Zece ore de vanatoare - Capitolul 10

Zece ore de vanatoare - Capitolul 10

de Jules Verne



Capitolul 10

 
Deodata o faptura lunga se ridica de pe iarba pe care era culcata. Am recunoscut infricosat pantalonul albastru cu dunga neagra, tunica de culoare inchisa cu nasturi de argint, cartusiera cu curele galbene de care atarna sabia jandarmului pe care nefastul meu foc de arma il desteptase.
 - Ati inceput sa vanati acum chipiele jandarmilor? imi zise el cu aerul specific al institutiei din care facea parte.
 - Domnule jandarm, dar va asigur... raspunsei balbaindu-ma.
 - Si chiar ati nimerit direct in cocarda!
 - Domnule jandarm, am crezut... ca era un iepure!... O impresie amagitoare! De altfel, sunt gata sa platesc...
 - In adevar!... Dar e cam scump un chipiu de jandarm... mai ales cand se trage in el fara permis!
Am platit. Tot sangele mi se stransese la inima. Atinsese un punct vulnerabil.
 - Aveti permis? ma intreba jandarmul.
 - Permis?...

 

- Da, permis. Cred ca stiti ce se cheama permis? Ei bine, nu! N-aveam permis! Pentru a vana o singura zi, crezusem ca nu era nevoie de el. Dar totodata am socotit ca e bine sa spun ceea ce se spune intotdeauna in asemenea imprejurari: ca am uitat permisul acasa. Un suras de neincredere, superior si distins, se ivi pe fata reprezentantului legii.
 - Sunt obligat sa va fac un proces-verbal, imi zise, cu vocea dulceaga a unui om care intrevede o prima.
 - De ce? Vi-l voi trimite chiar maine, stimate domnule jandarm...
 - Da, stiu, raspunse jandarmul, totusi sunt obligat sa inchei proces-verbal!
 - Ei bine, incheiati-l daca ramaneti nesimtitor la rugamintea unui incepator! Un jandarm simtitor n-ar mai fi fost jandarm. Cel din fata mea scoase din buzunar un carnet cu scoarte galbene.
- Cum va numiti? ma intreba el. Haide! stiam ca se obisnuieste, in asemenea imprejurari grave, sa dai autoritatilor numele unui prieten. Daca in acea epoca as fi avut onoareasa fiu membru al Academiei din Amiens, poate n-as fi ezitat sa dau numele unuia din colegii mei. Dar m-am multumit sa ma servesc de numele unui vechi camarad din Paris, pianist foarte talentat. Bietul baiat, care in acest moment facea probabil cu toata ravna exercitii de digitatie, nu putea sa-si inchipuie ca i se incheia un proces-verbal pentru delictul de a fi vanat fara permis. Jandarmul nota cu grija numele acestei victime, profesia, varsta si adresa ei. Apoi ma ruga politicos sa-i predau pusca, ceea ce ma grabii sa fac. Cel putin aveam ceva mai putin de carat. il rugai chiar sa-mi confiste si tolba, sacul cu pulbere si cel cu alice, dar el refuza cu od ezinteresare pe care o regretai. Ramase numai problema chipiului. Ea fu rezolvata fara modestie, cu pretul unei monezi de aur, spre satisfactia ambelor parti.
 - E pacat, spusei eu, chipiul acesta era atat de bine pastrat.
 - Un chipiu aproape nou! imi raspunse jandarmul.
L-am cumparat acum sase ani de la un brigadier care iesea la pensie!
si dupa ce si-l puse din nou pe cap, cu un gest reglementar, impunatorul jandarm o lua cu pas leganat cine stie incotro, iar eu imi vazui de drum. Dupa o ora am ajuns la han, ascunzand tuturor faptul ca mi se confiscase pusca, si nu spusei nimic de patania mea. Aflati ca tovarasii mei aduceau din expeditia lor o prepelita si doi pui de potarniche pentru sapte persoane. Cat despre Pontcloué si Matifat, ajunsesera de la cearta la o vrajba de moarte, si intre Maximon si Duvanchelle avusese loc un schimb de pumni in urma unei discutii asupra unui iepure care mai alerga si acum.



Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11


Aceasta pagina a fost accesata de 731 ori.
{literal} {/literal}