O drama in vazduh

O drama in vazduh

de Jules Verne


In luna septembrie 185..., am sosit la Frankfurt pe Main. Trecerea mea prin principalele orase din Germania s-a remarcat prin izbutite ascensiuni aerostatice; dar nici un locuitor al Confederatiei nu ma insotise in nacela si frumoasele performante facute la Paris de domnii Green, Eugene Godard si Poitevin nu putusera inca sa determine pe ponderatii germani sa se avante pe caile vazduhului. Totusi, indata ce stirea ascensiunii mele apropiate se raspandi la Frankfurt, trei cetateni de vaza solicitara favoarea sa ma insoteasca. Dupa doua zile urma sa ne ridicam cu balonul din Piata Comediei. Incepui de indata sa fac pregatirile de plecare. Balonul meu era din matase impregnata cu gutaperca, substanta perfect impermeabila, care nu putea fi atacata de acizi sau gaze, iar volumul sau - 3000 de metri cubi - ii permitea sa se ridice la cele mai mari inaltimi. Ascensiunea urma sa aiba loc in ziua marelui targ din septembrie, care atrage atata lume la Frankfurt. Gazul de iluminat, de o calitate superioara si de o mare capacitate de ridicare, imi fusese livrat in conditii excelente. Asadar, pe la ora 11 dimineata, balonul era umplut numai pe trei sferturi - o precautiune absolut necesara, caci, pe masura ce balonul urca, straturile atmosferice devin mai putin dense si fluidul inchis sub fasiile aerostatului, capatand mai multa elasticitate, poate sfasia invelisul. Calculele mele mi-au aratat exact cantitatea de gaz de care aveam nevoie pentru ca balonul sa ne duca pe mine si pe insotitorii mei.Trebuia sa ne ridicam la ora 12. Era o priveliste minunata sa vezi toata aceasta multime de oameni nerabdatori care se imbulzea spre piata de unde avea loc plecarea, o umplea pana la refuz si se revarsa in strazile apropiate, iar o parte parea un covor inflorat atarnand la ferestrele caselor, chiar de sub acoperisurile de ardezie. Vantul puternic din zilele precedente incetase. O caldura apasatoare se lasa din cerul fara nori. Nici o adiere nu se simtea in aer. Pe un asemenea timp puteai cobori chiar in locul de unde pornisesi. Luasem cu mine 300 de livre de lest pus in saci; nacela rotunda, care avea patru picioare diametru si trei picioare adancime, era bine instalata; franghiile de canepa care o sustineau erau dispuse simetric pe emisfera superioara a balonului; busola se afla la locul ei, barometrul atarna pe cercul care strangea franghiile de suport ale balonului si ancora fusese pregatita cu grija. Eram gata de zbor. Am observat printre oamenii inghesuiti in jurul punctului de plecareun tanar cu chipul palid, care parea foarte agitat. Figura lui mi se paru cunoscuta. Era un spectator nelipsit al ascensiunilor mele, pe care-l intalnisem in mai multe orase din Germania. Parea foarte tulburat si privea cu lacomie curioasa masina care statea nemiscata la o distanta de cateva picioare de sol. Totusi ramase destul de linistit, in comparatie cu cei din jurul sau.
Suna ora douasprezece. Venise clipa plecarii. Insa tovarasii mei de zbor nu apareau. Trimitand pe cineva la domiciliul fiecaruia dintre ei, aflai ca unul plecase la Hamburg, altul la Viena si al treilea la Londra. Le-a pierit curajul in momentul cand sa intreprinda una din acele plimbari cu balonul, care - gratie abilitatii actuale a aeronautilor - numai prezentau nici un pericol. Deoarece faceau oarecum parte din programul serbarii, ii apucase teama ca vor fi obligati sa-si joace rolul si au fugit de pe scena in momentul cand trebuia sa se ridice cortina. Curajul lor se dovedise invers proportional cu viteza fugii. Lumea, deceptionata, se arata destul de prost dispusa. Ma hotarai sa plec singur. Pentru a restabili echilibrul intre greutatea specifica a balonului si aceea pe care ar fi trebuit s-o ridice, am inlocuit cu saci de nisip pe tovarasii de drum absenti la apel si m-am urcat in nacela. Cei 12 oameni care retineau aerostatul cu 12 odgoane, fixate de cercul din mijloc, slabira stransoarea fringhiilor, lasindu-le sa alunece putin printre degetele lor, iar balonul se inalta cu alte cateva picioare de la sol. Nu se simtea nici o adiere si atmosfera apasatoare ca plumbul parea de nestrabatut.

 - E gata totul ? intrebai. Oamenii se pregatira. O ultima privire ma incredinta ca puteam sa plec.

 - Atentie! Multimea fremata si mi se paru ca va navali pe locul rezervat balonului.

 - Dati drumul fringhiilor! Balonul se ridica incet, dar am simtit o zguduitura care ma arunca pefundul nacelei. Cand ma ridicai, ma gasii fata in fata cu un calator neprevazut, care nu era altul decat tanarul cel palid.

 - Domnule, va salut cu stima! imi zise el foarte calm.

 - Cu ce drept?

 - Ma gasesc aici... cu dreptul pe care mi-l da imposibilitatea dumneavoastra de a ma da afara!

Eram naucit! indrazneala sa ma zapacise si nu-mi veni nici un raspuns. Priveam la acest intrus, dar lui nu-i pasa deloc de buimaceala mea.

 - Greutatea mea va strica echilibrul, domnule... zise el. Permiteti... si fara sa astepte sa-i dau incuviintarea, puse mana pe doi saci cu lest si-i arunca in spatiu.

 - Domnule, ii spusei atunci, luand singura hotarare posibila, ati venit, prea bine!... Ramaneti... Dar numai eu voi fi acela ce conduce aerostatul...

- Domnule, raspunse el, politetea dumneavoastra este specific franceza. E din aceeasi tara ca si mine. Va strang moralmente mana pecare mi-o refuzati. Luati-va toate masurile si procedati cum credeti ca e mai bine. Voi astepta pana terminati.

 - Cu ce scop ?

 - Pentru a sta de vorba cu dumneavoastra.

Intre timp barometrul scazuse la 26 de degete. Ne ridicasem la aproape 600 de metri inaltime deasupra orasului, dar nimic nu indica deplasarea orizontala a balonului, caci masa de aer care-l inconjoara se deplaseaza odata cu el. Un fel de caldura tremuratoare scalda privelistea de sub noi si, din pacate, ii estompa contururile. Il privii din nou cu atentie pe tovarasul meu. Era un om de vreo treizeci de ani, imbracat simplu. Liniile aspre ale trasaturilor sale tradau o energie de nestapanit si parea foarte muschiulos. Cu toata uimirea ce i-o trezea aceasta tacuta ascensiune, ramanea nemiscat, cautind sa desluseasca asezarile deasupra carora treceam, contopite intr-un tot neclar.

 

- Blestemata ceata! rosti dupa cateva momente. N-am raspuns nimic.

 - Imi purtati pica, vorbi el din nou. Ei bine, nu puteam sa-mi platesc calatoria, trebuia deci sa ma urc prin surprindere.

 - Nimeni nu va spune sa coborati, domnule.

 - Ah, sa stiti ca un lucru asemanator li s-a intimplat si contilor de Laurencin si de Dampierre, cand, la 15 ianuarie l784, s-au ridicat la Lyon. Un tanar negustor, pe nume Fontaine, a sarit in nacela, cu riscul de a o rasturna! Au facut cu totii aceasta calatorie si nimeni n-a murit!

- Cand vom ateriza, ne vom explica, ii raspunsei, nemultumit de felul usuratic in care-mi vorbea.

 - Da, dar sa nu ne gandim la intoarcere!

 - Dumneavoastra credeti oare ca voi intarzia sa cobor?

 - Sa coboram?! zise el surprins, Sa coboram?! Dar sa incepem mai intai sa urcam! Si inainte de a-l putea impiedica, el arunca peste bord doi saci de nisip, fara macar sa-i goleasca.

 - Domnule! exclamai cu manie.

 - Cunosc indemanarea dumneavoastra, raspunse incet necunoscutul. Frumoasele dumneavoastra ascensiuni au facut valva. Dar daca experienta este sora cu practica, ea este oarecum si verisoara cu teoria, si eu am facut studii indelungate despre arta aerostaticii. Acest lucru mi-a zdruncinat putin creierul! adauga el cu tristete, cazand intr-o visare muta.

Balonul, dupa ce mai urca putin, ramase stationar. Necunoscutul consulta barometrul si zise:

 - Iata-ne la 800 de metri. Oamenii par niste insecte. Observati! Piata Comediei s-a transformat intr-un imens furnicar. Priviti multimea care se inghesuie pe cheiuri si cum se micsoreaza Zeilul. Suntem deasupra turlei Domnului. Mainul nu mai este decat o linie albicioasa care taie orasul si podul Main-Brucke seamana cu un fir aruncat intre cele doua maluri ale fluviului. Aerul se racise putin.

 - Sunt in stare sa fac orice pentru draga mea gazda, imi zise tovarasul meu. Daca va este frig, imi voi scoate hainele si vi le voi imprumuta.

 - Multumesc, ii raspunsei taios.

 - Deh! Nevoia te invata. Dati-mi mana, sunt compatriotul dumneavoastra, va veti instrui in tovarasia mea si convorbirea cu mine va va despagubi de necazul ce vi l-am pricinuit! M-am asezat fara sa raspund in celalalt capat al nacelei. Tanarul scoase din scurta sa imblanita un caiet voluminos. Era o lucrare despre aerostatica.

 - Posed, imi zise, cea mai interesanta colectie de gravuri si caricaturi despre maniile noastre aeriene. Cat de mult a fost admirata si totodata batjocorita aceasta pretioasa descoperire! Din fericire nu mai suntem in epoca in care unii, aidoma fratilor Montgolfier, cautau sa faca nori artificiali cu ajutorul aburilor si sa fabrice un gaz cu proprietati electrice pe care-l produceau din arderea unor paie ude, amestecate cu lana tocata.

 - Vreti oare sa subestimati meritele inventatorilor? i-am raspuns, caci ma impacasem cu situatia si ma lasam ispitit de aventura. Nu e frumos ca experienta a dovedit posibilitatea de a te ridica in vazduh?

 - Ei, domnule, cine neaga gloria primilor navigatori aerieni? iti trebuia un imens curaj sa te ridici cu ajutorul acestor baloane atat de subrede, care nu erau umplute decat cu aer cald! Dar, va intreb, oare stiinta aerostatica a facut vreun pas insemnat de la ascensiunile lui Blanchard, adica de aproape un secol? Evident, nu! Necunoscutul scoase o gravura din documentele sale.

 - Iata, imi zise, prima calatorie aeriana facuta de Pilatre des Rosiers si marchizul d'Arlandes, patru luni dupa descoperirea baloanelor. Ludovic al XVI-lea refuza sa le dea consimtamantul la aceasta calatorie si doi condamnati la moarte trebuiau sa incerce sa strabata primele cai aeriene. Pilatre des Rosiers se simti revoltat de aceasta nedreptate si folosindu-se de diverse interventii, reusi sa i se permita sa plece el insusi. Inca nu fusese inventata aceasta nacela care usureaza manevrele, si o galerie circulara se afla pe atunci in jurul partii inferioare si inguste a montgolfierului. Cei doi aeronauti trebuiau deci sa se sprijine, imobilizati, fiecare la cate o extremitate a galeriei, caci paiele presate care o inconjurau le impiedicau orice miscare. Un resou incalzit era suspendat sub orificiul balonului; cand calatorii voiau sa urce, ei aruncau paie peste jar, cu riscul de a aprinde aerostatul, si aerul. Incalzindu-se mai tare, dadea balonului o noua forta de ascensiune. Cei doi indrazneti navigatori plecara la 21 noiembrie 1783 din gradina Muette, pe care printul mostenitor o pusese la dispozitia lor. Aerostatul se ridica impunator, merse de-a lungul insulei Lebedelor, trecu de Sena in dreptul barierei Conference si, zburand intre Domul Invalizilor si scoala Militara, se apropie de Saint-Suplice. Atunci aeronautii intetira focul, trecura peste bulevard si aterizara dincolo de bariera Enfei.Atingand solul, balonul se dezumfla si-l acoperi cateva clipe sub cutele sale pe Pilatre des Rosiers!

 - Funesta prevestire! spusei, interesat de aceste amanunte care ma priveau indeaproape.

 - Avertisment al catastrofei care trebuia mai tarziu sa-l coste viata pe acest nefericit! raspunse cu tristete necunoscutul. Dumneavoastra n-ati presimtit pana acum ceva asemanator?

 -  Niciodata.

 - De! Nenorocirile se intampla si fara presentimente, adauga tovarasul meu si ramase tacut.

Intre timp inaintam spre sud si Frankfurt ramasese in urma.

 - S-ar putea sa avem de infruntat o furtuna, grai tanarul.

 - Vom cobori inainte, raspunsei.

 - Da de unde! E mai bine sa urcam in asemenea cazuri! Vom fi astfel mai siguri ca vom scapa de ea.

Si din nou doi saci cu nisip fura aruncati in spatiu. Balonul se inalta cu repeziciune si se opri la o mie doua sute de metri. Frigul se inaspri si totusi razele soarelui care cadeau pe invelisul balonului si dilatau gazul din interior faceau ca aerostatul sa urce cu maimare viteza.

- Nu va fie teama de nimic, imi zise necunoscutul. Avem trei mii cinci sute de stanjeni de aer respirabil. In plus, nu trebuie sa va ingrijiti de ceea ce fac. Am vrut sa ma ridic, dar o mana viguroasa ma imobiliza pe banca mea.

 - Cum va numiti? intrebai.

 - Ce va intereseaza numele meu?

 - Va cer sa-mi spuneti cum va cheama!

 - Ma numesc Erostrate sau Empedocle sau cum va place mai bine.

Acest raspuns nu avu darul sa ma linisteasca. Necunoscutul vorbea de altfel cu un sange rece atat de ciudat, ca ma intrebam, nu fara ingrijorare, cu cine aveam de-a face.

 - Domnule, continua el, nu s-a gasit nimic nou de la fizicianul Charles
incoace! Patru luni dupa descoperirea aerostatelor, acest om indemanatec inventase supapa care lasa sa iasa gazul cand balonul e prea plin, sau cand vrei sa cobori; nacela, care usureaza manevrarea aparatului; plasa, care contine anvelopa balonului si repartizeaza greutatea pe toata suprafata lui; lestul, care permite ascensiunea si alegerea locului de aterizare; imbinarea cu cauciuc, care face tesatura impermeabila; barometrul, care indica inaltimea. In fine, Charles intrebuinta hidrogenul care, fiind de 14 ori mai usor decat aerul, permitea urcarea in straturile atmosferice cele mai inalte si nu expunea balonul la pericolul unei aprinderi in spatiu. La 1 decembrie 1783 se stransesera in jurul Tuileriilor 300.000 de oameni. Charles se ridica in aer si soldatii ii dadura onorul militar. Strabatu noua leghe, conducandu-si balonul cu o indemanare pe care n-au despartit-o actualii astronauti. Regele ii acorda o renta de 2.000 de livre, caci pe atunci se incurajau noile inventii! Necunoscutul cazu parca deodata prada unei anumite tulburari.

 

- Eu, domnule, relua el, am studiat si m-am convins ca primii astronauti isi dirijau baloanele. Fara sa amintesc de Blanchard ale carui afirmatii pot fi dubioase, Guyton de Morveau, cu ajutorul unor rame si al carmei, reusi sa dea aparatului sau miscari precise si o directie voita. De curand, la Paris, un ceasornicar - domnul Julien - a facut la Hipodrom niste experiente reusite, caci, gratie unui mecanism special, aparatul sau de forma lunguiata a putut sa mearga contra vantului. Domnul Petin a proiectat sa suprapuna patru baloane cu oxigen si, cu ajutorul unor panze dispuse orizontal, care se pot misca fiecare in parte, spera sa obtina o ruptura de echilibru, care - inclinind aparatul - sa-i imprime un mers oblic. Se vorbeste de asemenea de motoare menite sa infranga rezistenta curentilor, cum ar fi elicea de exemplu; dar elicea, invartindu-se intr-un mediu mobil, nu va da nici un rezultat. Eu, domnule, eu am descoperit singurul mijloc de a dirija baloanele, si nicio academie n-a venit in ajutorul meu, nici un oras nu a raspuns la listele  mele de subscriptie, nici un guvern n-a vrut sa ma inteleaga! E o infamie! Necunoscutul se agita gesticuland si nacela se clatina cu violenta. Cu mare greutate ii mentineam echilibrul. Intre timp balonul intalnise un curent de aer mai tare si inaintam spre sud, la o inaltime de 1500 de metri.

 - Iata! asta-i Darmstadt, imi spuse tovarasul meu, aplecandu-se peste nacela. Distingeti castelul? Nu se vede prea bine, nu-i asa? Ce vreti? Zapuseala dinaintea turtunii face sa ni se para ca lucrurile se clatina si trebuie un ochi experiemntat pentru a recunoaste localitatile!

 - Sunteti sigur ca e Darmstadt? il intrebai.

 - Fara indoiala, si ne aflam la sase leghe de Frankfurt.

 - Atunci trebuie sa coboram!

 - Sa coboram ? Cred ca nu aveti pretentia sa coboram pe clopotnite, zise necunoscutul ranjind.

 -  Nu, dar in imprejurimile orasului.

 - Ei bine, sa evitam deci clopotnitele!

Si in timp ce vorbea astfel, tovarasul meu apuca niste saci cu nisip.Ma aruncai asupra lui, dar el ma tranti cu o mana si balonul, usurat din nou de lest, atinse 2.000 de metri inaltime.

 - Pastrati-va calmul, zise el, si nu uitati ca Brioschi, Biot,Gay-Lussac, Bixio si Barral au urcat la cele mai mari inaltimi pentru a face experientele lor stiintifice.

 - Domnule, trebuie sa coboram, reluai. Incercand sa-i vorbesc cu duhul blandetii. Furtuna se dezlantuie in jurul nostru. Nu ar fi prudent ..

 - Ei, asta-i! Vom urca mai sus de ea si nu ne va mai inspaimanta! exclama tovarasul meu. Ce poate fi mai frumos decat sa fii deasupra norilor care strivesc pamantul! Nu este o onoare sa plutesti astfel pe aceste valuri aeriene? Cele mai mari personalitati au calatorit ca noi. Marchiza si contesa de Montalembert, contesa de Podenas, domnisoara La Garde si marchizul de Montalembert au plecat din suburbia Saint-Antoine spre meleaguri necunoscute, si ducele de Chartres a dat dovada de multa indemanare si prezenta de spirit in ascensiunea sa din 1784. La Lyon, contii de Laurencin si de Dampierre. La Nantes, domnul de Luynes, la Bordeaux d'Arbelet des Granges; in Italia cavalerul Andreani; in zilele noastre, ducele de Brunswick - toti acestia au lasat in vazduh urmele luminoase ale gloriei lor. Pentru a putea fi la inaltimea acestor mari personalitati, trebuie patruns in haurile  vazduhului, mai departe decat au facut-o ei! A te apropia de infinit, inseamna sa-l intelegi!Aerul rarefiat dilata in mod considerabil hidrogenul din balon si vedeam partea lui inferioara, lasata fara gaz in acest scop, cum se umfla, facand astfel imperios necesara deschiderea supapei; dar tovarasul meu nu parea dispus sa ma lase sa manevrez cum doream. M-am decis deci sa trag pe ascuns franghia supapei, in timp ce el vorbea cu multa insufletire, caci imi era teama ca am ghicit cu cine am de-a face! Ar fi fost ingrozitor! Era aproape unu fara un sfert. Parasiseram Frankfurt de 40 de minute si din partea de sud veneau contra vantului nori grei, gata sa se loveasca de noi.

 - Ati pierdut oare orice speranta ca sa faceti sa triumfe teoriile dumneavoastra? il intrebai cu mare interes.

 - Orice speranta, raspunse cu glas sugrumat necunoscutul. Ranit de nereusita, caricaturile si loviturile miselesti m-au nimicit de tot. Acesta este vesnicul supliciu rezervat inovatorilor. Priviti lacaricaturile din toate epocile, de care mi-e plina mapa!

In timp ce tovarasul meu rasfoia hartiile, apucasem coarda supapei fara ca dansul sa fi observat. Mi-era totusi teama sa nu remarce suieratul, asemanator unei caderi de apa, pe care-l face gazul cand ii dai drumul sa iasa.

- Cate glume s-au facut despre abatele Miolan! spuse necunoscutul. Trebuia sa se urce cu Janninet si Bredin. In timpul pregatirilor, focul se aprinse la resoul aerostatului si populatia nestiutoare rupse balonul in bucati! Apoi aparura caricaturile "animalelor curioase" cu porecle ca: "Miorlaitul", "Jean Pisicuta","Ticalosul".

Trageam de coarda supapei si barometrul incepu sa urce. Era si timpul! Cateva tunete inabusite se auzira in departare spre sud.

- Priviti si aceasta gravura, relua necunoscutul fara sa-si dea seama de manevrele mele. Reprezinta un balon imens ridicand un vapor, cetati, case etc. Caricaturistii nu banuiau ca neroziile lor vor deveni intr-o zi adevaruri! Vasul acesta aerian este complet: la stanga se afla carma si cabina pilotilor; la prova, un salon, o orga gigantica si un tun pentru a atrage atentia locuitorilor Pamantului sau ai Lunii; deasupra pupei, observatorul si balonul salupa; in mijloc, cabinele militarilor; la stanga lanterna de semnalizare, apoi galeriile superioare pentru plimbari, panzele, carmele orizontale; jos barurile si magazinul alimentar. Admirati acest anunt splendid: "Inventat pentru fericirea umanitatii, acest glob va pleca imediat spre porturile din Mediterana si la intoarcerea sa isi va anunta atat calatoriile spre cei doi Poli, cat si spre Vestul indepartat. Nimeni nu trebuie sa se ingrijeasca de nimic, totul  este prevazut si se va desfasura in bune conditiuni. Va exista un tarif fix pentru localitatile de pe traseu, iar pretul va fi acelasi si pentru cele mai indepartate tinuturi ale emisferei noastre, adica o mie de napoleoni pentru orice calatorie! Si se poate spune ca aceasta suma este destul de modesta, avand in vedere viteza, confortul si distractiile de care va veti bucura in acest aerostat, distractii ce nu se gasesc pe pamant, deoarece in acest balon fiecare va obtine tot ce-i trece prin minte. Lucrul acesta este atat de adevarat, incat in acelasi loc unii vor fi la bal, altii la odihna; unii se vor infrupta din cele mai alese mancaruri, altii vor posti; oricine va voi sa discute cu persoane inteligente, va avea cu cine sa vorbeasca; cine va fi prost, va gasi oameni ca dansul. Astfel, placerea va fi "sufletul societatii aeriene”!" Toate aceste inventii i-au facut pe oameni sa rada...




Dar in scurt timp, daca zilele nu-mi sunt numarate, se va putea vedea ca asemenea proiecte in vant sunt de fapt realitati! Coboram necontenit. El insa nu-si dadea seama!

 - Priviti acest soi de joc cu baloane, relua el, desfasurand in fata mea cateva gravuri din care avea o colectie intreaga. El contine toata istoria artei aerostatice. Il joaca numai spiritele de elita, cu zaruri si jetoane, la un pret convenit, si care se plateste sau se incaseaza dupa casuta unde ajungi.

 - Dar, raspunsei, pareti sa fi studiat in toate amanuntele stiinta aerostatica ?

 - Da domnule, da! De la Phaeton, Icar si Architas incoace am cercetat tot, am examinat si am invatat tot! Prin persoana mea, daca Dumnezeu ma va tine in viata, arta aerostatica va aduce lumii servicii imense! Dar aceasta nu se va intampla!

 - De ce?

 - Pentru ca ma numesc Empedocle sau Erostrate!

Intre timp, balonul se apropia din fericire de pamant, dar cand cazi de la o suta de picioare sau de la cinci mii pericolul este tot asa de mare.

 - Va amintiti batalia de la Fleurus? continua tovarasul meu. La aceasta batalie, Coutelle, din ordinul guvernului, organiza o unitate de aerostate. La asediul de la Maubeuge, generalul Jourdan avu atatea foloase de pe urma acestui nou mod de observatie, incat Coutelle,impreuna cu insusi generalul, se ridica in vazduh de doua ori pe zi. Semnalizarea intre piloti si cei ce tineau balonul pe pamant se facea cu ajutorul unor mici drapele rosii, galbene si albe. Deseori se tragea cu carabina sau cu tunul asupra balonului, in clipa cand se inalta, dar faranici un rezultat. Cand generalul Jourdan se pregati sa asedieze Charleroi, Coutelle sosi in imprejurimi, se ridica de pe campia Jumet si ramase la postul de observatie cu generalul Morlot sapte sau opt ore, ceea ce contribui fara indoiala la victoria noastra de la Fleurus. In adevar, generalul Jourdan a recunoscut pe deplin ajutorul pe care l-a obtinut de la observatiile aeronautice. Ei bine, cu toate serviciile aduse cu aceasta ocazie si in timpul razboiului din Belgia, anul care a vazut inceputul carierei militare a baloanelor a insemnat si terminarea acestei cariere! Scoala infiintata de catre guvern la Meudon a fost inchisa de Bonaparte la intoarcerea sa din Egipt. Si totusi, cate nu erau de asteptat de la pruncul abia nascut? Copilul avea sorti sa traiasca si nu trebuia inabusit in fasa. Necunoscutul isi sprijini capul in maini si cugeta cateva momente. Apoi, fara sa ridice capul, spuse:

 -Cu toate ca v-am interzis, domnule, dumneavoastra ati tras supapa!

Am dat drumul fringhiei.

 - Din fericire mai avem 300 de livre de lest! spuse el.

 - Si care sunt intentiile dumneavoastra? l-am intrebat.

 - N-ati traversat niciodata marile? se interesa.

Am simtit cum imi piere sangele din obraz.

 - E neplacut, adauga, ca suntem impinsi spre Marea Adriatica! Nu-i decat un simplu fluviu! Dar mai sus poate vom gasi alti curenti de aer.

Si fara sa ma priveasca, zvarli cativa saci de lest din balon. Apoi imi zise cu o voce amenintatoare:

 - V-am lasat sa deschideti supapa, pentru ca dilatarea mare agazului putea sa sparga balonul. Dar sa nu mai incercati.

si continua in felul urmator:

- Cunoasteti traversarea de la Douvres la Calais, facuta de Blan-chard si doctorul Jefferies? A fost formidabil! La 7 ianuarie 1785, balonul lor fu umplut cu gaz pe coasta de la Douvres. Abia urcara cuvantul de la nord-est, cand o eroare de echilibru ii forta sa arunce lestul pentru a nu cadea si nu putura retine din el decat 30 de livre. Era prea putin, caci vantul nu se racea si nu puteau avansa decat foarte incet sprecoasta Frantei. In plus, permeabilitatea panzei facea ca aerostatul sa se dezumfle incetul cu incetul si dupa o ora si jumatate calatorii observara ca incepusera sa coboare."Ce-i de facut?" zise Jefferies."Nu am strabatut decat trei sferturi de drum, raspunse Blanchard si suntem la prea mica inaltime. Urcand, vom intalni poate curenti de aer mai favorabili." "Sa aruncam restul de lest!" Balonul mai lua putina inaltime, dar nu trecu mult si incepu din nou sa coboare. Pe la mijlocul drumului, aeronautii aruncara jurnalul de bord si uneltele. Un sfert de ora mai tarziu, Blanchard ii spuse lui Jefferies: "Si barometrul?" "Urca! Suntem pierduti si totusi se vede coasta franceza!" Deodata se auzi un mare zgomot." S-a rupt invelisul balonului?" intreba Jefferies."Nu! Pierderea gazului i-a dezumflat partea inferioara! Dar coboram mereu! Sa aruncam toate lucrurile inutile!" Alimentele, ramele si carma fura aruncate in mare. Aeronautii nu maierau decat la o suta de metri inaltime." Urcam iar, zise doctorul." "Nu. Este numai efectul reducerii de greutate! si nu se observa la orizont nici un vapor, nici macar o barca! Sa aruncam in mare hainele!" Nefericitii aruncara hainele, dar balonul continua sa coboare! "Blanchard, zise Jefferies, trebuia sa faci singur aceasta calatorie; dar ai consimtit sa ma iei si pe mine, si ma voi sacrifica! Ma voi arunca inapa, si balonul usurat va urca!" "Nu, nu! E ingrozitor!" Balonul se dezumfla din ce in ce mai mult si concavitatile lui, transformandu-se intr-un fel de parasuta, impingeau gazul spre pereti si ii grabeau iesirea din balon. "Adio, prietene! spuse doctorul. Dumnezeu sa te aiba in paza!" El voi sa se arunce din balon, dar Blanchard il retinu." Ne mai ramane o posibilitate, spuse el, putem taia franghiile care sustin nacela si sa ne agatam de plasa! Poate ca balonul va urca. Sa fim gata! Dar... barometrul scade! Urcam din nou! Vantul se raceste. Suntem salvati!" Calatorii zaresc Calais-ul! Bucuria lor se apropie de delir! Dupa cateva momente ei cazura peste padurea din Guines. Nu ma indoiesc, continua necunoscutul, ca, intr-o imprejurare asemanatoare, veti urma exemplul doctorului Jefferies! Norii se rostogoleau in jurul nostru ca niste mase stralucitoare. Balonul arunca umbre mari pe aceasta ingramadire de nori, inconjurat de ea ca de-o aureola. Tunetul mugea sub nacela. Totul era infricosator.

 - Sa coboram! exclamai.

 - Sa coboram cand soarele de sus ne-asteapta? Jos cu sacii!

Si balonul fu usurat cu mai mult de 50 de livre! La 3500 de metri ramaseram stationari. Necunoscutul vorbea fara intrerupere. Eram cu totul naucit, in timp ce dansul se simtea ca traieste in elementul sau.

 - Cu un vant favorabil am ajunge departe! exclama el. In Antile se gasesc curenti de aer care se deplaseaza cu l00 km pe ora. In timpul incoronarii lui Napoleon, Garnerin a lansat la 11 noaptea un balon luminos cu geamuri colorate. A doua zi in zori, locuitorii Romei salutau trecerea sa deasupra catedralei Sf. Petru! Noi vom merge mai departe si mai sus!

Abia mai auzeam. Totul zbarnaia in jurul meu. O spartura se ivi printre nori.

 - Uitati-va la acest oras, zise necunoscutul! Este Spire!

M-am aplecat peste nacela si am zarit o mica asezare negricioasa. Era Spire. Rinul, atat de lat, semana cu o panglica desfasurata. Deasupra noastra cerul era de un albastru inchis. Pasarile nu se mai vedeau de mult, caci zborul lor era imposibil in acest aer rarefiat. Eram singuri in spatiu, eu in tovarasia acestui necunoscut!

 - Este inutil sa stiti unde va duc, zise el si arunca busola. Ah, ce frumoasa e o prabusire! Stiti ca se numara putine victime ale aerostaticii, de la Pilatre des Rosiers pana la locotenentul Gale, si ca nenorocirile se datoresc mai totdeauna imprudentei. Pilatre des Rosiers  a plecat cu Romain, din Boulogne, la 13 iunie 1785. La balonul sau cu gaz a montat un resou cu aer cald, pentru a scapa, fara indoiala, de necesitatea de a pierde gaz sau de a arunca lest. Asta insemna sa pui un resou sub o tona de pulbere! Imprudentii urcara la 400 de metri si fura prinsi intre vanturi potrivnice, care ii impinsera inspre largul marii. Pentru a cobori, Pilatre a vrut sa deschida supapa aerostatului, dar sfoara acestei supape luneca in balon si il sfisie in asa fel, incat el se goli pe data. Panza balonului cazu peste montgolfiera, o facu sa se rasuceasca si ea ii antrena pe ambii nefericiti care fura zdrobiti in cateva secunde. E ingrozitor, nu-i asa? N-am putut raspunde decat cu aceste cuvinte:

 - Fie-va mila, hai sa coborim! Norii ne inconjurau din toate partile si tunete ingrozitoare se repercutau in cavitatea aerostatului, iar fulgerele se incrucisau in jurulnostru.

 - Ma enervati! exclama necunoscutul. Prea bine, nu veti mai sti daca urcam sau coboram!

Si barometrul lua calea busolei, impreuna cu cativa saci cu nisip. Trebuia sa fi urcat la cinci mii de metri inaltime. Pojghite de gheata aparura pe peretii nacelei si un fel de lapovita ma patrunse pana la oase. In timpul acesta, o groaznica furtuna izbucni sub noi, dar noi eram deasupra ei.

- Nu va fie teama, imi spuse necunoscutul. Numai cei imprudenti devin victime. Olivari, care a pierit la Orleans, se urcase intr-un balon de hartie; nacela sa, suspendata sub resou si ingreunata de materiale inflamabile, cazu prada flacarilor. Olivari se prabusi si muri. Mosment se ridica la Lille pe o platforma usoara; o oscilatie il facu sa-si piarda echilibrul; Mosment cazu si muri! Bittorf, La Mannheim, vazu cum balonul sau de hartie se aprinsese in aer; Bittorf cazu si muri! Harris se sui intr-un balon prost construit, a carui supapa prea mare nu putu sa se inchida; Harris cazu si muri! Sadler, ramas fara lest, ca urmare a stationarii prea mult timp in aer, fu tarat de vant peste orasul Boston si izbit de hornurile caselor; Sadler cazu si muri! Coking cobori cu o parasuta convexa pe care o credea perfectionata; Coking cazu si muri! Ei bine, iubesc aceste victime ale propriilor lor imprudente si voi muri ca dansii! Mai sus! Mai sus!

Toate fantomele acestei necrologii imi trecura pe dinaintea ochilor!Aerul rarefiat si razele soarelui grabeau dilatarea gazului si balonul urca mereu! Incercai sa deschid masinal supapa, dar necunoscutul taie coarda la cateva picioare deasupra capului meu... Eram pierdut!

 - Ati vazut-o cazand pe doamna Blanchard? imi zise el. Eu am vazut-o, eu! Da, eu! Eram la Tivoli, in 6 iulie 1819. Doamna Blanchard se inalta cu un balon mic, pentru a economisi cheltuielile pentru gaz, si fu deci obligata sa-l umfle complet. Gazul iesea prin partea inferioara, lasind in urma sa o dara de hidrogen. Ea dusese cu sine, suspendata sub nacela cu o sarma, un fel de roata de artificii pe care trebuia s-o aprinda. Repetase aceasta experienta de cateva ori. In ziua aceea mai lua cu dansa o mica parasuta de care se afla legat un artificiu terminat cu un glob, care aprins arunca scantei de argint. Trebuia sa lanseze parasuta dupa ce aprindea capatul artificiului cu un aprinzator construit in acest scop. Doamna Blanchard se inalta. Noaptea era intunecoasa, in momentul cand voi sa aprinda artificiul, facu imprudenta sa treaca aprinzatorul pe sub coloana de hidrogen care iesea din balon. Aveam ochii atintiti spre ea. Deodata, o lumina neasteptata luci in intuneric. Am crezut ca e o surpriza facuta de indemanatica aeronauta. Sclipirea crescu, disparu deodata, apoi reaparu in varful balonului sub forma unui imens jet de gaz aprins. Aceasta lumina sinistra se proiecta pe bulevard si pe tot cartierul Montmartre. Atunci o vazui pe nefericita sculandu-se, incercand de doua ori sa comprime apendicele balonului pentru a stinge focul, apoi asezandu-se in nacela si cautind sa manevreze coborarea, caci inca nu cadea. Gazul arse cateva minute. Balonul devenea din ce ince mai mic, cobora mereu, dar nu se prabusea! Vantul, sufland de lanord-vest, il impinse inapoi deasupra Parisului. Pe atunci, in jurul casei cu nr. 16 din strada Provence, se aflau gradini imense. Aeronauta puteasa cada fara a fi in pericol. Dar fatalitate! Balonul si nacela cad pe acoperisul casei! Izbitura fu usoara. "Ajutor!" striga nefericita. Tocmai atunci am ajuns pe strada. Nacela aluneca pe acoperis si intalni o scoaba de fier. Din cauza opririi bruste, doamna Blanchard fu azvarlita din nacela si aruncata pe trotuar. Doamna Blanchard muri pe loc!

Aceste povestiri ma faceau sa incremenesc de groaza. Necunoscutul era in picioare cu capul gol, cu parul zbarlit si ochii rataciti. Nu mai puteam avea nici o iluzie! Intelesesem in sfarsit groaznicul adevar! Aveam de-a face cu un nebun! El arunca restul de lest si furam ridicati la cel putin 9.000 de metri inaltime! Sangele imi tasnea pe nas si pe gura!

 - Ce poate fi mai frumos decat martirii stiintei! exclama atunci dementul. Ei devin sfinti pentru posteritate!

Nu mai auzeam deloc.

Nebunul se uita in jurul lui si ingenunche strigandu-mi in ureche:

 - Si catastrofa lui Zambecarri ati vazut-o? Ascultati! La 7 octombrie 1804, cerul parea sa se lumineze. Ploaia si vantul nu incetasera sa bata in zilele precedente, dar ascensiunea anuntata de Zambecarri nu putea fi amanata. Adversarii se si apucasera sa rada de el. Trebuia sa faca ascensiunea cu orice pret pentru a salva de batjocura publicului atat stiinta cat si pe sine. Era la Bologna. Nimeni nu-l ajuta la umplerea balonului. Se ridica la miezul noptii impreuna cu Andreoli si Grossetti. Balonul urca incet, caci fusese gaurit de ploaie si gazul tasnea afara. Cei trei calatori curajosi nu puteau observa starea barometrului decat cu ajutorulunei slabe lanterne. Zambecarri nu luase nimic in gura de 24 de ore. Grosetti era si el nemancat. "Prieteni, zise Zambecarri, mi-e frig si sunt epuizat. Voi muri!"si cazu lesinat in galerie. Acelasi lucru se intampla si cu Grosetti. Singur Andreoli ramase in picioare. Dupa mari sfortari, reusi sa-l scoata pe Zambecarri din starea sa de amortire."Ce e nou? Unde mergem? De unde bate vantul? Cat e ceasul?"" E ora doua." "Unde e busola?" "Rasturnata!""Dumnezeule! Fitilul lanternei se stinge." "Nu poate sa arda in acest aer rarefiat", zise Andreoli. Luna nu se ivise inca pe cer si atmosfera era cufundata intr-o bezna infioratoare."Mi-e frig, mi-e frig! Andreoli, ce e de facut?" Nefericitii coborara incet printr-un strat de nori albiciosi."Liniste, spuse Andreoli. Auzi?""Ce sa aud?" raspunse Zambecarri."Un zgomot ciudat!""Te inseli!""Nu!"inchipuiti-vi-i pe acesti calatori ascultand in mijlocul noptii o larma de neinteles! Se vor izbi oare de un turn? Vor fi azvarliti pe acoperisuri?"Auzi? S-ar zice ca e vuietul marii!" "Imposibil!" "E mugetul valurilor!" "Adevarat!" "Fa lumina! Lumina!" Dupa vreo cinci incercari zadarnice, Andreoli reusi. Era ora trei. Zgomotul puternic al valurilor se auzea deslusit. Atinsesera aproape suprafata marii!"Suntem pierduti!" striga Zambecarri si apuca un sac mare cu lest."Ajutor!" chema Andreoli. Nacela se afla in voia apei care le acoperi pieptul."Sa aruncam in mare instrumentele, hainele si banii!" Aeronautii se dezbracara complet. Balonul usurat se ridica cu o iuteala nemaipomenita. Zambecarri incepu sa vomite violent. Grossetti sufereamari pierderi de sange. Nenorocitii nu puteau vorbi caci li se taia respiratia. Frigul se abatu asupra lor si la un moment dat fura acoperiti de un strat de gheata. Luna li se paru rosie ca sangele. Dupa ce balonul parcurse vreo jumatate de ora regiunile inalte ale atmosferei, el recazu in mare. Era ora patru dimineata. Naufragiatii erau pe jumatate in apa si balonul, ca o panza, ii tari pe mare timp de cateva ore. Cand se facu ziua, se gasira in dreptul orasului Pesaro, la patru mile de coasta. Erau gata sa ajunga la tarm, cand un vant puternic ii arunca din nou in larg. Erau pierduti! Barcile inspaimantate fugeau din calea lor! Din fericire, un navigator mai priceput se apropie de balon si-l ridica la bord, apoi ii debarca la Ferrada. Calatorie cumplita, nu-i asa? Dar Zambecarri era un om energic si curajos. Abia restabilit dupa atatea suferinte, relua ascensiunile. In timpul uneia din ele se izbi de un copac, lichidul din lampa de spirt se raspandi pe hainele sale; el fu cuprins de flacari si balonul incepea sa se aprinda, cand reusi sa coboare pe jumatate ars.
In fine, la 21 septembrie 1812, facu o noua ascensiune la Bologna. Balonul se agata de un copac si lampa sa lua din nou foc. Zambecarri cazu si fu ucis!
Si in fata unor asemenea fapte sa mai ezitam? Nu! Cu cat vom urca mai sus, cu atat moartea va fi mai glorioasa!
Balonul, golit de toate obiectele dinauntru, urca spre inaltimi ce nu puteau fi masurate! Aerostatul vibra in vazduh. Cel mai mic zgomot facea bolta cereasca sa explodeze. Globul nostru, singurul obiect pe care il vazui in acea imensitate, parea gata sa se spulbere si, deasupra noastra, inaltimile cerului instelat se pierdeau intr-un intuneric profund!
Il vazui pe individ ridicandu-se in fata mea!
 - A sosit ceasul! imi zise el. Trebuie sa murim! Suntem respinsi de oameni! Ne dispretuiesc! Sa-i strivim!
 - Doamne, ai mila!, facui eu.
 - Sa taiem franghiile! Sa abandonam nacela in spatiu! Forta gravitationala isi va schimba directia, si noi vom porni catre soare!
Disperarea ma insufleti. Ma aruncai asupra smintitului, ne luaram la tranta, corp la corp, si o lupta infricosatoare incepu! Dar fusei doborat si, in vreme ce ma tinea sub genunchi, nebunul taia corzile nacelei.
 - Una ..., facu.
 - Dumnezeule!
 - Doua! ... Trei!...
Facui un efort supraomenesc, ma ridicai si il impinsei cu putere pe zanatic!
 - Patru! zise el.
 Nacela cazu, dar, din instinct, eu ma agatai de corzi si ma ridicai printre ochiurile plasei. Nebunul disparuse in vazduh!
Balonul fu ridicat la o inaltime imposibil de masurat! Se auzi o trosnitura ingrozitoare! ... Gazul, dilatat peste amsura crapase impletitura ce acoperea balonul! Inchisei ochii...
Cateva clipe mai tarziu, o caldura umeda ma readuse la viata. Ma aflam in mijlocul unor nori in flacari. Balonul se invartea cu o viteza infricosatoare. Prins de vant, facea o suta de leghe pe ora in cursa sa orizontala, si fulgerele se incrucisau in jurul lui.
Totusi, caderea nu era prea rapida. Cand redeschisei ochii, observai pamantul. Ma aflam la doua mile de mare, si uraganul ma impingea intr-acolo cu putere cand o zgaltaitura brusca ma facu sa-mi dau drumul. Mainile mele se deschisera, o franghie imi aluneca in viteza pritnre degete si ma trezii aruncat la pamant!
Era franghia ancorei care, maturand suprafata solului, se prinsese intr-o crevasa si balonul meu, debalastat ultima oara, se pierdu dincolo de linia marii.
Cand imi revenii in simtiri, eram culcat in casa unui taran, la Harderwick, un targusor din provincia Gueldre, la cincisprezece leghe de Amsterdam, pe tarmurile golfului Zuyderzee.
Un miracol imi salvase viata, insa calatoria mea fusese doar o serie lunga de imprudente facute de un smintit pe care eu nu-l putusem impiedica!
Fie ca aceasta teribila relatare, care isi doreste sa-i instruiasca pe cei care ma citesc, sa nu-i descurajeze in niciun fel pe exploratorii rutelor vazduhului!

                                              Sfarsit




O drama in vazduh


Aceasta pagina a fost accesata de 3189 ori.
{literal} {/literal}