De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 23

de Jules Verne

Ne amintim marea simpatie ce însoţise pe cei trei călători la plecarea lor. Dacă la începutul acţiunii ei stîrniseră o asemenea emoţie în

Lumea Veche şi Nouă, ce entuziasm trebuia să-i întîmpine la întoarcerea lor? Aceste milioane de spectatori ce invadaseră peninsula

Florida nu se vor năpusti să-i întîmpine pe nemaipomeniţii aventurieri? Aceste legiuni de străini, ce alergaseră din toate punctele globului spre ţărmurile americane, vor părăsi ele teritoriul Uniunii fără să-i revadă pe Barbicane, Nicholl şi Michel Ardan? Nu, şi pasiunea arzătoare a publicului trebuia să răspundă cu vrednicie măreţiei acţiunii. Creaturile umane care părăsiseră sferoidul terestru, care reveneau după această ciudată călătorie în spaţiile cereşti nu puteau fi lipsite de o primire fastuoasă. Mai întîi să-i vadă, apoi să-i audă, aceasta era voinţa generală.

Această dorinţa trebuia să se realizeze foarte grabnic pentru aproape toţi locuitorii Uniunii.

Barbicane, Michel Ardan, Nicholl, delegaţii Gun-Clubului, reveniţi fără întîrziere la Baltimore, fură întîmpinaţi cu un entuziasm de nedescris. Însemnările de călătorie ale preşedintelui Barbicane erau gata pentru a fi date publicităţii. New-York Herald cumpără acest manuscris la un preţ care încă nu era cunoscut, dar care trebuie să fi fost extraordinar. Într-adevăr, în timpul publicării Călătoriei în Lună, tirajul acestui ziar a ajuns pînă la cinci milioane de exemplare. După trei zile de la întoarcerea călătorilor pe Pămînt, cele mai mici amănunte ale expediţiei lor erau cunoscute. Nu mai rămînea decît să-i vezi pe eroii acestei acţiuni supraomeneşti.

Explorarea, întreprinsă de Barbicane şi de prietenii săi în jurul Lunii, permitea verificarea diferitelor teorii admise, privitor la satelitul terestru. Aceşti savanţi făcuseră observaţii cu ochii lor şi în condiţii cu totul deosebite. Se ştia acum care sisteme trebuiau să fie respinse, care admise, asupra formării acestui astru, asupra originii sale, asupra posibilităţii sale de a fi locuit. Trecutul său, prezentul său, viitorul său îşi trădaseră ultimele lor taine. Cine putea să obiecteze ceva acestor observatori conştiincioşi, care remarcaseră la mai puţin de patruzeci de kilometri acest ciudat munte Tycho, cel mai straniu sistem al orografiei lunare? Cine putea răspunde ceva acestor savanţi a căror priviri scrutaseră adîncimile circului lui Platon? Cum să-i contrazici pe aceşti curajoşi, pe care întîmplările acţiunii lor îi antrenaseră deasupra feţei invizibile a discului, pe care nici un ochi omenesc n-o întrezărise pînă atunci? Era acum dreptul lor de-a impune limitele acestei ştiinţe selenografice, care reconstituise lumea lunară precum Cuvier scheletul unei fosile, şi de-a zice: Luna a fost o lume locuibilă şi locuită, înaintea Pămîntului; Luna este în prezent o lume nelocuibilă şi nelocuită.

Pentru a sărbători întoarcerea celui mai celebru dintre membrii săi şi a celor doi tovarăşi ai săi, Gun-Clubul intenţiona să ofere un banchet, dar un banchet demn de aceşti biruitori, demn de poporul american şi în asemenea condiţii încît toţi locuitorii Uniunii să poată lua în mod direct parte.

Toate capetele liniilor de căi ferate din Stat fură reunite între ele prin căi ferate speciale. Apoi, în toate gările, pavoazate cu aceleaşi drapele, decorate cu aceleaşi ornamente, se întinseră mese servite în mod uniform. La anumite ore, calculate succesiv, indicate de orologiile electrice care băteau secunda în aceeaşi clipă, populaţiile fură invitate spre a lua loc la mesele de banchet.

Timp de patru zile, din cinci pînă în nouă ianuarie, trenurile fură suspendate, cum sînt de obicei duminica pe căile ferate ale Uniunii, şi toate liniile rămaseră libere.

O singură locomotivă în mare viteză trăgea un vagon de onoare, avînd în exclusivitate dreptul să circule în timpul acestor patru zile pe căile ferate ale Statelor Unite.

Locomotiva, cu un conductor şi un mecanic, îl ducea, în semn de favoare, pe onorabilul J.T. Maston, secretarul Gun-Clubului.

Vagonul era rezervat preşedintelui Barbicane, căpitanului Nicholl şi lui Michel Ardan.

La fluierul locomotivei, după urale, hip-hip-uri şi toate onomatopeele admirative ale limbii americane, trenul părăsi gara Baltimore. El mergea cu o viteză de optzeci de leghe pe oră. Dar ce era această viteză în comparaţie cu aceea care-i antrenase pe cei trei eroi la ieşirea din Columbiad?

Astfel, ei merseră dintr-un oraş într-altul, găsind mulţimile ospătîndu-se la trecerea lor, salutîndu-i cu aceleaşi ovaţii, împărţindu-le cu dărnicie aceleaşi urale. Ei parcurseră astfel estul Uniunii prin Pensylvania, Connecticut, Massachussets, Vermont, Mâine şi Noul-Brunswich; străbătură nordul şi vestul prin New-York, Ohio, Michigan şi Wisconsin; coborîră în sud prin Illinois, Missouri, Arkansas, Texas şi Louisiana, trecură la sud-est prin Alabama şi Florida, urcară prin Georgia şi Caroline, vizitară centrul prin Tennessee, Kentucky, Virginia, Indiana, apoi, după oprirea în Washington, se întoarseră la Baltimore şi, timp de patru zile, putură crede că Statele Unite ale Americii, reunite la unicul şi uriaşul banchet, îi salutau deodată cu aceleaşi urale.

Apoteoza era demnă de aceşti trei eroi pe care legenda i-ar fi ridicat la rangul de semizei.

Şi acum, această încercare fără precedent în analele călătoriilor va aduce ea vreun rezultat practic? Se vor stabili vreodată comunicaţii directe cu Luna? Se va înfiinţa un serviciu de navigaţie prin spaţiu, care va deservi lumea solară? Se va merge de pe o planetă pe alta, de pe Jupiter pe Mercur şi, mai tîrziu, dintr-o stea în alta, de pe Steaua Polară pe Sirius? Vreun mijloc de locomoţie va permite să se viziteze aceşti sori care mişună pe bolta cerească?

La aceste întrebări nu se putea răspunde. Dar, cunoscînd ingeniozitatea îndrăzneaţă anglo-saxonă, nimeni nu se va mira dacă americanii ar căuta să tragă profit de pe urma încercării preşedintelui Barbicane.

De asemenea, cîtva timp după întoarcerea călătorilor, publicul primea, ca o favoare deosebită, anunţurile unei Societăţi în comandită (limitată) cu capital de o sută de milioane de dolari, împărţit în o sută de mii de acţiuni de o mie de dolari fiecare, sub numele de

Societatea naţională a comunicaţiilor interstelare. Preşedinte, Barbicane, vicepreşedinte, căpitanul Nicholl; secretar al administraţiei, J.T. Maston; director al mişcărilor, Michel Ardan.

Şi cum este specific temperamentului american să prevadă totul în afaceri, chiar şi falimentul, onorabilul Harry Troloppe, judecomisar, şi Francis Dayton, sindic, fură şi ei numiţi dinainte.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!