Castelul din Carpati - Capitolul 6

de Jules Verne

Capitolul VI


             Cornul subtire al lunii, delicat, ca o secera de argint, pierise,imediat dupa apusul soarelui. Norii, veniti dinspre vest, stinsera,pe rand, ultimele licariri ale asfintitului. intunericul cotropi, incetul cu incetul, vazduhul, urcand din zonele joase. Bezna umplu tabloulmuntilor, iar formele cetatuii se ascunsera, curand, sub valulnoptii.Daca noaptea ameninta sa fie foarte intunecoasa, nimic nu
arata ca avea sa fie tulburata de vreo miscare atmosferica, vijelie,ploaie, ori furtuna. Ceea ce era o fericire pentru Nicu Deac sitovarasul lui, siliti sa-si ridice tabara sub cerul liber.
Nu exista nici un palc de copaci, pe aridul podis Orgall. Ici sicolo, doar tufisuri pitice ce de-abia se ridicau de la suprafata solu-lui si nu te puteau apara de frigul de peste noapte. Stanci cat
pofteai, unele pe jumatate ingropate, altele de-abia in echilibru,carora un branci le-ar fi fost de-ajuns, pentru a se rostogoli inbradet.De fapt, singura planta care rasarea din belsug din solul pietrosera un soi de ciuline gros numit "ghimpe rusesc', ale carui seminte, spune Elisée Reclus, au fost aduse, agatate in coama lor, decaii moscoviti, un "dar de izbanda, pe care rusii l-au facut transilvanenilor'.Acum, se punea problema sa-si gaseasca un loc unde sa asteptesa se faca ziua si care sa-i fereasca de scaderea temperaturii, destul de insemnata la acea altitudine.
-N-avem de unde alege o sa fie vai si amar de noi! sopti doctorul Patak.
-Hai, vaicareste-te! se rasti Nicu Deac.
-Sigur ca ma vaicaresc! Ce loc placut sa ma captusesc cu un guturai zdravan, sau cu un reumatism zdravan, de care n-am sa stiu cum sa ma lecuiesc!
Aceasta era o marturisire facuta, fara nici o rusine, de fostul infirmier al postului de carantina. Ah! Cum mai suspina dupa cuibusorul lui din Werst, cu odaia bine inchisa si patul bine captusit,
cu perne si macaturi!
      Dintre stancile risipite pe platoul Orgall trebuia aleasa una, a carei pozitie sa ofere cel mai bun adapost impotriva vantului din sud-vest, care incepea sa piste. Ceea ce Nicu Deac si facu si,
curand, doctorul veni; sa i se alature, in spatele unei stanci late, plata ca o polita in partea ei superioara.Stanca in discutie era una dintre acele banci de piatra, acum ingropata sub sipica si saxifraga, des intalnite la rascruce de dru-muri in provinciile valahe. Pe langa faptul ca se poate odihni,asezat pe ea, calatorul are si posibilitatea de a-si potoli setea cu apa dintr-un vas aflat pe banca, reimprospatata zilnic de tarani. Pe vremea cand castelul era locuit de baronul Radu de Gorj, pe banca statea un recipient pe care slujitorii familiei aveau grija sa nu-l lase,
niciodata, gol. Dar, in clipa de fata, era manjit de detritusuri1,captusit cu muschi verzui, iar la cea mai mica lovitura s-ar fi prefacut in pulbere.La marginea bancii se inalta un stalp de granit, ramasita dintr-o veche cruce, ale carei brate mai erau reprezentate pe stalpul ver-
tical doar printr-o crestatura, pe jumatate stearsa. in calitatea sa de liber-cugetator, doctorul Patak nu putea admite ca aceasta cruce l-ar putea proteja de aparitii supranaturale. Si totusi, printr-o anomalie comuna unui mare numar de necredinciosi, nu era departe de a crede in diavol. Or, dupa mintea lui, Necuratul nu era departe, el era acela care bantuia cetatuia si nici poterna inchisa,nici puntea ridicata, nici cortina perpendiculara, nici santul adanc nu-l puteau impiedica sa iasa, daca i se nazarea sa vina sa le suceasca gatul la amandoi.Si, cand se gandea ca avea de petrecut o noapte intreaga inasemenea conditii, doctorul dardaia de spaima. Nu! Era mai mult decat putea indura orice faptura omeneasca. Nici firile cele mai darze n-ar fi putut face fata.Dupa care ii veni cu intarziere o idee - idee care nu-i trecuse prin cap cand plecase din Werst. Era marti seara si, in aceea zi,oamenii din comitat se feresc sa iasa dupa apusul soarelui.


Martea, se stie, e o zi nefasta. Daca e sa dai ascultare traditiilor, s-ar puteanimeri sa dai nas in nas cu cine stie ce duh rau, daca te incumeti sa iesi din casa. Asa ca, martea, nimeni nu umbla, nici pe ulita, nicipe drum, dupa asfintit. Dar iata ca doctorul Patak se afla nu numai afara din casa, dar in apropierea unui castel bantuit, si, inca, la doua-trei mile de sat! Si aici va fi nevoit sa astepte ivirea zorilor daca se vor mai ivi vreodata! intr-adevar, parc-ar fi vrut sa-l puna la
incercare pe dracul!
In vreme ce se lasa macinat de asemenea ganduri, doctorul Patak il vazu pe padurar scotandu-si, netulburat, din desaga o bucata de friptura rece, dupa ce trasese o inghititura zdravana din
plosca. Tot ce avea mai bun de facut, cugeta el, era sa-i urmeze pilda, ceea ce si facu. O pulpa de gasca, un codru mare de paine,totul stropit cu rachiu, cam de atat avu nevoie ca sa-si refaca
fortele. Dar, daca reusi sa-si potoleasca foamea, nu reusi sa-si potoleasca frica.
-Acum, sa tragem un pui de somn, zise Nicu Deac, de indata ce-si potrivi desaga la piciorul stancii.
-Sa tragem, padurare!
-Noapte buna, doctore.
-Noapte buna, usor de urat, dar tare mi-e teama ca asta are sa se sfarseasca rau
Nicu Deac, neavand nici un chef de vorba, nu-i raspunse.Obisnuit, datorita meseriei, sa doarma in padure, se propti cum putu mai bine de banca de piatra si nu intarzie sa adoarma bustean. Asa ca doctorul nu putu decat sa bodogane printre dinti,ascultandu-i rasuflarea linistita.In ceea ce-l privea, ii era imposibil sa-si anihileze, fie si pentru cateva clipe, simtul auzului si simtul vazului. in ciuda oboselii, nu contenea sa arunce priviri nelinistite in jur, nu contenea sa
ciuleasca urechile. Halucinatii stranii nascute din febra insomniei ii bantuiau creierul. Ce incerca sa zareasca in negura noptii? Totul si nimic, umbrele miscatoare ale celor care-l inconjurau, norii
despletiti de deasupra lui, silueta abia perceptibila a castelului.Apoi, stancile de pe podisul Orgall, care i se pareau ca se clatina,prinse intr-un soi de infernala sarabanda. Si daca aveau sa se
urneasca din loc, sa o ia repede la vale, sa se rostogoleasca peste cei doi nesabuiti, sa-i striveasca la poarta cetatuii dincolo de pragul careia le era cu desavarsire interzis sa calce!Se ridicase in capul oaselor, sarmanul doctor, asculta acele zgomote care se propaga pe intinderea podisurilor inalte, acel murmur nelinistit, susur, geamat si suspin, totodata. Auzea, de asemenea, nictalopii1 care atingeau in treacat stancile, cu un falfait frenetic de aripi, varcolacii porniti in zbor in plimbarile lor nocturne, doua sau trei perechi de sinistre cucuvele, al caror suierat rasuna ca un vaiet.Atunci, muschii i se contractau simultan, si trupul ii tremura ca varga, scaldat de o transpiratie2 rece ca gheata. Atfel se scursera ore nesfarsite, pana se facu miezul noptii. Daca ar fi putut discuta, daca ar fi putut schimba, din cand in cand, o vorba, dand frau liber carcotelilor sale, s-ar fi simtit mai putin infricosat. Dar Nicu Deac dormea, si dormea neintors.
Iata ca batu miezul noptii - ceasul cel mai inspaimantator intre toate, ceasul nalucilor, ceasul vrajilor. Ce se petrecea, oare?Doctorul se trezi, intrebandu-se daca nu dormea intr-adevar, sau
se afla sub influenta unui cosmar.
       Intr-adevar, acolo, sus, i se paru ca vede - nu! vazu intr-adevar- forme ciudate, scaldate intr-o lumina spectrala, trecand dintr-o zare in alta, suind, lasandu-se in jos, coborand, deopotriva cu norii.Ai fi zis ca sunt o adunare de monstri, dragoni3 cu coada de sarpe,hipografi4, krakeni5 gigantii, vampiri enormi, care se napusteau,parca ar fi nazuit sa-l insface in gheare, sau sa-l infulece, sfartecandu-l, cu falcile lor.Apoi, i se paru cum totul freamata pe podisul Oregall, stancile,copacii care se inaltau in margine Si niste dangate, repetate la
mici intervale, ii ajunsera, foarte limpede, la ureche.Clopotul, murmura el, clopotul cetatuii!
Da, era, intr-adevar, clopotul din vechea capela, si nu acela al bisericii din Vulcan, ale carui sunete ar fi fost purtate de vant in directia contrara.Si, iata ca dangatele sunt din ce in ce mai navalnice Manacare-l pune in miscare nu trage clopotul pentru un mort. E o toaca ale carei detunaturi gafaite trezesc ecourile frontierei transilvane.Auzind aceste vibratii lugubre, doctorul Patak incepe sa se zvarcoleasca de frica, fiind coplesit de o panica nestavilita, de o groaza careia nu i se poate impotrivi, si care-i da fiori in tot trupul.Dar si padurarul a fost smuls din somn de infricosatorul glas de clopot. S-a ridicat in capul oaselor, in vreme ce doctorul Patak se pare ca s-a afundat in el insusi.Nicu Deac ciuleste urechile si incearca sa strapunga cu privirea
intunericul de smoala, asternut peste cetatuie.

-Clopotul asta! Clopotul asta repeta doctorul Patak. Puse mana-n foc ca Necuratul e clopotarul!Hotarat lucru, sarmanul doctor, innebunit de-a binelea, credede-acum in diavol, mai mult ca niciodata.Nemiscat, ca o stana de piatra, padurarul nu-i raspunse.Deodata, niste urlete, asemanatoare cu cele ale sirenelor marine la intrarea in posturi, se dezlantuie in valuri navalnice.
Spatiul e zguduit pe o raza intinsa, de suieratul asurzitor.Apoi, o lumina tasneste din donjonul central, o lumina intensa,imprastiindu-si razele patrunzatoare, si orbindu-te cu stralucireaei. Ce sursa produce lumina aceasta puternica, ale carei iradieri se preling, ca niste panze lungi de apa scanteietoare, pe suprafatapodisului Orgall? Din ce cuptor se revarsa acest izvor fotogen1
care pare sa parjoleasca stancile, scaldandu-le, totodata, intr-o stranie paloare?
-Nicu, Nicu, striga doctorul, uita-te la mine! Nu mai sunt, ca si tine, decat un cadavru.
Intr-adevar, si padurarul, si el, aratau ca de pe lumea cealalta,chipuri cadaverice, ochii stinsi, orbitele goale, obrajii verzui, patati cu cenusiu si alb, parul asemanator cu muschiul crescut, dupa
cum spune legenda, pe crestetele spanzuratilorNicu Deac e uluit de ceea ce vede, ca si de ceea ce aude.Doctorul Patak, in culmea groazei, are muschii contractati, pielea de gaina, parul zburlit, pupila dilatata, corpul cuprins de o rigiditate tetanica.Precum zice poetul Contemplatiilor2, "respira spaima'!Ingrozitorul fenomen tinu un minut un minut cel mult. Dupa care strania lumina pieri treptat, vuietul se stinse, iar platoul Orgall se cufunda, din nou, in tacere si in bezna. Nici unul, nici celalalt nu mai cautara sa doarma, doctorul incremenit, iar padurarul in picioare, rezemat de banca de piatra,asteptand sa se crape de ziua.
La ce se gandea Nicu Deac in fata acestor fenomene, atat de evident supranaturale, dupa parerea lui? Avea sa ramana, si acum, neclintit in hotararea lui? Se va incapatana sa continue temerara aventura? Desigur, spusese ca va patrunde in cetatuie, ca va explora donjonul Dar, nu era suficient ca venise pana sub zidurile ei de netrecut, ca starnise mania duhurilor si provocase aceasta perturbare a elementelor? I se putea reprosa, oare, ca nu-si respectase,fagaduiala, daca avea sa se intoarca in sat, fara a impinge incer-carea, pana la a se aventura in acest castel diabolic?Brusc, doctorul se repezi la el, il insfaca de mana si incerca sa-l traga dupa el, repetand cu glas inabusit:
-Vino! Vino!
-Nu, raspunse Nicu Deac.
Si la randul lui, il retinu pe doctor, care se prabusi, dupa acest ultim efort
       In cele din urma, noaptea trecu, dar padurarul si doctorul erau atat de ravasiti incat nici unul, nici altul nu-si dadusera seama de timpul scurs pana la ivirea zorilor. in memorie nu le ramasese nimic din ceasurile de dinaintea primelor licariri ale diminetii.In clipa aceea, o linie trandafirie se desena pe creastaParangului, in zarea dinspre rasarit, de cealalta parte a vaii celor doua Jiuri. O albeata usoara se imprastie la zenit, pe fondul cerului brazdat, ca o piele de zebra.
Nicu Deac isi intoarse privirile spre castel. ii vazu formele accentuandu-se putin cate putin, donjonul iesind din negura coborata de pe inaltimile trecatorii Vulcan, capela, galeriile,curtina tasnind din ceturile noptii, apoi, pe bastionul din colt, se decupa fagul, al carui frunzis fosnea, in adierea zorilor.Castelul arata neschimbat. Clopotul era la fel de neclintit, ca si vechea girueta feudala. Nici o suvita de fum nu impodobea hornurile donjonului, ale carui ferestre se incapatanau sa ramana inchise.Cateva pasari se invarteau in zbor deasupra platformei, scotand
mici tipete deslusite.Nicu Deac isi muta privirea spre intrarea principala a castelului. Puntea, sprijinita de golul usii, inchidea poterna intre cei doi pilastri de piatra pe care era incrustat blazonul baronilor de Gorj.Padurarul era, asadar, hotarat sa se achite, pana la capat, de aceasta misiune primejdioasa? Da, iar evenimentele din cursul noptii nu-i stirbisera hotararea. "Zis si facut' era, dupa cum se stie,deviza lui. Nici vocea misterioasa care-l anuntase personal in
marea sala a hanului, nici inexplicabilele fenomene de sunet si lumina, la care tocmai fusese martor, nu aveau sa-l opreasca sa treaca dincolo de zidul cetatii. Un ceas avea sa-i fie de ajuns pentru a parcurge galeriile, a vizita donjonul si, apoi, odata implinita fagaduiala, era liber sa ia calea intoarsa spre Werst, unde putea ajunge inainte de pranz.
In ceea ce-l priveste pe doctorul Patak, acesta nu mai era decat o masinarie neinsufletita, nemaiavand nici forta de a se impotrivi,si nici pe aceea de a voi. Se deplasa in directia in care era impins.Daca s-ar fi prabusit, i-ar fi fost imposibil sa se mai ridice. Cumplita spaima pe care o trasese in noaptea aceea il buimacise cu totul si nu carti in nici un fel, atunci cand padurarul, aratand spre castel, il indemna:
-Sa mergem!


Si, totusi, se facuse ziua, iar doctorul ar fi putut s-o ia inapoi,spre Werst, fara sa-i fie teama ca s-ar putea pierde prin codriiPiesei. Dar, sa nu-i fim recunoscatori ca a ramas alaturi de NicuDeac. Daca nu-si parasi tovarasul ca s-o porneasca pe drumul spresat, lucrul acesta se intampla doar pentru ca nu mai era constientde ceea ce se petrece, doar pentru ca nu mai era decat un simplu
trup, care se misca in virtutea inertiei. Asa ca, atunci cand padurarul il mana spre talazul santului, se lasa manat.Acum se punea intrebarea, oare, putea patrunde altfel incetatuie, decat folosind poterna? Era ceea ce vroia sa vada NicuDeac, asa ca, mai intai, porni intr-o scurta recunoastere.
        Curtina nu prezenta nici o spartura, nici o surpatura, care ar fiputut permite accesul in incinta. Era chiar surprinzator ca zidurileacestea vechi se pastrasera intr-o stare atat de buna - ceea ce se datora, probabil, grosimii lor. Parea imposibil sa te inalti pana lalinia crenelurilor de deasupra lor, de vreme ce dominau, de la vreopatruzeci de picioare, santul. Se putea spune, prin urmare, ca, inmomentul in care ajunsese in fata Castelului din Carpati, NicuDeac avea sa se loveasca de obstacole de netrecut.Din fericire - sau din nefericire, pentru el – deasupra poternei exista un soi de fereastra ingusta, mai degraba oambrazura1, unde se itea, odinioara, teava unei culevrine2. Asa ca,folosindu-se de unul dintre lanturile portii care atarna pana la pamant, unui om sprinten nu i-ar fi fost prea greu sa se catare pana la acea ambrazura.Era indeajuns de lata ca sa te poti strecura prin ea si, daca nu cumva era zabrelita pe dinauntru, Nicu Deac ar fi putut patrunde in curtea cetatii.Padurarul cobori piezis peretele santului.Padurarul isi dadu seama, din prima ochire, ca nu putea face altfel si, drept urmare, insotit de doctorul care pasea ca in somn,cobori piezis peretele santului. Curand, ajunsera amandoi jos, pe pamantul tare presarat cu bolovani si acoperit de buruieni. Nu prea stiau unde sa puna piciorul, si nici daca, nu cumva, prin ierburile lasate sa creasca in voia lor in aceasta groapa umeda, nu misunau o puzderie de ganganii veninoase.In mijlocul santului si paralel cu curtina se casca albia fostei rigole, uscata aproape in intregime, peste care puteai trece dintr-un singur pas mare.Nicu Deac nu isi pierduse energia fizica si morala si actiona cu sange rece, in vreme ce doctorul il urma supus, ca o vita dusa de funie.Dupa ce depasira rigola, padurarul merse cam douazeci de pasi de-a lungul bazei curtinei, si se opri sub poterna, in locul in care atarna lantul. Ajutandu-se de maini si de picioare, putea ajunge cu usurinta la braul de piatra, care iesea in afara sub ambrazuri.Evident, Nicu Deac nu avea pretentia sa-l oblige pe doctorul Patak sa-l insoteasca in aceasta escaladare. Un om care atarna atat de greu nu putea fi in stare de asa ceva. Se margini, asadar, sa-l scuture zdravan, ca sa se faca inteles, si ii recomanda sa astepte nemiscat pe fundul santului. Dar, o data ramas singur, iata ca doctorul incepu sa inteleaga ce se intampla cu el. Pricepu unde se afla, privi in jurul sau, isi zari tovarasul deja suspendat la vreo douasprezece picioare deasupra pamantului si atunci striga cu glasul sugrumat de spaima:
-Stai Nicule Stai!Padurarul nu-l lua in seama.
-Coboara coboara de nu, plec! gemu doctorul, izbutind sa se ridice in picioare.
-N-ai decat! raspunse Nicu Deac.
Atunci, doctorul Patak, in culmea groazei, vru sa urce zidul piezis al santului, ca s-o porneasca in sus, pana pe creasta platouluiOrgall, dupa care s-o ia la goana mancand pamantul, pe drumul
spre Werst.
-Stai Nicule Stai!
O, miracol in fata caruia paleau chiar si cele care tulburasera noaptea dinainte! Iata-l ca nu se poate clinti Picioarele ii sunt tintuite, ca si cum ar fi prinse in falcile unei menghine Poate sa le
urneasca unul dupa altul? Nu! Tocurile si pingelele cizmelor i s-au lipit de pamant Sa fi pus doctorul in miscare arcurile unei capcane? E prea inebunit ca sa-si dea seama Se pare ca, mai
degraba, cuiele incaltarilor il impiedica sa mearga.Orice ar fi, bietul om e tinut pe loc Pironit Nemaiavand nici puterea sa strige, intinde disperat mainile Ai zice ca vrea sa se smulga din stransoarea cine stie carui balaur, al carui bot se ridica din strafundurile pamantului
In vremea asta, Nicu Deac ajunsese la inaltimea poternei si tocmai pusese mana pe una dintre ferecaturile in care era prinsa una dintre tatanele puntiiScoase un strigat de durere; apoi, azvarlindu-se in spate, ca si cum ar fi fost trasnit, aluneca de-a lungul lantului, de care se prin-
sese cu un ultim instinct si se rostogoli pana in fundul santului.
-A spus bine vocea, ca o sa mi se intample o nenorocire!sopti, dupa care lesina.

Castelul din Carpati - Capitolul 1
Castelul din Carpati - Capitolul 2
Castelul din Carpati - Capitolul 3
Castelul din Carpati - Capitolul 4
Castelul din Carpati - Capitolul 5
Castelul din Carpati - Capitolul 6
Castelul din Carpati - Capitolul 7
Castelul din Carpati - Capitolul 8
Castelul din Carpati - Capitolul 9
Castelul din Carpati - Capitolul 10
Castelul din Carpati - Capitolul 11
Castelul din Carpati - Capitolul 12
Castelul din Carpati - Capitolul 13
Castelul din Carpati - Capitolul 14
Castelul din Carpati - Capitolul 15
Castelul din Carpati - Capitolul 16
Castelul din Carpati - Capitolul 17
Castelul din Carpati - Capitolul 18


Aceasta pagina a fost accesata de 1782 ori.