Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
de Jules Verne
Capitolul 4
Sosi si ziua de maine. Dar ce noapte am petrecut la hanul din Herissart! O singura camera pentru opt persoane. Paturi mizerabile,unde se putea vana cu mai mult spor decat pe terenurile de vanatoare alecomunei! Parazitii odiosi ii napadisera si pe cainii culcati pe jos, care se scarpinau facand sa se cutremure podeaua! Si eu care intrebasem cu naivitate gazda, o batrana din Picardia, cu oclaie de par incalcit, daca sunt purici in dormitor! "Ah, nu! imi raspunsese ea... I-ar manca plosnitele!" Dupa toate acestea, m-am hotarat sa ma culc imbracat pe un scaun care abia se tinea pe picioare si gemea la fiecare miscare a mea. Ca urmare, m-am trezit frant de oboseala a doua zi dimineata. Desigur ca am fost primul care s-a desteptat. Bretignot, Matifat, Pontcloue, Duvanchelle si tovarasii lor mai sforaiau. Eram grabit sa fiu pe camp, ca acei vanatori fara experienta care vor sa plece la rasaritul soarelui, chiar inainte de a manca ceva. Dar maestrii vanatori - pe care i-am trezit, cu mult respect, unul dupa altul - imi calmara, mormaind, nerabdarea de incepator. Stiau, siretii, ca in zorii zilei este foarte greu sa te apropii de potarnichea cu aripile inca pline de roua, si ca, daca isi ia zborul, nu se decide asa de usor sa se prefaca in friptura. Trebuia deci asteptat ca toate lacrimile aurorii sa fie sorbite de soare. In fine, dupa o mica gustare, urmata de nelipsita dusca de dimineata, parasiram hanul, fiecare frecandu-si incheieturile; apoi ne indreptaram spre campia unde incepeau terenurile rezervate pentru vanatoare. In momentul cand ajunseram la marginea lor, Bretignot, luandu-ma la o parte, imi zise:
- Tine bine arma cu teava indreptata spre pamant si baga de seama sa nu ucizi pe nimeni!
- Voi face tot posibilul, raspunsei fara sa ma oblig, dar in cazul cand va trebui sa ma revansez, atunci ... Bretignot ridica dispretuitor din umeri, si iata-ne la vanatoare - o vanatoare libera - fiecare de capul sau.
Era un tinut destul de urat acest Herissart. Dar se parea ca daca nu este atat de bogat in vanat ca Mont-sous-Vaudrey, hatisurile ii erau totusi intesate si iepurii, cum zicea Matifat, au fost vazuti "inghesuindu-se" - "mai multi de doisprezece la o duzina", cum adauga Pontcloue. Cu perspectiva de a da lovituri atat de frumoase, toti erau foarte voiosi. Am inceput deci sa vanam. Timpul era minunat. Cateva raze de soare razbateau prin ceturile diminetii, care se risipeau in zare. Se auzeau pretutindeni strigate, piuituri si caraieli. Erau pasari care, iesind dintre brazde, urcau ca sageata spre cer, ca niste elicoptere ale caror aparate sunt puse brusc in functiune. De cateva ori, neputandu-ma stapani, am dus arma la ochi.
- Nu trage! Nu trage! imi striga prietenul meu Bretignot, care ma urmarea, desi parea neatent.
- De ce? Astea nu sunt prepelite?
- Nu! Sunt ciocarlii! Nu trage! E de la sine inteles ca Maximon, Duvanchelle, Pontcloue, Matifat si ceilalti doi se uitara cam stramb la mine. Apoi s-au dus pe nesimtite mai incolo cu cainii lor, care, adulmecand, cautau incetisor prin lucerna, dulcisor si trifoi. Cozile lor ridicate se miscau ca niste semne deintrebare fara raspuns. Am avut impresia ca acesti domni nu prea voiau sa se gaseasca in zona periculoasa a unui novice, care cu pusca lui le ameninta intrucatva picioarele.
- Ei dracie! tine bine arma! imi tot spunea Bretignot, in timp ce se departa de mine.
- Ei! Nu o tin mai prost ca altul! raspunsei putin enervat de acest val de sfaturi. Pentru a doua oara Bretignot ridica din umeri si se indrepta spre stanga. Cum nu-mi convenea sa raman singur in urma, grabii pasul dupa dansul.
Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11
Aceasta pagina a fost accesata de 1899 ori.
