De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 1

de Jules Verne

DE LA ZECE SI DOUĂZECI LA ZECE PATRUZECI ŞI ŞAPTE DE MINUTE SEARA

Cînd sună ora zece, Michel Ardan, Barbicane şi Nicholl îşi luară adio de la numeroşii lor prieteni pe care-i lăsau pe Pămînt. Doi cîini, meniţi să aclimatizeze rasa canină pe continentele lunare, erau deja închişi în proiectil. Cei trei călători se apropiară de orificiul imensului tub de fontă şi o macara mobilă îi coborî pînă-n pălăria conică a proiectilului.

Acolo, o deschizătură făcută în acest scop le permitea accesul în vagonul de aluminiu. Scripeţii macaralei fiind traşi afară, gura Columbiadului fu pe loc eliberată de ultimele sale schele.

Nicholl, odată cu tovarăşii săi în proiectil, se apucă să închidă deschizătura cu ajutorul unei plăci tari, susţinută din interior de puternice şuruburi de presiune. Alte plăci, temeinic fixate, acopereau geamurile lenticulare ale hublourilor. Călătorii, închişi ermetic în temniţa lor de metal, erau cufundaţi într-o beznă adîncă.

– Şi acum, dragii mei prieteni, zise Michel Ardan, să ne simţim ca-n familie. Eu sînt un om de casă şi foarte priceput în ale gospodăriei. Este vorba să profităm de tot ce ne poate da noua noastră locuinţă şi să ne simţim cît mai bine. Dar, mai întîi, să ne străduim să vedem ceva mai clar. Ce naiba! Gazul n-a fost inventat pentru cîrtiţe.

Spunînd acestea, nepăsătorul Michel aprinse flacăra unui chibrit pe care-l frecă de talpa cizmei sale, apoi îl apropie de becul fixat la un recipient, în care hidrogenul carbonat, înmagazinat la presiune înaltă, putea să fie suficient pentru iluminatul şi încălzitul proiectilului timp de o sută patruzeci şi patru de ore sau şase zile şi şase nopţi.

Gazul se aprinse. Proiectilul, astfel iluminat, apăru ca o cameră confortabilă cu pereţii capitonaţi, mobilată cu divanuri circulare şi a cărei boltă se rotunjea în formă de dom.

Obiectele pe care le conţinea, arme, instrumente, unelte, puternic prinse şi menţinute pe rotunjimile capitonării, trebuiau să suporte fară urmări şocul plecării. Toate prevederile omeneşte posibile fuseseră luate pentru a duce la bun sfîrşit o încercare atît de îndrăzneaţă. Michel Ardan examina totul şi se declară foarte satisfăcut de instalaţie.

– Este o închisoare, zise el, dar o închisoare care călătoreşte şi în care ai dreptul să stai cu nasul la fereastră. Aş face un contract de închiriere pentru o sută de ani. Zîmbeşti, Barbicane? Ai vreun gînd ascuns? Îţi zici probabil că această închisoare ar putea fi mormîntul nostru? Mormînt, fie, dar nu l-aş schimba cu cel al lui Mahomed, care pluteşte prin văzduh,dar nu merge!

În timp ce Michel Ardan vorbea astfel, Barbicane şi Nicholl făceau ultimele pregătiri.

Cînd cei trei călători fură definitiv închişi în proiectilul lor, cronometrai lui Nicholl arăta ora zece şi douăzeci de minute seara. Acest cronometru era potrivit la o zecime de secundă după cel ai inginerului Murchison. Barbicane îl privi.

GOOGLEADSENSE

– Dragi prieteni, zise el, este ora zece şi douăzeci. La ora zece şi patruzeci şi şapte, Murchison va lansa scînteia electrică asupra firului care comunică cu încărcătura Columbiadului. În acest moment precis vom părăsi sferoidul nostru. Mai avem, prin urmare, încă douăzeci şi şapte de minute de stat pe Pămînt.

– Douăzeci şi şase de minute şi treizeci de secunde, răspunse metodicul Nicholl.

– Ei bine, strigă Michel Ardan cu bună dispoziţie, în douăzeci şi şase de minute, se pot face multe lucruri! Se pot discuta şi rezolva cele mai serioase probleme de morală sau de politică! Douăzeci şi şase de minute bine folosite valorează mai mult decît douăzeci şi şase de ani în care nu s-a făcut nimic! Cîteva secunde din viaţa lui Pascal sau Newton sînt mai preţioase decît toată existenţa unor imbecili nesuferiţi.

– Şi ce concluzie tragi, oratorule neobosit? întrebă preşedintele Barbicane.

– Trag concluzia că avem la dispoziţie douăzeci şi şase de minute, răspunse Ardan.

– Douăzeci şi patru numai, preciză Nicholl.

– Douăzeci şi patru, dacă vrei bravul meu căpitan, răspunse Ardan, douăzeci şi patru de minute în timpul cărora s-ar putea aprofunda...

– Michel, zise Barbicane, în timpul călătoriei noastre, vom avea tot timpul să cercetăm problemele cele mai importante. Acum să ne ocupăm de plecare.

– Nu sîntem gata?

– Fără îndoială. Dar mai sînt încă de luat cîteva măsuri de precauţie, necesare pentru a reduce pe cît posibil primul şoc!

– Nu avem acele straturi de apă aşezate între despărţiturile brizante şi a căror elasticitate ne va proteja suficient?

– Sper, Michel, răspunse Barbicane, dar nu sînt prea sigur!

– Ah! Prefăcutule! strigă Michel Ardan. Speră!... Nu e sigur!...

Şi a aşteptat pînă să fim prinşi în sac, ca să ne facă această mărturisire jalnică. Cer să plec de aici!

– Şi cum anume? replică Barbicane.

– Într-adevăr, zise Michel Ardan, e dificil. Sîntem în tren şi fluierul conductorului va răsuna înainte de douăzeci şi patru de minute!...

– Douăzeci, făcu Nicholl.

Timp de cîteva clipe cei trei călători se priviră Apoi, examinară obiectele închise cu ei.

– Totul este la locul său, zise Barbicane. Acum e vorba să hotărîm cum ne vom aşeza mai bine pentru a suporta cît mai bine şocul plecării.

Nu poate fi indiferent ce poziţie luăm şi, pe cît e posibil, trebuie să împiedicăm ca sîngele să se ridice prea repede la cap.

– Adevărat, făcu Nicholl.

– Atunci, răspunse Michel Ardan, pregătit să îmbine vorba cu fapta, puneţi-vă cu capul în jos şi cu picioarele în sus, precum clovnii de la circul mare!

– Nu, zise Barbicane, mai bine să ne lungim pe o parte. Astfel vom rezista mai bine şocului. Să ştiţi că în momentul cînd proiectilul va porni, fie că vom fi înăuntru, fie că vom fi în faţă, este aproape acelaşi lucru.

– Dacă nu-i decît «aproape» acelaşi lucru, m-am potolit, replică Michel Ardan.

– Eşti de acord cu ideea mea, Nicholl? întrebă Barbicane.

– Întru totul, răspunse căpitanul. Mai avem treisprezece minute şi jumătate.

– Acest Nicholl nu-i un om, strigă Michel, este un cronometru cu secundar, un dispozitiv de reglare a bătăilor, din acela cu opt orificii...

GOOGLEADSENSE

Dar prietenii săi nu-l mai ascultau; îşi luau ultimele măsuri, cu un sînge rece nemaipomenit. Aveau aerul a doi călători meticuloşi urcaţi într-un vagon şi care căutau să se instaleze pe cît de confortabil puteau.

Te întrebi, într-adevăr, din ce materie sînt făcute aceste inimi de americani, cărora apropierea celei mai înspăimîntătoare primejdii nu le adaugă nici o pulsaţie în plus.

Trei paturi groase şi solid construite fuseseră aşezate în proiectil. Nicholl şi Barbicane le aranjară pe centrul discului care forma podeaua mobilă. Acolo trebuiau să se culce cei trei călători, cu cîteva clipe înaintea plecării.

În acest timp, Ardan, neputînd rămîne nemişcat, se învîrtea în strimta închisoare ca o fiară în cuşcă, vorbind cu prietenii săi, adresîndu-se cîinilor Diana şi Satelit, cărora, după cum se vede, le dăduse doar de cîtva timp aceste nume semnificative.

– Hei, Diana! Hei, Satelit! le strigă el stîrnindu-i. O să demonstraţi în curînd cîinilor seleniţi bunele maniere ale cîinilor de pe Pămînt!

Iată ce va face onoare rasei canine! Zău, aşa! Dacă ne vom întoarce vreodată de acolo, vreau să aduc cu mine o corcitură de «moondogs»[1], care se va bucura de mare faimă!

– În cazul în care există cîini pe Lună, zise Barbicane.

– Există, afirmă Michel Ardan, după cum există şi cai, vaci, măgari, găini. Pariez că vom găsi găini!

– Pe o sută de dolari că nu vom găsi, zise Nicholl.

– Taie, căpitane, răspunse Ardan întinzîndu-i mîna lui Nicholl.

Dar, fiindcă veni vorba, ai pierdut deja trei pariuri cu preşedintele nostru: unul pentru că fondurile necesare experienţei noastre s-au strîns, după aceea operaţia turnării a reuşit şi în sfirşit Columbiadul a fost încărcat fără nici un accident; să tot fie în total şase mii de dolari.

– Da, răspunse Nicholl. Este ora zece şi treizeci şi şapte de minute şi sase secunde.

– S-a înţeles, căpitane. Ei bine, înainte de-un sfert de oră, tu va trebui să-i numeri încă nouă mii de dolari preşedintelui; patru mii pentru că tunul nu va exploda şi cinci mii pentru că proiectilul se va ridica mai sus de şase mile în aer.

– Dolarii îi am, răspunse Nicholl, lovindu-se peste buzunarul hainei, şi nu cer decît să plătesc.

– Nicholl, văd că eşti un om ordonat, ceea ce eu niciodată n-am putut fi, dar, în definitiv, ai făcut o serie de pariuri puţin avantajoase pentru tine, permite-mi să-ţi spun.

– De ce? întrebă Nicholl.

– Pentru că dacă vei cîştiga primul pariu, înseamnă că tunul va exploda şi împreună cu el şi proiectilul, iar Barbicane nu va mai fi acolo pentru a-ţi înapoia dolarii.

– Garanţia mea este depusă la banca din Baltimore, răspunse simplu Barbicane, şi, în lipsa lui Nicholl, banii vor reveni urmaşilor săi.

– Ah, ce oameni practici, strigă Michel Ardan, ce spirite pozitive!

Vă admir cu atît mai mult, cu cît nu vă înţeleg.

– Ora zece şi patruzeci şi două! zise Nicholl.

– Mai avem numai cinci minute! răspunse Barbicane.

GOOGLEADSENSE

– Da! Doar cinci micuţe minute, replică Michel Ardan, şi noi sîntem închişi într-un proiectil, în fundul unui tun de nouă sute de picioare! Şi sub acest proiectil sînt înghesuite patru sute de mii de livre de fulmicoton, care echivalează cu un milion şase sute de mii de livre de pulbere obişnuită! Iar prietenul Murchison, cu cronometrul în mînă, cu ochii fixaţi pe ac, cu degetul pus pe aparatul electric, numără secundele şi ne va lansa în spaţiile interplanetare!...

– Destul, Michel, destul! zise Barbicane cu o voce gravă. Pregătiţi-vă. Ne mai despart doar cîteva clipe de momentul suprem. O strîngere de mînă, prieteni!

– Da, strigă Michel Ardan, mai emoţionat decît voia să pară.

Aceşti trei curajoşi tovarăşi se uniră într-o ultimă îmbrăţişare.

– Dumnezeu să ne păzească! zise credinciosul Barbicane.

Michel Ardan şi Nicholl se întinseră pe paturile aşezate în centrul discului.

– Zece şi patruzeci şi şapte, murmură căpitanul.

Încă douăzeci de secunde! Barbicane stinse repede gazul şi se culcă lîngă tovarăşii săi. Liniştea adîncă nu era întreruptă decît de bătăile cronometrului marcînd secunda.

Deodată se produse un şoc înspăimîntător şi proiectilul, sub presiunea a şase miliarde de litri de gaz, produs de arderea pyroxilului, se ridică în spaţiu.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!