse in belciugede fier: ar fi incercat, deci, de pomana sa forteze canaturile. A doua
usa - cea in spatele careia se facuse auzita vocea Stillei - pareamai putin conservata. Scandurile putrezisera pe alocuri Poate canu va fi foarte dificil sa-si croiasca drum pe acolo.
Da pe aici pe aici! se indemna Francisc, regasindu-sistapanirea de sine.
Dar, nu era vreme de pierdut, deoarece era de asteptat ca cineva sa intre in cripta, de indata ce ar fi presupus ca se afla sub influenta bauturii soporifice.
Treaba merse mult mai repede decat ar fi putut spera, pentruca lemnul din jurul armaturii metalice, care fixa zavoarele decadrul usii, fusese mancat de mucegai. Folosindu-se de cutitul lui,Francisc reusi sa desprinda partea circulara, operand aproape farazgomot, oprindu-se din cand in cand si ciulind urechile, sa se asigure ca de afara nu se aude nimic.

Trei ceasuri mai tarziu, zavoarele nu mai erau o piedica, iar usase deschise, gemand din balamale. Atunci, Francisc iesi in curticica, sa respire un pic de aer, ceva mai curat.
In clipa aceea, fascicolul luminos nu se mai contura in guraputului, ceea ce dovedea ca soarele se lasase, deja, dincolo deRetezat. Curtea era invaluita intr-un intuneric adanc. Cateva stele
straluceau in ovalul ghizdului, ca privite printr-un telescop cu teavalunga. Cativa norisori se indepartau alene purtati de acele vanturinehotarare a caror forta slabeste atunci cand se inopteaza.Anumite nuante ale atmosferei indicau, de asemenea, ca luna,ramasa doar la jumatate, trecuse de linia muntilor dinspre rasarit.
Sa tot fi fost ceasurile noua, seara.Se intoarse sa ciuguleasca ceva si sa-si potoleasca setea cu apa
din bazin, dupa ce o varsa, intai, pe cea din stacana. Apoi, prinzandu-si cutitul la cingatoare, iesi, tragand usa dupa el.Si poate ca, acum, avea s-o intalneasca pe nefericita Stilla,ratacind prin galeriile subterane La gandul acesta, inima-i bateasa-i sparga pieptul.
Nu inainta mai mult de cativa pasi si se impiedica de o treapta.Asa cum se asteptase, din locul acela pornea o scara, ale careitrepte le numara urcand - doar saizeci, fata de cele saptezeci sisapte pe care trebuise sa le coboare, ca sa ajunga in pragul criptei.Mai lipseau, deci, cam opt picioare, ca sa revina la nivelul solului.Dar, cum nu-i trecea prin cap vreo idee mai buna, decat s-o tinadrept inainte pe coridorul intunecos, ai carui pereti ii atingea usorcu mainile intinse, continua sa mearga.
Se scurse o jumatate de ora, fara sa fi fost oprit nici de vreopoarta, nici de zabrele. Totusi, numeroase coruri il impiedicarasa-si dea seama de directia in care se indrepta, in raport cu curtinacare se afla in fata podisului Orgall.
Dupa ce facu un popas de cateva minute, sa-si mai traga sufle-tul, porni, din nou, la drum; se parea ca galeria e fara sfarsit, candil opri un obstacol.Era un perete de caramida.Pipaind la diverse inaltimi, mana-i nu intalni nici cea maiingusta deschizatura. Nu era nici o iesire prin locul acela.
Nu-si putu opri un strigat. Tot ceea ce sperase se naruia,izbindu-se de acest obstacol. I se muiara genunchii, simti ca nu-lmai tin picioarele, se prabusi de-a lungul peretului.Dar, la nivelul solului, dadu peste o crapatura ingusta, iarcaramizile dezlipite abia se mai tineau si se clatinau sub apasareadegetelor lui.
-Pe aici Da! Pe aici! striga Francisc.
Si incepu sa scoata, una cate una, caramizile, cand auzi un zgo-mot de partea cealalta.
Se opri.
Zgomotul nu inceta si, in acelasi timp, prin crapatura se stre-cura o raza de lumina.
Privi.

Acolo se afla vechea capela a castelului. in ce stare jalnica dedelasare o adusesera timpul si uitarea: o bolta pe jumatateprabusita, ale carei nervuri inca se mai uneau cu stalpii ghebosi,
doua sau trei arcade ogivale amenintate cu ruina, ferestrele dislocate cu cercevele gingase apartinand goticului flamboyant1 si,ici-colo, cate o lespede de marmura prafuita sub care isi dormeasomnul de veci cine stie ce stramos al familiei de Gorj; un frag-ment din partea exterioara a absidei2 al carei panou sculptat si pictat asezat in spatele altarului era zdrelit in cateva locuri, apoi unrest de acoperis care fusese crutat de rafalele de vant ocrotindabsida si, in sfarsit, cocotat deasupra portalului3, clatinandu-se tur-nul clopotnitei, din inaltul careia spanzura, pana la pamant, o funie:funia acelui clopot ale carui dangate se faceau, uneori, auzite, sprecumplita groaza a locuitorilor Werstului care intarziasera pe drumul din defileu.in capela pustie de atata amar de vreme si expusa intemperiileclimatului din Carpati tocmai patrunsese cineva, tinand un felinara carui lumina ii batea drept in fata.Francisc il recunoscu de indata.Era Orfanik, acel personaj excentric, care reprezenta in exclusivitate anturajul baronului in timpul sederii acestuia in marileorase ale Italiei, acel personaj original pe care-l vedeai umblandbrambura pe strazi, gesticuland si vorbind singur, acel savantneinteles, acel inventator mereu in cautarea cine stie carei himerecare, negresit, isi punea nascocirile in slujba lui Radu de Gorj!
Daca Francisc mai pastrase, pana atunci, unele rezerve in ceeace priveste prezenta baronului in castelul din Carpati, chiar si dupaaparitia Stillei, rezervele se prefacura in certitudini, de vreme ce ilavea acum pe Orfanik sub ochii lui.Ce avea de gand sa faca, ce punea la cale in capela in ruina, laceasul acesta inaintat din noapte?
Francisc incerca sa-si dea seama si iata ceea ce vazuse destulde deslusit.
Orfanik, indoit din spate, ridicase mai multi cilindri de fier, decare lega un fir desfasurandu-se de pe o bobina asezata intr-unungher al capelei. Si era atat de absorbit de munca lui, incat nicimacar nu l-ar fi zarit pe tanar, chiar daca acesta s-ar fi apropiat de el.
Ah! De ce crapatura pe care incepuse sa o largeasca nu eraindeajuns de mare sa-i ingaduie sa treaca dincolo! Ar fi intrat incapela, s-ar fi napustit asupra lui Orfanik, l-ar fi obligat sa-l duca in
donjon!Totusi, poate ca era fericit ca nu putea sa o faca, pentru ca, incazul in care ar fi dat gres, baronul de Gorj l-ar fi facut sa plateascacu viata secretele pe care de-abia le descoperise!La cateva minute dupa venirea lui Orfanik, in capela isi facuintrarea inca un barbat.
Era baronul Radu de Gorj.
Infatisarea lui, de neuitat, era aceeasi. Nu parea sa fi imbatranitdeloc, cu fata pala si alungita pe care felinarul o lumina de jos insus, cu parul lung si carunt dat pe spate, cu ochii aruncand flacari
din adancul orbitelor negre!Radu de Gorj se apropie sa verifice lucrarea de care se ocupa
Orfanik.
Si iata vorbele schimbate cu glas taios de cei doi.

Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1329 ori.