Steaua sudului - Capitolul 17

de Jules Verne

CAPITOLUL 17

INTOARCEREA

John Watkins nu fusese niciodata atit de prost dispus ca dupa plecarea celor patru pretendenti, porniti

in urmarirea lui Matakit. Fiecare zi, fiecare saptamina care se scurgea parea sa-l copleseasca si mai

mult, micsorind sansele pe care credea ca le are de a recapata pretiosul diamant. Si apoi, ii lipseau

convivii obisnuiti, James Hilton, Friedel, Annibal Pantalacci, chiar si Cyprien, pe care se invatase sa-i

vada in jurul sau.

Se consola deci cu cana lui de gin si, trebuie spus, suplimentul de alcool pe care si-l administra nu era

tocmai potrivit pentru a-i indulci caracterul!

in plus, existau motive sa fie foarte ingrijorat de soarta supravietuitorilor expeditiei. in adevar, Bardik,

care fusese rapit de o ceata de cafri -asa cum banuisera tovarasii sai -reusise sa scape dupa citeva

zile.

intors in Griqualand, el ii adusese lui Watkins vestea mortii lui James Hilton si a lui Friedel. Erau fapte

de foarte rau augur pentru supravietuitorii expeditiei, Cyprien Mere, Annibal Pantalacci si chinezul Li.

Din aceasta cauza Alice era foarte nefericita. Nu mai cinta si pianul ei raminea mereu mut. Abia daca

o mai interesau strutii. Nici Dada nu izbutea s-o faca sa surida cu lacomia lui, si acum inghitea

nepedepsit, fara sa mai fie impiedicat de cineva, obiectele cele maidiferite.

Miss Watkins era cuprinsa de doua temeri, care cresteau putin cite putin in imaginatia ei: prima, ca

Cyprien nu se va mai intoarce niciodata din aceasta expeditie blestemata; a doua, ca Annibal

Pantalacci, cel mai detestat dintre cei trei pretendenti ai sai, va aduce Steaua Sudului, cerind rasplata

fagaduita. Ideea ca ar putea fi condamnata sa devina sotia acestui napolitan rautacios si perfid ii

producea un dezgust de neinvins -mai ales de cind putuse vedea de aproape si aprecia un om cu

adevarat superior, cum era Cyprien Mere. Ea se gindea la toate acestea in timpul zilei, le visa noaptea,

si obrajii ei proaspeti paleau, iar ochii albastri erau umbriti de un nor din ce in ce mai intunecat.

Se implinisera trei luni de cind astepta astfel, cufundata in tacere si mihnire. in seara aceea, se asezase

sub abajurul lampii, linga tatal sau, care atipise alaturi de ulciorul sau cu gin. Cu capul plecat asupra

unui lucru de mina, pe care il incepuse pentru a inlocui muzica lasata in parasire, ea isi depana

gindurile triste.

O bataie discreta in usa ii intrerupse deodata lunga reverie.

-Intra, zise ea, destul de surprinsa si intrebindu-se cine putea veni la acea ora.

-Eu sint, miss Watkins! raspunse o voce care o facu sa tresara -vocea lui Cyprien.

Era in adevar el, care se intorsese palid, slabit, innegrit de soare, cu o barba mare cum nu purtase

niciodata, cu hainele roase de atita mers, dar tot sprinten, tot politicos, cu ochii plini de voiosie si cu

zimbetul pe buze.

Alice se ridica scotind un strigat de uimire si de bucurie. Cu o mina incerca sa-si astimpere bataile inimii

; apoi o intinse pe cealalta tinarului inginer care o strinse in miinile sale, in timp ce Mr. Watkins,

trezindu-se din atipeala, deschise ochii si intreba ce se intimplase.

Fermierului ii trebuira doua-trei minute ca sa-si dea seama de realitate. Dar abia ii revenise o licarire

de intelegere, cind ii scapa un strigat -un strigat din inima:

-Si diamantul?

Dar, vai! diamantul nu se intorsese.

Cyprien povesti pe scurt diversele peripetii ale expeditiei. Le descrise moartea lui Friedel, a lui Annibal

Pantalacci si a lui James Hilton, urmarirea lui Matakit si captivitatea acestuia la Tonaia -fara a spune

nimic despre intoarcerea lui in Griqualand, dar facindu-le cunoscute motivele credintei lui in nevinovatia

absoluta a tinarului cafru. Nu uita sa laude devotamentul lui Bardik si al lui Li, prietenia lui Pharamond

Barthes, sa aminteasca tot ceea ce datora viteazului vinator si cum, gratie lui, putuse sa se intoarca

impreuna cu cei doi servitori dintr-o calatorie ucigatoare pentru ceilalti insotitori ai sai. Din pricina

emotiei pe care aceasta relatare tragica i-o provoca lui insusi, arunca in mod voit un val peste actiunile

si gindurile criminale ale rivalilor sai, nedorind sa mai vada in ei decit victimele unei actiuni intreprinse

in comun. Din toate cite se intimplasera, nu omise decit ceea ce jurase sa pastreze secret, adica

existenta pesterii minunate si a bogatiilor sale minerale, pe linga care toate diamantele Griqualand-ului

nu erau decit pietricele fara valoare.

-Tonaia, zise el in incheiere, si-a respectat pina in amanunt angajamentele luate. La doua zile dupa

sosirea mea in capitala lui, totul era gata pentru intoarcere -proviziile, atelajul si escorta. Sub

comanda regelui in persoana, aproximativ trei sute de negri, incarcati cu faina si carne afumata, ne-au

insotit pina la tabara unde parasisem carul-vagon, pe care l-am gasit in stare buna, sub gramada de

maracini cu care fusese acoperit. Ne-am luat ramas bun de la gazda noastra, dupa ce i-am dat cinci

pusti in loc de patru, la cit se astepta, ceea ce face din el potentatul cel mai de temut din intreaga

regiune cuprinsa intre Limpopo si Zambezi!

-Dar calatoria de intoarcere, de cind ati parasit tabara?... intreba miss Watkins.

-Calatoria de intoarcere a fost inceata, desi usoara si lipsita de accidente, raspunse Cyprien. Escorta

nu ne-a parasit decit la frontiera Transvaal-ului, unde Pharmond Barthes si basutosii lui s-au despartit

de noi, pentru a porni spre Durban. in sfirsit, dupa patruzeci de zile de mers prin Veld, iata-ne, nici mai

mult, nici mai putin avansati ca la plecare!

-Dar, la urma urmei, de ce-a fugit Matakit? Intreba Mr. Watkins, care ascultase aceasta relatare cu

un viu interes, fara a manifesta de altfel o emotie prea mare in legatura cu cei trei oameni care naveau

sa se mai intoarca.

-Matakit a fugit pentru ca era bolnav de frica! raspunse tinarul inginer.

-Nu mai exista justitie in Griqualand? replica fermierul, ridicind din umeri.

-E o justitie prea adesea sumara, domnule Watkins, si nu pot sa-l condamn prea mult pe bietul om,

acuzat pe nedrept, pentru ca a vrut sa se sustraga primei emotii provocate de inexplicabila disparitie a

diamantului!

-Nici eu! adauga Alice.

-in orice caz, va repet, nu era vinovat, si sper ca va fi lasat in pace!

-Hm! facu John Watkins, fara a parea prea convins de adevarul acestei afirmatii. Nu crezi mai

degraba ca acest siret de Matakit s-a prefacut cuprins de teama numai pentru a scapa de agentii

politiei?

-Nu!... E nevinovat!... Convingerea mea in aceasta privinta e absoluta, zise Cyprien pe un ton cam

taios, si cred ca am platit-o destul de scump!

-Oh! Poti sa-ti pastrezi parerea! striga John Watkins. Eu o pastrez pe a mea!

Alice vazu ca discutia ameninta sa degenereze in cearta si se grabi sa provoace o diversiune.

-Domnule Cyprien Mere, zise ea, stiti ca, in absenta dumneavoastra, claim-ul pe care l-ati inchiriat

a devenit excelent si ca Thomas Steel este pe cale sa devina unul dintre cei mai bogati mineri?

-Pe cinstea mea, nu! raspunse cu sinceritate Cyprien. Prima mea vizita a fost la dumneavoastra, miss

Watkins, si nu stiu nimic din ce s-a intimplat in absenta mea!

-Poate ca nici nu ati cinat? striga Alice, cu instinctul unei perfecte mici gospodine.

-Marturisesc ca nu! raspunse Cyprien rosind, cu toate ca nu avea de ce.

-Oh, dar nu puteti pleca astfel, fara sa mincati, domnule Mere! Un convalescent... dupa o calatorie

atit de grea!... Ginditi-va ca e ora unsprezece noaptea!

Si, fara sa asculte protestele lui Cyprien, alerga in bucatarie, reveni cu o tava acoperita cu un servet,

pe care erau citeva farfurii cu carne rece si o frumoasa tarta de piersici, facuta chiar de ea.

Totul fu asezat indata in fata lui Cyprien, care se simtea foarte stinjenit. Si cum el parea ca ezita sa

taie cu cutitul dintr-un minunat â€œbiltogâ€, un fel de conserva de carne de strut, miss Watkins zise,

privindu-l ou cel mai stralucitor zimbet:

-Trebuie sa vi-l tai eu?

Curind, facindu-i pofta aceasta desfasurare gastronomica, fermierul ceru la rindul sau o farfurie si o

felie de biltog. Alice nu-l lasa sa astepte si, numai pentru a tine companie acestor domni, cum zicea,

incepu sa rontaie migdale.

Aceasta masa improvizata fu foarte placuta. Tinarul inginer nu avusese niciodata o pofta de mincare

atit de grozava. Lua de trei ori din tarta de piersici, bau doua pahare de vin de Constance si isi incorona

ispravile consimtind sa guste din ginul lui Mr. Watkins -care, de altfel, nu intirzie sa adoarma de-a

binelea.

-Si ce-ati facut in aceste trei luni? o intreba Cyprien pe Alice. Mi-e teama ca ati uitat toata chimia

pe care o stiati!

-Nu, domnule, aici va inselati! raspunse miss Watkins, cu o usoara mustrare in glas. Dimpotriva, am

studiat mult si chiar mi-am permis sa fac citeva experiente in laboratorul dumneavoastra. Oh, fiti pe

pace, n-am spart nimic si am pus totul la loc! Hotarit lucru, imi place foarte mult chimia si, ca sa fiu

sincera, nu cred ca ati putea renunta la o stiinta atit de frumoasa, ca sa va faceti miner, sau vinator in

Veld!

-Dar, cruda miss Watkins, stiti bine pentru ce am renuntat la chimie!

-Nu stiu nimic, raspunse Alice rosind, si gasesc ca e foarte rau! in locul dumneavoastra, as incerca

din nou sa fac diamante! E mult mai elegant decit sa le cauti sub pamint!

-E un ordin? intreba Cyprien, cu o voce care tremura putin.

-Oh, nu, raspunse miss Watkins surizind, e cel mult o rugaminte!... Ah, domnule Mere, continua ea,

ca pentru a rascumpara tonul degajat al vorbelor sale, daca ati sti cit am suferit stiindu-va expus

ostenelii, pericolelor care va amenintau! Nu cunosteam amanuntele, dar cred ca in mare ghiceam ce

poate sa se-ntimple!

Un om ca dumneavoastra imi ziceam, atit de invatat, atit de bine pregatit sa realizeze lucrari frumoase,

sa faca mari descoperiri, trebuie oare expus sa piara in mod mizerabil, in desert, dintr-o muscatura de

sarpe sau dintr-o lovitura de gheara de tigru, fara nici un folos pentru stiinta si pentru umanitate?!... Si

cita dreptate aveam!... Caci nu este aproape un miracol ca v-ati intors? Si daca n-ar fi fost prietenul

dumneavoastra, domnul Pharamond Barthes, cerul sa-l binecuvinteze...

Ea nu sfirsi, dar doua lacrimi mari, care-i umezira ochii, ii intregira gindul.

Cyprien era si el adinc miscat.

-Iata doua lacrimi care sint mai pretioase pentru mine decit toate diamantele din lume si care m-ar

face sa uit multe alte osteneli! zise el, simplu.

Urma un moment de tacere, pe care fata o rupse, cu tactul ei obisnuit, readucind discutia la

experientele ei de chimie.

Trecuse de miezul noptii cind Cyprien se hotari sa se intoarca acasa, unde il astepta un pachet de

scrisori din Franta, asezat cu grija de miss Watkins pe masa lui de lucru.

Asa cum se intimpla dupa o absenta indelungata, abia indraznea sa deschida aceste scrisori. Daca ii

aduceau vestea vreunei nenorociri!... Tatal sau, mama sa, surioara lui, Jeanne!... Atitea lucruri se

putusera petrece in aceste trei luni!...

Dupa ce constata, printr-o lectura rapida, ca aceste scrisori ii aduceau doar motive de satisfactie si

bucurie, tinarul inginer scoase un suspin de usurare. Toti ai sai erau sanatosi. De la minister, i se

adresau elogiile cele mai calduroase pentru frumoasa lui teorie despre formarea diamantelor. Putea sasi

prelungeasca cu un semestru sederea in Griqualand, daca socotea acest lucru util pentru stiinta.

Totul era deci cit se poate de bine si Cyprien adormi cu inima usoara, cum n-o avusese de foarte mult

timp.

Dimineata urmatoare o petrecu vizitindu-si prietenii, in special pe Thomas Steel, care gasise in adevar

diamante frumoase in claim-ul comun. Inimosul fiu al Lancashire-ului il primi cu cea mai mare

cordialitate pe asociatul sau. Convenira ca Bardik si Li sa-si reia lucrul, ca mai inainte. Daca cei doi

aveau sa fie norocosi in cautarile lor, Cyprien isi rezerva dreptul de a le asigura o parte din cistig,

pentru a le constitui curind un mic capital.

Cit despre el, era ferm hotarit sa nu-si mai incerce norocul ca miner, ocupatie care ii fusese totdeauna

defavorabila si, urmind dorinta Alicei, hotari sa reia inca o data cercetarile sale de chimie.

Discutia cu tinara fata nu facuse decit sa confirme propriile sale ginduri. isi spusese de mult timp ca

adevarata lui menire nu era aceea de cautator de comori sau de aventurier. Prea cinstit si prea fidel

cuvintului dat, pentru a se gindi macar o clipa sa abuzeze de increderea lui Tonaia, sa profite de faptul

ca stia de existenta unei imense caverne plina de formatiuni cristaline, el socotea aceasta o confirmare

prea pretioasa a teoriei sale asupra gemelor, pentru a nu o folosi drept un nou imbold in cercetarile

sale.

Cyprien isi relua deci viata de laborator, dar nu vru sa paraseasca drumul care-l dusese o data la

izbinda si se hotari sa re inceapa primele sale investigatii.

Pentru asta, el avea un motiv, un motiv din cele mai serioase, dupa cum se poate aprecia.

intr-adevar, de cind diamantul artificial trebuia sa fie considerat ca iremediabil pierdut, Mr. Watkins,

care avusese de gind sa consimta la casatoria lui Cyprien cu Alice, nu mai vorbea despre asta. Or,

probabil ca daca tinarul inginer reusea sa produca o alta gema de o valoare extraordinara, cifrindu-se

la mai multe milioane, fermierul ar fi putut sa revina la gindul de odinioara.

Asa se explica hotarirea de a incepe lucrarea fara intirziere, si Cyprien nu-si ascunse intentiile fata de

minerii din Vandergaart-Kopje -poate nu destul.

Dupa ce isi procura un nou tub de mare rezistenta, isi relua deci lucrarile, in aceleasi conditii.

-Si totusi, ceea ce-mi lipseste pentru a obtine carbonul cristalizat, adica diamantul, ii spunea el

Alicei, e un dizolvant corespunzator care, prin evaporare sau racire, sa lase carbonul sa cristalizeze.

Pentru alumina, acest dizolvant a fost gasit in sulfura de carbon.

Trebuie cautat deci, prin analogie, unul pentru carbon, sau chiar pentru corpurile chimice similare, cum

sint borul sau siliciul.

intre timp, cu toate ca nu avea dizolvantul necesar, Cyprien lucra de zor. in lipsa lui Matakit, care nu se

aratase inca in tabara din prudenta, Bardik era acum cel care intretinea focul zi si noapte. El isi

indeplinea aceasta sarcina cu acelasi zel ca si predecesorul sau.

Prevazind ca dupa aceasta prelungire a sederii sale in Griqualand ar putea fi obligat sa se intoarca in

Europa, Cyprien vru sa efectueze o lucrare prevazuta in programul sau si pe care nu putuse inca s-o

indeplineasca: determinarea orientarii exacte a unei oarecare depresiuni de teren, situata la nord-estul

cimpiei, depresiune despre care banuia ca servise drept jgheab de scurgere pentru ape, in epoca

indepartata in care se elaborasera formatiunile adamantine ale districtului.

Dupa cinci sau sase zile de la intoarcerea din Transvaal, el se ocupa de aceasta determinare, cu

precizia proprie tuturor actiunilor sale. De un ceas, tot punea jaloane si ridica puncte de reper pe un

plan foarte detailat pe care si-l procurase la Kimberley si, lucru ciudat, gasea mereu in cifrele sale o

eroare sau cel putin o nepotrivire cu acest plan. in cele din urma, fu nevoit sa recunoasca evidenta:

planul era rau orientat; longitudinile si latitudinile erau trecute gresit.

Exact la amiaza, Cyprien se folosise de un excelent cronometru, reglat dupa Observatorul din Paris,

pentru a determina longitudinea locului. Or, fiind absolut sigur de infailibilitatea busolei si a compasului

sau de declinatie, nu putea sa nu constate ca harta, dupa care controla releveele sale geodezice, era

complet eronata, ca urmare a unei importante greseli de orientare.

in adevar, nordul acestei harti, indicat, dupa obiceiul britanic, printr-o sageata pusa piezis, se afla de

fapt la nord-nord-vest, sau cam pe acolo. Drept urmare, toate indicatiile hartii erau in mod necesar

eronate.

-inteleg! striga deodata tinarul inginer. Nataraii care au intocmit aceasta capodopera nu s-au gindit

pur si simplu ca trebuie sa tina seama de variatia acului magnetic ! Si ea este aici de nu mai putin de

douazeci si noua grade vest!... Urmeaza ca toate indicatiile lor de latitudine si de longitudine, pentru a

fi exacte, ar trebui sa descrie un arc de douazeci si noua de grade, de la vest la est, in jurul centrului

hartii!... Se pare ca Anglia n-a trimis, pentru efectuarea acestor relevee, geodezii sai cei mai priceputi.

Ridea singur de aceasta greseala grosolana!

-Bine ! Errare humanum est! relua el. Sa arunce cu piatra cel care nu s-a inselat niciodata in viata sa,

nici macar o singura data.

Cyprien nu avea nici un motiv sa tina secreta aceasta rectificare, necesara pentru orientarea terenurilor

diamantifere ale districtului. Asa incit, chiar in acea zi, intorcindu-se la ferma si intilnindu-se cu Jacobus

Vandergaart, ii vorbi despre asta.

-E destul de curios, adauga el, ca o eroare geodezica atit de mare, care afecteaza toate planurile

districtului, n-a fost inca semnalata ! Ea reprezinta una din corectarile cele mai importante de operat pe

toate hartile tarii.

Batrinul slefuitor il privea pe Cyprien cu un aer neobisnuit.

-E adevarat ce spui? striga el deodata.

-Sigur.

-Si ai fi gata sa atesti acest fapt in fata instantei de judecata?

-in fata a zece instante, daca ar fi nevoie!

-Si nu va fi posibil sa se conteste declaratia dumitale?

Steaua sudului - Capitolul 17

Steaua sudului - Capitolul 17

de Jules Verne

Biografie

Opera