Zece ore de vanatoare - Capitolul 07

Zece ore de vanatoare - Capitolul 07

de Jules Verne



Capitolul 7

 

In sfirsit sosi si amiaza, spre marea satisfactie a stomacurilor noastre. Ne-am oprit la poalele unei coline, la umbra unui ulm. Armele si tolbele, din pacate goale, fura asezate alaturi. Apoi luaram masa pentru a ne reface putin fortele cheltuite zadarnic de la plecarea noastra. Trist pranz, nu-i vorba! Tot atatea mustrari, cate imbucaturi! "tinut mizerabil!.. Asta se cheama teren de vanatoare "bine pazit"! Braconieriiil devasteaza! Ar trebui sa fie spanzurati cate unul de fiecare copac, cu o pancarta pe piept!... Vanatoarea devine imposibila!.... In doi ani nu vamai fi nici un fel de vanat!... De ce sa nu fie interzis pe o bucata de timpaccesul pe teren? Da.. Nu!..."
In fine, toate vaicarelile unor vanatori care n-au ucis nimic din zorii zilei! Apoi cearta reincepu intre Pontcloue si Matifat, cu privire la puiul de potarniche al carui caz nu fusese rezolvat. Ceilalti se amestecara... Credeam ca vor ajunge la bataie. Dupa o ora toti o luara din nou la drum, bine ingreunati de mancare si de "udatura", cum se spune pe aici. Poate inainte de cina vor fi mai veseli. Care vanator in adevaratul inteles al cuvantului, nu pastreaza o mica speranta pana la ora cand se aud potarnichile chemandu-se intre ele, incercand sa se adune pentru a-si petrece noaptea in familie? Iata-ne pornind. Cainii, aproape tot asa de posomorati ca noi, o luara inainte. Stapanii urlau dupa ei cu niste glasuri fioroase, asemanatoare comenzilor din marina britanica. Mergeam in urma lor cu pasul sovaitor. Incepusem sa ma simt istovit. Tolba mea, desi goala, imi apasa salele. Arma, care capatase o greutate neobisnuita, ma facea sa-mi regret bastonul. Saculetele cu pulbere sialice le-as fi incredintat, ca pe niste poveri suparatoare, unuia din copiii de tarani care ma urmau cu un aer batjocoritor, intrebandu-ma cam cate "patrupede" am ucis! Dar nu indrazneam s-o fac, din amor propriu.



Doua ore, doua ore chinuitoare mai trecura de la plecare. Parcurseseram vreo cincisprezece kilometri. Ceea ce reiesea limpede era ca ma voi intoarce mai repede deselat, decat cu o jumatate de duzina de prepelite. Deodata se aude un falfait care imi schimba parerea! De data aceasta este un adevarat stol de potarnichi, care se ridica dintr-un tufis. Impuscaturi generale! O! Cincisprezece impuscaturi se aud de data asta, impreuna cu a mea! Un strigat razbate prin perdeaua de fum! Privesc...in acest moment un chip se iveste deasupra tufisului. E un taran cu o falca umflata, ca si cum ar tine o nuca in gura!
 - Iaca si un accident! exclama Bretignot.
 -  Nu ne mai lipsea decat asta! riposta Duvanchelle. Nici unul dintre ei nu avu alta reactie fata de "delictul de lovire si ranire fara intentia de a ucide", cum se exprima codul penal. Si acesti oameni fara inima, alergand spre caini, care aduceau doi pui de potarniche raniti numai, omorara nenorocitele zburatoare cu lovituri de bocanci. Le doresc aceeasi moarte, daca vreodata vor trebui sa moara ucisi de altii. Intre timp sateanul din partea locului se gasea tot acolo, cu falcaumflata, neputand sa scoata nici o vorba.Dar iata ca Bretingot si tovarasii sai se intorc.
 - Ei bine, ce a patit acest om vrednic? intreba Bretingot cu un ton protector.
 - Nu vedeti? Are o aschie de plumb in falca! raspunsei.
 - Eh, nu-i nimic, zise Duvanchelle, n-are nimic!
 - Ba da! spuse taranul care, facand o strambatura groaznica, cauta sa arate cat de grav ranit este.
 - Dar cine a fost atat de neindemanatic incat sa-l aduca intr-o asemenea stare pe acest nenorocit? intreba Bretignot a carui privire patrunzatoare se opri asupra mea.
 - Dumneata ai tras? imi zise Maximon.
 - Da, am tras, ca toata lumea!
 - Ei bine, atunci e clar! exclama Duvanchelle.

 

- Esti un vanator tot asa de neindemanatic ca si Napoleon I, relua Pontcloue care detesta imperiul.
 - Eu!... Eu!... exclamai.
 - Nu poate fi altcineva, imi zise cu severitate Bretignot.
 - Acest domn este fara indoiala un om periculos, adauga Matifat.
 - Daca esti novice, spuse Pontcloue, refuzi invitatiile, ori de unde ar veni!
Si acestea spuse, toti trei plecara. Am inteles. Imi lasasera in spinare pe ranit. M-am executat. Am scos punga si i-am oferit zece franci bietului taran, a carui falca dreapta se dezumfla imediat. Fara indoiala inghitise nuca pe care o tinuse in gura.
 - Te simti mai bine? il intrebai.
 - Aoleo! Ma apuca din nou, imi raspunse, umflandu-si de data aceasta falca stinga.
 - Ei bine, asta nu! ii spusei. Nu! O singura falca e destul de data asta!
Si plecai.


Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11


Aceasta pagina a fost accesata de 751 ori.
{literal} {/literal}