Steaua sudului - Capitolul 21
de Jules Verne
CAPITOLUL 21
O STEA CARE DISPARE
Cererea tinarului inginer avu efectul unei lovituri de teatru. Oricit de putin sensibila ar fi fost natura pe
jumatate salbatica a comesenilor lui John Watkins, acestia aplaudara zgomotos. Atita dezinteres nu putea
sa nu-i impresioneze.
Alice, cu ochii plecati, cu inima batinda, fiind poate singura care nu era surprinsa de demersul tinarului,
tacea, linga tatal sau.
Nenorocitul fermier, coplesit inca de lovitura teribila pe care o primise, isi ridicase capul. Si, in adevar,
il cunostea destul pe Cyprien pentru a sti ca, dindu-i-o pe fiica-sa, asigura viitorul si fericirea Alicei, dar
nu voia inca sa arate, nici macar printr-un semn, ca nu mai avea nici o obiectie fata de casatorie.
Cyprien, stinjenit acum de demersul public la care il impinsese elanul afectiunii sale, simtea el insusi
ciudatenia acestei cereri si incepea sa-si reproseze ca nu fusese mai stapin pe sine.
in mijlocul acestei incurcaturi comune, usor de inteles, Jacobus Vandergaart facu un pas spre fermier.
-John Watkins, zise el, n-as vrea sa abuzez de victoria mea si nu sint dintre aceia care-si calca in
picioare dusmanii invinsi! Daca mi-am revendicat dreptul, am facut-o pentru ca un om trebuie sa
procedeze astfel totdeauna! Dar stiu din experienta ceea ce repeta avocatul meu, si anume, ca rigoarea
dreptului e vecina uneori cu nedreptatea, si n-as vrea ca niste nevinovati sa suporte povara unor
greseli pe care nu le-au savirsit!... Si apoi, sint singur pe lume si foarte aproape de mormint! La ce miar
servi atita bogatie, daca nu mi-ar fi ingaduit s-o impart cu altii?... John Watkins, daca vei consimti la
unirea acestor doi copii, ii rog sa primeasca drept zestre Steaua Sudului, care mie nu mi-ar folosi la
nimic!... in afara de asta, ma angajez sa-i fac mostenitorii mei si sa repar astfel pe cit posibil, raul
involuntar pe care i-l fac incintatoarei dumitale fiice!
La aceste cuvinte, printre spectatori se produse ceea ce darile de seama parlamentare numesc o “vie
miscare de interes si simpatieâ€. Toate privirile se indreptara spre John Watkins. Ochii acestuia se
umezira brusc si el si-i ascunse cu o mina tremurinda.
-Jacobus Vandergaart! striga el in sfirsit, nemaiputindu-si stapini sentimentele tumultoase care-l framintau.
Da!... Esti un om de treaba si te razbuni in chip nobil pentru raul pe care ti l-am facut,
inlesnind fericirea acestor doi copii!
Nici Alice, nici Cyprien nu puteau raspunde, cel putin cu voce tare, dar privirile lor raspundeau pentru
ei.
Batrinul ii intinse mina adversarului sau si Mr. Watkins o lua cu insufletire.
Toti ochii celor de fata erau umezi -chiar si cei ai unui batrin agent de politie cu parul carunt, care parea
totusi la fel de aspru ca un functionar al Amiralitatii.
John Watkins era intr-adevar transfigurat. Fizionomia lui era acum pe atit de binevoitoare, pe atit de
blinda, pe cit era mai inainte de dura si rautacioasa.
Cit despre Jacobus Vandergaart, fata lui austera isi reluase expresia obisnuita, aceea a bunatatii celei
mai senine.
-Sa uitam tot, striga el, si sa bem pentru fericirea acestor copii, daca domnul ofiter al serifului
binevoieste sa ne permita, din vinul pe care l-a sechestrat!
-Un ofiter al serifului are uneori datoria sa se opuna vinzarii unor bauturi impozabile, zise omul legii
surizind, dar nu s-a opus niciodata consumarii lor!
Dupa aceste cuvinte pline de buna dispozitie, sticlele circulara si cea mai sincera cordialitate se instaura
in sufragerie.
Jacobus Vandergaart, asezat in dreapta lui John Watkins, facea impreuna cu acesta planuri de viitor.
-Vom vinde tot si-i vom urma pe copii in Europa! spunea el. Ne vom stabili linga ei la tara si vom mai
avea de trait zile frumoase!
Alice si Cyprien, asezati alaturi, discutau incet, in limba franceza -discutie care nu parea mai putin
interesanta, judecind dupa insufletirea celor doi parteneri.
Se facuse mai cald ca oricind. O caldura grea si apasatoare usca buzele pe marginea paharelor si-i
transforma pe toti comesenii in tot atitea masini electrice, gata sa scapere scintei. in zadar fusesera
deschise usile si ferestrele. Nici cea mai usoara adiere nu facea sa tremure flacara luminarii.
Fiecare simtea ca la o asemenea presiune atmosferica nu exista decit o singura solutie: una din acele
furtuni, insotita de tunete si de ploi torentiale, care, in Africa Australa, iau infatisarea unei conjuratii a
tuturor elementelor naturii. Aceasta furtuna era asteptata, dorita ca o usurare.
Deodata, un fulger arunca o lumina verzuie pe fetele tuturor si, aproape imediat, bubuiturile tunetelor,
rostogolindu-se deasupra cimpiei, anuntara ca in curind va incepe concertul.
in clipa aceea, o rafala neasteptata, patrunzind in incapere, stinse toate luminile. Apoi, fara nici un
ragaz, cataractele se deschisera si incepu potopul.
-Ati auzit, imediat dupa lovitura de trasnet, un mic zgomot sec? intreba Thomas Steel, in timp ce ferestrele
erau inchise in graba si se reaprindeau luminarile. Parca s-ar fi spart un glob de sticla!
Imediat, toate privirile se indreptara instinctiv spre Steaua Sudului...
Diamantul disparuse.
Totusi, nici colivia de fier, nici globul de sticla care-l acopereau nu-si schimbasera locul, fiind in mod
evident imposibil oricui sa se fi atins de el.
Fenomenul parea sa tina de domeniul miracolului.
Cyprien, care se aplecase iute inainte, observa, pe perna de catifea albastra, in locul diamantului, un
fel de pulbere cenusie. Nu-si putu retine un strigat de uimire si explica scurt ceea ce se petrecuse:
-Steaua Sudului a explodat!
Toata lumea stie, in Griqualand, ca aceasta este o boala specifica diamantelor din tinut. Nu se vorbeste
despre ea, pentru ca le scade considerabil valoarea; dar fapt este ca, in urma unei actiuni moleculare
neexplicate, cele mai pretioase dintre aceste pietre explodeaza citeodata ca niste simple petarde. in
acest caz, nu mai ramine din ele decit putin praf, bun cel mult la intrebuintari industriale.
Tinarul inginer era, evident, mult mai preocupat de aspectele stiintifice ale accidentului, decit de pierderea
enorma care rezulta de aici pentru el.
-Ceea ce e ciudat, zise el, in mijlocul uluirii generale, nu e faptul ca piatra a explodat in aceste conditii,
ci ca a asteptat pina astazi ca sa explodeze! De obicei, asta se-ntimpla mai curind la cel mult zece
zile dupa taiere, nu-i asa, domnule Vandergaart?
-intru totul exact si e prima data in viata mea ca vad explodind un diamant dupa trei luni de la
slefuire! declara batrinul, cu un suspin. Gata! A fost scris ca Steaua Sudului sa nu fie a nimanui!
adauga el. Cind ma gindesc ca, pentru a impiedica acest dezastru, ar fi fost suficient ca piatra sa fie
unsa cu un strat subtire de grasime...
-Adevarat? striga Cyprien, cu satisfactia omului care a gasit in sfirsit explicatia unui fenomen greu de
inteles. in acest caz, totul se explica! Fragila stea a gasit, fara indoiala, in pipota lui Dada acest strat
protector, care a salvat-o pina astazi! in adevar, ar fi facut mult mai bine sa explodeze acum patru luni
si sa ne crute drumul prin Transvaal!
in clipa aceea, bagara de seama ca John Watkins, care parea ca se simte rau, se agita violent in fotoliu.
-Cum puteti trata cu atita usurinta un asemenea dezastru? zise el, in sfirsit, rosu de indignare. Pe
cinstea mea, stati la taclale despre cele cincizeci de milioane volatilizate, ca si cum ar fi vorba despre o
simpla tigara !
-Ceea ce arata ca sintem filozofi! raspunse Cyprien. Trebuie sa fii intelept, cind intelepciunea devine
necesara !
-Fiti filozofi cit vreti, replica fermierul, dar cincizeci de milioane sint cincizeci de milioane si nu se
gasesc in drum!... Ah, asculta, Jacobus, astazi mi-ai facut un serviciu strasnic, fara sa-ti dai seama!
Cred ca si eu as f i explodat ca o castana, daca Steaua Sudului ar mai f i fost a mea!
-Ce vreti? relua Cyprien, privind cu drag chipul fraged al domnisoarei Watkins, asezata linga el. Am
dobindit, chiar in aceasta seara, un diamant atit de pretios, incit nu m-ar putea mihni pierderea oricarui
altul!
Asa lua sfirsit, printr-o lovitura de teatru demna de istoria sa, atit de scurta si atit de agitata, cariera
celui mai mare diamant slefuit pe care l-a vazut vreodata lumea.
Va inchipuiti ca un asemenea sfirsit n-a contribuit putin la confirmarea superstitiilor care circulau pe
seama lui in Griqualand. Mai mult ca oricind, cafrii si minerii erau siguri ca diamante atit de mari nu pot
sa aduca decit nenorocire.
Jacobus Vandergaart, care era mindru ca-l slefuise, si Cyprien, care se gindea sa-l ofere muzeului Scolii
de Mine, erau, in fond, mai dezamagiti decit aratau, in urma acestui deznodamiht neasteptat. Dar, in
definitiv, pamintul isi continua drumul ca mai inainte si nu s-ar putea spune ca pierdea mare lucru in
afacerea aceasta.
Toate aceste evenimente la un loc, aceste emotii dureroase -pierderea averii, urmata de pierderea
Stelei Sudului -il zdruncinasera grav pe John Watkins.
Cazu la pat, zacu citeva zile, apoi se stinse. Nici ingrijirile devotate ale fiicei sale si ale lui Cyprien, nici
chiar imbarbatarile lui Jacobus Vandergaart, care se aseza la capatiiul sau si-si petrecu timpul incercind
sa-i dea curaj, nu putura atenua teribila lovitura. In zadar acest om admirabil ii facea cunoscute
planurile lui de viitor, vorbindu-i despre Kopje ca despre proprietatea lor comuna, cerindu-i parerea
asupra masurilor ce trebuiau luate si asociindu-L totdeauna la proiectele sale. Batrinul fermier era lovit
in orgoliul sau, in ideea sa fixa de proprietar, in egoismul sau, in toate obiceiurile sale; se simtea
pierdut.
intr-o seara, ii chema la el pe Alice si pe Cyprien, le uni miinile si, fara a pronunta nici un cuvint, isi
dadu ultima suflare. Nu supravietuise nici doua saptamani scumpei sale stele.
Si, in adevar, parea ca exista o strinsa legatura intre bogatia acestui om si soarta acestei pietre stranii.
Cel putin coincidentele erau de asa natura, incit explicau, intr-o oarecare masura, fara a le justifica in
fata ratiunii, ideile superstitioase care circulau in Griqualand.
Steaua Sudului “adusese nenorocire†posesorului ei, in sensul ca ivirea incomparabilei geme pe scena
lumii marcase declinul prosperitatii batrinului fermier.
Dar ceea ce nu vedeau limbutii taberei, e ca adevarata origine a acestei nenorociri se afla chiar in
pacatele lui John Watkins, pacate care purtau in germene, ca pe o fatalitate, deceptiile si ruina. Destule
nenorociri in lumea asta sint puse pe seama unui ghinion misterios, avind ca unica baza, daca patrunzi
pina in miezul lucrurilor, chiar actiunile celor asupra carora se abat!
Exista si nenorociri nemeritate; dar exista mult mai multe care se explica absolut logic si care pot f i
deduse, asemeni concluziei unui silogism, din premisele puse de subiect. Daca John Watkins n-ar f i
umblat atita dupa profit, daca n-ar f i acordat o importanta exagerata, mai curind criminala, acestor
mici cristale de carbon, numite diamante, descoperirea si disparitia Stelei Sudului l-ar f i lasat rece —
cum il lasasera pe Cyprien -s i sanatatea lui fizica si morala n-ar f i fost la cheremul unui accident de
acest fel. Dar el isi pusese tot sufletul in diamante si trebuia sa piara prin ele.
Citeva saptamini mai tirziu, casatoria lui Cyprien Mere cu Alice Watkins f u celebrata foarte simplu s i
spre marea bucurie a tuturor. Alice era acum sotia lui Cyprien...
Ce-si putea dori mai mult pe lume?
De altfel, tinarul inginer era mai bogat decit isi imagina ea si decit credea el insusi.
in adevar, in urma descoperirii Stelei Sudului, claim-ul sau, fara ca el s-o stie, capatase o valoare
considerabila. in timpul calatoriei lui prin Transvaal, Thomas Steel continuase exploatarea si, aceasta
exploatare fiind dintre cele mai rodnice, ofertele pentru cumpararea partii lui Cyprien se ingramadisera
de pretutindeni. Asa ca, inainte de plecarea spre Europa, o vindu cu peste o suta de mii de franci, bani
gheata.
Alice si Cyprien parasira fara intirziere Griqualand-ul, pentru a se intoarce in Franta -dar nu inainte de
a asigura viitorul lui Li, Bardik si Matakit, actiune la care se asociase si Jacobus Vandergaart.
Batrinul slefuitor isi vindu pamintul unei companii, condusa de fostul misit Nathan. Dupa ce termina cu
bine lichidarea acestei afaceri, el veni in Franta pentru a f i impreuna cu copiii sai adoptivi care,
datorita muncii lui Cyprien, meritului sau recunoscut, primirii pe care lumea savanta i-o facuse la
intoarcere, si-au asigurat bunastarea, dupa ce-si asigurasera fericirea.
Cit despre Thomas Steel, reintors in Lancashire cu douazeci de mii de lire sterline, s-a casatorit,
vineaza vulpi ca un gentleman si-si bea inj fiecare seara sticla de Porto; si acesta nu e cel mai bun
lucru pe care-l face.
Vandergaart-Kopje n-a secat inca si continua sa furnizeze anual, in medie, a cincea parte din
diamantele exportate de Colonia Capului; dar nici un miner n-a avut norocul sau nesansa de mai gasi
aici o alta Stea a Sudului!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!
