Zece ore de vanatoare - Capitolul 03

Zece ore de vanatoare - Capitolul 03

de Jules Verne


Capitolul 3



In ziua fixata, in ajunul deschiderii vanatorii, la sase seara, ma aflamla intalnirea ce mi-o daduse Bretignot in piata Perigord. Acolo m-amurcat al optulea in diligenta, fara a mai pune la socoteala cainii care-iinsoteau pe ceilalti. Bretignot si tovarasii sai de vanatoare - nu indrazneam inca sa masocotesc unul dintre ei - aratau minunat in echipamentul lor traditional. Chipuri care meritau sa fie cercetate: unele serioase, inasteptarea zilei de maine, altele vesele, comunicative. Cu totii dadeau, de pe acum, iama - in vorbe - pe toate terenurile de vanatoare alecomunei Herissart.Se aflau aici o jumatate de duzina dintre cei mai vestiti vanatori aicapitalei picardeze. Ii cunosteam numai din auzite. Astfel ca prietenul Bretignot trebui sa ma prezinte cu toata pompa cuvenita in asemenea ocazii. Intai ma recomanda domnului Maximon, un slabanog inalt, cel mai cumsecade om in imprejurari obisnuite, dar feroce indata ce purta o pusca sub brat - unul din acei vanatori despre care se spune ca preferasa ucida pe unul din tovarasii sai decat sa se intoarca fara vanat in tolba. Maximon nu vorbea deloc, era cufundat in ganduri, chibzuind la marile ispravi ce le va savarsi.
Alaturi de acest important personaj se afla Duvanchelle. Ce contrast!Duvanchelle, scurt si gras, avand intre cincizeci si cinci si saizeci deani, era atat de surd incat nu auzea nici de tunatura armei sale, dar isi atribuia cu zel toate loviturile care nu puteau fi identificate. De aceea a fost lasat de multe ori sa traga cu o arma neincarcata asupra unui iepure gata ucis - una din farsele care inveseleau timp de sase luniconversatiile de la cercul vanatorilor sau mesele de la han. A trebuit sa indur de asemenea viguroasa strangere de mana a lui Matifat, mare povestitor de ispravi vanatoresti. Nu vorbea niciodata de altceva. si ce exclamatii! Ce onomatopee! Strigatul potarnichii, latratul cainelui, detunatura armei. Pan-pan-pan! De trei ori "pan" pentru o pusca cu doua tevi! Apoi, ce gesturi facea! Mana care se misca, ca vasla, pentru a imita goana in zigzag a vanatului, picioarele care se indoiau, spinarea care se incovoia pentru a face lovitura mai sigura, bratul sting care se intindea, pe cand cel drept se sprijinea in piept spre aduce arma la ochi! si ce de smocuri de blana, ce pene si fulgi zburau de pe aceste animale! si ce de iepuri impuscati tasneau pe neasteptate! Nu-i scapa nici unul.



Era cat pe ce sa fiu chiar ucis in coltul meu, in focul discutiei. Dar ceea ce trebuia neaparat auzit era cum Matifat si prietenul sau Pontcloue vorbeau ca fratii - ceea ce nu-i impiedica sa se potopeasca cu ocari daca vreunul punea la indoiala ispravile vanatoresti ale celuilalt. - Ce de iepuri am doborat anul trecut, zise Matifat, in timp ce trasura, hurducindu-ne, se indrepta spre Herissart. Nici nu mai stiu cati!"Probabil la fel de multi ca mine", gandeam eu.
 - Si eu, Matifat! raspunse Pontcloue. Iti amintesti cand am fost impreuna ultima oara la vanatoarea din Argoeuves! Ehe! Ce de potarnichi!
 - Parca o vad pe prima care a avut norocul sa primeascaincarcatura mea de plumb!
 - Si eu pe a doua, careia penele i-au zburat in asa fel incat nu i-a mai ramas decat pielea.
 - Si cainele meu care n-a mai putut-o gasi, pe brazda unde cu siguranta cazuse!
 - Si aceea in care am avut indrazneala sa trag de la o distanta de peste o suta de pasi, si am nimerit-o totusi!
 - Si cealalta pe care am doborat-o in lucerna, cu doua focuri de pusca... pan! pan! pan! si pe care, din pacate, cainele meu a mancat-o dintr-o singura imbucatura!

 

- Si acel stol care si-a luat zborul tocmai in momentul cand imi incarcam arma! Brr! Brr! Ce vanatoare, ce vanatoare!
Facand socoteala in sinea mea, am observat ca nici una din toate potarnichile lui Pontcloue si Matifat nu intrase efectiv in tolba lor. Dar nu indrazneam sa spun nimic, caci sunt timid cu oamenii care stiumai mult decat mine. Si, cu toate acestea, daca era vorba sa te intorci fara nici un vanat, asta as fi stiut sa fac si eu, tot asa de bine. Cat despre ceilalti vanatori le-am uitat numele, dar, daca nu ma insel, unul din ei era cunoscut sub porecla de Baccara, pentru ca la vanatoare tragea ca la jocul de carti, dar fara sa nimereasca. In adevar, cine stie daca nu voi merita si eu aceasta porecla! Haida-de!Ambitia punea stapanire pe mine. Eram grabit sa vina ziua de maine.



Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11


Aceasta pagina a fost accesata de 870 ori.
{literal} {/literal}