Steaua sudului - Capitolul 12

de Jules Verne

CAPITOLUL 12

STRABATIND TRANSVAAL-UL

Ajungind la Potchefstrom, cei patru calatori aflara ca un tinar cafru -ale carui semnalmente erau cele

ale lui Matakit -trecuse in ajun prin oras. Era o imprejurare fericita pentru succesul expeditiei lor. Dar

urmarirea avea sa dureze mult, fara indoiala, pentru ca fugarul isi procurase acolo o trasurica usoara

cu doua roti, trasa de un strut, si avea sa fie greu sa-l ajunga din urma.

in adevar, nu exista alergatori mai buni, mai rezistenti si mai rapizi decit aceste pasari. Trebuie

adaugat ca strutii de ham sint foarte rari, chiar in Griqualand, caci se dreseaza greu. Din aceasta

cauza, Cyprien si insotitorii sai nu mai gasira altii la Potchefstrom.

Or, in aceste conditii -dupa cum se putu constata -Matakit isi urma drumul spre nord, cu un

echipaj care ar fi tinut piept la zece cai.

Nu le raminea decit sa porneasca in urmarirea lui,cit mai repede posibil. E drept ca fugarul avea un

mare avans si avantajul unei viteze mult superioare celei a modului de locomotie pe care adversarii sai

urmau sa-l adopte. Dar fortele unui strut au anumite limite. Matakit va fi silit sa se opreasca si poate

sa piarda timp..in cel mai rau caz, il vor ajunge la capatul calatoriei sale.

Cyprien avu curind ocazia sa se felicite ca i-a luat pe Li si pe Bardik, cind se puse problema sa se echipeze

in vederea expeditiei. Nu e o treaba usoara sa alegi cu discernamint obiectele ce puteau fi cu adevarat

utile. Nimic nu poate inlocui experienta desertului. Degeaba era Cyprien foarte priceput la calculul

diferential si integral, daca nu cunostea ABC-ul vietii din Veld, al vietii pe â€œtrekâ€, sau pe urmele

rotilor carului, cum se spune acolo. Iar insotitorii sai nu numai ca nu pareau sa-l ajute cu sfaturile lor,

dar aveau mai degraba tendinta de a-l induce in eroare.

in privinta carului, acoperit cu o prelata impermeabila, a boilor de jug si a diferitelor provizii, lucrurile

mersera destul de bine. Interesul comun le impunea sa le aleaga cu chibzuinta si James Hilton se

achita de minune de aceasta sarcina. Dar nu era acelasi lucru cu ceea ce raminea la latitudinea

fiecaruia â€”cumpararea unui cal, de exemplu.

Cyprien pusese ochii, in tirgul de vite, pe un frumos noaten de trei ani, plin de foc, pe care l-ar fi

putut cumpara cu un pret moderat: il incalecase si, gasindu-l bine dresat, se pregatea sa numere

negustorului suma ceruta, cind Bardik il lua la o parte si-i spuse:

-Cum, taicutule, vrei sa cumperi calul asta?

-Desigur, Bardik! E cel mai frumos din citi am gasit vreodata, la un asemenea pret!

-N-ar trebui sa-l iei, chiar de ti l-ar da in dar! raspunse tinarul cafru. Acest cal n-ar rezista nici opt

zile la calatoria prin Transvaal!

-Ce vrei sa spui? il intreba Cyprien. O faci pe ghicitorul cu mine?

-Nu, taicutule, dar Bardik cunoaste desertul si te previne ca acest cal nu-i â€œsaratâ€.

-Nu-i â€œsaratâ€? Vrei sa ma faci sa cumpar un cal pus la saramura?

-Nu, taicutule, asta inseamna ca n-a avut inca boala Veld-ului. O va avea curind si, chiar daca nu

va muri, nu-l vei mai putea folosi!

-Ah! facut Cyprien, foarte impresionat de avertismentul dat de servitorul sau. Si in ce consta aceasta

boala?

-E o febra arzatoare, insotita de tuse, raspunse Bardik. Trebuie sa cumperi numai cai care au avut

aceasta boala -ceea ce se vede cu usurinta dupa aspect -deoarece, dupa ce au scapat o data, rar se

imbolnavesc a doua oara!

In fata unei asemenea eventualitati, nu se putea ezita. Cyprien suspenda imediat tratativele si se duse

sa se informeze. Toti ii confirmara ceea ce ii spusese Bardik. Era un fapt atit de notoriu in tinut, incit

nici nu se mai vorbea de el.

Pus astfel in garda impotriva lipsei lui de experienta, tinarul inginer deveni mai prevazator si isi

asigura sfaturile unui medic veterinar din Potchefstrom.

Datorita interventiei acestui specialist, putu sa-si procure, in citeva ore, calul potrivit pentru o asemenea

calatorie. Era un batrin cal cenusiu, numai piele si oase, cu coada taiata. Dar era destul sa-l vezi,

ca sa fii sigur ca acesta, cel putin, fusese â€œsaratâ€ si ca, cu toate ca te zdruncina putin cind mergea la

trap, valora evident mai mult decit infatisarea lui. Templar -asa il chema -se bucura in tinut de o

adevarata reputatie in privinta rezistentei lui si, imediat ce-l vazu, Bardik, care isi cistigase dreptul de a

fi consultat, se declara pe deplin satisfacut.

De atlfel, cafrul avea sa fie insarcinat in mod special cu conducerea atelajului, functie in indeplinirea

careia Li ii fusese desemnat drept ajutor.

Nu era cazul deci sa se ingrijeasca de cai pentru ei, ceea ce Cyprien n-ar fi putut face niciodata, dat

fiind pretul pe care trebuise sa-l plateasca pentru cumpararea propriului sau cal.

Problema armelor nu era mai putin delicata. Cyprien isi alesese bine pustile, una cu teava lunga, ghintuita,

sistem Martini-Henry, si o carabina Remington, nu prea elegante, dar avind un tir precis si

reincarcindu-se rapid. Nu s-ar fi gindit insa niciodata, daca chinezul nu i-ar fi dat ideea, sa se

aprovizioneze cu cartuse cu glont explozibil. Crezuse de asemenea ca-i ajung cinci-sase sute de

incarcaturi de pulbere si de plumb si fu foarte surprins aflind ca patru mii de focuri de fiecare arma era

minimul cerut de prudenta in aceasta tara a fiarelor si a indigenilor nu mai putin de temut.

Cyprien trebui sa mai ia doua revolvere cu gloante explozibile si-si completa armamentul cu un

minunat cutit de vinatoare, care statea de cinci ani in vitrina armurierului din Potchefstrom, fara sa-i fi

dat cuiva prin gind sa-l cumpere.

Tot Li insista sa faca aceasta achizitie, asigurindu-l ca nimic nu era mai folositor decit acest cutit. De

altfel, sarcina pe care si-o lua de a intretine personal taisul si lustrul acestei lame scurte si late, destul

de asemanatoare cu sabia-baioneta a infanteriei franceze, arata increderea lui in armele albe.

Faimoasa lada rosie il insotea si acum pe prudentul chinez. Avea acolo, pe linga o multime de cutii si

ingrediente misterioase, aproximativ saizeci de metri de sfoara elastica si subtire, dar strins impletita,

pe care matelotii o numesc â€œde unditaâ€. Si daca il intrebai ce o sa faca cu ea, raspundea evaziv:

-Rufele nu trebuiesc intinse in desert, ca si aiurea?

in douasprezece ore, toate cumparaturile erau terminate. Cearsafuri impermeabile, cuverturi de lina,

ustensile de menaj, conserve, juguri, lanturi, curele de schimb alcatuiau in partea din spate a carului

fondul de rezerva. Partea din fata, umpluta cu paie, trebuia sa serveasca drept pat si adapost pentru

Cyprien si tovarasii sai de calatorie.

James Hilton se achitase foarte bine de mandatul primit si parea sa fi cumparat foarte convenabil tot

ce putea fi necesar asociatiei. Era destul de mindru de experienta lui de colonist. Asa ca, mai mult ca

sa-si arate superioritatea decit din spirit de camaraderie, si-ar fi informat bucuros insotitorii despre obiceiurile

Veld-ului.

Dar Annibal Pantalacci nu intirzie sa-l opreasca.

-Ce nevoie ai sa-i impartasesti frantuzului cunostintele dumitale? ii spuse el in soapta. Tii atit de

mult sa-l vezi cistigind premiul cursei? in locul dumitale, as pastra pentru mine ceea ce stiu si n-as

spune un cuvint!

Si James Hilton replica, privindu-L pe napolitan cu o sincera admiratie:

-Ceea ce imi spui e foarte intemeiat... foarte intemeiat!... Iata o idee care nu mi-ar fi venit!

Cyprien il avertizase in mod loial pe Friedel despre ce aflase in legatura cu caii din tinut, dar se lovi de

o infumurare si o incapatinare fara margini. Neamtul nu voia sa auda nimic si avea pretentia sa nu

actioneze decit dupa capul sau. Cumpara deci calul cel mai tinar si mai infocat pe care il putu gasi â€”

chiar acela la care renuntase Cyprien -si se aproviziona mai ales cu unelte de pescuit, sub pretextul

ca in curind vor fi satui de vinat.

in fine, odata terminate aceste pregatiri, pornira la drum, caravana formindu-se dupa cum urmeaza:

in fata, carul cu coviltir, tras de doisprezece boi roscati si negri, inainta, sub maiastra conducere a lui

Bardik, care, cind mergea pe linga aceste animale robuste, cu tepusa in mina, cind se instala in partea

din fata a carului, ca sa se odihneasca. Acolo, tronind linga capra, se lasa in voia zdruncinaturilor, fara

a se mai ingriji de rest si parind incintat de acest mod de locomotie. Cei patru calareti veneau unul

linga altul, in ariergarda. Afara de cazurile cind socoteau nimerit sa se indeparteze ca sa impuste o

potirniche sau sa cerceteze imprejurimile, aceasta trebuia sa fie pentru multe zile ordinea aproape de

neschimbat a micii caravane.

Dupa o scurta deliberare, cazura de acord sa se indrepte spre izvoarele fluviului Limpopo. Toate informatiile

tindeau sa arate ca Matakit trebuia sa urmeze acest drum. in adevar, el nu putea sa

procedeze altfel, daca intentiona sa se indeparteze cit mai repede de posesiunile britanice. Avantajul

cafrului asupra celor ce-l urmareau consta in cunoasterea perfecta a locurilor si in sprinteneala

echipajului sau. Pe de o parte, el stia desigur unde merge si o lua pe drumul cel mai scurt, pe de alta,

era convins ca, datorita legaturilor sale in nordul tarii, va gasi pretutindeni sprijin si protectie, hrana si

adapost si chiar si ajutoare, daca era nevoie.

Si cine putea garanta ca el n-avea sa profite de influenta sa asupra bastinasilor, pentru a se intoarce

impotriva celor ce-l urmareau si a-i ataca? Cyprien si insotitorii sai intelegeau deci din ce in ce mai

limpede necesitatea de a calatori impreuna si de a se sustine reciproc in aceasta expeditie, daca voiau

ca unul dintre ei sa culeaga roadele.

Transvaal-ul, care urma sa fie strabatut de la sud la nord, este acea vasta regiune a Africii Meridionale

-de cel putin treizeci de mii de hectare -a carei suprafata se intinde intre Vaal si Limpopo la apus de

muntii Drakenberg, de colonia engleza Natal, de tara zulusilor si de posesiunile portugheze.

Colonizat in intregime de buri, vechii cetateni olandezi ai Coloniei Capului, care au dat, in cincisprezece

sau douazeci de ani, o populatie agricola de peste o suta de mii de albi, Transvaal-ul a stirnit, in

chip firesc, pofta Marii Britanii. Astfel ca ea l-a anexat in 1877 posesiunilor sale din Colonia Capului. Dar

desele revolte ale burilor, care se incapatineaza sa ramina independenti, fac indoielnica soarta acestui

frumos tinut.

EI este unul dintre cele mai placute si mai fertile tinuturi ale Africii si, de asemenea, unul dintre cele

mai sanatoase -si asta explica, fara a justifica, atractia pe care o exercita asupra redutabililor sai

vecini.

Minele de aur, descoperite acolo, au influentat si ele actiunea politica a Angliei.

Din punct de vedere geografic, este impartit de obicei, cu buri cu tot, in trei regiuni principale: tinutul

inaltimilor, sau Hooge-Veld, tinutul colinelor, sau Banken-Veld, si tinutul maracinilor, sau Bush-Veld.

Tinutul inaltimilor este cel mai sudic. El este format din lanturile de munti care se indeparteaza de

muntii Drakenberg, catre apus si miazazi. Este districtul miner al Transvaal-ului, unde climatul este

rece si uscat ca in Oberland-ul Bernei.

Banken-Veld-ul este mai ales un tinut agricol. intinzindu-se la nord de Hooge-Veld, el adaposteste in

vaile adinci, udate de cursuri de apa si umbrite de arbori vesnic verzi, cea mai mare parte a populatiei

olandeze.

in fine Bush-Veld-ul sau tinutul maracinilor, prin excelenta teren de vinatoare, se intinde in cimpii

vaste pina la malurile fluviului Limpopo, spre nord, prelungindu-se pina la tinutul cafrilor betsuani, spre

apus.

Plecati din Potchefstrom, situat in Banken-Veld, calatorii trebuiau sa strabata mai intii in diagonala cea

mai mare parte a acestei regiuni, inainte de a ajunge in Bush-Veld, si de acolo, mai la nord, pe malurile

fluviului Limpopo.

Aceasta parte a Transvaal-ului era cel mai usor de strabatut. Se aflau inca intr-un tinut pe jumatate

civilizat. Cele mai mari accidente se reduceau la o roata impotmolita sau la un bou bolnav. Ratele

salbatice, potirnichile, caprioarele se iveau din belsug pe drum, asigurindu-le in fiecare zi prinzul si

masa de seara.

Noaptea o petreceau de obicei in vreo ferma, ai carei locuitori, izolati de resul lumii trei sferturi din an,

ii primeau cu o bucurie sincera pe oaspetii ajunsi pina la ei.

Peste tot, burii erau aceiasi -ospitalieri, amabili, dezinteresati. Eticheta tinutului cere, e adevarat, sa

li se ofere o plata pentru adapostul pe care il dau drumetilor lor. Dar aceasta plata ei o refuza aproape

intotdeauna si chiar insista la despartire ca oaspetii sa primeasca faina, portocale, piersici uscate. Daca

li se lasa in schimb orice, un obiect de echipament sau de vinatoare, un bici, un lant de ceas, o punga

pentru pulbere, sint incintati, oricit de mica ar fi valoarea acestor fleacuri.

Acesti oameni cumsecade duc o existenta destul de linistita, in mijlocul vastelor singuratati. Ei traiesc

fara eforturi, din produsele turmelor lor; impreuna cu servitorii hotentoti sau cafri, cultiva exact atita

pamint cit le este necesar ca sa obtina proviziile de grine si legume.

Casele lor sint construite foarte simplu, din pamint, si acoperite cu un strat gros de paie. Cind ploaia

face cite o bresa in pereti, ceea ce se intimpla destul de des, solutia e la indemina. Toata familia

framinta lutul, din care prepara o gramada mare; apoi, fete si baieti, luind cite un pumn din el,

bombardeaza bresa, pe care o astupa repede. in interiorul acestor locuinte se gasesc doar citeva

mobile, scaune de lemn fara speteaza, mese rudimentare, paturi pentru cei mai in virsta; copiii se

multumesc sa doarma pe piei de oaie.

Si totusi, arta isi are locul sau in aceste existente primitive. Aproape toti burii sint muzicanti, cinta din

vioara sau din flaut. Le place la nebunie dansul si nu cunosc obstacole si oboseala cind e vorba sa se

reuneasca -uneori venind de la douazeci de leghe -pentru a se deda petrecerilor lor preferate.

Fetele sint modeste si adesea foarte frumoase, in vesmintele lor simple de tarance olandeze. Se marita

tinere, aducind ca zestre logodnicului lor doar o duzina de boi sau de capre, un car sau alte bunuri de

acest fel.

Sotul isi ia sarcina sa cladeasca locuinta, sa defriseze mai multe pogoane de pamint in imprejurimi -si

iata intemeiata gospodaria.

Burii traiesc foarte mult si nicaieri in lume nu sint atit de multi centenari.

Un fenomen ciudat, neexplicat inca, este obezitateade care sufera aproape toti, cind ajung la

maturitate, si care atinge proportii extraordinare. De altfel, sint foarte inalti si aceasta particularitate ii

caracterizeaza pe colonistii de origine franceza sau germana, ca si pe cei olandezi...

Calatoria continua fara incidente. Se intimpla rar ca expeditia sa nu aiba vesti despre Matakit, chiar de

la ferma la care se oprea in fiecare seara. Peste tot fusese vazut trecind, tras cu repeziciune de strutul

lui, la inceput cu un avans de doua sau trei zile, apoi de cinci sau sase, apoi de sapte sau opt. Evident,

erau pe urmele lui; dar, de asemenea foarte evident, el cistiga teren.

Cei patru urmaritori erau totusi siguri ca-l vor ajunge. Fugarul se va opri pina la urma undeva. Prinderea

lui nu era decit o chestiune de timp.

Asa ca Cyprien si insotitorii sai nu-si faceau prea multe griji. incepura, putin cite putin sa se consacre

ocupatiilor preferate. Tinarul inginer stringea mostre de roci. Friedel erbopiza si pretindea ca

recunoaste, numai dupa caracterele lor exterioare, proprietatile plantelor pe care le colectiona. Annibal

Pantalacci ii persecuta pe Bardik sau pe Li si reusea sa faca sa i se ierte rautatile, pregatind in timpul

haltelor macaroane delicioase. James Hilton luase asupra sa aprovizionarea caravanei cu vinat; nu

trecea o jumatate de zi fara a impusca o duzina de potirnichi, o gramada de prepelite, citeodata

un mistret sau o antilopa.

Etapa cu etapa, ajunsera astfel in Bush-Veld. Curind, fermele devenira mai rare si apoi disparura. Se

aflau la limitele extreme ale civilizatiei.

Cu incepere din acest punct, trebuira sa-si organizeze tabara in fiecare seara, sa aprinda focuri mari, in

jurul carora oameni si animale se asezau sa doarma, facind de garda pe rind.

Peisajul capata un aspect din ce in ce mai salbatic.

Cimpii de nisip galbui, desisuri de tufe spinoase, din loc in loc piriuri marginite de smircuri, urmau dupa

vaile verzi ale Banken-Veld-ului. Uneori trebuiau sa faca un inconjur ca sa evite o adevarata padure de

â€œthorn treesâ€, sau arbori cu spini. Sint arbusti inalti de trei pina la cinci metri, avind un mare numar de

ramuri aproape orizontale, toate inarmate cu spini lungi de doua pina la patru degete, tari si ascutiti ca

niste pumnale.

Zona exterioara a Bush-Veld-ului, careia i se spunemai des Lion-Veld -sau Veld-ul leilor -nu parea

deloc sa justifice aceasta denumire de temut, caci, dupa trei zile de calatorie, nu fusese vazuta sau

semnalata nici una dintre aceaste fiare.

â€œE fara indoiala o legenda, isi zicea Cyprien, si leii se vor fi retras mai departe, spre desert!â€

Dar cind isi exprima opinia in fata lui James Hilton, aceasta incepu sa rida:

-Crezi ca nu sint lei pe aici? Asta se datoreste faptului ca nu stii sa-i vezi!

-Ei poftim! Sa nu vezi un leu, in mijlocul unei cimpii goale! raspunse Cyprien, pe un ton destul de

ironic.

-Ei, bine, pariez pe zece lire ca, in mai putin de oora, am sa-ti arat unul pe care nu l-ai remarcat, zise

James Hilton!

-Nu pariez niciodata, din principiu, raspunse Cyprien, dar abia astept sa fac aceasta experienta!

Mersera timp de douazeci si cinci sau treizeci de minute si nimeni nu se mai gindea la lei, cind James,

Hilton striga:

-Domnilor, priviti musuroiul de furnici care se inalta acolo, la dreapta!

-Mare lucru! ii raspunse Friedel. De doua sau trei zile, nu vedem altceva!

Steaua sudului - Capitolul 12

Steaua sudului - Capitolul 12

de Jules Verne

Biografie

Opera