Steaua sudului - Capitolul 18

de Jules Verne

CAPITOLUL 18

JUSTITIE VENETIANA

In zilele care urmara, Cyprien se ocupa intens de diferitele faze ale noii sale experiente. Datorita unor

modificari introduse in constructia cuptorului cu reverberatie, cu ajutorul unui tiraj mai bine reglat,

fabricarea diamantului -cel putin asa spera -trebuia sa se efectueze intr-un timp cu mult mai scurt

decit prima data.

E de la sine inteles ca miss Watkins urmarea cu cel mai viu interes aceasta a doua incercare, a carei inspiratoare

era, intr-un fel. Ea il insotea adesea pe tinarul inginer pina la cuptorul pe care-L vizita de mai

multe ori pe zi, si acolo, prin deschizaturile constructiei de caramida, ii placea sa observe intensitatea

focului care vuia in interior.

John Watkins se interesa nu mai putin decit fiica sa, dar pentru alte motive, de aceasta operatie. Era

nerabdator sa fie din nou posesorul unei pietre pretioase care sa valoreze milioane. Teama sa era ca

experienta nu va reusi a doua oara si ca intimplarea avusese un rol preponderent in succesul anterior.

Dar, daca fermierul si miss Watkins il incurajau pe experimentator sa continue si sa perfectioneze fabricarea

diamantului, nu la fel se petreceau lucrurile cu minerii din Griqualand. Annibal Pantalacci, James

Hilton si herr Friedel nu mai erau acolo, dar lasasera pe altii care, in aceasta privinta, gindeau exact ca

ei.

Astfel, prin manevre ascunse, Nathan nu inceta sa-i atite pe proprietarii claim-urilor impotriva tinarului

inginer. Daca aceasta fabricatie artificiala ar fi fost pusa curind in practica, s-ar fi ispravit cu comertul

diamantelor naturale si al altor pietre pretioase.

Fusesera fabricate, pina atunci, safire albe sau corindoane, ametiste, topaze si chiar smaralde, toate

aceste geme nefiind decit cristale de alumina, diferit colorate de acizii metalici. Faptul era foarte

ingrijorator pentru valoarea comerciala a acestor pietre, care tindea sa scada. Deci, daca si diamantul

ajungea sa fie fabricat in mod curent, asta insemna ruina exploatarilor diamantifere din Colonia Capului

si din alte zone de extractie.

Toate acestea fusesera spuse dupa prima experienta a tinarului inginer si toate acestea fura reluate,

dar pe un ton mai artagos, cu si mai multa violenta. Minerii tineau consfatuiri care nu prevesteau nimic

bun pentru lucrarile lui Cyprien. El nu era prea ingrijorat, fiind hotarit sa-si urmeze experienta pina la

capat, orice s-ar fi putut zice sau face. Nu! Nu va da indarat in fata opiniei publice si nu va ascunde

nimic din descoperirea sa, de care trebuie sa profite toata lumea.

Dar, daca isi continua munca fara nici o ezitare, fara teama, miss Watkins, la curent cu tot ceea ce se

petrecea, incepu sa tremure pentru el. ii parea rau ca-l indrumase s-o ia pe aceasta cale. A se bizui pe

politia din Griqualand pentru a-l proteja, insemna sa se bizuie pe o protectie putin eficace. O lovitura se

da repede si mai inainte de a interveni cineva. Cyprien putea plati cu viata neajunsul pe care lucrarile

sale amenintau sa-l produca minerilor din Africa de Sud.

Alice era deci foarte ingrijorata si nu putea sa se ascunda fata de tinarul inginer. Acesta o linistea cit se

pricepea mai bine, multumindu-i pentru mobilul ingrijorarii sale. in interesul pe care i-l purta tinara

fata, el vedea dovada unui sentiment de tandrete, care, de altfel, nu mai era un secret intre ei. Cyprien

se felicita, fie si numai pentru ca tentativa sa provocase o efuziune mai intima din partea domnisoarei

Watkins... si-si continua curajos munca.

-Ceea ce fac aici, domnisoara Alice, este pentru noi doi! ii repeta el.

Dar miss Watkins, auzind ce se vorbea in claim-uri, traia intr-o teama perpetua.

Si nu fara motiv! impotriva lui Cyprien se acumulau proteste care n-aveau sa ramina totdeauna la

stadiul invinuirilor si nici macar al amenintarilor, putind sa ajunga pina la un inceput de executie.

in adevar, intr-o seara, venind sa vada cuptorul, Cyprien isi gasi laboratorul devastat. in timpul lipsei

lui Bardik, o ceata de oameni, profitind de intuneric, distrusese in citeva minute opera multor zile de

munca.

Zidaria fusese darimata, masina de incalzit sfarimata, focurile stinse, ustensilele sparte si imprastiate.

Nu ramasese nimic din materialul care-l costase atitea griji si eforturi pe tinarul inginer. Totul trebuia

luat de la inceput -daca era un om care nu cedeaza in fata fortei -sau trebuia sa abandoneze

partida.

-Nu, striga el, nu! Nu voi ceda si miine voi introduce o plingere impotriva celor care mi-au distrus

bunurile! Vom vedea daca exista o justitie in Griqualand!

Exista una, dar nu cea pe care se bizuia tinarul inginer.

Fara sa spuna nimanui nimic, fara sa-i comunice macar domnisoarei Watkins ce se intimplase, de

teama sa nu-i provoace o noua spaima, Cyprien se intoarse acasa si se culca, ferm hotarit ca a doua zi

sa introduca plingerea, chiar daca ar fi trebuit sa mearga pina la guvernatorul Coloniei Capului.

Dormea de doua-trei ore cind zgomotul usii ce se deschidea il trezi brusc.

Cinci oameni cu masti negre, inarmati cu revolvere si pusti, intrara in camera. Aveau lanterne cu sticla

convexa -numite in tarile de limba engleza â€œbullâ€s eyesâ€, ochi de bou -si se rinduira in tacere in jurul

patului.

Cyprien nu lua nici o clipa in serios aceasta manifestare, mai mult sau mai putin tragica. Crezu ca e o

gluma si incepu intii sa rida, cu toate ca, in realitate, n-avea chef de asa ceva si gasea farsa de un gust

detestabil.

Dar o mina brutala i se aseza pe umar si unul dintre oamenii mascati, despaturind o hirtie pe care o

avea in mina, citi, cu o voce, care nu avea nimic glumet, urmatoarele:

â€œCyprien Mere,

Prin aceasta iti facem cunoscut ca tribunalul secret al taberei din Vandergaart, compus din douazeci si

doi membri si actionind in numele salvarii generale, astazi, la douazeci si cinci de minute dupa miezul

noptii, te-a condamnat in unanimitate la moarte.

Esti banuit si s-a dovedit ca, printr-o descoperire nedorita si neloiala, ai primejduit interesele si viata

tuturor oamenilor care, fie in Griqualand, fie in alte locuri, se ocupa cu cautarea, slefuirea si vinzarea

diamantelor -precum si a familiilor acestora.

Tribunalul a hotarit, in intelepciunea sa, ca o astfel de descoperire trebuie sa fie nimicita si ca moartea

unuia singur este preferabila celei a mai multor mii de creaturi umane.

Tribunalul a decretat ca vei avea zece minute pentru a te pregati sa mori, ca vei putea sa-ti alegi

singur felul mortii, ca toate hirtiile iti vor fi arse, in afara de o scrisoare deschisa pe adresa rudelor

apropiate, si ca locuinta iti va fi rasa pina la temelie.

Asa vor pati toti tradatorii!â€

Auzindu-se astfel condamnat, Cyprien isi pierdu aproape cu totul siguranta de la inceput si se intreba

daca aceasta comedie sinistra, date fiind obiceiurile salbatice ale tinutului, nu era mai serioasa decit isi

inchipuise.

Omul care il tinea de umar ii inlatura ultimele indoieli in aceasta privinta.

-Ridica-te imediat! ii zise el, rastit. N-avem timp de pierdut!

-E un asasinat! raspunse Cyprien si sari hotarit din pat, pentru a se imbraca macar sumar.

Era mai mult revoltat decit emotionat si isi concentra toata puterea gindirii asupra celor ce i se

intimplau, cu singele rece cu care s-ar fi apucat sa studieze o problema de matematica. Cine erau

acesti oameni? Nu reusea sa ghiceasca, nici dupa timbrul vocilor. Fara indoiala, cei pe care-i cunostea

personal, daca se aflau printre ei, taceau, prudenti.

-Ai ales intre diferitele feluri de a muri? Continua omul mascat.

-Nu am de facut nici o alegere si nu pot decit sa protestez impotriva crimei odioase de care va veti

face vinovati! raspunse Cyprien cu o voce ferma.

-Protesteaza, dar tot vei fi spinzurat! Ai de lasat vreo dispozitie scrisa?

-Nimic pe care-as putea sa-l incredintez UNor asasini!

-Atunci, la drum! porunci seful.

Doi oameni se asezara de o parte si de alta a tinarului inginer si cortegiul, astfel format, se indrepta

spre usa.

Dar in clipa aceea se produse un incident cu totul neasteptat. Un om se napusti dintr-un salt in mijlocul

acestor justitiari ai Vandergaart-Kopje-ului.

Era Matakit. Tinarul cafru, care daduse tircoale, noaptea, taberei, fusese minat de instinct pe urmele

acestor oameni mascati, in momentul in care se indreptau spre cabana tinarului inginer, pentru a forta

usa. Acolo, auzise tot ce se vorbise si intelesese pericolul ce-L ameninta pe stapinul sau. Imediat, fara

sa ezite, fara sa tina seama de orice i s-ar fi putut intimpla, ii daduse in laturi pe mineri si se aruncase

la picioarele lui Cyprien.

-Taicutule, de ce vor sa te omoare? striga el, cramponindu-se de stapinul sau, in ciuda eforturilor pe

care le faceau oamenii mascati pentru a-L indeparta.

-Pentru ca am facut un diamant artificial! Raspunse Cyprien, stringind cu emotie miinile lui Matakit,

care nu voia sa se dezlipeasca de el.

-Oh, taicutule, cit sint de nenorocit si cit mi-e de rusine pentru ce-am facut! repeta plingind tinarul

cafru.

-Ce vrei sa spui? striga Cyprien.

-Da! Voi marturisi totul, pentru ca vor sa te omoare! striga Matakit. Da!... pe mine trebuie sa ma

omoare... caci eu am pus diamantul cel mare in cuptor!

-Dati-L la o parte pe urlatorul asta! zise seful bandei.

-Va repet ca eu am pus diamantul in aparat! Continua Matakit, zbatindu-se. Da!... Eu l-am inselat pe

taicutul!... Eu l-am facut sa creada ca experienta i-a reusit!...

Punea o energie atit de salbatica in protestele sale, incit sfirsira prin a-L asculta.

-E adevarat? intreba Cyprien, surprins si dezama-git de ceea ce auzea.

-Da! De o suta de ori da...! E adevarat!

Acum era asezat pe pamint si toti il ascultau, caci ceea ce spunea schimba cu totul lucrurile.

-in ziua marii surpari de teren, continua el, cind am ramas ingropat sub darimaturi, gasisem

diamantul cel mare!... il tineam in mina si ma gindeam cum sa-l ascund, cind peretele a cazut peste

mine, ca sa ma pedepseasca pentru acest gind criminal!... Cind mi-am revenit in simtiri, am regasit

aceasta piatra in patul unde taicutul pusese sa ma duca!... Am vrut sa i-o dau, dar mi-a fost rusine sa

marturisesc ca eram un hot si am asteptat un prilej potrivit!... La citva timp dupa aceea, taicutul a vrut

sa incerce sa faca un diamant si mi-a dat in grija intretinerea focului!... Dar iata ca a doua zi, pe cind

eram singur in laborator, aparatul a facut explozie cu un zgomot groaznic si putin a lipsit sa nu fiu

omorit de sfarimaturi!... Atunci, m-am gindit ca taicutul o sa se necajeasca, pentru ca experienta nu-i

reusise!... Am pus in teava de tun, care crapase, diamantul cel mare, bine invelit intr-un pumn de

pamint, si m-am grabit sa repar cuptorul, pentru ca sa nu observe nimic!... Apoi am asteptat in tacere

si, cind a gasit diamantul, taicutul a fost foarte bucuros.

Un hohot de ris formidabil, pe care cei cinci oameni nu putura sa si-l retina, insoti ultimile cuvinte ale

lui Matakit.

Cyprien nu ridea defel si-si musca buzele de necaz. Era imposibil ca tonul tinarului cafru sa te insele!

Povestirea lui era evident adevarata! in zadar cauta Cyprien in amintire sau in imaginatie motive pentru

a se indoi de ea si a o contrazice! in zadar isi spunea:

â€œUn diamant natural, expus la o temperatura ca aceea din cuptor, s-ar fi volatilizat...â€

Simplul bun-simt ii riposta ca, aparata de un strat de argila, gema putea foarte bine sa scape de

actiunea caldurii, sau sa o suporte numai partial! Poate ca tocmai acestei coaceri ii datora culoarea sa

neagra! Poate ca se volatilizase si se recristalizase in coaja sa!

Toate aceste ginduri se acumulau in creierul tinarului inginer si se imbinau acolo cu o rapiditate

extraordinara Era uluit.

-imi amintesc foarte bine ca am vazut bulgarele de pamint in mina cafrului, in ziua surparii de teren,

observa unul dintre oameni, cind ilaritatea se mai calmase... il tinea atit de strins cu degetele lui

inclestate, incit au renuntat sa i-L mai scoata din mina!

-Nu mai e nici cea mai mica indoiala! raspunse altul. Parca e posibil sa fabrici diamante? Sintem

prosti ca am crezut asa ceva!... E ca si cum ai vrea sa fabrici o stea!

Si incepura iar sa rida.

Cyprien suferea desigur mai mult din pricina veseliei lor, decit suferise din pricina brutalitatii lor.

in sfirsit, dupa ce cei cinci barbati se consultara in soapta, seful lor lua cuvintul:

-Sintem de parere ca este cazul sa aminam executarea sentintei pronuntata impotriva dumitale,

Cyprien Mere! Vei fi liber! Dar aminteste-ti ca aceasta sentinta te urmareste mereu! Un cuvint, un

semn pentru informarea politiei si vei fi lovit fara mila!... Cine are urechi de auzit, sa auda!

Zise si, urmat de insotitorii sai, se indrepta spre usa.

Camera ramase cufundata in intuneric. Cyprien ar fi putut sa se intrebe daca nu fusese jucaria unui

cosmar.

Dar suspinele lui Matakit, care se lungise la pamint si plingea zgomotos, cu capul in miini, nu-i

permiteau sa creada ca tot ceea ce se petrecuse nu fusese aievea.

Asadar, totul era adevarat! Scapase de la moarte, dar cu pretul unei umiliri dintre cele mai cumplite!

El, inginer de mine, el, elev al Scolii Politehnice, chimist distins, geolog ajuns celebru, se lasase inselat

de siretenia grosolana a unui cafru! Sau, mai degraba, datora aceasta eroare monumentala propriei

sale vanitati, infumurarii sale ridicole! impinsese orbirea lui pina la a gasi o teorie pentru formarea

cristalelor!...

Nimic nu era mai ridicol!... Oare nu doar natura, cu concursul secolelor, poate duce la bun sfirsit

asemenea opere?... Si totusi, cine nu s-ar fi inselat in fata acestei aparente? El spera in succes,

pregatise totul spre a-L atinge si trebuia in mod logic sa creada ca-L obtinuse !...

Chiar dimensiunile anormale ale diamantului erau de natura sa intretina aceasta iluzie!... Chiar un Despretz

ar fi impartasit-o!... Nu se intimpla in fiecare zi asemenea erori?... Nu vedem numismatii cei mai

priceputi luind, drept adevarate, medalii false?

Cyprien incerca sa se imbarbateze in felul acesta. Dar, deodata, il ingheta un gind:

â€œSi memoriul meu catre Academie!... Numai de n-ar fi pus mina pe el banditii astia!â€

Aprinse o luminare. Nu! Slava cerului, memoriul era inca acolo! Nimeni nu-l vazuse!... Nu se linisti

decit dupa ce il arse.

Durerea lui Matakit era atit de sfisietoare, incit se hotari sa i-o potoleasca. Nu fu greu. La primele

cuvinte binevoitoare ale taicutului, bietul baiat paru ca renaste. Dar daca Cyprien trebui sa-l asigure ca

nu-i pastra nici o pica si ca-l ierta din toata inima, era cu conditia sa nu mai indrazneasca alta data sa-l

insele.

Matakit ii fagadui in numele a tot ce avea mai sfint si stapinul sau mergind sa se culce, facu si el la fel.

Astfel se incheie aceasta scena care s-ar fi putut sfirsi tragic!

Dar, daca ea se incheie astfel pentru tinarul inginer, nu acelasi lucru se intimpla si cu Matakit.

in adevar, a doua zi, cind se stiu ca Steaua Sudului nu era decit un diamant natural, ca acest diamant

fusese gasit de tinarul cafru, care-i cunostea foarte bine valoarea, toate banuielile impotriva lui se

trezira cu si mai multa putere.

John Watkins striga in gura mare. Numai acest Matakit putea fi cel care furase inestimabila piatra!

Dupa ce se gindise o data sa si-o insuseasca -nu o marturisise? -e sigur ca el o furase din sala

banchetului.

Oricit protesta Cyprien, garantind pentru cinstea cafrului, nimeni nu-i dadea crezare -ceea ce

dovedeste cu prisosinta ca Matakit, care jura ca este nevinovat, avusese de o suta de ori dreptate

fugind si gresise de o suta de ori revenind in Griqualand.

Atunci, tinarul inginer, care nu voia sa renunte la parerea lui, folosi un argument la care nu se astepta

nimeni si care, in intentia lui, trebuia sa-l salveze pe Matakit.

-Cred in nevinovatia lui Matakit, ii spuse lui John Watkins si, de altfel, chiar daca ar fi vinovat, asta nu

ma priveste decit pe mine! Natural sau artificial, diamantul era al meu inainte de a-L fi oferit domnisoarei

Alice...

-Ah, era al dumitale?! replica Mr. Watkins, pe un ton deosebit de batjocoritor.

-Fara indoiala! raspunse Cyprien. N-a fost gasit pe claim-ul meu de Matakit, care era in serviciul

meu?

-Nimic mai adevarat, raspunse fermierul, si, in consecinta, el este al meu, chiar in baza clauzelor contractului

nostru, deoarece primele trei diamante gasite pe terenul arendat de dumneata trebuiau sa-mi

fie date in deplina proprietate!

Cyprien, uluit, nu putu raspunde nimic.

-Cererea mea e dreapta? intreba Mr. Watkins.

-intru totul dreapta! raspunse Cyprien.

-Ti-as fi foarte obligat daca ai recunoaste in scris, dreptul meu, pentru cazul in care am reusi sa-l

facem pe acest ticalos sa restituie diamantul pe care l-a furat cu atita nerusinare!

Cyprien lua o foaie de hirtie alba si scrise:

Steaua sudului - Capitolul 18

Steaua sudului - Capitolul 18

de Jules Verne

Biografie

Opera