Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
de Jules Verne
Capitolul 01
Grozavi sunt francezii astia!
-Vorbiti, domnule, va ascult!
-Domnule, am onoarea sa va cer mina domnisoarei Watkins, fiica dumneavoastra.
-Mina Alicei?
-Da, domnule. Cererea mea pare sa va surprinda. O sa ma iertati, totusi, daca mi-e destul de greu sa inteleg de ce vi s-ar parea extraordinara. Am douazeci si sase de ani. Ma numesc Cyprien Mere, sint inginer de mine, -am fost al doilea din seria mea la absolvirea scolii Politehnice. Familia mea este onorabila si onorata, cu toate ca nu-i instarita. Domnul consul al Frantei in Colonia Capului poate sa confirme toate acestea, daca doriti, ca si prietenul meu
Pharamond Barthes, temerarul vinator pe care il cunoasteti bine, ca toata lumea in Griqualand. Ma aflu aici intr-o misiune stiintifica, trimis de Academia de Stiinte si de Guvernul francez. Anul trecut, Institutul mi-a decernat premiul Houdart, pentru lucrarile mele despre compozitia chimica a rocilor vulcanice din Auvergne. Memoriul meu asupra bazinului diamantifer al Vaal-ului, care este aproape terminat, va fi fara indoiala bine primit de lumea stiintifica. La intoarcerea din misiune, voi fi numit profesor adjunct la Scoala de Mine din Paris; mi-am si retinut apartamentul, in strada Universitatii, numarul 104, la etajul al treilea. Anul viitor la intii ianuarie, salariul meu se va ridica la patru mii opt sute de franci. Stiu ca nu e o avere, dar, cu ceea ce imi vor aduce lucrarile personale, expertizele, premiile academice si colaborarea la revistele stiintifice, acest venit va fi aproape dublat. Adaug ca, fiind modest, nu-mi trebuie mai mult ca sa fiu fericit. Domnule, am onoarea sa va cer mina domnisoarei Watkins, fiica dumneavoastra.
Numai dupa tonul ferm si hotarit al acestui mic discurs se putea vedea cu usurinta ca Cyprien Mere era obisnuit sa mearga totdeauna drept la tinta si sa vorbeasca deschis.
Infatisarea sa nu dezmintea impresia produsa de felul sau de a vorbi, fiind aceea a unui tinar ocupat indeobste cu cele mai inalte rationamente stiintifice si care nu acorda vanitatilor mondene decit timpul strict necesar.
Parul sau saten, taiat scurt, barba blonda, tunsa aproape pina la epiderma, simplitatea costumului sau de calatorie din doc gri, palaria de pai ieftina pe care, intrind, o pusese cuviincios pe un scaun - cu toate ca interlocutorul sau ramasese cu capul acoperit, cu lipsa de politete caracteristica rasei anglosaxone -totul in Cyprien Mere indica un spirit serios, dupa cum privirea lui limpede arata o inima curata si o constiinta dreapta.
Mai trebuie spus ca acest tinar francez vorbea foarte bine englezeste, ca si cum ar fi trait multa vreme in tinuturile cele mai britanice ale Regatului-Unit.
Domnul Watkins il asculta tragind dintr-o pipa lunga, asezat intr-un fotoliu de lemn, cu piciorul sting intins pe un taburet de pai, cu cotul sprijinit pe coltul unei mese grosolane, avind in fata o carafa cun gin si un pahar umplut pe jumatate cu aceasta bautura alcoolica.
Era imbracat cu un pantalon alb, o haina de pinza groasa, albastra, o camasa de flanela galbuie, fara vesta si fara cravata. Sub palaria imensa de pisla, care parea insurubata definitiv pe capul carunt, se rotunjea o fata buhaita si rosie, parc-ar fi fost injectata cu peltea de coacaze. Pe fata aceasta, putin atragatoare, impodobita cu smocuri de barba aspra de culoarea pirului, licareau doi ochi mici, cenusii, care nu prea oglindeau rabdare si bunatate.
Trebuie sa spunem deindata, in apararea domnului Watkins, ca suferea groaznic de guta, ceea ce il obliga sa-si tina piciorul sting infasurat in bucati de pinza; or, guta, in Africa Meridionala ca si in alte tari, nu-i facuta sa imblinzeasca firea oamenilor carora le roade articulatiile.
Scena se petrecea la ferma domnului Watkins, pe la 29 grade latitudine la sud de Ecuator si 22 grade longitudine la est de meridianul Parisului, pe frontiera vestica a Statului liber Orange, la nord de Colonia britanica a Capului, in centrul Africii de Sud, sau anglo-olandeze. Aceasta tara, pe care malul drept al fluviului Orange o desparte de marginile sudice ale marelui desert Kalahari si careia in vechile harti i se spune Griqualand, este numita in mod mai indreptatit, de vreo zece ani, "Diamonds-Field", Cimpia Diamantelor.
Holul in care avea loc aceasta intrevedere diplomatica se distingea atit prin luxul deplasat al citorva piese de mobilier, cit si prin saracia altor detalii ale interiorului. Pardoseala, de exemplu, era din pamint batut, dar asternuta, pe alocuri, cu covoare groase si blanuri scumpe. Pe pereti, pe care nu-i acoperise niciodata un tapet oarecare, erau agatate o pendula enorma din arama cizelata, arme de pret de fabricatii diferite, miniaturi englezesti, incadrate in rame splendide. O sofa de plus era asezata linga o masa de lemn alb, buna cel mult pentru nevoile unei bucatarii. Fotolii aduse din Europa- isi intindeau in zadar bratele catre domnul Watkins, care prefera un jilt vechi, cioplit odinioara de propriile sale miini.
Totusi, in general, ingramadirea obiectelor de valoare si mai ales acest talmes-balmes de piei de pantera, de leopard, de girafa si de tigru, aruncate pe toate mobilele, dadeau incaperii un aer de opulenta barbara.
De altfel, era evident, prin forma plafonului, ca aceasta casa n-avea etaje. Ca si toate celelalte din regiune, ea era construita in parte din scinduri, in parte din lut si acoperita cu foi de zinc, asezate pe schelaria ei usoara.
Se vedea de asemenea ca locuinta abia fusese terminata, in adevar, era destul sa te apleci pe una dintre ferestre ca sa zaresti, la dreapta si la stinga, cinci sau sase constructii parasite, toate de acelasi fel, dar de virste diferite si intr-o stare de degradare din ce in ce mai inaintata. Erau tot atitea case pe care domnul Watkins le cladise, le locuise si le parasise pe rind, si care marcau intr-un fel treptele inavutirii sale.
Cea mai indepartata era facuta numai din bucati de gazon si nu merita decit numele de coliba.
Urmatoarea era cladita din lut, a treia din lut si din scinduri, a patra din lut si din zinc. Se vedea ce gama ascendenta strabatuse domnul Watkins, datorita succesului indeletnicirii sale.
Toate aceste cladiri, mai mult sau mai putin darapanate, se ridicau pe o magura, aproape de confluenta Vaal-ului si a Modder-ului, cei doi principali afluenti ai fluviului Orange in aceasta regiune a Africii de Sud. Jur imprejur, cit vedeai cu ochii, nu se zarea, catre sud-vest si nord, decit cimpia trista si pustie.
"Veld-ul", cum i se spune pe-aici, e format dintr-un pamint rosiatic, uscat, arid, prafos, presarat ici-colo cu citeva fire de iarba rara si mici tufisuri de spini.
Lipsa totala de arbori este caracteristica acestei triste regiuni. in consecinta, tinind seama ca nu se gasesc nici carbuni, iar legaturile cu oceanul sint lente si dificile, nu e de mirare ca localnicii sint siliti sa arda, pentru nevoile casnice, balegarul turmelor de animale.
Pe acest teren monoton, cu un aspect aproape dezolant, curg cele doua riuri, atit de incete si cu malurile atit de joase, incit te miri cum nu se intind peste intreaga cimpie.
Numai spre rasarit, orizontul este taiat de zimtii indepartati ai celor doi munti, Platberg si Paardeberg, la poalele carora poti zari, daca ai ochi buni, fum, praf, mici puncte albe, care sint colibe sau corturi, si jur imprejur o forfota de fiinte vioaie.
Aici, in acest veld, se gasesc zacamintele de diamante in exploatare: Du Toit's Pan, New-Rush si, poate cel mai bogat dintre toate, Vandergaart-Kopje.
Aceste mine sub cerul liber si aproape la suprafata solului, care sint inglobate sub denumirea generala de "dry-diggins", sau mine secate, au livrat, cu incepere din 1870, diamante si pietre pretioase in valoare de aproximativ patru sute milioane de franci. Ele se afla reunite intr-o circumferinta cu raza de cel mult doi sau trei kilometri. Se vedeau foarte bine cu binoclul de la ferestrele fermei Watkins, care nu se afla decit la patru mile engleze1 de ele.
De altfel, ferma e un termen destul de impropriu, daca e vorba de aceasta asezare, caci era cu
neputinta sa zaresti in imprejurimi vreun fel de cultura. Ca toti pretinsii fermieri din aceasta regiune a Africii de Sud, domnul Watkins era mai curind un proprietar de cirezi de boi, de turme de capre si de oi, decit un veritabil conducator al unei exploatari agricole.
Domnul Watkins nu raspunsese inca cererii atit de politicos, dar atit de limpede formulate de Cyprien Mere. Dupa ce reflectase cel putin trei minute, el se hotari in sfirsit sa scoata pipa din coltul gurii si emise urmatoarea opinie, care n-avea desigur decit o legatura foarte indepartata cu problema in discutie:
-Cred c-o sa se schimbe vremea, draga domnule! Niciodata n-am suferit de guta mai mult ca in
aceasta dimineata!
Tinarul inginer se-ncrunta, intoarse o clipa capul si trebui sa faca un efort ca sa nu lase sa i se vada dezamagirea.
-Poate ca ati face bine daca ati renunta la gin, domnule Watkins! raspunse el destul de taios, aratind spre cana de gresie pe care atacurile repetate ale bautorului o goleau repede de continut.
-Sa renunt la gin! By Jove! iti bati joc de mine! striga fermierul. A facut vreodata rau ginul unui om de treaba?... Da, stiu ce vrei sa spui!... Vrei sa-mi citezi reteta data de medicul acela primarului care suferea de guta! Cum il chema pe medic? Cred ca Abernethy! "Vreti sa va simtiti bine? ii spunea el bolnavului sau. Traiti cu un siling pe zi si cistigati-l prin munca!" Foarte bine si frumos! Dar, pe batrina noastra Anglie! daca, pentru ca sa te simti bine, trebuie sa traiesti cu un siling pe zi, la ce-ti mai slujeste ca ai facut avere?... Astea-s prostii nedemne de un om de spirit ca dumneata, domnule Mere!... Te rog, deci, sa nu-mi mai vorbesti despre asta!... Decit asa viata, mai bine in mormint!... N-am alte bucurii decit sa maninc bine, sa beau bine, sa fumez o pipa, ori de cite ori am pofta - si dumneata vrei sa renunt la ele?
-Oh! Nu tin defel! raspunse cu franchete Cyprien. Va amintesc numai o regula de sanatate, pe care o cred justa! Dar, daca vreti, sa lasam asta, domnule Watkins,si sa revenim la obiectul special al vizitei mele.
Domnul Watkins, atit de vorbaret mai inainte, recazuse in mutismul sau si scotea, tacut, mici rotocoale de fum.
Usa se deschise. Intra o fata, ducind o tava cu pahare. Aceasta draguta persoana, incintatoare cu boneta ei, croita dupa moda fermierilor din veld, era imbracata simplu, cu o rochie de pinza cu floricele.
In virsta de nouasprezece-douazeci de ani, cu un ten foarte alb, cu parul blond si fin, cu ochii mari, albastri, cu o fizionomie blinda si vesela, ea era imaginea sanatatii, a gratiei si a bunei dispozitii.
-Buna ziua, domnule Mere! rosti ea in frantuzeste, dar cu un usor accent britanic.
-Buna ziua, domnisoara Alice! raspunse Cyprien Mere, care se ridicase la intrarea fetei si acum se inclina in fata ei.
-V-am vazut cind ati sosit, domnule Mere, relua miss Watkins, lasind sa i se vada dintii frumosi, intr-un suris prietenos, si, cum stiu ca nu va place ginul tatii, va aduc oranjada, nadajduind ca o veti gasi destul de rece!
-E foarte dragut din partea dumneavoastra, domnisoara !
-Ah, nici nu va puteti inchipui ce a inghitit Dada, strutul meu, in dimineata aceasta! relua ea cu familiaritate. Bila mea de fildes pentru cirpit ciorapii!... Da, bila mea de fildes! Si totusi, e destul de mare, stiti domnule Mere, si o primisem chiar de la sala de biliard din New-Rush!... Ei bine, acest nesatul de Dada a inghitit-o ca pe o pilula! E un animal rautacios, care o sa ma faca sa mor de suparare, mai devreme ori mai tirziu.
In timp ce povestea, miss Watkins avea in coltul ochilor sai albastri o mica raza vesela, care nu parea sa indice o dorinta prea ferma ca acest pronostic lugubru sa se implineasca, nici mai devreme, nici mai tirziu. Dar, deodata, cu intuitia atit de patrunzatoare a femeilor, ea fu izbita de tacerea tatalui sau si a tinarului inginer, ca si de faptul ca prezenta ei ii stinjenea.
-S-ar parea, domnilor, ca va deranjez! Daca aveti secrete pe care nu trebuie sa le stiu, am sa plec!...
De altfel, nici n-am timp de pierdut! Trebuie sa-mi studiez sonata, inainte de a ma ocupa de pregatirea mesei!... Ei, hotarit lucru, nu prea sinteti vorbareti astazi, domnilor!... Va las cu comploturile dumneavoastra sumbre!
Aproape de iesire, se intoarse si spuse, cu gratie, desi subiectul era dintre cele mai serioase:
-Domnule Mere, cind o sa vreti sa ma ascultati la tema despre oxigen, va stau la dispozitie. Am citit de trei ori capitolul de chimie pe care mi l-ati dat sa-l invat si acest "corp gazos, incolor, inodor si fara gust" nu mai are secrete pentru mine!
Apoi, miss Watkins facu o reverenta si disparu ca un gingas meteor.
O clipa mai tirziu, acordurile unui pian excelent, rasunind intr-una din cele mai indepartate camere, anuntara ca fata se daruie in intregime exercitiilor sale muzicale.
-Ei bine, domnule Watkins, relua Cyprien, caruia aceasta aparitie dragalasa i-ar fi reamintit de ce se afla acolo, admitind ca ar fi fost in stare sa uite, vreti sa-mi raspundeti la cererea pe care am avut onoarea sa v-o fac?
Domnul Watkins isi scoase pipa din coltul gurii, scuipa solemn pe jos, isi ridica brusc capul si, sagetindu-l pe tinar cu privirea, il intreba:
-Nu cumva, domnule Mere, i-ai si vorbit despre toate astea?
-Sa fi vorbit despre ce?... Cu cine?
-Despre ceea ce spuneai... Cu fiica mea...
-Drept cine ma luati, domnule Watkins! Replica tinarul inginer, cu o caldura care nu lasa nici o indoiala asupra sinceritatii sale. Sint francez, domnule!...
Nu uitati!... Nu mi-as fi permis niciodata sa vorbesc despre casatorie cu domnisoara, fiica
dumneavoastra, fara consimtamintul dumneavoastra!
Privirea domnului Watkins se imblinzi si, dintr-o data, limba paru sa i se dezlege:
-Foarte bine!... Esti un baiat cumsecade!... Nici nu ma asteptam sa te porti altfel fata de Alice! spuse el, pe un ton aproape cordial. Ei bine, deoarece pot avea incredere in dumneata, ai sa-mi dai cuvintul de onoare ca n-ai sa-i vorbesti despre asta nici in viitor!
-Si pentru ce, domnule?
-Fiindca aceasta casatorie este imposibila si e mai bine sa o stergi imediat din proiectele dumitale! raspunse domnul Watkins. Domnule Mere, esti un tinar cinstit, un gentleman perfect, un chimist excelent, un profesor distins si chiar de mare viitor -nu ma indoiesc de asta -dar nu vei capata mina fiicei mele, deoarece am pentru ea cu totul alte planuri!
-Totusi, domnule Watkins...
-Nu mai insista!... Ar fi inutil! replica fermierul. Chiar de-ai fi duce si pair al Angliei, si tot nu mi-ai conveni. Dar dumneata nu esti nici macar cetatean englez si abia adineauri mi-ai declarat, cu toata sinceritatea, ca n-ai nici o avere! Cinstit vorbind, crezi in mod serios ca am crescut-o pe Alice cu cei mai buni profesori din Victoria si din Bloemfontein, ca s-o trimit, la virsta de douazeci de ani, sa traiasca la Paris, in strada Universitatii, la etajul al treilea, cu un domn a carui limba nici n-o inteleg?...
Gindeste-te, domnule Mere, si pune-te in locul meu!... Presupune ca dumneata ai fi fermierul John Watkins, proprietarul minei Vandergaart-Kopje si ca eu as fi domnul Cyprien Mere, tinar savant francez in misiune in Colonia Capului. Presupune ca te-ai afla aici, in mijlocul acestei camere, asezat in acest fotoliu, sorbindu-ti paharul de gin si fumind o pipa cu tutun de Hamburg: ai admite un minut... unul singur!... ideea de a-mi da pe fiica dumitale in casatorie?
-Desigur, domnule Watkins, raspunse Cyprien, si fara nici o ezitare, daca as crede ca aveti calitatile care-i pot asigura fericirea!
-Ei bine, ai gresit, scumpe domn, ai gresit foarte tare! Ai actiona ca un om nedemn de a fi stapinul minei Vandergaart-Kopje, sau, mai curind, nici n-ai fi ajuns sa fii stapinul ei. Caci crezi dumneata ca mi-a cazut din cer? Crezi ca nu mi-a trebuit inteligenta si munca pentru a o dibui, si, mai ales, pentru a deveni proprietarul ei?... Ei bine, domnule Mere, inteligenta de care am dat dovada, in aceasta imprejurare memorabila si decisiva, o folosesc in tot ceea ce fac si, in mod deosebit, in tot ceea ce are vreo legatura cu fiica mea!... Iata de ce iti repet: sterge asta din proiectele dumitale!... Alice nu-i pentru dumneata!
Odata cu aceasta concluzie triumfatoare, domnul Watkins lua paharul si-l goli dintr-o sorbitura.
Tinarul inginer, uluit, nu stia ce sa raspunda. Celalalt profita:
-Voi, francezii, sinteti nemaipomeniti! Nu va indoiti de nimic, pe cinstea mea! Va sa zica, ajungi, parc-ai fi cazut din luna, in inima Griqualand-ului, la un om cumsecade, care acum trei luni nici nu stia despre existenta dumitale si care nu te-a vazut nici de zece ori in aceste nouazeci de zile! Vii la el si-i zici: John Stapleton Watkins, aveti o fiica incintatoare, foarte bine crescuta, recunoscuta unanim ca perla tinutului si, ceea ce nu strica deloc, unica mostenitoare a proprietarului celei mai bogate mine de diamante din cele Doua-Lumi! Eu sint domnul Cyprien Mere' din Paris, inginer, si am un venit de patru mii opt sute de franci!... imi veti da deci in casatorie pe aceasta tinara persoana, pentru ca s-o duc in tara mea si sa nu mai auziti nimic despre ea, decit din cind in cind, prin posta sau telegraf!... Si dumneata gasesti asta normal?... Mie mi se pare de necrezut!
Cyprien se sculase, foarte palid. isi luase palaria si se pregatea de plecare.
-Da!... De necrezut, repeta fermierul. Ah! eu nu stiu sa indulcesc pilula! Sint un englez dintr-o bucata, domnule! Asa cum ma vezi, am fost mai sarac decit dumneata, da, mult mai sarac!... Am facut toate meseriile!... Am fost mus pe un vas de comert, vinator de bivoli in Dakota, miner in Arizona, cioban in Transvaal!... Am cunoscut arsita, frigul, foamea si oboseala!... Am cistigat, timp de douazeci de ani, cu sudoarea fruntii, coaja de paine care-mi tinea loc de cina! ... Cand am luat-o de nevasta pe raposata doamana Watkins, mama lui Alice, fiica unui bur de origine franceza, ca dumneata, in treacat fie zis, n-aveam amandoi cu ce hrani o capra! Insa am tinut capul sus! ... Acum sunt bogat si inteleg sa profit de rodul trudei mele! ... Inteleg sa-mi pastrez fiica mai ales ca sa se ingrijeaza de guta mea si sa-mi cante la pian seara, cand ma plictisesc! ... Daca se va marita vreodata, se va marita chiar aici, cu un tanar din imprejurimi, bogat ca si ea, fermier sau miner ca noi, care nu-mi va spune ca pleaca sa traiasca muritor de foame la etajul al treilea, intr-o tara unde n-am avut niciodata interesul sa calc. Se va marita cu James Hilton, spre exemplu, sau cu un alt fecior de teapa lui ... pretendentii nu lipsesc, te asigur! ... In fine, cu un bun englez, care sa nu se teama de un pahar de gin si care sa-mi tina tovarasie cand fumez o pipa!
Cypien pusese mana pe clanta usii pentru a parasi aceasta incapere sufocanta.
-Fara suparare, domnule Mere! ii striga domnul Watkins. Nu-ti port pica defel si-mi va face mereu placere sa te vad ca oaspete si ca prieten! ... Tocmai asteptam cateva persoane la cina. Ce-ar fi sa ni te alaturi?...
-Nu, multumesc, domnule! raspunse Cyprien cu raceala. Trebuie sa-mi termin corespondenta la plecarea postei.
Si iesi.
-Grozavi mai sunt francezii astia! ... Grozavi! repeta domnul Watkins aprinzandu-si iar pipa de la un capat de sfoara gudronata arzand mocnit, pe care-l avea intotdeauna la indemana.
Si isi turna un pahar mare de gin.
Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
Steaua Sudului - Capitolul 02 - Pe Campia Diamantelor
Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
Steaua Sudului - Capitolul 05 - Prima exploatare
Steaua sudului - Capitolul 6
Steaua sudului - Capitolul 7
Steaua sudului - Capitolul 8
Steaua sudului - Capitolul 9
Steaua sudului - Capitolul 10
Steaua sudului - Capitolul 11
Steaua sudului - Capitolul 12
Steaua sudului - Capitolul 13
Steaua sudului - Capitolul 14
Steaua sudului - Capitolul 15
Steaua sudului - Capitolul 16
Steaua sudului - Capitolul 17
Steaua sudului - Capitolul 18
Steaua sudului - Capitolul 19
Steaua sudului - Capitolul 20
Steaua sudului - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 5874 ori.
