Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 8

Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 8

de Jules Verne



Capitolul 8


Unde vechiul si solemnul vas german se schimba in vartej



 
Daca spectatorii dupa ce parasira teatrul si-au regasit calmul obisnuit, daca ei se intoarsera linistiti la casele lor, simtind numai un fel de buimaceala usoara, trecusera totusi printr-o stare de exaltare extraordinara si zdrobiti, franti, ca dupa o masa prea imbelsugata, s-au prabusit pe pat si au cazut intr-un somn adanc. A doua zi isi amintira de cele petrecute in ajun. intr-adevar, unuia ii lipsea palaria pierduta in invalmaseala, altuia o poala a redingotei rupta intr-o incaierare, unei doamne gheata de piele fina, celeilalte pelerina de zile mari. Memoria le reveni acestor cinstiti cetateni si, odata cu amintirea, se rusinara oarecum de harmalaia nedemna pe care o facusera. Ea le aparu ca o orgie, ai carei eroi fusesera fara voia lor. Nu vorbeau deci despre cele intamplate si nici macar nu voiau sa-si mai aduca aminte de ele. Personajul cel mai naucit din oras era primarul van Tricasse. A doua zi, dupa ce se trezi, nu-si putu gasi peruca si in zadar Lotche o cauta peste tot. Nimic. Peruca ramasese pe campul de lupta. Primarul nu voi s-o caute cu ajutorul lui Jean Mistrol, trambitasul oficial al orasului. Era mai bine sa-si sacrifice podoaba capilara decat sa faca publica pierderea, el care avea onoarea sa fie prim-magistrarul orasului. Respectabilul van Tricasse gandea astfel, intins pe pat, sub plapuma, cu trupul frant, cu capul greu, cu limba impleticita si pieptul aprins. N-avea nici un chef sa se scoale.



Dimpotriva, creierul sau a lucrat mai mult in aceasta dimineata decat, poate, in ultimii 40 de ani. Onorabilul magistrat revedea in gand toate intamplarile acestei inexplicabile reprezentatii. El facu o apropiere cu cele petrecute ultima oara la serata doctorului Ox. Cauta sa-si dea seama de unde venea ciudata nervozitate care in doua randuri se manifestase la concetatenii sai cei mai stimati. "Ce se intampla? se intreba el. Ce duh rau bantuie linistitul meu oras Quiquendone? Oare vom innebuni si intregul oras va deveni un ospiciu? Caci am fost cu totii acolo, consilieri, judecatori, avocati, medici, academicieni, si, daca nu ma insel, cu totii am avut un acces de nebunie furioasa. Ce continea oare aceasta muzica draceasca? E inexplicabil! Si totusi nu mancasem si nu bausem nimic care sa-mi starneasca o asemenea exaltare. Nu. Ieri la cina am luat o felie de friptura de vitel bine rumenita, cateva linguri de spanac cu zahar, lapte de pasare si doua pahare mici de bere taiata cu apa, care n-aveau cum sa mi se suie la cap. E la mijloc ceva ce nu pot sa-mi explic. La urma urmei, sunt raspunzator de actele cetatenilor mei! Voi cere sa se faca o ancheta". Dar ancheta intreprinsa din ordinul consiliului municipal nu dadu niciun rezultat. Daca faptele erau exacte, agerimea magistratilor nu le descoperi cauzele. De altfel, spiritele se linistira si, odata cu calmul, excesele fura uitate. Ziarele locale evitara chiar sa mentioneze incidentul, si cronica asupra reprezentatiei, aparuta in Memorialul din Quiquendone, nu-si ingadui nici o aluzie la infierbantarea care se produsese in sala. Totusi, daca orasul isi recapata calmul obisnuit, daca in aparenta redeveni flamand ca altadata, se simtea ca in realitate caracterul si temperamentul locuitorilor se schimbau incetul cu incetul. S-ar fi spus - dupa cum se exprima medicul Dominique Custos - ca "le cresteau nervii". Sa fim lamuriti ! Aceasta schimbare de netagaduit nu avea loc decat in anumite imprejurari. Cand quiquendonezii cutreierau strazile orasului la aer, in piete, de-a lungul Vaarului, erau tot timpul echilibrati, calmi si sistematici, asa cum ii stiam. De asemenea, cand se aflau la ei acasa, fie ca lucrau cu mainile sau cu capul, cei dintai nu faceau nimic, iar ceilalti nu gandeau nici ei nimic. Viata lor particulara era linistita, inerta, vegetativa ca odinioara. Nici o cearta, nici un repros in casnicie, nici o accelerare a batailor inimii, nici o excitare a encefalului! Media pulsatiilor era ca pe vremurile bune, de la 50 la 52 pe minut. Dar, lucru in adevar curios, care ar fi derutat intelepciunea celor mai vestiti fiziologi ai epocii, daca quiquendonezii erau aceiasi in viata lor  particulara, ei sufereau, dimpotriva, vadite schimbari in viata obsteasca, in relatiile de la individ la individ. De exemplu, daca se intalneau intr-o institutie publica, lucrurile "nu mai mergeau", ca sa intrebuintam o expresie a comisarului Passauf.




La bursa, la primarie, in amfiteatrul Academiei, la sedintele consiliului, ca si la cele ale savantilor se isca o insufletire, o excitatie bizara cuprindea de indata pe cei prezenti. Dupa o ora, raporturile deveneau taioase, dupa doua ore - discutia se prefacea in cearta. Capetele se infierbantau si se ajungea la insulte. Chiar la biserica, in timpul slujbei, credinciosii nu puteau sa asculte in liniste pe preotul van Stabel, care si el se silea din amvon sa-i mustre mai aspru ca de obicei. In fine, aceasta stare de lucruri starni noi certuri, din pacate mai grave decat cea a medicului Custos cu avocatul Schut, si daca nu se ceru interventia autoritatilor era din cauza faptului ca, intorsi acasa, cetatenii isi regaseau calmul si uitau jignirile facute si primite. Aceasta deosebire nu uimi niste minti care nu-si puteau da seama ce se petrece cu ele. O singura persoana din oras, acela caruia consiliul voia sa-i suprime postul de 30 de ani incoace, comisarul Passauf, observa ca starea nervoasa, inexistenta in casele particulare, se arata imediat in institutiile publice si se intreba - nu fara oarecare neliniste - ce s-ar intimpla daca aceasta exaltare ar cuprinde si domiciliile cetatenilor si daca epidemia - cuvant intrebuintat de el - s-ar raspandi si pe strazile orasului?" Atunci nu s-ar mai uita inectivele, n-ar mai interveni perioada de acalmie, n-ar mai exista pauze in delir, ci o iritare continua ar arunca inevitabil pe quiquendonezi unul impotriva altuia. Atunci ce s-ar intampla? se intreba cu groaza comisarul Passauf. Cum s-ar putea opri furia acestor salbatici? Cum s-ar putea pune stavila firilor atatate? Atunci slujba mea nu va mai fi o sinecura si va trebui neaparat ca salariul meu sa fie dublat de consilierii municipali, daca nu va trebui sa ma arestez si pe mine insumi, pentru infractiune si incalcarea ordinii publice". Temerile lui Passauf se dovedira indreptatite. De la bursa, biserica, teatru, casa obsteasca, Academie, sau din hala, raul invada locuintele particularilor, si inca in mai putin de 15 zile dupa memorabila reprezentatie a Hughenotilor. Primele semne ale epidemiei se manifestara in casa bancherului Collaert. Bogatasul dadu un bal sau, mai bine zis, o serata dansanta pentru notabilitatile orasului. El emisese cu cateva luni inainte un imprumut de 30. 000 de franci. Dupa ce acesta fusese subscris pe trei sferturi, isi deschisese saloanele pentru a face cunoscut succesul sau financiar si pentru a-l sarbatori impreuna cu compatriotii sai. Se stie ce sunt receptiile flamande, blande si linistite, in care bauturile principale sunt berea si siropul. Cateva discutii despre starea timpului, perspectivele recoltei, buna ingrijire a gradinilor, intretinerea florilor si in special a lalelelor; din cand in cand, cate un dans lent si masurat ca un menuet; cateodata un vals, dar unul dintre acele valsuri germane in care nu te invartesti decat o data la un minut si jumatate, iar dansatorii se tin departe unul de altul, atat cat le permite lungimea bratelor. Asa se petrecea de obicei la balurile frecventate de inalta societate din Quiquendone. Polca, dupa ce fusese pusa pe masura 4/4, a incercat si ea sa se introduca in lumea buna a orasului, dar dansatorii ramaneau totdeauna in urma orchestrei, oricat de lenta era masura. Si a fost nevoie sa se renunte la acest dans. Asemenea reuniuni linistite, unde tinerii si fetele gaseau o placere cuviincioasa si cumpatata, n-au dat niciodata loc la izbucniri suparatoare. De ce oare in seara aceasta, la bancherul Collaert, siropurile pareau ca s-au schimbat in vinuri ametitoare, in sampanie spumoasa, in punciuri incendiare? De ce, in mijlocul seratei, un fel de ameteala stranie ii cuprinse pe toti invitatii? De ce menuetul se transforma in topaiala? Pentru ce muzicantii din orchestra grabira masura? De ce ca si mai inainte, la teatru, lumanarile ardeau cu o stralucire neobisnuita? Ce fluid patrunsese in saloanele bancherului?Cum se intampla ca perechile se apropiara, ca mainile se prinsera si se stransera tare? Ca unii "cavaleri singuri" fura vazuti facand pasi indrazneti in timpul figurilor lente si odinioara atat de grave si de solemne, maiestuoase si cuviincioase ? Vai, ce Oedip ar fi putut raspunde la toate aceste intrebari de nerezolvat?




Comisarul Passauf, prezent la serbare, simti venind furtuna, dar nu putu s-o stapaneasca, nici s-o evite si fu cuprins de un fel de ameteala care-l facea sa-si piarda capul. Toate facultatile sale fiziologice si spirituale sporeau. In diverse randuri se arunca asupra dulciurilor si goli tavile ca dupa o lunga dieta. In acest timp, animatia balului crestea. Un murmur, ca un vuiet surd, iesea din toate piepturile. Se dansa, se dansa cu adevarat. Picioarele se agitau intr-o frenezie crescanda. Fetele se inroseau de parca luau chipul lui Silene. Ochii straluceau ca pietrele pretioase. Agitatia generala ajunse la culme. Si cand orchestra intona valsul din Freischutz, cand acest vals atat de german si cu un ritm atat de lent fu inceput cu bratele deschise de catre dansatori, atunci n-a mai fost, vai! un vals, ci un vartej nebun, o pirueta nemaipomenita, o sarabanda demna sa fie condusa de Mefistofel, care sa bata tactul cu un taciune aprins. Apoi un galop, un galop infernal care dupa o ora intreaga, fara sa-l poti abate si fara sa-l poti opri, antrena inserpuirea sa prin camerele, saloanele, anticamerele si scarile somptuoasei locuinte, din pivnita pana in pod, tineri si fete, parinti sioameni de toate varstele si de ambele sexe. Luara parte la el grasul bancher Collaret, doamna Collaret, consilierii, magistratii, marele judecator, Niklausse, primarul van Tricasse si sotia sa si chiar comisarul Passauf care nu-si putu aminti niciodata cine a fost partenera sa intimpul acestei nopti de pomina. Dar dansa nu uita si, din acel moment, in visele ei aparea focosul comisar care o strangea patimas la pieptul sau. Si dansa era mult preacuviincioasa Tatanemance!



Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 1
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 2
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 3
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 4
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 5
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 6
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 7
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 8
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 9
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 10
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 11
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 12
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 13
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 14
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 15
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 16
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 17


Aceasta pagina a fost accesata de 652 ori.
{literal} {/literal}