800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Fragoso
de Jules Verne
Asadar, ordinul sosise si, dupa cum prevazuse judecatorul Jarriquez, ordinul cerea fara intirziere executarea sentintei pronuntate impotriva lui Joam Dacosta.
Nu putea fi gasita nici o noua dovada, justitia trebuia sa-si urmeze cursul.
Condamnatul urma sa fie executat prin spinzuratoare, chiar a doua zi, 31 august, la ceasurile noua dimineata.
In Brazilia pedeapsa cu moartea este de obicei comutata, afara de cazul cind ii priveste pe negri; de data aceasta ea va lovi un alb.
Acestea sint prevederile Codului penal in materie de exploatare a minelor de diamant, pentru care, in interesul obstesc, legea n-a vrut sa ingaduie nici o usurare a pedepsei.
Nimic nu-l mai putea salva deci pe Joam Dacosta. Avea sa-si piarda nu numai viata, ci si cinstea.
Dar, in zorii zilei de 31 august, un calaret zbura in goana calului spre Manao.
Alergase atit de iute, incit, la o jumatate de mila de oras, curajosul animal se prabusi nefiind in stare sa-l duca mai departe!
Calaretul nici nu incerca sa-l mai ridice. De buna seama ca ceruse si capatase de la cal mai mult decit era cu putinta, si, cu toate ca el insusi se simtea sleit de
puteri, se avinta pe jos spre oras.
Omul venea din provinciile de rasarit, ce se intind de-a lungul malului sting al fluviului. Isi cheltuise tot avutul cumparind acest cal, ce-l adusese la Manao mai iute decit l-ar fi adus o piroga silita sa urce pe Amazon impotriva curentului.
Era Fragoso.
Izbutise oare flacaul nostru in incercarea despre care nu vorbise nimanui?
Gasise pina la urma echipa din care facuse parte Torres? Descoperise vreo taina ce-ar mai fi putut sa-l scape pe Joam Dacosta ?
La drept vorbind, nici el nu-si dadea bine seama; in orice caz, se straduia sa ajunga cit mai degraba la judecatorul Jarriquez si sa-i impartaseasca cele aflate in
scurta lui calatorie.
Iata cum s-au petrecut lucrurile:
Fragoso nu se inselase cind recunoscuse in Torres pe unul din pindarii de codru din echipa ce supraveghea provinciile de pe malurile Madeirei.
Porni la drum si, odata ajuns la gurile acestui afluent, i se spuse ca seful acestor «capitaes do mato» se afla prin apropiere.
Fragoso pleca in cautarea lui si cu mare greutate izbuti sa-l gaseasca.
La intrebarile lui Fragoso, seful raspunse fara sovaiala. Dealtfel, acestea erau foarte simple, iar el n-avea nimic de ascuns.
Cele trei intrebari pe care i le-a pus Fragoso au fost urmatoarele:
— Pindarul de codru, Torres, a facut parte din echipa dumneavoastra, pina acum citeva luni?
— Da.
— N-avea pe atunci in echipa vreun prieten mai apropiat care a murit de curind?
— Ba da.
— si cum se numea?
— Ortega.
Iata tot ce aflase Fragoso. Informatiile culese erau ele de natura sa schimbe situatia lui Joam Dacosta? Greu de crezut!
Dindu-si seama de asta, Fragoso starui pe linga seful echipei de pindari, intrebindu-l daca-l cunoaste pe Ortega, daca stia de unde venise, daca-i putea spune ceva despre trecutul lui. Toate acestea aveau mare insemnatate de vreme ce, dupa spusele lui Torres, Ortega era adevaratul faptas al crimei din Tijuco. Din nefericire, seful echipei de pindari nu-i putu da nici un amanunt in aceasta privinta.
Sigur era doar faptul ca Ortega facea parte de mai multi ani din tagma lor, ca intre el si Torres exista o strinsa prietenie, ca erau vazuti mereu impreuna si ca Torres a vegheat la capatiiul lui pina si-a dat sufletul.
Iata tot ce stia seful, si mai multe nu-i putu spune.
Fragoso trebui deci sa se multumeasca cu atit si pleca in graba mare.
Dar, chiar daca flacaul nu aducea dovada ca Ortega era raspunzator pentru crima din Tijuco, un lucru era de netagaduit: ca Torres spusese adevarul cu privire la camaradul lui care murise si pe care il veghease pina la ultima suflare.
Acum parea intemeiata si afirmatia lui, potrivit careia acest camarad i-ar fi inminat documentul cu pricina. Asadar, era lesne de crezut ca documentul avea legatura cu atentatul al carui faptas era intr-adevar Ortega si ca el cuprindea recunoasterea vinovatiei sale, insotita de descrierea faptelor astfel incit sa nu mai fie pusa la indoiala.
Daca documentul acesta s-ar fi putut citi, daca i s-ar fi gasit cheia, daca s-ar fi cunoscut cifrul pe care se intemeia sistemul, de buna seama ca adevarul ar fi iesit la lumina!
Dar, din pacate, Fragoso nu cunostea cifrul! Bietul flacau aducea cu el din calatorie doar citeva noi banuieli, o oarecare siguranta ca aventurierul spusese adevarul, citeva imprejurari menite sa intareasca parerea ca taina acestei afaceri era ferecata in document.
Si totusi, oricit de putina insemnatate ar fi avut toate acestea, el se grabea sa i le povesteasca judecatorului Jarriquez. stia ca nu mai era nici o clipa de pierdut, si iata de ce, in dimineata aceea, pe la ceasurile opt, ajunsese frint de oboseala in apropiere de Manao.
Fragoso strabatu in citeva minute jumatatea de mila ce-l despartea de oras. Un fel de presimtire il impingea parca inainte si era aproape incredintat ca viata lui Joam Dacosta era in miinile lui.
Se afla la intrarea in mica piata spre care se deschidea una din portile orasului.
Acolo, in mijlocul multimii, destul de deasa inca de la aceasta ora, la o inaltime de douazeci de picioare, se inalta spinzuratoarea de care atirna o funie.
Fragoso simti ca-l parasesc ultimele puteri. Cazu. inchise fara voie ochii, sa nu mai vada, iar buzele lui sopteau intruna:
— Prea tirziu! Prea tirziu!...
Printr-o sfortare supraomeneasca, izbuti sa se ridice. Nu! Nu era prea tirziu!
Trupul lui Joam Dacosta nu se balabanea inca la capatul funiei!
—Judecatorul Jarriquez! Judecatorul Jarriquez! striga Fragoso.
Gifiind, innebunit, se napusti spre poarta orasului, urca pe strada principala din Manao si cazu in pragul casei judecatorului, aproape mort.
Usa era inchisa. Fragoso mai avu putere sa bata in aceasta usa.
Unul din slujitorii magistratului veni sa deschida. Stapinul lui nu voia sa primeasca pe nimeni.
Cu toata oprelistea, Fragoso il imbrinci pe omul care-i sta in cale si dintr-un salt ajunse in odaia de lucru a judecatorului.
— Vin din provincia in care Torres si-a facut meseria de pindar de codru! striga Fragoso. Domnule judecator, Torres n-a mintit!... Opriti!... Opriti executia!
—Ai dat de urma echipei din care facea parte ?
—Da!
—Si-ai aflat cifrul documentului?... Fragoso nu-i raspunse.
— Atunci lasa-ma-n pace! striga judecatorul Jarriquez, prada unei adevarate furii, vrind sa distruga documentul.
Fragoso il apuca de miini si-l opri.
—Acolo e adevarul! striga el.
— stiu! raspunse judecatorul Jarriquez. Dar ce pret are un adevar care nu poate fi scos la iveala?
— Ba va fi scos!... Trebuie!... Trebuie!...
— Te mai intreb o data: ai cifrul?...
— Nu, raspunse Fragoso, dar, va repet, Torres n-a mintit!... Unul din camarazii lui, cu care era bun prieten, a murit acum citeva luni si nu-ncape indoiala ca omul acesta i-a inminat documentul pe care voia sa i-l vinda lui Joam Dacosta.
— Asa-i, zise judecatorul Jarriquez. Nu-ncape indoiala... asta pentru noi... dar nu si pentru cei ce hotarasc asupra vietii osinditului!... Lasa-ma!
Desi era dat afara, Fragoso nu intelese sa plece. Cazu la picioarele magistratului, strigind:
— Joam Dacosta e nevinovat! Nu-l puteti lasa sa moara! Nu-i el faptasul crimei din Tijuco. E camaradul lui Torres, cel ce-a scris documentul! E Ortega!...
La auzul acestui nume, judecatorul sari ca ars. Furtuna dezlantuita in mintea lui se potoli. Puse documentul pe masa si-l netezi, apoi se aseza si, trecindu-si
mina peste frunte, zise:
—Numele asta!... Ortega. Sa vedem!
Iata-l acum incercind,cu numele rostit de Fragoso, ceea ce incercase zadarnic si cu celelalte nume proprii.
Dupa ce-l scrise deasupra primelor sase litere ale paragrafului, capata
urmatoarea formula:
O r t e g a
Phyjsl
— Nimic, zise el, asta n-are nici un inteles!
Intr-adevar, litera h asezata sub r nu putea ti inlocuita prin vreo cifra, de vreme ce in ordine alfabetica, aceasta se afla inainte de r.
Numai p, y si j, asezate sub literele o,t,e se inlocuiau prin 1,4,5.
Cit despre s si / de la sfirsitul acestui cuvint, distanta care le desparte de g si de a fiind de douasprezece litere, cu neputinta sa fie exprimate printr-o singura cifra. Asadar, ele nu corespundeau nici lui g, nici lui a.
In clipa aceea, din strada se auzira niste strigate inspaimintatoare de deznadejde.
Fragoso se repezi la fereastra si o deschise, mai inainte ca magistratul sa-l poata impiedica. Strada era intesata de lume.
Sosise ceasul cind osinditul urma sa fie scos din inchisoare, si puhoiul multimii se indrepta spre piata unde se inalta spinzuratoarea.
Groaznic la vedere, intr-atit de sticloasa ii era privirea, judecatorul minca din ochi literele documentului.
—Ultimele litere! sopri el. Sa mai incercam si ultimele litere! Era cea din urma nadejde!
Atunci, cu mina tremurinda, aseza numele lui Ortega deasupra ultimelor sase litere ale paragrafului, dupa cum facuse si cu primele sase.
Un strigat ii scapa de pe buze. Vazuse, din capul locului, ca aceste ultime sase litere, in ordine alfabetica, erau inferioare celor corespunzatoare numelui Ortega
si ca, in consecinta, ele puteau fi inlocuite prin cifre care sa alcatuiasca impreuna un numar.
Intr-adevar, dupa ce le puse in formula, mergind de la ultima spre prima litera, obtinu:
Ortega
432513
Suvj hd
Numarul astfel alcatuit era 432513.
Dar acesta era oare numarul pe care se intemeia documentul? Nu era si el tot atit de nefolositor ca si cele incercate pina acum? in clipa aceea strigatele se intetira,
niste strigate de mila ce tradau sentimentele de simpatie ale multimii. Osinditului ii mai ramineau de trait doar citeva minute!
Nebun de durere, Fragoso dadu buzna afara!... Voia sa-si mai vada pentru ultima data binefacatorul, pornit spre moarte... Voia sa se arunce in fata tristului cortegiu,
sa-l opreasca strigind: «Nu-l ucideti pe acest nevinovat! Nu-l ucideti!...»
Dar judecatorul Jarriquez astenTuse de-acum numarul aflat deasupra primelor litere ale paragrafului, repetindu-le de cite ori era nevoie, dupa cum urmeaza:
43251343251343251343251
3 Phys ly ddq f
dzxgasgzzqqeh
Apoi, mergind in ordine alfabetica, reconstitui adevaratele litere si citi:
Le veritable auteur du voi de...
Un strigat de bucurie ii scapa de pe buze! Numarul acesta, 432513, era numarul atit de cautat! Numele lui Ortega i-a ingaduit sa-l gaseasca! in sfirsit, avea cheia
documentului care va dovedi nevinovatia lui Joam Dacosta. si fara sa citeasca mai departe, se napusti afara din odaie, apoi in strada, urlind:
— Opriti! Opriti!
Nu-i trebui mai mult de un minut ca sa strabata prin multime pina la inchisoare, pe care condamnatul o parasea tocmai atunci, in vreme ce sotia si copiii sai se agatau de el cu puterea deznadejdei.
Ajuns in fata lui Joam Dacosta, judecatorul nu mai era in stare sa vorbeasca, dar mina lui flutura documentul; in sfirsit, izbuti sa ingaime:
— E nevinovat! E nevinovat!
800 de leghe pe Amazon - Vanatorul de sclavi
800 de leghe pe Amazon - Hot si pagubas
800 de leghe pe Amazon - Familia Garral
800 de leghe pe Amazon - Sovaieli
800 de leghe pe Amazon - Amazonul
800 de leghe pe Amazon - O padure intreaga culcata la pamint
800 de leghe pe Amazon - Pe firul unei liane
800 de leghe pe Amazon - Jangada
800 de leghe pe Amazon - In seara de 5 iunie
800 de leghe pe Amazon - De la Iquitos la Pevas
800 de leghe pe Amazon - De la Pevas la frontiera
800 de leghe pe Amazon - Fragoso la lucru
800 de leghe pe Amazon - Torres
800 de leghe pe Amazon - Coborind mai departe
800 de leghe pe Amazon - La vale, mereu la vale
800 de leghe pe Amazon - Ega
800 de leghe pe Amazon - Un atac
800 de leghe pe Amazon - Prinzul de sosire
800 de leghe pe Amazon - Poveste veche
800 de leghe pe Amazon - Intre cei doi barbati
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Manao
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele clipe
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O intoarcere in trecut
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi morale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi materiale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima lovitura
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele cercetari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Cercetarile continua
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O lovitura de tun
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ce se afla in cutie
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Documentul
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - In care e vorba despre cifre
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - La voia intamplarii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultimele stradanii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Se iau hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima noapte
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Fragoso
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Crima din Tijuco
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Amazonul de jos
Aceasta pagina a fost accesata de 1679 ori.