Steaua sudului - Capitolul 13

Steaua sudului - Capitolul 13

de Jules Verne

CAPITOLUL 13

LA NORD DE LIMPOPO




Le trebuira trei zile de cautari si sondaje ca sa gaseasca un vad prin albia fluviului Limpopo. Si nu se

stie daca l-ar fi descoperit, fara ajutorul citorva cafri macalacasi, intilniti pe malul apei, care se oferira

sa calauzeasca expeditia.

Acesti cafri sint niste sarmani robi, pe care betsuanii ii tin in sclavie, constringindu-i sa munceasca

fara nici o plata, tratindu-i cu o extrema duritate si, mai mult inca, interzicindu-le, sub amenintarea cu

moartea, sa manince carne. Nenorocitii macalacasi pot omori orice vinat intiinesc in drumul lor, cu conditia

sa-l aduca seniorilor si stapinilor lor. Acestia nu le lasa decit maruntaiele -aproape cum fac

vinatorii europeni cu ciinii lor.

Un macalacas nu are nimic al sau, nici macar o coliba sau o tigva. El umbla aproape gol, slab, descarnat,

purtind in banduliera intestine de bivol, care par de la distanta bucati de caltabos negru si care nu

sint, in realitate, decit burdufurile foarte primitive in care se gaseste provizia lui de apa.

Geniul comercial al lui Bardik se manifesta curind in arta desavirsita cu care stiu sa-i faca pe acesti

nenorociti sa spuna ca poseda, in ciuda mizeriei lor, citeva pene de strut, ascunse cu grija intr-un desis

vecin. El le propuse imediat sa le cumpere si fixara in acest scop o intilnire pentru aceeasi seara.

-Ai bani sa le dai in schimb? il intreba Cyprien, destul de surprins.

Si Bardik, rizind cu toata gura, ii arata un pumn de nasturi de arama, colectionati de el de o luna sau

doua, pe care ii purta intr-o punga de pinza.

-Asta nu-i o moneda serioasa, ii spuse Cyprien, si nu-ti pot ingadui sa platesti acestor nenorociti cu

citeva duzini de nasturi vechi!

Dar ii fu imposibil sa-l faca pe Bardik sa inteleaga de ce proiectul sau era vrednic de mustrare.

-Daca macalacasii primesc nasturii mei in schimbul penelor lor, ce e rau in asta? se mira el. Stiti

foarte bine ca nu i-a costat nimic sa stringa penele! Nici macar nu au dreptul sa le tina la ei, de vreme

ce nu le pot arata decit in ascuns! Un nasture, dimpotriva, este un lucru folositor, mai folositor decit o

pana de strut! Pentru ce, deci, n-as putea sa le ofer o duzina, sau chiar doua, in schimbul unui numar

egal de pene?

Rationamentul era doar aparent valabil. Tinarul cafru nu intelegea ca macalacasii aveau sa primeasca

nasturii lui de arama nu pentru intrebuintarea pe care le-ar fi putut-o da, de vreme ce ei nu purtau nici

un fel de vesminte, ci pentru valoarea pe care o atribuiau acestor bucati rotunde de metal, atit de

asemanatoare monedelor. Era, prin urmare, o adevarata inselaciune.

Cyprien trebui sa recunoasca, totusi, ca nuanta era prea subtila pentru aceasta inteligenta de salbatic,

foarte toleranta in materie de tranzactii, si-l lasa sa actioneze dupa plac.

Operatia comerciala a lui Bardik continua seara, la lumina tortelor. Macaiacasii aveau evident o teama

intemeiata ca vor fi inselati, caci nu se multumira cu focurile aprinse de albi si venira cu manunchiuri

de hlujeni de porumb, pe care ii infipsera in pamint si-i aprinsera.

Scoasera apoi la iveala penele de strut si incepura sa examineze nasturii lui Bardik.

incepu o discutie foarte insufletita, cu multa gesticulatie si strigate, asupra naturii si valorii acestor

bucati rotunde de metal.

Nimeni nu intelegea vreun cuvint din ceea ce-si spuneau, cu mare repeziciune; dar era suficient sa le

urmaresti fetele congestionate, strimbaturile semnificative, furiile cit se poate de serioase, ca sa fii

sigur ca discutia era pentru ei de cel mai inalt interes.

Deodata, aceasta discutie pasionanta fu intrerupta de o aparitie neasteptata.

Un negru inalt, infasurat cu demnitate intr-o mantie de stamba rosie, cu fruntea incinsa cu acea

diadema din intestine de oaie pe care razboinicii cafri o poarta in mod obisnuit, iesi din desisul linga

care se duceau tratativele, apoi incepu sa loveasca puternic cu lemnul sulitei pe macaiacasii prinsi in

flagrant delict de operatii interzise.

-Lopep!... Lopep!... strigara nenorocitii salbatici, imprastiindu-se in toate partile, ca niste soareci.

Dar un cerc de razboinici negri, iesind deodata din tufisurile care inconjurau tabara, se strinse in jurul

lor si ii opri pe loc.



Lopep ceru imediat nasturii; ii privi atent, la lumina tortelor de porumb, si ii puse, cu o evidenta

satisfactie, in fundul pungii lui de piele. Apoi, inainta spre Bardik si, dupa ce-i lua din miini penele de

strut, le confisca, asa cum facuse si cu nasturii.

Albii ramasesera spectatori pasivi ai acestei scene si nu prea stiau daca trebuie sa se amestece, cind

Lopep rezolva incurcatura inaintind spre ei. Oprindu-se la citiva pasi, le adresa pe un ton imperios un

discurs destul de lung, de altfel cu totul de neinteles.

James Hilton, care pricepea citeva cuvinte din dialectul betsuan, reusi totusi sa prinda sensul general al

acestei alocutiuni si-L transmise tovarasilor sai. Seful cafru se plingea ca i-au permis lui Bardik sa

negocieze cu macalacasii, care nu pot avea nimic al lor. Terminind, el declara ca avea sa confiste

marfurile de contrabanda si-i intreba pe albi daca au ceva impotriva.

Parerile erau impartite. Annibal Pantalacci ar fi vrut sa cedeze imediat, pentru a nu se certa cu seful

betsuan. James Hilton si Cyprien, recunoscind ca punctul lui de vedere era gresit, se temeau ca, aratindu-

se prea concilianti, ii vor da nas lui Lopep si ca, daca acesta si-ar fi marit pretentiile, s-ar fi ajuns la

o ciocnire.

intr-o consfatuire rapida, tinuta in soapta, convenira deci sa lase sefului betsuan nasturii, dar sa i se

ceara penele de strut.

James Hilton se grabi sa-i explice hotarirea lor, jumatate prin gesturi, jumatate cu ajutorul [citorva

cuvinte cafre.

Lopep lua mai intii un aer diplomatic si paru sa ezite.

Dar tevile pustilor europene, pe care le vedea lucind in umbra, il facura sa se hotarasca repede si

restitui penele.

Dupa aceea, acest sef, foarte inteligent in adevar, se arata mai suplu. El oferi celor trei albi, lui Bardik

si lui Li cite o priza de tabac din marea lui tabachera si se aseza alaturi de ei. Un pahar de rachiu, pe

care i-L intinse napolitanul, sfirsi prin a-L inveseli; apoi, cind se ridica, dupa o sedinta de o ora si

jumatate, petrecuta de o parte si de alta intr-o tacere aproape completa, invita caravana sa-i faca o

vizita, a doua zi, in Kraal-ul sau.

I se promise si, dupa o stringere de mina, Lopep se retrase maiestuos.

Putin timp dupa plecarea lui, toata lumea se culcase, afara de Cyprien, care visa contemplind stelele,

dupa ce se infasurase in cuvertura. Era o noapte fara luna, dar stralucind de pulberea astrelor. Focul se

stinsese fara ca tinarul inginer sa fi prins de veste.

Se gindea la ai sai, care nici nu banuiau, in acest moment, ca o asemenea aventura l-a aruncat in plin

desert al Africii Australe, la incintatoarea Alice care poate, privea si ea stelele, in sfirsit la toate fiintele

dragi. Si, lasindu-se dus de aceasta reverie, poetizata de marea liniste a cimpiei, era gata sa adoarma,

cind un tropait de copite, o agitatie ciudata, venind din partea unde erau parcati pentru noapte boii

atelajului, il trezira si-l facura sa se ridice in picioare.

I se paru atunci ca distinge in umbra o silueta ghemuita, mai scunda decit cea a boilor si care, fara

indoiala, era cauza acestei agitatii.

Fara a-si da prea bine seama ce putea fi, Cyprien puse mina pe biciul aflat la indemina si se indrepta

prudent catre tarcul vitelor.

Nu se inselase. Acolo, in mijlocul boilor, se afla un animal nepoftit care venise sa le tulbure somnul.

Pe jumatate treaz, inainte de a se gindi la ceea ce facea, Cyprien ridica biciul si, la nimereala, lovi puternic

botul intrusului.

Un raget infricosator raspunse acestui atac !... Era un leu pe care tinarul inginer il tratase ca pe un

catel.

Dar abia avusese timpul sa puna mina pe unul din revolverele de la cingatoare si sa se dea brusc la o

parte, ca fiara, dupa ce sarise spre el fara sa-l atinga, se repezi din nou asupra bratului sau intins.

Cyprien simti ghearele ascutite sfisiindu-i carnea si se rostogoli in tarina, impreuna cu fiara de temut.

Rasuna o detunatura. Corpul leului se agita intr-o ultima zvircolire, apoi se intinse si ramase teapan.

Cu mina ramasa neatinsa, Cyprien, fara a-si pierde singele rece, pusese revolverul in urechea

monstrului si un glonte explozibil zdrobise capul acestuia.

intre timp, cei care dormeau, treziti de acel raget urmat de o detunatura, soseau pe cimpul de bataie,

il eliberara pe Cyprien, pe jumatate zdrobit sub greutatea fiarei, ii examinara ranile care, din fericire,

erau superficiale. Li il pansa foarte simplu, cu citeva fisai de pinza udate cu rachiu, apoi ii rezervara cel

mai bun loc in fundul vagonului si curind toata lumea adormi din nou, sub paza lui Bardik, care voia sa

vegheze pina dimineata.

Abia se luminase de ziua, cind vocea lui James Hilton, rugindu-i sa-i vina in ajutor, le anunta un nou

incident. El se culcase imbracat in partea din fata a carului, peste prelata, si spunea acum cu accentul

celei mai teribile spaime, fara a indrazni sa faca o miscare:

-Un sarpe mi s-a incolacit in jurul genunchiului drept, sub pantalon! Daca va miscati sint pierdut!

Si totusi, vedeti ce se poate face!

Ochii ii erau dilatati de spaima, fata galbena ca ceara. La nivelul genunchiului sau drept, se distingea,

in adevar, sub pinza albastra a pantalonului, prezenta unui corp strain -un fel de cablu infasurat in

jurul piciorului.

Situatia era grava. Dupa cum spunea James Hilton, la prima miscare pe care ar fi facut-o, sarpele l-ar

fi muscat! Dar in mijlocul ingrijorarii si nehotaririi generale, Bardik isi lua sarcina sa actioneze. Dupa ce

scoase fara zgomot cutitul de vinatoare al stapinului sau, se apropie de James Hilton, cu o miscare

aproape nesimtita, ca de vierme. Apoi, aplecat pina la nivelul sarpelui pe care nu-l slabea din ochi,

paru, timp de citeva secunde, sa studieze cu atentie pozitia primejdioasei reptile. Fara indoiala, cauta

sa recunoasca locul unde se afla capul.

Deodata, cu o miscare fulgeratoare, se ridica, izbi si lama cutitului musca, cu o lovitura seaca,

genunchiul lui James Hilton.

-Puteti lasa sarpele sa cada!... E mort! Zise Bardik, aratindu-si toti dintii intr-un suris larg.

James Hilton se supuse masinal si-si scutura piciorul. Reptila cazu linga el.

Era o vipera cu capul negru, cu diametrul nu mai mare de un deget, dar cea mai mica muscatura a ei

ar fi fost de ajuns pentru a provoca moartea. Tinarul cafru o decapitase cu o precizie extraordinara.

Pantalonul lui James Hilton nu prezenta decit o taietura de sase centimetri si pielea nici nu fusese

crestata.



Ceea ce-l revolta profund pe Cyprien fu ca lui James Hilton nici nu-i trecu prin gind sa multumeasca

salvatorului sau. Acum, cind scapase de pericol, gasea aceasta interventie foarte fireasca. Nu-i putea

veni ideea de a stringe mina neagra a unui cafru si de a-i spune: iti datorez viata.

-Cutitul dumitale este intr-adevar bine ascutit! Se multumi sa spuna, pe cind Bardik il baga in teaca,

fara a parea, de asemenea, ca acorda o importanta deosebita faptei sale.

Dejunul facu sa dispara curind impresiile acestei nopti atit de agitate. Era alcatuit dintr-un singur ou

de strut, prajit in unt, dar care satisfacu din plin pofta de mincare a celor cinci oameni.

Cyprien avea putina febra si ranile il faceau sa sufere un pic. Totusi, el insista sa-i insoteasca pe Annibal

Pantalacci si James Hilton in kraal-ul lui Lopep.

Tabara fu lasata deci in paza lui Bardik si a lui Li, care jupuisera pielea leului -un adevarat monstru

din specia zisa cu “bot de ciine”. Cei trei calareti pornira singuri la drum.

Seful betsuan ii astepta la intrarea in kraal-ul sau, inconjurat de toti razboinicii. in spatele lor, in al doilea

plan, femeile si copii se grupasera curiosi, sa-i vada pe straini. Unele dintre aceste gospodine negre

faceau totusi pe indiferentele. Asezate in fata colibelor lor emisferice, continuau sa-si vada de treburi.

Doua sau trei impleteau navoade din lungi ierburi textile, pe care le rasuceau in forma de fringhie.

Aspectul general era mizerabil, cu toate ca aceste colibe erau destul de bine cladite. Cea a lui Lopep,

mai mare decit celelalte, captusita in interior cu rogojini de paie, se ridica aproape in centrul kraal-ului.

Seful isi pofti inauntru oaspetii, le arata trei scaune fara speteaza si se aseza in fata lor, in timp ce

garda sa de onoare se rinduise in cerc, la spatele lui.

incepu schimbul de amabilitati. Ceremonialul se reduce, in mod obisnuit, la bautul unei cani de bautura

fermentata, preparata chiar in casa amfitrionului, dar, pentru a arata ca aceasta curtoazie nu ascunde

planuri perfide, gazda isi moaie buzele sale groase, inainte de a trece cana strainului. Sa nu bei, dupa o

invitatie atit de gratioasa, ar fi o insulta mortala. Cei trei albi inghitira deci berea cafra, nu fara

strimbaturi din partea lui Annibal Pantalacci, caruia i-ar fi placut mai curind, zicea el pe ascuns, un

pahar de Lacrima-Christi, decit acest ceai fara gust al betsuanilor!

Dupa aceea trecura la afaceri. Lopep ar fi vrut sa cumpere o pusca, dar nu i se putu acorda aceasta

satisfactie, cu toate ca oferea in schimb ungeai destul de bun si o suta cincizeci de livre de fildes. intradevar,

regulamentele coloniale sint foarte riguroase in aceasta privinta si interzic europenilor orice

vinzare de arme cafrilor de linga frontiera, fara autorizatia speciala a guvernatorului. Ca sa-l impace,

oaspetii lui Lopep adusesera pentru el o camasa de flanela, un lant de otel si o sticla de rom, splendide

daruri, care-i facura o vadita placere.

Seful betsuan se arata astfel dispus sa dea toate informatiile cerute prin intermediul lui James Hilton.

in primul rind, un calator, avind toate semnalmentele lui Matakit, trecuse prin kraal cu cinci zile in

urma.

Era prima veste despre fugar, de doua saptamini incoace. De aceea fu primita cu placere. Tinarul cafru

pierduse probabil citeva zile cautind vadul fluviului Limpopo si acum se indrepta spre muntii din nordul

tinutului.

Mai avea multe zile de mers, inainte de a ajunge la acesti munti?

Cel mult sapte sau opt.

Lopep era prieten cu suveranul acestei tari, in care Cyprien si ceilalti erau siliti sa patrunda?

Lopep se mindrea cu aceasta prietenie! De altfel, cine n-ar fi vrut sa fie prietenul respectuos si aliatul

fidel al marelui Tonaia, cuceritorul invincibil al tarilor cafre?

Tonaia ii primea bine pe albi?

Da, fiindca stia, ca toti sefii din regiune, ca albii razbuna totdeauna jignirea adusa unuia de-al lor. La ce

bun sa vrei sa lupti impotriva albilor? Nu sint ei totdeauna cei mai puternici, datorita pustilor lor care se

incarca singure? Cel mai bun lucru este sa traiesti in pace cu ei, sa-i primesti bine si sa negociezi

cinstit cu negustorii lor.

Acestea au fost, in rezumat, informatiile furnizate de Lopep. Una singura avea cu adevarat importanta:

ca Matakit pierduse mai multe zile, inainte de a fi putut traversa riul, si ca erau mereu pe urmele lui.

intorcindu-se in tabara, Cyprien, Annibal Pantalacci si James Hilton ii gasira pe Bardik si Li foarte

alarmati.

Primisera, povestira ei, vizita unui grup de razboinici cafri, dintr-un alt trib decit cel al lui Lopep, care

mai intii ii incercuisera, apoi ii supusesera unui adevarat interogatoriu. Ce cautau in acest tinut? Oare

nu voiau sa-i spioneze pe betsuani, sa stringa informatii despre ei, sa afle citi sint, puterea si

armamentul lor? Strainii greseau daca isi pusesera in gind asa ceva! Bineinteles, marele rege Tonaia navea

nimic de spus, atita timp cit nu patrunsesera pe teritoriul sau; dar el ar putea privi altfel lucrurile,

daca aveau aceasta intentie.

Iata cam ce inteles aveau vorbele lor. Chinezul nu parea mai emotionat decit se cuvenea. Dar Bardik,

atit de calm de obicei, dind dovada de atita singe rece in orice imprejurare, parea sa fi cazut prada unei

adevarate terori, pe care Cyprien nu si-o putea explica.

-Razboinici foarte rai, zicea el, rostogolindu-si ochii mariti de groaza, care urasc pe albi si-i vor face

“cuie”.

Este expresia folosita de toti cafrii pe jumatate civilizati, cind vor sa exprime ideea unei morti violente.

Ce era de facut? Sa se atribuie o importanta deosebita acestui incident? Nu, fara indoiala. Razboinicii,

desi cam treizeci la numar -dupa cele spuse de Bardik si de chinez, pe care ii surprinsesera fara arme

-nu le facusera nici un rau si nu manifestasera nici o intentie de jaf. Amenintarile lor nu erau, fara

indoiala, decit vorbe goale, pe care salbaticii sint destul de inclinati sa le spuna strainilor. Ar fi fost de

ajuns citeva amabilitati la adresa marelui sef Tonaia, citeva explicatii sincere privind motivele care-i

aduceau pe cei trei albi in tinutul lui, pentru a-i risipi toate banuielile, daca le avea, si a-si asigura

bunavointa lui.

De comun acord, hotarira sa porneasca din nou la drum. Speranta de a-l ajunge curind pe Matakit si de

a-i lua diamantul furat ii facea sa uite orice alta preocupare.

UN COMPLOT

Dupa o saptamina, expeditia patrunse intr-un tinut care nu semana deloc cu cele strabatute pina

atunci, de la frontiera Griquaiand-ului. Ajunsera la lantul de munti pe care toate informatiile culese

despre Matakit il indicau drept tinta lui probabila. Apropierea inaltimilor, ca si a numeroaselor cursuri

de apa care coboara de acolo pentru a se varsa in Limpopo, se anunta printr-o fauna si o flora cu totul

diferite de cele ale cimpiei.

Una din primele vai, care se deschise privirilor celor trei calatori, le oferi spectacolul cel mai nou si mai

placut, cu putin inainte de apusul soarelui. Un riu, atit de limpede incit i se vedea peste tot fundul

albiei, curgea intre doua pajisti verzi ca smaraldul. Pomi fructiferi,

Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
Steaua Sudului - Capitolul 02 - Pe Campia Diamantelor
Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
Steaua Sudului - Capitolul 05 - Prima exploatare
Steaua sudului - Capitolul 6
Steaua sudului - Capitolul 7
Steaua sudului - Capitolul 8
Steaua sudului - Capitolul 9
Steaua sudului - Capitolul 10
Steaua sudului - Capitolul 11
Steaua sudului - Capitolul 12
Steaua sudului - Capitolul 13
Steaua sudului - Capitolul 14
Steaua sudului - Capitolul 15
Steaua sudului - Capitolul 16
Steaua sudului - Capitolul 17
Steaua sudului - Capitolul 18
Steaua sudului - Capitolul 19
Steaua sudului - Capitolul 20
Steaua sudului - Capitolul 21


Aceasta pagina a fost accesata de 1532 ori.

{literal} {/literal}