Steaua sudului - Capitolul 6

Steaua sudului - Capitolul 6

de Jules Verne

CAPITOLUL 6

SURPAREA




Se implinisera cincizeci de zile de cind Cyprien nu mai gasise nici un diamant in mina sa. Era din ce in

ce mai dezgustat de meseria de miner, care ii parea o tragere pe sfoara cind nu ai un capital destul de

mare ca sa cumperi un claim de prima calitate si sa angajezi o duzina de cafri ca sa lucreze in el.

in consecinta, intr-o dimineata, lasind pe Matakit si Bardik sa plece cu Thomas Steel, Cyprien ramase

singur sub cortul sau. Voia sa raspunda unei scrisori a prietenului sau Pharamond Barthes, care-i

trimisese vesti despre el printr-un negustor de fildes, in drumspre Cape Town.

Pharamond Barthes era incintat de vinatorile si aventurile pe care le traia. impuscase trei lei,

saisprezece elefanti, sapte tigri, plus un numar incalculabil de girafe si antilope, fara a mai pune la

socoteala vinatul marunt.

Nu numai ca hranea, cu produsul vinatoarei sale, micul corp expeditionar pe care-l luase cu sine, dar iar

fi fost usor, daca ar fi voit, sa realizeze beneficii considerabile din vinzarea blanurilor si a fildesului,

sau prin schimburi cu triburile de cafri in mijlocul carora se afla.

Scrisoarea se termina astfel:

“Nu vii sa dai o raita cu mine pe malul fluviului Limpopo? Voi fi acolo catre sfirsitul lunii viitoare si am

de gind sa cobor pina la golful Delagoa, ca sa revin pe mare la Durban, unde m-am angajat sa-i readuc

pe basutosii mei. Lasa-ti, asadar, Griqualand-ul tau nesuferit pentru citeva saptamini si vino sa ne

intilnim.”

Cyprien reciti aceasta scrisoare, cind o detunatura formidabila, urmata de o mare agitatie in intreaga

tabara, il facu sa se ridice si sa iasa din cort.

Multimea minerilor, intr-o mare dezordine si emotie, alerga inspre mina.

-O surpare de teren! se striga din toate partile.

Noaptea fusese, in adevar, foarte rece, aproape glaciala, in timp ce ziua trecuta putea fi socotita printre

cele mai calde, de multa vreme incoace. De obicei, aceste schimbari bruste de temperatura, cu

contractiile pe care le provocau in mijlocul masivului terenurilor lasate descoperite, aveau drept

rezultat astfel de cataclisme.

Cyprien se grabi s-o ia spre Kopje.

Ajuns acolo, vazu dintr-o privire ce se intimplase.0 enorma bucata de pamint, inalta de cel putin saizeci

de metri si lunga de doua sute, se desprinsese vertical, formind o crapatura care semana cu bresa

unui meterez prabusit. Mai multe mii de chintale de pietris se desprinsesera din aceasta crapatura,

rostogolindu-se in claim-uri, umplindu-le de nisip, de darimaturi, de pietre. Tot ceea ce se afla pe

creasta bucatii de pamint, in acel moment -oameni, boi, carute -nu facuse decit un salt in abis si

zacea acum pe fund.

Din fericire, cea mai mare parte a muncitorilor nu coborise inca in mina, unde jumatate din tabara ar fi

fost inmormintata sub darimaturi.

Primul gind al lui Cyprien fu la asociatul sau, Thomas Steel. Avu curind placerea sa-l recunoasca printre

oamenii care cautau sa-si dea seama de dezastru, la marginea crapaturii. Alerga imediat spre el.

-Am scapat ca prin urechile acului! zise minerul din Lancashire, stringindu-i mina.

-Si Matakit? intreba Cyprien.

-Bietul baiat e acolo, dedesubt! raspunse Thomas Steel, aratind darimaturile care se ingramadisera

pe prorietatea lor comuna. Abia il pusesem sa coboare si asteptam sa termine de umplut prima galeata

ca s-o trag, cind s-a produs surparea!

-Dar nu putem sta aici, fara sa facem nimic pentru a incerca sa-l salvam! striga Cyprien. Poate

traieste inca!...

Thomas Steel clatina din cap.

-E putin probabil sa mai traiasca sub cincisprezece sau douazeci de tone de pamint! zise el. De altfel,

ar trebui cel putin zece oameni care sa munceasca doua sau trei zile, pentru a goli mina!

-Ce conteaza! raspunse hotarit tinarul inginer.

Nu vreau sa se spuna ca am lasat un om ingropat in acest mormint, fara a incerca sa-l scoatem afara!

Apoi, adresindu-se unuia dintre cafri prin intermediul lui Bardik, care era acolo, el anunta ca ofera marea

suma de cinci silingi pe zi tuturor acelora care ar vrea sa se angajeze sub ordinele lui pentru a

curata claim-ul.

Treizeci de negri se oferisera imediat si, fara a pierde o clipa, se apucara de lucru. Tirnacoapele,

hirletele, lopetile nu lipseau; galetile si cablurile erau pregatite, tomberoanele de asemenea. Un mare

numar de mineri albi, aflind ca era vorba de a dezgropa un nenorocit prins sub pamintul surpat, isi

oferira sprijinul in mod benevol. Thomas Steel, electrizat de zelul lui Cyprien, nu se arata cel mai putin

activ in conducerea acestei operatii de salvare.

La amiaza, se scosesera deja mai multe tone de nisip si de pietre, ingramadite pe fundul claim-ului.

La ora trei, Bardik scoase un strigat ragusit: zarise un picior negru ce iesea din pamint, sub cazmaua

sa.



Oamenii isi dublara eforturile si, citeva minute mai tirziu, intregul-corp al lui Matakit era dezgropat. Nenorocitul

cafru era culcat pe spate, nemiscat, dupa toate aparentele mort. Printr-o ciudata intimplare, o

galeata de piele se rasturnase peste fata Iui si o acoperea ca o masca.

Cyprien remarca numaidecit aceasta imprejurare

care-l facu sa se gindeasca la posibilitatea readucerii la viata a nefericitului; dar speranta era destul de

slaba, caci inima nu mai batea, pielea era rece, membrele tepene, miinile crispate de agonie, iar figura

-avind paloarea livida a negrilor -era si ea ingrozitor de crispata din cauza asfixiei.

Cyprien nu-si pierdu curajul. Porunci ca Matakit sa fie dus in cabana lui Thomas Steel, care era cea mai

apropiata. Fu intins pe masa care servea de obicei la trierea pietrisului si supus unor frectii sistematice,

unor miscari ale cutiei toracice, destinate sa provoace o respiratie artificiala, folosita in mod obisnuit

pentru readucerea la viata a inecatilor. Cyprien stia ca acest tratament este aplicat deopotriva in toate

cazurile de asfixie, si acum nu era altceva de facut, caci nu se vedea nici o rana, nici o fractura, nici

macar o lovitura serioasa.

-Ia te uita, domnule Mere, stringe inca in mina un bulgare de pamint! observa Thomas Steel, care

frictiona de zor marele corp negru.

Vrednicul fiu al Lancashire-ului isi dadea toata osteneala. Daca ar fi trebuit sa lustruiasca axul principal

al unei masini cu aburi de o mie doua sute de cai putere, n-ar fi putut s-o faca cu mai multa forta!.

Aceste eforturi nu intirziara sa dea rezultate. Rigiditatea cadaverica a tinarului cafru paru sa cedeze,

cu incetul. Temperatura pielei se modifica simtitor.

Cyprien, care pindea, la nivelul inimii, cel mai mic semn de viata, avu impresia ca simte sub mina un

usor freamat de bun augur.

Curind, aceste simptome se accentuara. Pulsul incepu sa bata, o inspiratie ridica aproape imperceptibil

pieptul lui Matakit; apoi, o expiratie mai puternica dovedi reluarea evidenta a functiunilor vitale.

Deodata, doua stranuturi puternice zgiltiira din cap pina-n picioare acest mare trup negru, adineaori

atit de inert. Matakit deschise ochii, respira, isi recapata cunostinta.

-Ura! Ura! Baiatul e in afara de orice pericol! striga Thomas Steel care, siroind de transpiratie, isi

inceta frictiunile. Dar uita-te, domnule Mere, nu lasa deloc acest bulgare de pamint pe care il stringe in

degetele crispate!

Tinarul inginer avea cu totul alte griji decit sa observe acest amanunt! El dadea bolnavului sa inghita

o lingurita de rom, il ridica pentru a-i usura respiratia. La urma, cind il vazu revenit la viata, il infasura

in cuverturi si, cu ajutorul a trei sau patru oameni binevoitori, il duse in propria sa locuinta de la ferma

Watkins.

Aici, bietul cafru fu culcat in patul inginerului.

Bardik ii dadu sa bea o cescuta cu ceai fierbinte. Dupa un sfert de ora, Matakit cazu intr-un somn tihnit

si calm: era salvat.

Cyprien simtea acea bucurie incomparabila pe care o incerci dupa ce ai smuls o viata omeneasca din

ghearele mortii. in timp ce Thomas Steel si ajutoarele sale, foarte obositi de atitea miscari terapeutice,

se duceau sa-si sarbatoreasca succesul la circiuma cea mai apropiata, udindu-l cu valuri de bere,

Cyprien, vrind sa ramina linga Matakit, lua o carte, neintrerupindu-si lectura decit ca sa-l priveasca

dormind, ca un parinte care supravegheaza somnul fiului sau convalescent.

De sase saptamini, de cind Matakit intrase in serviciul sau, Cyprien nu avusese decit motivul sa fie multumit

si chiar incintat de el. Inteligenta, docilitatea, rivna lui erau fara egal. Era cumsecade, bun,

binevoitor, avind un caracter deosebit de blind si de vesel.

Nici o munca nu-l speria, nici o dificultate nu parea sa-l descurajeze. Cyprien isi spunea uneori ca nu

exista culme sociala pe care un francez, inzestrat cu asemenea calitati, n-ar fi putut s-o atinga.

Si aceste daruri pretioase se aflau sub pielea neagra si in capul cu parul scurt si cret al unui simplu

cafru.

Si totusi, Matakit avea un cusur -un cusur foarte grav -datorat evident educatiei dintii si obiceiurilor

prea spontan dobindite in satul sau. Trebuie s-o spunem? Matakit era un pic hot, dar in mod

aproape inconstient. Cind vedea un obiect la indemina, i se pa rea foarte natural sa si-l insuseasca.

in zadar stapinul lui, alarmat de aceasta deprindere, il dojenea cu cea mai mare asprime! in zadar il

amenintase ca-l da afara, daca-l mai prinde! Matakit fagaduia ca n-o sa mai greseasca, plingea, se

ruga sa-l ierte si a doua zi reincepea, daca avea ocazia.

De obicei nu sterpelea mare lucru. Ceea ce-i stirnea in mod deosebit lacomia n-avea mare valoare: un

cutit, o cravata, un prelungitor de creion sau vreun fleac asemanator. Dar Cyprien nu era mai putin

dezolat sa constate un asemenea viciu la o fire atit de simpatica.

“Sa asteptam... sa speram! isi spunea el. Poate voi reusi sa-l fac sa inteleaga de ce nu trebuie sa faca

astfel.”

Privindu-l dormind, Cyprien se gindea la aceste contraste atit de bizare, datorate anilor petrecuti de

Matakit in mijlocul salbaticilor din tribul sau.

Aproape de caderea noptii, tinarul cafru se trezi odihnit si bine dispus, ca si cum n-ar fi suferit doua sau

trei ore de intrerupere aproape completa a functiilor respiratorii. Putea acum povesti ce se intimplase.

Galeata, care-i cazuse intimplator peste fata, si o scara lunga, facind o pavaza deasupra lui, il

aparasera la inceput impotriva efectelor mecanice ale surparii, apoi, vreme destul de indelungata,

impotriva unei asfixii complete, lasindu-i, in fundul inchisorii lui subterane, o mica provizie de aer. isi

daduse foarte bine seama de aceasta imprejurare fericita si facuse totul ca sa profite de ea, respirind

numai la lungi intervale. Dar incet, incet aerul se alterase. Matakit simtise ca-si pierde treptat

cunostinta. Apoi cazuse intr-un fel de somn greu si plin de neliniste, din care nu se trezea, din cind in

cind, decit pentru a face un efort suprem de a trage aer in piept. Pe urma, totul disparuse. Nu mai

stiuse ce i se intimpla si murise... caci se intorcea intr-adevar din moarte!

Cyprien il lasa sa vorbeasca putin, ii dadu sa bea si sa manince si-l obliga, cu toate protestele lui, sa

ramina peste noapte in patul in care-l asezase. in sfirsit, fiind sigur ca orice pericol trecuse, il lasa

singur si se duse sa faca vizita sa obisnuita familiei Watkins.

Tinarul inginer simtea nevoia sa impartaseasca Alicei impresiile sale din timpul zilei, dezgustul crescind

pentru mina -dezgust pe care deplorabilul accident de dimineata il accentua si mai mult. Era scirbit la

gindul ca primejduieste viata lui Matakit pentru sansa foarte problematica de a pune mina pe citeva

diamante.

“Sa fac eu insumi aceasta meserie, mai merge! isi zicea. Dar sa-l oblig s-o faca pentru un salariu mizerabil

pe acest biet cafru, care nu-mi datoreaza nimic, e pur si simplu odios!”

Comunica, deci, fetei revoltele si deceptiile sale. ii vorbi despre scrisoarea primita de la Pharamond

Barthes. in adevar, n-ar face mai bine sa urmeze sfatul prietenului sau? Ce ar pierde daca ar pleca pe

malurile fluviului Limpopo si si-ar incerca norocul la vinatoare? N-ar fi mai nobil decit sa riciie pamintul,

ca un avar, sau sa puna niste amariti sa-l riciie pentru el?

-Ce spuneti, miss Watkins, dumneavoastra care aveti atita intelepciune si simt practic? Dati-mi un

sfat! Am mare nevoie de el! Mi-am pierdut echilibrul moral! imi trebuie o mina prieteneasca spre a-mi

reveni !



Vorbea astfel cu toata sinceritatea gasind o placere pe care nu si-o putea explica, el, atit de rezervat de

obicei, in a infatisa, inaintea acestei blinde si incintatoare confidente, slabiciunea nehotaririi sale.

Conversatia avea loc de citeva minute in limba franceza, si acest simplu amanunt o facea sa fie foarte

intima, cu toate ca John Watkins, adormit putin dupa cea de a treia pipa, nu parea sa fie atent

niciodata la ceea ce vorbeau tinerii in limba engleza, sau in orice alta limba.

Alice il asculta pe Cyprien cu o adinca simpatie.

-Tot ceea ce-mi spuneti, domnule Mere, sint lucruri la care m-am gindit de multa vreme! Mi-e greu sa

inteleg cum un inginer, un savant, s-a putut decide cu inima usoara sa duca o astfel de viata. Nu-i o

crima impotriva dumneavoastra insiva ? Sa va irositi timpul pretios intr-o astfel de munca, pe care un

simplu cafru sau un hotentot o fac mai bine decit dumneavoastra... E rau, va asigur !

Cyprien n-ar fi avut decit un cuvint de spus, pentru a lamuri aceasta problema care o uimea si o contraria

atit de mult pe Alice. Si cine stie daca ea nu exagera putin indignarea sa, tocmai pentru a-i smulge

o marturisire ?... Dar aceasta rr.aiturisire el se jurase s-o pastreze pentru sine si s-ar fi dispretuit

daca ar fi procedat altfel; si-o retinu deci pe buze.

Miss Watkins continua:

-Daca tineti atit de mult sa gasiti diamante, domnule Mere, de ce nu le cautati, mai degraba, acolo

unde ati avea cu adevarat sansa sa le gasiti -in creuzetul dumneavo?stra ? Cum adica ! Sinteti

chimist, stiti mai bine ca oricine ce sint aceste pietre mizerabile, carora li se da un asemenea pret, si

vreti sa le obtineti printr-un efort neplacut si masinal ? in ceea ce ma priveste, revin la ideea mea:

daca as fi in locul dumneavoastra, as cauta mai degraba sa fabric diamante, decit sa incerc sa gasesc

unele gata facute !

Alice vorbea cu atita insufletire, cu atita incredere in stiinta si in Cyprien insusi, incit inima tinarului era

ca scaldata intr-o roua racoritoare.

Din nefericire, John Watkins se trezi in acel moment din toropeala sa, ca sa ceara vesti de la Vandergaart-

Kopje. Trebuira deci sa revina la limba engleza, sa paraseasca acea conversatie intre patru ochi,

atit de calda. Vraja fusese rupta.

Dar saminta fusese aruncata pe pamint bun si avea sa incolteasca.

intoreindu-se acasa, tinarul inginer se gindea la cuvintele atit de vibrante si atit de juste totodata pe

care i le spusese miss Watkins. Aspectul lor himeric disparea in ochii lui, lasind sa se vada doar ceea ce

aveau generos, increzator si tandru.

“Si de ce nu, la urma urmei? spunea el. Fabricarea diamantului, care putea sa para utopica acum un

secol, astazi este intr-un fel un fapt implinit! Domnii Fremy si Peil au fabricat la Paris rubine, smaralde

si safire, care nu sint decit cristale de alumina, colorate in mod diferit! Domnul Mac-Tear, din Glasgow,

domnul J. Ballantine Hannay, din acelasi oras, au obtinut, in 1880, cristale de carbon, care aveau toate

proprietatile diamantului si al caror singur defect era de a costa ingrozitor de scump -mult mai.

scump decit diamantele naturale din Brazilia, din India sau din Griqualand -si, in consecinta, de a nu

raspunde nevoilor comertului! Dar, indata ce solutia stiintifica a unei probleme a fost gasita, solutia

industriala nu poate fi departe! De ce sa n-o cautam...? Toti acesti savanti,care n-au reusit pina acum,

sint teoreticieni, oameni de biblioteca si de laborator! Ei n-au studiat diamantul la fata locului, pe

pamintul lui natal, in leaganul lui, ca sa spun asa. Eu pot beneficia de lucrarile lor, de experienta lor si

de a mea pe deasupra! Eu am extras diamantul cumiinile mele! Am analizat, am studiat sub toate

aspectele terenurile in care se gaseste! Daca cineva trebuie, cu un pic de noroc, sa invinga ultimele

dificul- tati , acela sint eu!... Trebuie sa fiu eu !”

Iata ce-si repeta Cyprien, ce chibzui el in toate felurile, pina spre dimineata.

Se hotari curind. A doua zi, il incunostiinta pe Thomas Steel ca -cel putin deocamdata -n-avea sa

mai lucreze si nici sa-i puna pe altii sa lucreze in claim. Cazura chiar de acord ca, daca Steel va gasi un

mijloc sa se descotoroseasca de partea lui Cyprien, e liber s-o faca; apoi se inchise in laborator, pentru

a se gindi la noile sale proiecte.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 5 romane !!!


{literal} {/literal}