Zece ore de vanatoare - Capitolul 02

de Jules Verne

Capitolul 2

 
Un filozof a spus undeva: "Nu trebuie sa aveti niciodata o casa la tara, trasura, cai sau terenuri de vanatoare! Totdeauna se vor gasi prietenicare sa le aiba pe toate pentru voi". Ca o adeverire a acestei cugetari, am fost invitat sa fac primele meleincercari cu arma pe niste terenuri de vanatoare in departamentul Somme, fara a fi proprietarul lor. Era, daca nu ma insel, pe la sfarsitul lunii august, in l859. O hotarare a prefecturii fixa pentru a doua zi deschiderea sezonului de vanatoare. In orasul nostru Amiens - unde nu exista negustor sau mestesugar, oricat de neinsemnat, sa nu aiba o pusca mai veche sau mai noua cucare sa se plimbe pe ulita mahalalei - se astepta cu nerabdare, de vreo sase saptamani, anuntarea acestei date solemne. Sportivii de meserie - cei ce cred ca "au reusit", cum spun tintasii dea treia sau a patra categorie - indemanaticii care ucid fara sa ocheasca precum si cei ce ochesc dar nu nimeresc niciodata - pe scurt, ageamii, nu mai putin zelosi decat vanatorii de "prima mana" - se pregateau invederea inceputului de sezon, se echipau, se aprovizionau, se antrenau,avand capul numai la prepelite, vorbind numai despre iepuri si visand  numai potarnichi. Nevasta, copiii, familia, prietenii nu mai existau!Politica, arta, literatura, agricultura, comertul, totul disparea in fata preocuparilor pentru aceasta zi mareata, cand aveau sa se distingafanaticii acelei pasiuni pe care nemuritorul Joseph Proudhon  a numit-o "o distractie barbara!". Intamplarea face ca printre cei cativa prieteni aimei din Amiens sa fie un om dragut, care era un vanator infocat cu toateca era slujbas. Spunea ca sufera de reumatism cand trebuia sa mearga laserviciu, dar se simtea foarte sprinten atunci cand un concediu de optzile ii permitea sa ia parte la deschiderea sezonului de vanatoare.Acest prieten se numea Bretignot. Bretignot veni sa ma vada cateva zile inaintea importantei date a deschiderii, pe mine care nu ma gandisem deloc la ea.
-  N-ai vanat niciodata ? imi zise cu acel ton de superioritatecare e compus din doua zecimi de bunavointa si opt de dispret.
 - Niciodata, Bretignot, am raspuns, si nici n-am de gand sa...
 - Ei bine, vino cu mine la deschiderea sezonului, raspunseBretignot. Ne sunt rezervate langa comuna Herissart doua sute dehectare unde misuna vanatul! Am dreptul sa aduc un oaspete. Deci teinvit si te iau cu mine!
 - Dar eu... spusei oarecum incurcat.
 -  Nu ai pusca de vanatoare?
 -  Nu, Bretignot, n-am avut niciodata.
 - N-are importanta. iti voi imprumuta eu una, o pusca cuvergea ce-i drept, dar care totusi iti doboara un iepure la o distanta deoptzeci de pasi.
 - Cu conditia sa-l nimeresti! ii spusei.
 - Bineinteles! Va fi destul de frumos pentru tine.
 - Prea frumos, Bretignot!
 - Dar nu vei avea caine!
 -  Nici n-am nevoie cand am o asemenea pusca!Prietenul Bretignot m-a privit cu un aer cam suparat. Nu-i placea saglumesti despre vanatoare. Era un lucru sfant!Dar incruntarea lui tinu doar o clipa.
 - Ei bine, vii? intreba el.
 - Daca tii tu... ii raspunsei fara entuziasm.
 - tin!.. tin!.. Trebuie sa vezi acest lucru cel putin o data inviata. Vom pleca sambata seara. Contez pe tine.si iata cum am fost tarat in aceasta aventura a carei nefasta amintirema mai urmareste si azi.
Trebuie sa recunosc ca nu mi-am batut capul cu pregatirile. N-am pierdut nici o ora de somn. Dar, ca sa fiu sincer, demonul curiozitatii maatata putin. Era in adevar atat de interesanta o descriere a vanatorii! in orice caz, imi propuneam, daca nu sa iau parte electiva, cel putin saobserv cu titlu de curiozitate atat pe vanatori, cat si vanatoarea ingeneral. Daca totusi am consimtit sa-mi iau si o arma la spinare a fost casa nu fac o figura proasta in mijlocul acestor Nemrozi printre care mainvitase prietenul Bretignot, spre a le admira faptele vitejesti. Bretignot mi-a fagaduit sa-mi imprumute o arma, un saculet cu praf de pusca, un saculet cu gloante; insa n-a fost nici un moment vorba sa-mi dea si o tolba de vanatoare. A trebuit deci sa-mi cumpar acest obiect decare ar putea sa se lipseasca foarte bine cea mai mare parte din vanatori. Am cautat o tolba de ocazie. Degeaba. Pretul lor se urcase. Toatefusesera smulse de la cei ce vindeau asemenea tolbe vechi. A trebuit sacumpar una noua, dar cu conditia ca-mi va fi reprimita - la jumatate pret - daca reuseam s-o umplu cu ceva. Negustorul ma privi, surase si accepta. Acest suras nu-mi paru a fi un semn bun.
"Cu toate acestea, ma gandeam, cine stie ?"
O, vanitate omeneasca!





Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11


Aceasta pagina a fost accesata de 2001 ori.