Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 11
de Jules Verne
Capitolul 11
Unde Quiquendonezii au luat o hotarare eroica
S-a vazut in ce stare jalnica se gasea populatia Quiquendone-ului. Creierii fierbeau. Nu se mai cunosteau si nu se mai recunosteau unii pe altii. Oamenii cei mai pasnici devenisera certareti. Nu trebuia sa te uiti stramb la ei, fiindca imediat te trezeai ca-ti trimit martori. Unii lasara sale creasca mustati si altii - cei mai bataiosi - aveau chiar mustati in furculita. In asemenea conditii, administrarea orasului si mentinerea ordinii pestrazi si in institutii publice erau foarte dificile, caci serviciile nu se organizasera pentru o asemenea stare de lucruri. Primarul, respectabilul van Tricasse, pe care l-am cunoscut atat de calm, de fara viata, incapabil sa ia vreo hotarare oarecare, nu se mai putea potoli. Locuinta sa rasuna de dimineata pana seara de tipete. Dadea cate douazeci de ordonante pezi, mustrandu-si agentii si gata sa execute el insusi tot ce tinea de administrarea orasului. Ah! Ce schimbare! Caminul placut si linistit al primarului, solida sa casa flamanda isi pierduse linistea de altadata. Ce scene conjugale aveau loc acum! Doamna van Tricasse se facuse certareata, mofturoasa si lacoma. Sotul ei reusea sa-i acopere vocea, racnind mai tare ca dansa, dar nu putea s-o sileasca sa taca. Nervii bunei doamne o impingeau sa caute pricina peste tot. Nimic nu mergea cum trebuie. Serviciul mergea prost, toate se faceau cu intarziere. Ea o invinovatea pe Lotche, si chiar pe Tatanemance, cumnata ei, care, enervata si dansa, ii raspundea cu rautate. Sigur ca domnul van Tricasse o sustinea pe servitoarea Lotche cum se intampla de obicei in cele mai bune casnicii. De aici, desperarea continua a primaresei, reprosuri, discutii, certuri si scene care nu se mai sfarseau.
- Ce se intampla cu noi! exclama nefericitul primar. Ce foc ne mistuie? Suntem oare stapaniti de diavol? Ah, doamna van Tricasse, doamna van Tricasse! O sa ma faci sa mor inaintea dumitale si sa incalcam traditiile familiei. Caci cititorul nu a uitat obiceiul cam ciudat ca domnul van Tricasse trebuia sa ajunga vaduv, ca sa se recasatoreasca cu o alta doamna din familia sa. Intre timp, noua stare de spirit produse si alte efecte bizare care trebuie semnalate. Supraexcitarea, a carei sursa nu o cunoastem pana in prezent, daduse si regenerari fiziologice, neasteptate. Talente ce ar fi ramas necunoscute se ivira din mijlocul multimii. Se evidentiara aptitudini noi. Artisti, pana acum mediocri, se aratara sub o noua infatisare. Aparura alti oameni in arena politica si literara. Se ridicara oratori cu verbul inflacarat, care entuziasmau din toate punctele de vedere pe auditorii lor, predispusi si ei sa se inflacareze usor. De las edintele consiliului, curentul trecu in intrunirile publice si se alcatui un club la Quiquendone, in timp ce douazeci de ziare:
Pandarul din Quiquendone, Impartialul din Quiquendone, Radicalul din Quiquendone, indraznetul Quiquendone-ului scrisera cu patima, pusera probleme sociale din cele mai grave. Dar in ce privinte, va veti intreba. In toate si in nici una cu deosebire: in legatura cu turnul de la poarta Audenarde, care se inclina, fiindca unii voiau sa-l darame si ceilalti sa-l restaureze; referitor la ordonantele politienesti emise de consiliu si combatute de recalcitranti; despre maturatul rigolelor si curatatul canalelor etc. si inca daca avantatii oratori s-ar fi marginit la administratia orasului! Dar nu! Antrenati de curent, ei treceau mai departe si, daca soarta n-ar fi intervenit, i-ar fi tarat, impins si aruncat pe semenii lor in valtoarea razboiului. Intr-adevar, de vreo opt, noua sute de ani, Quiquendone-ul avea in cartotecile sale un casus belli de cea mai buna calitate. Dar il pastra cu sfintenie, ca pe o relicva, si se parea ca exista posibilitatea sa se strice si sa nu mai poata servi. Iata in ce imprejurare se produsese acest casus belli
in genere, nu se prea stie ca Quiquendone se invecineaza in acest colt fericit al Flandrei cu micul orasel Virgamen. Teritoriile ambelor comune se marginesc unul cu altul. In 1135, cu putin inainte de plecarea in cruciada a contelui Baudouin, o vaca din Virgamen - nu o vaca a unui locuitor, ci o vaca comunala, sa se tina seama - veni sa pasca pe teritoriul Quiquendone-ului. Abia apuca rumegatoarea sa "smulga de pe pajiste de trei ori cat lungimea limbii ei", ca delictul - abuzul, crima, cum voiti sa-l numiti - fusese comis si constatat, la timpul sau, cu forme in regula, prin proces-verbal, caci la acea epoca magistratii incepusera sa stie sa scrie.
- Ne vom razbuna cand va veni timpul, rostise linistit Natalis van Tricasse, al 32-lea predecesor al actualului primar, si cei din Virgamen nu vor pierde nimic asteptand. Virgamenezii fusesera asadar preveniti. Ei asteptara gandind, pe drept cuvant, ca amintirea insultei va slabi cuvremea.
Si, realmente, timp de cateva secole traira in bune raporturi cu semenii lor din Quiquendone. Dar nu tinusera seama de noii oaspeti ai acestora si mai ales de epidemia bizara care schimbase firea vecinilor lor; ea redesteapta in inimile quiquendonezilor setea de razbunare adormita. Lucrul se intampla la clubul din strada Monstrelet, unde vajnicul avocat Schut, evocand evenimentul in fata auditorilor sai, le trezi pasiunea, intrebuintand expresiile si metaforele folosite in asemenea imprejurari. El reaminti delictul, raul facut comunei Quiquendone si pentru care o natiune ce-si pazea cu sfintenie drepturile "nu putea ingadui iertare". O asemenea insulta nu poate fi uitata, ea este ca o ranavie; le mai vorbi de felul cum dau din cap locuitorii din Virgamen, ceea ce arata cat de mult ii dispretuiesc pe quiquendonezi. Invoca pe compatriotii sai care, poate, suportasera in mod inconstient, timp de secole, aceasta injurie mortala. Si implora "vlastarele vechiului oras" sa nu mai aiba alt tel decat de a obtine o stralucita satisfactie. Apoi apela la toate "fortele vii" ale natiunii. Cu cat entuziasm fura primite de urechile quiquendonezilor aceste indemnuri atat de noi pentru ele, nu incape in cuvinte. Toti ascultatorii se ridicara in picioare si cu bratele intinse cerura sa se declare razboi. Niciodata avocatul Schut nu repurtase un asemenea succes, si trebuie sa recunoastem ca-l meritase pe deplin. Primarul, consilierul, toate notabilitatile care asistasera la aceasta sedinta memorabila simtira ca ar fi fost inutil sa se impotriveasca opiniei publice. De altfel, nici ei nu avura aceasta dorinta si strigara, daca nu mai tare, cel putin la fel ca ceilalti: "La granita! La granita!"
Cum granita nu era decat la trei kilometri de zidurile orasului, sigur ca cei din Virgamen erau amenintati de o adevarata primejdie, caci ar fi putut fi cotropiti fara sa aiba timpul sa afle acest lucru. Dar onorabilul farmacist Jose Liefrinck, singurul care-si pastrase capul limpede in aceste grave imprejurari, voi sa atraga atentia ca le lipseau pustile, tunurile si generalii. I se raspunse, nu fara oarecare batjocura, ca vor face rost de generali, tunuri si pusti si ca dreptul sacru si dragostea de tara erau suficiente pentru a face un popor de neinvins. Apoi lua cuvantul insusi primarul care, intr-o improvizatie sublima, vorbi despre lasii ce-si ascund frica sub valul prudentei, si sfasie acest val cu mana lui patriotica. La un moment dat parea ca sala se va narui din pricina aplauzelor. Se trecu la vot. Votul fu exprimat prin aclamatii si strigate din ce in ce mai salbatice: "Spre Virgamen! Spre Virgamen!" Primarul se angaja sa puna armatele in miscare si fagadui in numele cetatii laurii triumfului generalilor care se vor intoarce invingatori, asa cum se obisnuia intimpul romanilor. Dar farmacistul Josse Liefrinck, fiind un incapatanat, nu se dadu batut, cu toate ca fusese, si ceru sa mai faca o observatie. El tinu sa arate ca la Roma laurii triumfului nu se acordau generalilor invingatori decat daca acestia omorasera cinci mii de inamici.
- Foarte bine, foarte bine! urla asistenta in delir.
- Stim insa ca populatia comunei Virgamen, urma farmacistul,nu e mai mare de 3 575 de locuitori si ar fi greu sa se ajunga la aceasta cifra, in afara cazului ca aceeasi persoana ar fi ucisa de mai multe ori. Nenorocitul logician nu fu lasat sa termine si, dupa ce-l cotonogira, il aruncara pe usa afara.
- Cetateni, interveni atunci Silvestre Pulmacher, care se ocupa cu vanzarea de turta dulce cu amanuntul, cetateni, orice ar spune acest farmacist las, eu iau asupra-mi sa ucid 5 000 de virgamenezi daca acceptati serviciile mele.
- 5 500! exclama un patriot mai hotarat.
- 6 600! grai bacanul.
- 7 000! striga cofetarul Jean Orbideck din strada Hemling, care era pe cale sa se imbogateasca din consumul de frisca.
- In regula! exclama primarul van Tricasse, vazand ca nimeni nu mai supra liciteaza.
Si iata cum cofetarul Jean Orbideck deveni general-sef al trupei din Quiquendone.
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 1
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 2
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 3
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 4
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 5
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 6
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 7
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 8
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 9
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 10
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 11
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 12
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 13
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 14
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 15
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 16
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 17
Aceasta pagina a fost accesata de 1680 ori.
