Steaua sudului - Capitolul 16
de Jules Verne
CAPITOLUL 16
PESTERA MINUNATA
A doua zi dimineata, cind se trezi, Cyprien il vazu in fata sa pe Templar. intrevederea fu plina de
afectiune.
S-ar fi zis ca, in adevar, calului ii facea tot atita placere ca si calaretului sa-si regaseasca credinciosul
tovaras de drum.
Dupa micul dejun, Cyprien se simti destul de intremat ca sa se urce in sa si sa plece imediat. Drept
urmare, Pharamond Barthes puse toate bagajele pe crupa lui Templar, lua animalul de friu si pornira
spre capitala lui Tonaia.
Pe drum, Cyprien ii povesti prietenului sau, mai in amanunt, pricipalele incidente ale expeditiei, de la
plecarea din Griqualand. Cind ajunse la ultima disparitie a lui Matakit, dindu-i semnalmentele, Pharamond
Barthes incepu sa rida:
-Asta-i buna! Iata un lucru nou si cred ca iti voi putea da vesti despre hotul tau, daca nu si despre
diamant !
-Ce vrei sa spui? intreba Cyprien, foarte surprins.
-Doar ca basutosii mei au facut prizonier, cu numai douazeci si patru de ore inainte, un tinar cafru
care ratacea prin acest tinut, si l-au predat, legat de miini si de picioare, prietenului meu, Tonaia. Cred
ca acesta i-ar fi facut felul, caci i-e tare teama de spioni, si cafrul, apartinind in mod evident unei
semintii dusmane, nu putea fi decit o iscoada! Dar pina acum i-a crutat viata! Din fericire, bietul baiat
stia citeva scamatorii si se putea pretinde vrajitor...
-Acum nu mai am nici o indoiala ca e Matakit! striga Cyprien.
-Ei bine, se poate lauda ca a scapat ieftin! raspunse vinatorul. Tonaia a inventat pentru dusmanii
lui tot felul de suplicii, care nu lasa nimic de dorit! Dar, ti-o repet, poti fi fara grija in privinta fostului
tau servitor! E aparat de calitatea lui de vrajitor si il vom regasi sanatos, chiar in seara aceasta! E inutil
sa insistam spunind ca aceasta veste il multumea in mod deosebit pe Cyprien. isi atinsese scopul si nu
se indoia ca Matakit, daca mai era in posesia diamantului lui John Watkins, va consimti sa i-l inapoieze.
Cei doi prieteni continuara sa stea la taclale toata ziua, traversind cimpia pe care Cyprien o parcursese
pe spatele girafei, cu citeva zile mai inainte.
Chiar in acea seara, capitala lui Tonaia se arata, rinduita pe jumatate de amfiteatru, pe o colina care
forma orizontul in partea de nord. Era un adevarat oras, cu zece-cincisprezece mii de locuitori, cu strazi
drepte, cu colibe spatioase si aproape elegante, avind un aspect de prosperitate si belsug. Palatul
regelui, imprejmuit cu garduri inalte si pazit de razboinici negri, inarmati cu lanci, ocupa el singur un
sfert din suprafata totala a asezarii.
Pharamond Barthes trebui doar sa se arate, pentru ca toate barierele sa se deschida inaintea lui. Fu
condus imediat, impreuna cu Cyprien, printr-o serie de curti vaste, pina la sala de ceremonii, unde
statea “invincibilul cuceritor†in mijlocul unei numeroase asistente, din care nu lipseau nici ofiterii, nici
garzile.
Tonaia avea cam patruzeci de ani. Era inalt si puternic. Purta un fel de diadema din colti de mistreti, iar
costumul sau era alcatuit dintr-o tunica rosie, fara mineci, si dintr-un sort de aceeasi culoare, bogat
impodobit cu perle de sticla. Purta pe brate si pe picioare numeroase bratari de arama. Fizionomia sa
era inteligenta si fina, dar vicleana si dura.
ii facu o primire mareata lui Pharamond Barthes, pe care nu-l vazuse de citeva zile, si, din respect, si
lui Cyprien, prietenul credinciosului sau aliat.
-Prietenii prietenilor nostri sint si prietenii nostri, zise el, cum ar fi facut-o un simplu cetatean din
Marais.
Aflind ca noul sau oaspete era suferind, Tonaia se grabi sa-i ofere una din cele mai bune camere ale
palatului sau si porunci sa i se serveasca o cina excelenta.
Dupa sfatul lui Pharamond Barthes, discutarea problemei Matakit fu aminata. in ziua urmatoare,
Cyprien, vindecat pe deplin, era intr-adevar in stare sa reapara in fata regelui. intreaga curte se aduna,
deci, in marea sala a palatului. Tonaia si cei doi oaspeti ai sai sedeau in mijlocul cercului. Imediat,
Pharamond Barthes incepu negocierile, in limba tarii, pe care o vorbea destul de bine.
-Basutosii mei ti-au adus un tinar cafru pe care l-au facut prizonier, ii spuse el regelui. Or, acest tinar
cafru se intimpla sa fie servitorul prietenului meu, marele intelept Cyprien Mere, care vine sa ceara
generozitatii tale sa i-l restitui. Iata de ce eu, prietenul lui si al tau, indraznesc sa-i sprijin cererea
dreapta.
De la primele cuvinte, Tonaia crezu ca trebuie sa ia o infatisare diplomatica.
-Marele intelept alb este binevenit! raspunse el. Dar ce ofera pentru rascumpararea prizonierului
meu?
-O pusca excelenta, de zece ori zece cartuse si un saculet cu perle de sticla, raspunse Pharamond
Barthes.
Se auzi murmurul aprobator al auditoriului, viu impresionat de splendoarea acestei oferte. Numai Tonaia,
mereu foarte diplomat, se prefacu ca nu-i uluit.
-Tonaia este un mare rege, continua el ridicindu-se de pe jiltul sau regal, si zeii il apara! Cu o luna in
urma, ei i l-au trimis pe Pharamond Barthes, cu razboinici viteji si pusti, pentru a-l ajuta sa-si invinga
dusmanii! Iata de ce, daca Pharamond Barthes tine la asta, acest servitor va fi restituit viu si
nevatamat stapinului sau!
-Si unde se afla el in acest moment? intreba vinatorul.
-in pestera sfinta, unde e pazit zi si noapte! raspunse Tonaia, cu acea maretie de circumstanta, potrivita
unuia dintre cei mai puternici suverani ai cafrilor.
Pharamond Barthes se grabi sa-i rezume aceste raspunsuri lui Cyprien si ceru regelui favoarea de a,
merge impreuna cu prietenul sau sa-l scoata pe prizonier din numita pestera.
La aceste cuvinte se auzi un murmur dezaprobator in toata adunarea... Pretentia acestor europeni
parea nemaipomenita. Niciodata, sub nici un pretext, un strain nu fusese admis in pestera misterioasa.
O traditie sacra spunea ca, in ziua cind albii i-ar cunoaste secretul, imperiul lui Tonaia s-ar face praf si
pulbere.
Dar regelui nu-i placea ca hotaririle sale sa fie discutate de membrii curtii. Asa ca acest murmur il facu,
dintr-un capriciu de mic tiran, sa acorde ceea ce foarte probabil ar fi refuzat, fara aceasta explozie a
sentimentului general.
-Tonaia a facut schimb de singe cu aliatul sau, Pharamond Barthes, raspunse el pe un ton hotarit, si
nu mai are nimic de ascuns fata de el! Tu si prietenul tau stiti sa respectati un juramint?
Pharamond Barthes facu un semn afirmativ.
-Ei bine, continua regele negru, jurati sa nu va atingeti de nimic din ceea ce veti vedea in aceasta
pestera!... Jurati sa va purtati in toate ocaziile, dupa ce veti pleca de acolo, ca si cum nu i-ati fi
cunoscut niciodata existenta!... Jurati ca nu veti cauta niciodata sa intrati acolo din nou, ca nu veti
incerca nici macar sa recunoasteti intrarea!... Jurati ca nu veti spune niciodata nimanui ceea ce ati
vazut!
Pharamond Barthes si Cyprien, cu mina intinsa, repetara cuvint cu cuvint formula juramintului ce le
era impus.
Imediat, dupa ce Tonaia daduse citeva ordine in soapta, intreaga curte se ridica in picioare, iar razboinicii
se insiruira pe doua rinduri. Citiva servitori adusera bucati de pinza subtire cu care cei doi straini
fura legati la ochi; apoi regele in persoana se aseza intre ei, intr-o lectica mare din pai, pe care citeva
duzini de cafri o urcara pe umerii lor -si cortegiul porni la drum.
Calatoria fu destul de lunga -cel putin doua ore de mers. Dupa felul cum era zdruncinata lectica,
Pharamond Barthes si Cyprien isi dadura seama curind ca erau transportati printr-un tinut muntos.
Apoi, raceala aerului si ecoul sonor al pasilor escortei, rasfrint de pereti foarte apropiati unul de altul,
indicara patrunderea intr-o subterana. in fine, palele de fum rasinos, al caror miros ajunse pina la ei, ii
facura pe cei doi prieteni sa inteleaga ca se aprinsesera torte, ca sa lumineze cortegiul.
Mai mersera astfel inca un sfert de ora, dupa care lectica fu lasata la pamint. Tonaia dadu ordin ca oaspetii
sai sa fie coboriti si sa li se scoata legaturile de la ochi.
Sub socul ametelii pe care o da intoarcerea subita la lumina, dupa o intrerupere prelungita a functiilor
vederii, Pharamond Barthes si Cyprien se crezura la inceput prada unei halucinatii extatice, atit era de
splendid si de neasteptat spectacolul ce li se oferi ochilor.
Se aflau in mijlocul unei pesteri imense. Solul era acoperit cu un nisip fin, presarat cu paiete de aur.
Bolta, inalta cit cea a unei catedrale gotice, se pierdea in departari de neatins cu privirea. Peretii
acestei constructii subpamintene naturale erau acoperiti de stalactite, de o varietate de tonuri si de o
bogatie extraordinara, pe care lumina tortelor arunca straluciri de curcubeu, amestecate cu vilvatai de
cuptor, cu radiatii de aurora boreala. Culorile cele mai sclipitoare, formele cele mai bizare, marimile
cele mai neprevazute caracterizau aceste nenumarate cristalizari. Nu erau, ca in cele mai multe pesteri,
simple lacrimi de cuart, repetindu-se cu o uniformitate plina de monotonie. Aici natura, dindu-si friu
liber fanteziei, parea sa fi epuizat toate combinatiile de nuante si de efecte la care se preteaza atit de
minunat vitrificarea bogatiilor sale minerale.
Stinci de ametist, pereti de sardonix, banchize de rubin, ace de smarald, colonade de safir, inalte si
zvelte ca niste paduri de brad, ghetari de acvamarin, sfesnice cu mai multe brate din peruzea, oglinzi
de opal, lespezi de ghips roz si de lapis-lazzuli cu vine de aur -tot ceea ce regnul cristalin poate oferi
mai pretios, mai rar, mai transparent, mai extraordinar servise ca materiale de constructie acestei
surprinzatoare arhitecturi. Mai mult inca, toate formele, chiar si cele ale regnului vegetal, pareau sa fi
fost puse la contributie pentru desavirsirea acestei opere situate in afara conceptiilor umane. Covoare
de muschi mineral, catifelate asemeni celui mai fin gazon, arborizari cristaline, incarcate cu flori si
fructe din pietre nestemate, aminteau pe alocuri acele gradini feerice pe care le reproduc cu atita
candoare miniaturile japoneze. Mai departe, un lac artificial, format dintr-un diamant lung de douazeci
de metri, incrustat in nisip, parea o arena pregatita pentru zbenguielile patinatorilor. Palate aeriene de
calcedonie, chioscuri si ornamente piramidale de berii sau de topaz se ingramadeau din etaj in etaj,
pina in punctul unde ochiul, obosit de atitea splendori, refuza sa le mai urmareasca. in sfirsit,
descompunerea razelor de lumina trecind prin aceste mii de prizme, focurile de artificii scinteietoare,
care izbucneau din toate partile si recadeau in jerbe, constituiau cea mai extraordinara simfonie de
lumina si de culoare care poate vraji privirea omului.
Cyprien Mere nu se mai indoia acum. Fusese transportat intr-unui din acele rezervoare misterioase, a
caror existenta o banuise de multa vreme, in adincul carora natura avara a putut tezauriza s i cristaliza
in bloc acele geme pretioase din care nu cedeaza omului, in zacamintele cele mai favorizate, decit
ramasite izolate si fragmentare. Tentat sa puna la indoiala realitatea a tot ceea ce vedea, o clipa ii
fusese de ajuns ca, trecind pe linga un bloc imens de cristal, sa-l incerce cu inelul pe care il purta in
deget, pentru a se asigura ca rezista la zgirieri. in aceasta cripta imensa se aflau deci diamante, rubine,
safire si in cantitati atit de uriase, incit valoarea lor, la pretul pe care oamenii il dau acestor substante
minerale, depasea posibilitatile oricarui calcul!
Numai cifrele astronomice ar f i putut exprima cu aproximatie cit pretuiau aceste bogatii, greu de
apreciat, de altfel. in adevar, erau acolo, ingropate sub
pamint, nestiute si neproductive, valori de miliarde de franci!
isi dadea oare seama Tonaia de extraordinara bogatie pe care o avea astfel la dispozitie? E putin
probabil, caci Pharamond Barthes, nu prea priceput in aceasta materie, nu parea nici el sa presupuna
ca aceste minunate cristale erau pietre pretioase. Fara indoiala, regele negru se credea doar stapinul si
paznicul unei pesteri deosebit de ciudate, al carei secret nu-l putea divulga datorita unui oracol sau
altei superstitii traditionale.
Cypricn facu indata o descoperire care parea sa confirme aceasta opinie: un numar mare de oseminte
omenesti, ingramadite prin anumite colturi ale pesterii.
Era ea, deci, un fel de cimitir al tribului, sau, mai degraba -presupunere mai oribila si totusi
verosimila -servise si mai servea inca pentru celebrarea unor groaznice ceremonii in care se varsa
singe omenesc, poate in scopuri canibalice?
Pharamond Barthes inclina spre aceasta ultima parere si o comunica in soapta prietenului sau.
-Totusi, Tonaia mi-a afirmat ca, de la urcarea sa pe tron, n-a mai avut loc niciodata o asemenea
ceremonie! adauga el.
Regele si cei doi oaspeti ai sai tocmai ajunsesera in fundul pesterii, in fata deschiderii unei adincituri
asemanatoare capelelor amenajate in aripile laterale ale bisericilor. indaratul gratiilor din lemn tare
care blocau intrarea, se vedea un prizonier inchis intr-o cusca de lemn -atit de mica incit nu-i
permitea sa stea decit pe vine.
Era Matakit.
-Dumneavoastra!... Dumneavoastra... taicutule! striga nenorocitul cafru, indata ce-l zari si-l
recunoscu pe Cyprien. Ah, luati-ma de aici!... Elibcrati-ma!... Mai bine sa ma intorc in Griqualand, chiar
de-ar trebui sa fiu spinzurat, decit sa ramin in aceasta cusca de gaini, asteptind groaznicele chinuri la
care m-a sortit crudul Tonaia!
Spuse acestea cu o voce atit de jalnica, incit Cyprien se simti foarte miscat.
-Fie, Matakit! ii raspunse el. Pot obtine eliberarea ta, dar nu vei iesi din aceasta cusca decit dupa ce
vei restitui diamantul...
-Diamantul, taicutule! striga Matakit. Diamantul! Nu-l am!... Nu l-am avut niciodata!... Va jur... va
jur! Vorbea cu un asemenea accent de sinceritate, incit Cyprien intelese ca nu mai putea sa-i puna
cinstea la indoiala. Se stie, de altfel, ca-i fusese totdeauna greu sa creada ca Matakit este autorul unui
astfel de furt.
-Dar atunci, daca nu tu ai furat diamantul, de ce ai fugit? il intreba.
-De ce, taicutule? raspunse Matakit. Pentru ca, dupa proba nuieluselor, s-a zis ca hotul nu puteam
fi decit eu, ca ma purtasem cu viclenie, pentru a indeparta banuielile! Or, in Griqualand, stiti prea bine,
un cafru mai repede este condamnat si spinzurat, decit intrebat!... Atunci m-a cuprins frica si am fugit
ca un vinovat... strabatind Transvaal-ul!
-Ceea ce spune acest sarman om mi se pare a fi adevarat, observa Pharamond Barthes.
-Nici eu nu ma mai indoiesc, raspunse Cyprien, si poate ca n-a gresit sustragindu-se justitiei din
Griqualand!
Apoi, adresindu-se lui Matakit, ii zise:
-Ei bine, nu ma indoiesc ca nu tu esti vinovat de furtul de care esti invinuit! Dar, la Vandergaart-
Kopje, nu ne vor crede, poate, cind iti vom sustine nevinovatia! Vrei totusi sa te intorci?
-Da!... Cu orice pret... pentru a nu mai ramane aici! striga Matakit, care parea cuprins de o spaima
cumplita.
-O sa negociem afacerea asta, raspunse Cyprien, si iata ca prietenul meu Pharamond Barthes se si
ocupa de ea!
in adevar, vinatorul, care nu-si pierdea timpul, incepuse tratativele cu Tonaia.
-Vorbeste deschis!... Ce vrei in schimbul prizonierului tau? il intreba el pe regele negru.
Acesta ehibzui o clipa, apoi zise:
-Am nevoie de patru pusti, de zece ori zece cartuse pentru fiecare arma si patru saculete de perle de
sticla. Nu e prea mult, nu-i asa?
-De douazeci de ori mai mult decit merita, dar Pharamond Barthes este prietenul tau si va face totul
pentru a-ti fi pe plac!
La rindul sau, se opri o clipa si continua:
-Asculta-ma, Tonaia. Vei avea cele patru pusti, cele patru sute de cartuse si cele patru saculete de
perle. Dar, la rindul tau, ne vei da un atelaj cu boi, pentru a strabate Transvaal-ul, proviziile necesare
si o escorta de onoare.
-S-a facut! raspunse Tonaia, pe un ton de satisfactie deplina. Apoi adauga cu o voce confidentiala,
aplecindu-se la urechea lui Pharamond:
-Boii ii si avem!... Sint ai oamenilor acestora. Slujitorii mei i-au intilnit pe cind se-ntorceau la staul
si i-au adus in tarcul meu!... Era un razboi drept, nu-i asa?
Prizonierul fu imediat eliberat; apoi, dupa o ultima privire aruncata splendorii pesterii, Cyprien, Pharamond
Barthes si Matakit, lasindu-se legati la ochi fara impotrivire, revenira la palatul lui Tonaia, unde
avu loc un mare ospat pentru a sarbatori incheierea tratatului.
in fine, se intelesera ca Matakit sa nu reapara imediat la Vandergaart-Kopje, ci sa ramina in
imprejurimi si sa nu reintre in serviciul tinarului inginer decit atunci cind acesta va fi sigur ca ar putea-o
face fara pericol.
Dupa cum se va vedea, nu era deloc o prevedere inutila.
A doua zi, Pharamond Barthes, Cyprien, Li si Matakit plecau, cu o escorta de nadejde, spre Griqualand.
Dar acum nu mai era cazul sa-si faca iluzii. Steaua Sudului era iremediabil pierduta si domnul Watkins
nu mai putea sa o trimita sa straluceasca in Turnul Londrei, in mijlocul celor mai frumoase giuvaeruri
ale Angliei!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!
