Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 2

Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 2

de Jules Verne


Capitolul 2


Unde primarul Va Tricasse si consilierul Klausse se intretin despre nevoile orasului

 

 



 

 - Crezi? intreba primarul.

 - Cred, raspunse consilierul dupa cateva momente de tacere.

 - Nu trebuie lucrat cu usurinta, relua primarul.

 - Iata ca sunt zece ani de cand vorbim despre aceasta grava chestiune, grai consilierul Niklausse, si-ti marturisesc, stimate domnule van Tricasse, ca inca nu-mi pot lua raspunderea sa ma hotarasc.

 - Iti inteleg sovaiala, relua primarul care nu vorbi decat dupa cel putin un sfert de ceas de gandire, iti inteleg sovaiala si o impartasescsi eu. Ar fi mai cuminte sa nu hotarim nimic inaintea unei cercetari mai indelungate..

 - E sigur, raspunse Niklausse, ca postul de comisar civil nu-si are rostul intr-un oras atat de linistit ca Quiquendone.

 - Inaintasul nostru, raspunse van Tricasse pe un ton grav, inaintasul nostru nu spunea niciodata, nu ar fi indraznit niciodata sa spuna ca un lucru este sigur. Orice afirmatie poate sa aiba candva dezmintiri neplacute. Consilierul dadu din cap in semn de incuviintare, pe urma ramase linistit aproape o jumatate de ora.


Dupa trecerea acestui timp, in care consilierul si primarul nu miscara nici macar un deget, Niklausse il intreba pe van Tricasse daca inaintasul sau - cu douazeci de ani inurma - nu s-a gandit si el sa desfiinteze postul de comisar civil, care, in fiecare an, greva orasul Quiquendone cu o suma de o mie trei sutesaptezeci si cinci de franci si cateva centime. - Da, raspunse primarul, care ridica cu o incetineala maiestuoasa mana pana la fruntea sa senina, s-a gandit in adevar; dar a murit, preacinstitul, inainte de a fi indraznit sa ia o hotarire atat in aceasta problema, cat si in ceea ce priveste oricare alta masura administrativa. Era un intelept. De ce n-as face si eu ca el?Consilierului Niklausse i-ar fi fost cu neputinta sa-si inchipuie o pricina care sa contrazica parerea primarului. - Omul care moare fara a se fi decis la nimic in timpul vietii, adauga van Tricasse, a atins aproape desavarsirea in asta lume. Acestea zise, primarul lovi cu degetul cel mic un clopotel cu sunet slab, care scoase mai mult un suspin decat un clinchet. Aproape imediat, niste pasi usori trecura pe dalele podelei. Un soare ce n-ar fi facut mai putin zgomot alergand pe un covor gros. Usa camerei se deschise rasucita in tatanile unse. In prag se ivi o fata cu cosite lungi. Era Suzelvan Tricasse, unica fiica a primarului. Ea ii dadu tatalui ei, odata cu pipa, umpluta varf, un mic vas de arama, fara sa rosteasca un cuvant. Apoi disparu numaidecat, plecarea ei facand tot atat de putin zgomot cavenirea. Onorabilul primar aprinse uriasul cap al lulelei si fu pe loc invaluit intr-un nor de fum albastru, lasandu-l pe consilierul Niklausse singur cu gandurile lui. Camera in care vorbeau astfel cele doua notabilitati imputernicite sa administreze Quiquendone-ul era un salonas bogat impodobit cu sculpturi de lemn intunecat. Un camin inalt, avand o vatra uriasa in care putea sa arda un trunchi de stejar sau sa se friga un bou, ocupa un perete intreg al incaperii si avea in fata o fereastra zabrelita, ale carei vitralii indulceau lumina zilei. Intr-un vechi cadru, deasupra caminului, se afla portretul unui omulet oarecare - pictura atribuita lui Hemling - care trebuie sa fi reprezentat un stramos de-al lui van Tricasse. Familia lui era cunoscuta din secolul XIV, epoca in care flamanzii si Gui de Dampierre luptasera impotriva imparatului Rudolf de Habsburg. Acest salonas facea parte din locuinta primarului, una dintre cele mai placute din Quiquendone. Construita in stil flamand, cu tot neprevazutul, capriciul, pitorescul, fantezia pe care o comporta o arhitectura ogivala, era citata ca unul dintre cele mai bizare monumenteale orasului. O manastire de calugari sau un azil pentru surdo-muti n-ar fi trebuit sa fie mai linistit. Zgomotul era inexistent. Nu se umbla - se aluneca, nu se vorbea - se soptea. Si cu toate acestea, femeile nu lipseau din aceasta casa, care, in afara de primarul van Tricasse, adapostea si pe sotia sa, doamna Brigitte van Tricasse, pe fiica sa Suzelvan Tricasse si pe servitoarea Lotche Jansheu. Trebuie amintita si sora primarului, matusa Hermance, fata batrana, care mai pastra numele de Tatanemance pe care i-l daduse de mult nepoata Suzel, pe cand era copila. Ei bine, cu toate aceste pricini de cearta, de zgomot, de vorbarie,locuinta primarului era linistita ca pustiul. Primarul era un om de cincizeci de ani, nici gras nici slab, nici inalt nici scund, nici batran nici tanar, nici palid nici aprins la fata, nici vesel nici trist, nici multumit nici plictisit, nici energic nici molatic, nici mandru nici umil, nici bun nici rau, nici risipitor nici zgarcit, nici curajos nici fricos, nici prea-prea nici foarte-foarte.

  

Dar dupa miscarile sale, intotdeauna la fel de lente, dupa falca sa usor lasata si pleoapele vesnic inaltate, dupa fruntea lui neteda ca o placa de arama galbena si fara nici o cuta, dupa muschii sai neincordati, un fizionomist ar fi recunoscut imediat ca primarul van Tricasse era tipul flegmatic in persoana. Niciodata nici furie nici patima, niciodata nici unfel de emotie n-a grabit bataile inimii acestui om, nici nu i-a inrosit obrajii. Niciodata, nici macar in treacat, pupilele sale nu s-au contractat din cauza unei suparari. Era imbracat mereu in haine bune, nici prea largi, nici prea stramte, pe care nu reusise sa le strice. Era incaltat cu ghete mari cu bot patrat, cu talpa tripla, cu catarame de argint, care prin durabilitatea lor il deznadajduiau pe cizmarul sau. Purta pe cap o palarie larga, care data din epoca in care Flandra se despartise de Olanda, ceea ce insemna ca venerabila piesa avea o vechime de patruzeci de ani. Dar ce e de mirare? Pasiunile sunt acelea care uzeaza trupul si sufletul, imbracamintea ca si corpul, dar pe seninul nostru primar, apatic, nepasator, rece, nu-l inflacara nimic. El nu uza lucrurile si nu se consuma pe sine, si prin aceasta era tocmai omul menit sa administreze orasul Quiquendone si pe blajinii sai locuitori. Orasul, in adevar, nu era mai putin calm decat locuinta lui van Tricasse. Intr-un astfel de loc pasnic, primarul socotea sa ajunga la limitele cele mai indepartate ale varstei, dupa ce va fi vazut-o pe sotia sa, buna doamna Brigitte van Tricasse, pornind inaintea lui pe drumulde veci, unde desigur nu ar fi gasit liniste mai mare decat aceea de care se bucura de saizeci de ani pe acest pamant. Acest lucru merita o explicatie. Familia van Tricasse putea foarte bine sa se cheme familia Jannot.

Iata de ce: toata lumea stie povestea cu cutitul acestui personaj tipic, totasa de vestit ca si proprietarul lui si la fel de fara moarte ca acesta,datorita dublei inlocuiri, mereu reinnoita, care sta in a pune alt maner cand unul se strica, alta lama cand cea dinainte nu mai face parale.

  


Tot asa era si inlocuirea, absolut aceeasi, folosita din neguratimpurilor in familia van Tricasse si ajutata de natura cu o bunavointa de-a dreptul deosebita. Din 1340 s-a vazut intotdeauna cum un van Tricasse devenit vaduv, se recasatorea cu o van Tricasse mai tanara cael, care vaduva se recasatorea cu un van Tricasse mai tanar ca ea, care vaduv etc... ca unica solutie de continuitate. Fiecare murea cand iivenea, cu o regularitate mecanica. Da, cinstita doamna Brigitte vanTricasse era la al doilea barbat si, in afara doar daca nu si-ar fi facut datoria, ea trebuia sa plece inaintea sotului pe lumea cealalta - sot cu zece ani mai tanar ca dansa - pentru a da astfel locul unei noi doamne van Tricasse. Fapt pe care onorabilul primar se bizuia neindoielnic, pentru a nu rupe traditiile familiei. Asa arata aceasta casa linistita si tacuta, cu usi care nu scartaiau, cu ferestre care nu zanganeau, cu podele care nu gemeau, cu sobe care nu duduiau, cu giruete care nu tiuiau, cu mobile care nu paraiau, cu broaste care nu scrasneau si oaspeti care nu faceau mai mult zgomot decat umbra lor. Divinul Harpocrat si-ar fi ales-o desigur ca pe un templu al tacerii.

 


Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 1
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 2
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 3
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 4
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 5
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 6
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 7
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 8
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 9
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 10
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 11
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 12
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 13
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 14
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 15
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 16
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 17


Aceasta pagina a fost accesata de 810 ori.
{literal} {/literal}